Restituirea de catre salariat, a unor plati nedatorate

In raport de prevederile art. 268 lit. c din Codul Muncii coroborat cu art. 211 lit. c din Legea 62/2011, restituirea unor sume care au facut obiectul unor plati nedatorate, pot fi cerute in termen de 3 ani de la data producerii pagubei, si nu de la data constatarii pagubei.

Tribunalul Mehedinti - Sectia Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, prin sentinta civila nr. 4610 din 16 octombrie 2013, a admis in parte actiunea formulata de reclamantul S. J. U. Drobeta Turnu Severin, in contradictoriu cu paratul G. Gh-M.

A admis exceptia prescriptiei invocata de parat.

A constatat prescrisa actiunea pentru perioada 01.01.2009- 4.09.2009.

A obligat paratul sa plateasca reclamantului suma de 2535 lei, reprezentand drepturi salariale nete, incasate necuvenit pe perioada 05.09.2009-31.12.2009.

Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta a retinut urmatoarele:

Raportat la data inregistrarii cererii - 5.09.2012, dreptul la actiune pentru perioada de pana la aceasta data s-a prescris, in cauza fiind aplicabile dispozitiile art. 268 lit. c Codul Muncii coroborat cu art. 211 lit. c din Legea 62/2011, potrivit carora „ restituirea unor sume care au facut obiectul unor plati nedatorate pot fi cerute in termen de 3 ani de la data producerii pagubei”, textul de lege facand deci referire la „ data producerii pagubei” si nu data constatarii pagubei.

Pe fondul cauzei, instanta a retinut ca paratul G. Gh-M., angajat al reclamantului S. J. U. Mehedinti, a beneficiat in perioada iunie-decembrie 2009, de plata unui spor salarial pentru conditii deosebit de periculoase in procent de 50%, in cuantum de 4647 lei, suma apreciata ca fiind incasata necuvenit de catre reclamant, in baza actului de control efectuat de Curtea de Conturi.

S-a retinut deci ca acest control al Curtii de Conturi s-a materializat in Decizia nr. 2/25.02.2010, ce a fost atacata in instanta, iar prin sentinta civila 606/9.06.2011 a Tribunalului Mehedinti, ramasa irevocabila prin respingerea recursului, conform deciziei civile 672/2012 a Curtii de Apel Craiova, petitul din contestatie referitor la acordarea acestui spor pentru conditii deosebit de periculoase, a fost respins ca neintemeiat.

Astfel, instanta de contencios administrativ, prin hotararea mai sus mentionata, a constatat ca prin acordarea acestui spor, au fost incalcate dispozitiile Ordinului Ministerului Sanatatii nr. 721/2005. Aceste dispozitii, prin anexa 1 lit. c pct.4, prevad acordarea doar a unui spor de 7% medicilor din blocul operator si sala de operatii unde exista risc de contaminare pentru cei care executa interventii chirurgicale de urgenta.

Or, instanta de contencios administrativ, analizand actele administrative in baza carora au fost acordate aceste sporuri, respectiv Dispozitia managerului Spitalului nr. 44/2009, procesului verbal al Comitetului Director 1853/2009 si Dispozitiei managerului 149/2009, a constatat ca acestea au fost emise fara suport legal, caci potrivit art. 13 alin.3 din OUG nr. 115/2004 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului contractual din unitatile sanitare publice din sistemul sanitar, Ministerul Sanatatii este singurul organ abilitat sa emita un ordin prin care sa se stabileasca conditiile acordarii si cuantumul acestor sporuri, dupa consultarea sindicatelor semnatare ale contractului colectiv de munca la nivel de ramura sanitara si dupa obtinerea avizelor necesare. Cum, nu a fost emis de catre Ministerul Sanatatii un ordin in conditiile dispozitiilor legale mentionate, pentru un spor in procent de 50%, asa cum a fost acesta acordat prin actele administrative ale reclamantului, sunt deci aplicabile dispozitiile Ordinului 721/2005, care prevad acordarea acestui spor in procent de 7%.

