Acordarea sporului lunar de dificultate, persoane care ocupa functii de demnitate publica
18 martie 2020Art. 584 cod civil. Actiune in granituire. Diferentiere fata de actiunea in revendicare.
18 martie 2020
Revizuirea intemeiata pe art. 322 pct.5 Cod procedura civila
Cod proc. civ., art. 322 pct. 5
Potrivit art. 322 pct.5 Cod procedura civila, revizuirea unei hotarari (…) se poate cere daca, dupa darea hotararii, s-au descoperit inscrisuri doveditoare, retinute de partea potrivnica sau care nu au putut fi infatisate dintr-o imprejurare mai presus de vointa partilor, ori daca s-a desfiintat sau s-a modificat hotararea unei instante pe care s-a intemeiat hotararea a carei revizuire se cere.
Din cele doua ipoteze ale textului de lege, revizuentul sustine existenta unui inscris nou de natura a atrage revizuirea hotararii, respectiv Ordinul MIRA 353/2007 cu referire la art. 21 pct(d)
Curtea de Apel Ploiesti, Sectia Comerciala si de Contencios Administrativ si Fiscal,
Decizia nr. 810 din 7 aprilie 2011.
Contestatoarea SC A SRL a solicitat revizuirea deciziei nr.1629 din 18.12.2010 pronuntata de Curtea de Apel Ploiesti, in contradictoriu cu intimatii ARRB, A R R – A B si C J B.
A intemeiat revizuirea pe prevederile art. 322 pct.5 indice 1 Cod procedura civila, in sensul ca s-au identificat inscrisuri doveditoare, care nu au putut fi infatisate cu ocazia judecarii cauzei, respectiv Ordinul MIRA 353/2007 cu referire la art. 21 pct(d) si Legea 554/2004 cu referire la art. 8 si 15.
A solicitat prin intermediul aceleiasi cereri, in temeiul art. 325 Cod procedura civila, suspendarea executarii hotararii a carei revizuire o solicita.
Pe fondul cererii a solicitat ca in conformitate cu art. 327 Cod procedura civila schimbarea hotararii atacate in sensul admiterii cererii privind si suspendarea executarii actului administrativ nr. 2032/05.05.2010 emis de ARR- Agentia Buzau. La data de 6.12.2010, intimata ARR Bucuresti a depus la dosar concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca tardiv formulata, iar in subsidiar respingerea ei ca inadmisibila si mentinerea ca temeinica si legala a deciziei pronuntata de Curtea de Apel Ploiesti.
Examinand exceptiile invocate de intimata in revizuire, cererea de suspendare si cererea de revizuire, Curtea a retinut urmatoarele:
Prin decizia nr.1629 din 18.10.2010, Curtea de Apel Ploiesti a admis recursul formulat de - ARR, in nume propriu si pentru ARR AB, impotriva sentintei nr.1152 din data de 27 august 2010, pronuntata de Tribunalul Buzau, in contradictoriu cu reclamanta SC A SRL si paratul C J B, a modificat in tot sentinta recurata, iar pe fond, a respins ca neintemeiata, obligand, totodata, intimata la 108 lei cheltuieli de judecata catre recurenta in fond si in recurs.
Curtea retine ca fiind o cale extraordinara de atac, revizuirea poate fi exercitata numai pentru motivele limitativ prevazute in art. 322 C.pr. civ.
Pe de alta parte, se constata ca potrivit art. 322 pct.5 C.pr.civ. , revizuirea unei hotarari (…) se poate cere daca, dupa darea hotararii, s-au descoperit inscrisuri doveditoare, retinute de partea potrivnica sau care nu au putut fi infatisate dintr-o imprejurare mai presus de vointa partilor, ori daca s-a desfiintat sau s-a modificat hotararea unei instante pe care s-a intemeiat hotararea a carei revizuire se cere.
Din cele doua ipoteze ale textului de lege, revizuentul sustine existenta unui inscris nou de natura a atrage revizuirea hotararii, respectiv Ordinul MIRA 353/2007 cu referire la art. 21 pct(d).
Potrivit dispozitiilor legale, in aceasta situatie trebuie indeplinite cumulativ mai multe conditii: revizuentul invoca un inscris; inscrisul este doveditor; inscrisul este descoperit dupa darea hotararii, deci este nou; inscrisul sa fi existat la data pronuntarii hotararii, ceea ce inseamna ca inscrisurile constituite ulterior nu pot servi drept temei al revizuirii; inscrisul nu a putut fi infatisat in procesul in care a fost pronuntata hotararea a carei revizuire se cere, fie pentru ca a fost retinut de partea potrivnica, fie dintr-o imprejurare mai presus de vointa partii; inscrisul este determinant si trebuie prezentat de revizuent, iar nu procurat la solicitarea instantei.
Din dispozitiile enuntate anterior si din motivele invocate de revizuent reiese faptul ca inscrisurile la care revizuenta face referire, respectiv Ordinul MIRA 353/2007 cu referire la art. 21 pct (d) nu pot fi considerate ca fiind inscrisuri noi, care nu au putut fi infatisate, ci sunt acte normative, care au existat la data solutionarii deciziei a carei revizuire se solicita si care au fost avute in vedere la solutionarea acesteia.
Asa fiind, instanta de recurs a analizat si aceste acte la pronuntarea hotararii a carei revizuire se solicita.
In aceste conditii se constata ca nu sunt indeplinite conditiile cumulative mentionate mai sus. Nu se poate sustine ca inscrisul a fost descoperit dupa darea hotararii, ca nu a putut fi infatisat in procesul in care a fost pronuntata hotararea a carei revizuire se cere intrucat a fost retinut de partea potrivnica sau dintr-o imprejurare mai presus de vointa partii.