Reglementarea raporturilor de drept internaţional privat în domeniul falimentului instituţiilor de credit


^[314]

 

Art. 312

(1)
Tribunalul competent potrivit prevederilor art. 41 este singura autoritate împuternicită să decidă aplicarea unei proceduri a falimentului cu privire la o instituţie de credit, persoană juridică română, inclusiv la sucursalele acesteia stabilite în alte state membre.

(2)
Tribunalul competent va informa de îndată, prin intermediul Băncii Naţionale a României, autorităţile competente din statele membre ale Uniunii Europene gazdă asupra deciziei de a deschide procedura falimentului, inclusiv asupra efectelor practice pe care o astfel de procedură le poate avea. Dacă nu este posibilă informarea înainte de adoptarea deciziei, aceasta va fi făcută imediat după aceea.

(3)
Dispoziţiile alin. (1) şi (2) nu aduc atingere prevederilor referitoare la exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorului-sindic.

 

Art. 313

(1)
Deschiderea unei proceduri a falimentului cu privire la o instituţie de credit autorizată în România şi la sucursalele acesteia stabilite în alte state membre este guvernată de legea română în ceea ce priveşte regimul şi aplicarea procedurii falimentului, inclusiv cu privire la:

a)
bunurile care fac obiectul procedurii falimentului şi regimul bunurilor dobândite de instituţia de credit după deschiderea procedurii;

b)
atribuţiile instituţiei de credit şi ale lichidatorului judiciar;

c)
condiţiile în care poate fi invocată compensarea legală;

d)
efectele procedurii falimentului asupra contractelor în derulare în care este parte instituţia de credit;

e)
efectele procedurii falimentului asupra procedurilor individuale de executare silită promovate de creditori, cu excepţia proceselor aflate pe rolul instanţelor din alte state membre, caz în care se aplică dispoziţiile alin. (2);

f)
creanţele care trebuie să fie declarate asupra instituţiei de credit şi regimul creanţelor care iau naştere după deschiderea procedurii falimentului;

g)
regulile privind declararea, verificarea şi admiterea creanţelor;

h)
regulile privind distribuirea veniturilor obţinute din realizarea activelor, ordinea de prioritate a achitării creanţelor şi drepturile creditorilor care au obţinut o plată parţială după deschiderea procedurii falimentului în temeiul unui drept real sau prin invocarea compensării legale;

i)
condiţiile şi efectele închiderii procedurii falimentului;

j)
drepturile creditorilor după închiderea procedurii falimentului;

k)
cine suportă costurile şi cheltuielile aferente procedurii falimentului;

l)
regulile privind nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor juridice care prejudiciază drepturile tuturor creditorilor.

(2)


^[315]


Fac excepţie de la dispoziţiile alin. (1):

a)
exercitarea dreptului de proprietate sau a altor drepturi asupra unor instrumente financiare a căror existenţă ori transmitere este supusă înregistrării într-un registru, într-un cont sau într-un sistem centralizat de depozitare, ţinut ori localizat într-un stat membru, care va fi guvernată de legea statului membru respectiv;

b)
contractele de report şi contractele care stau la baza tranzacţiilor desfăşurate pe o piaţă reglementată, care vor fi guvernate de legea aplicabilă contractelor respective, dacă nu sunt încălcate dispoziţiile lit. a);

c)
compensarea contractuală şi acordurile de compensare bilaterală (netting), caz în care se aplică legea care guvernează contractele respective.

 

Comentariu
:

 

Art. 313 alin. (2) litera c) se completeaza fata de vechea reglementare în sensul exceptarii de la regula prevazuta la alin (1) nu doar a compensarii contractuale ci și a acordurilor de compensare bilaterala, în concordanţă cu Art. 25 din Directiva 2001/24/CE privind reorganizarea şi lichidarea instituţiilor de credit şi Art. 6a din propunerea Comisiei Europene de modificare a Regulamentului CE nr. 1346/2000 privind procedurile de insolvenţă.

 

Art. 314

(1)
Judecătorul-sindic va lua de îndată măsurile necesare pentru publicarea unui extras din hotărârea de deschidere a procedurii falimentului în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi în două ziare de circulaţie naţională din fiecare stat membru gazdă.