Prin urmare, fata de considerentele si dispozitivul sentintei civile 606/9.06.2011 a Tribunalului Mehedinti, instanta a retinut ca in prezenta cauza opereaza autoritatea de lucru judecat sub forma prezumtiei lucrului judecat, reglementata prin art. 1200 pct.4 cu referire la art. 1202 alin.2 cod civil, asa incat decizia Curtii de Conturi constituie temei pentru restituirea sumelor solicitate de reclamant, pentru perioada septembrie-decembrie 2009, iar instanta nu poate trece peste ceea ce s-a statuat irevocabil prin sentinta civila 606/9.06.2011.

Efectul pozitiv al puterii lucrului judecat se manifesta ca prezumtie, mijloc de proba de natura sa demonstreze ceva in legatura cu raporturile juridice dintre parti, venind sa demonstreze modalitatea in care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase in raporturile dintre parti, fara posibilitatea de a se statua diferit.

Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune intr-un al doilea proces care nu prezinta tripla identitate cu primul, dar care are legatura cu aspectul litigios dezlegat anterior, fara posibilitatea de a mai fi contrazis.

Aceasta reglementare a puterii de lucru judecat, in forma prezumtiei, vine sa asigure, din nevoia de ordine si stabilitate juridica, evitarea contrazicerilor intre considerentele hotararilor judecatoresti. Prezumtia nu opreste judecata celui de-al doilea proces, ci doar usureaza sarcina probatiunii, aducand in fata instantei constatari ale unor raporturi juridice facute cu ocazia judecatii anterioare si care nu pot fi ignorate.

Cum, potrivit art.1200 pct.4, cu referire la art.1202 alin.(2) Cod civil, in relatia dintre parti, prezumtia lucrului judecat are caracter absolut, inseamna ca ceea ce s-a dezlegat jurisdictional intr-un prim litigiu va fi opus partilor din acel litigiu si succesorilor lor in drepturi, fara posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora, intr-un proces ulterior, care are legatura cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja solutionat.

De asemenea, nu poate fi retinuta nici sustinerea paratului, potrivit careia dispozitiile reclamantului de acordare a acestor sporuri si care au facut obiectul controlului judiciar prin decizia civila 3961/25.06.2013 a Curtii de Apel Craiova, se bucura in continuare de prezumtia de legalitate.

Astfel, din considerentele deciziei mai sus mentionate rezulta explicit ca in cauza nu sa pus problema verificarii legalitatii dispozitiilor emise de reclamant si legalitatii acordarii sporurilor pentru conditii deosebite, in raport de conditiile prevazute de art. 13 alin.1 lit. e si art. 13 alin. 3 din OUG nr. 115/2004, astfel cum a fost modificata si completata prin OG 17/2008, aprobata prin Legea 304/2008 si ca, nefiind contestate si desfiintate prin caile prevazute de lege, ele se bucura de prezumtia de legalitate. Or, aceasta prezumtie de legalitate a operat pana in momentul in care aceste acte administrative au fost analizate de instanta de contencios prin sentinta civila 606/9.06.2011, chiar prin prisma normelor legale invocate de Curtea de Apel Craiova.

Raportat deci la situatia juridica concreta a paratului, s-a constatat ca acesta nu era indreptatit la plata sporului pentru conditii deosebit de periculoase in procent de 50%.

Potrivit art. 256 Codul muncii, salariatul care a incasat de la angajator o suma nedatorata este obligat sa o restituie.

Prin urmare, fata de cele ce preced, gasind intemeiata in parte actiunea reclamantului, instanta a admis-o. Astfel, din inscrisurile depuse la dosar rezulta ca suma incasata necuvenit pe perioada septembrie-decembrie 2009, reprezentand diferentele dintre sporul incasat necuvenit si cel de 7%, de care trebuia sa beneficieze paratul, este de 2535 lei si, in consecinta instanta, a obligat paratul sa plateasca reclamantului aceasta suma, cu titlu de drepturi salariale incasate necuvenit pe perioada 05.09.2009-31.12.2009.

Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamantul S.J.U. Drobeta Turnu Severin, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

In motivare, arata, in esenta, ca in mod eronat instanta de fond a admis exceptia prescriptiei dreptului la actiune pentru perioada 01.01.2009- 4.09.2009, justificand aceasta ca „raportat la data inregistrarii cererii - 5.09.2012, dreptul la actiune pentru perioada de pana la aceasta data s-a prescris, in cauza fiind aplicabile dispozitiile art. 268 lit. c Codul Muncii coroborat cu art. 211 lit.c din Legea 62/2011”.

S-au neglijat, prin aceasta, prevederile art. 256 si 268 alin
2
din Codul muncii

Asa cum a aratat si cu ocazia judecarii fondului cauzei, acordarea, sporului salarial pentru parat in anul 2009, nu reprezinta o paguba materiala produsa angajatorului de catre acesta (in sensul prevederilor art.268 alin 1 lit.c din Codul muncii), ci o suma incasata fara temei legal de catre salariat.

In speta, nu sunt aplicabile dispozitiile art.268 alin.1 lit.c) din Codul muncii, ci este aplicabila prevederea art.268 alin.2: „In toate situatiile, altele decat cele prevazute la alin.(1), termenul este de 3 ani de la data nasterii dreptului”. In acest caz, prescriptia dreptului la actiune incepe sa curga de la data de 05.03.2010 - data comunicarii Deciziei Camerei de Conturi Mehedinti nr. 2/2010 (conform prevederilor art. 268 alin 2 din Codul muncii raportat la art.2528 alin 2 din Noul Cod civil, respectiv art.8 alin 2 din Decretul nr.167/1958), iar nu de la data efectuarii platii.

In concluzie, este neintemeiata sustinerea cu privire la prescriptia dreptului la actiune pentru perioada 01.01.2009- 4.09.2009, intrucat actiunea a fost introdusa in data de 05.09.201.2, adica in termenul de 3 ani de la data nasterii dreptului - 05.03.2010, data comunicarii Deciziei Camerei de Conturi Mehedinti nr.2/2010, cand reclamantul a cunoscut faptul ca a facut o plata fara temei.

Pentru motivele prezentate mai sus, s-a solicitat admiterea recursului, respingerea exceptiei prescriptiei dreptului materia la actiune, iar pe fondul cauzei admiterea actiunii, asa cum a fost formulata in cererea introductiva, cu precizarile ulterioare.

In drept, si-a intemeiat recursul pe dispozitiile art.304 pct. 9 Cod procedura civila.

In cauza, intimatul parat a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

Curtea a respins recursul, ca nefondat, motivand urmatoarele:

Critica recurentului vizeaza, in esenta, momentul de la care incepe sa curga termenul de prescriptie, in cazul platii, catre salariat, a unor sume necuvenite.

Desi recurentul invoca un anumit text de lege aplicabil in cauza si anume art.268 alin. 2 din Codul Muncii, in timp ce instanta a invocat prevederile art. 268 alin. 1 lit. c din acelasi cod, problema de drept este aceeasi, si anume momentul de la care incepe sa curga termenul de prescriptie, care, in ambele situatii, este acelasi ,de 3 ani.

Codul Muncii, in forma in vigoare la data efectuari platii nedatorate de catre angajator, nu prevedea la ce data incepe sa curga termenul de 3 ani prevazut de art. 268, astfel ca acest moment trebuie determinat prin raportare la prevederile art. 7 si 8 din decretul nr. 167/1958, care constituie dreptul comun in materia prescriptiei.

Astfel, potrivit art. 7 din acest act normativ, prescriptia incepe sa curga de la data cand se naste dreptul la actiune sau dreptul de a cere executarea silita.

In obligatiile care urmeaza sa se execute la cererea creditorului, precum si in acelea al caror termen de executare nu este stabilit, prescriptia incepe sa curga de la data nasterii raportului de drept.

Reiese, deci, ca, in speta, fiind vorba despre obligatii ce nu au stabilit un termen de executare, prescriptia incepe sa curga de la data nasterii raportului de drept, raport ce s-a nascut la data efectuarii platii necuvenite, a incasarii fara drept de catre salariat a sumelor respective.

Recurentul invoca, in cererea de recurs, ca fiind aplicabile prevederile art. 268 alin. 2 din Codul Muncii.

Potrivit acestora, in toate situatiile, altele decat cele prevazute la alin.(1), termenul este de 3 ani de la data nasterii dreptului

Chiar admitand ca ar fi aplicabile, in speta, aceste prevederi, termenul de prescriptie nu incepe sa curga de la data la care Curtea de Conturi a stabilit ca sumele respective au fost necuvenite, asa cum sustine recurentul.

Aceasta sustinere a recurentului are ca temei art. 8 din Decretul nr. 167/1958.

Potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958, prescriptia dreptului la actiune in repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicita, incepe sa curga de la data cand pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca, atat paguba cat si pe cel care raspunde de ea.

Dispozitiile alineatului precedent se aplica, prin asemanare, si in cazul imbogatirii fara just temei.

Dupa cum se poate observa, textul prevede doua momente de la care se calculeaza acest termen, si anume, data de la care cel pagubit a cunoscut atat paguba cat si pe cel ce raspunde de aceasta, sau data la care ar fi trebuit sa cunoasca aceste fapte.

Aceasta imprejurare trebuie stabilita in functie de posibilitatea obiectiva pe care cel pagubit o are, de a cunoaste cele doua imprejurari, ce fac sa inceapa a curge termenul de prescriptie.

In speta, plata sporurilor respective, ca si modalitatea de acordare a acestora, si care au fost platite de catre recurent, intimatului, erau prevazute de OUG nr. 115/2004, act normativ cu putere de lege.

In sistemul nostru de drept, legea se presupune a fi cunoscuta din momentul intrarii sale in vigoare, nefiind admisa invocarea necunoasterii acesteia, ca si cauza exoneratoare de raspundere.

Legea fiind presupusa a fi cunoscuta si de catre recurent, concluzia logica este aceea ca acesta ar fi trebuit sa cunoasca atat paguba creata prin plata acelor sume, cat si pe cei vinovati de producerea acelei pagube, la momentul efectuarii platii, legea fiind in vigoare la acea data, astfel ca termenul de prescriptie, fie in varianta prevazuta de art. 268 alin.1 lit. c, fie in cea prevazuta de alin. 2 din acelasi articol, a inceput sa curga de la data efectuarii platilor respective, catre salariati.

Raportat la aceste imprejurari si data introducerii actiunii, Curtea constata ca solutia instantei, sub acest aspect, este una legala si temeinica.

A accepta punctul de vedere al recurentului, in sensul ca termenul a inceput sa curga de la data constatarii de catre Curtea de Conturi, a platii nejustificate a drepturilor respective, ar insemna o amanare sine-die a curgerii termenului de prescriptie, cunoscut fiind faptul ca aceasta institutie nu efectueaza controale la toti angajatorii, si, deci, la acestia termenul de prescriptie nu ar mai curge, sau, pur si simplu, nu ar verifica aceste aspecte, astfel ca, si in aceasta situatie, termenul de prescriptie nu ar incepe sa curga, fapt ce ar afecta siguranta si stabilitatea sistemului civil.

De altfel, legiuitorul a simtit nevoia sa reglementeze expres acest mod al curgerii termenului de prescriptie si in legislatia specifica dreptului muncii, stabilind, prin art. 211 lit. c din legea nr. 62/2011, ca restituirea unor sume care au facut obiectul unor platii nedatorate, pot fi cerute in termen de 3 ani de la data producerii pagubei.

Pentru considerentele expuse, constatand ca recursul este nefondat, in baza art. 312 Cod procedura civila, a fost respins.

(Decizia nr.450/04 martie 2014 Sectia l-a Civila, rezumat judecator Paula Paun)