(2)
Conţinutul extrasului din hotărârea care face obiectul publicării va trebui să menţioneze, în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale statelor membre în cauză, obiectul şi temeiul juridic al hotărârii adoptate. Conţinutul extrasului va trebui să menţioneze clar termenul de introducere a apelului, inclusiv data la care expiră acest termen, precum şi adresa instanţei competente.

(3)
Procedura falimentului se aplică indiferent de efectuarea publicităţii prevăzute la alin. (1) şi produce efecte depline asupra creditorilor.

 

Art. 315

(1)
Judecătorul-sindic are dreptul de a solicita înregistrarea în registrul imobiliar, în registrul comerţului şi în orice alt registru public ţinut în celelalte state membre a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului faţă de o instituţie de credit.

(2)
Judecătorul-sindic va lua măsurile necesare pentru a asigura înregistrarea, ori de câte ori aceasta este obligatorie, potrivit legii statului membru respectiv.

(3)
Cheltuielile de înregistrare vor fi considerate cheltuieli ale procedurii.

 

Art. 316

(1)
Lichidatorul judiciar, desemnat potrivit prezentei legi, va putea acţiona fără altă formalitate pe teritoriul statelor membre gazdă, în baza unei copii certificate de pe hotărârea instanţei competente care l-a numit, emisă de aceasta.

(2)
Lichidatorul judiciar va putea exercita pe teritoriul statelor membre gazdă toate competenţele care îi revin potrivit legii române. El va putea să numească alte persoane care să îl sprijine sau să îl reprezinte în derularea procedurii pe teritoriul acestor state, în special în scopul de a surmonta dificultăţile întâmpinate eventual de creditorii din aceste state.

(3)
În exercitarea competenţelor sale, lichidatorul judiciar va respecta legislaţia statului membru pe teritoriul căruia acţionează, în special cu privire la procedurile de valorificare a activelor şi la furnizarea de informaţii angajaţilor instituţiei de credit din statul membru respectiv. Lichidatorul judiciar nu poate utiliza forţa şi nu poate soluţiona litigii sau dispute.

 

Art. 317

(1)
Persoana care execută o obligaţie într-un stat în beneficiul unei instituţii de credit fără personalitate juridică supuse unei proceduri de insolvenţă deschise într-un alt stat, în loc să o execute în beneficiul lichidatorului judiciar desemnat în cadrul acelei proceduri, este liberată dacă nu a avut cunoştinţă de deschiderea procedurii.

(2)
Persoana care execută obligaţia respectivă anterior îndeplinirii măsurilor de publicitate prevăzute la art. 314 este prezumată, până la proba contrarie, că nu a avut cunoştinţă de deschiderea procedurii de insolvenţă; executarea obligaţiei ulterior îndeplinirii măsurilor de publicitate prezumă, până la proba contrarie, că persoana a avut cunoştinţă de deschiderea procedurii.

 

Art. 318


^[316]

(1)
După deschiderea procedurii falimentului unei instituţii de credit, persoană juridică română, având sucursale deschise în alte state membre, lichidatorul judiciar îi va informa de îndată şi în mod individual pe creditorii cunoscuţi care au reşedinţa obişnuită, domiciliul ori sediul social în celelalte state membre.

(2)
Informarea, sub forma unei notificări scrise, trebuie să se refere, în special, la termenele-limită, sancţiunile prevăzute pentru nerespectarea acestor termene şi cerinţele legale pentru luarea în considerare a creanţelor de către instanţa competentă să înregistreze cererile de admitere a acestora sau observaţii în legătură cu aceste creanţe, precum şi cu celelalte măsuri ori proceduri prevăzute. Notificarea va indica şi dacă creanţele preferenţiale sau cele pentru care au fost constituite cauze de preferinţă sunt sau nu sunt supuse verificării.

 

Art. 319

(1)
Orice creditor al instituţiei de credit debitoare, având domiciliul/reşedinţa sau, după caz, sediul social într-un alt stat membru decât România, inclusiv autorităţile publice, are dreptul să îşi declare creanţele sau să formuleze observaţii scrise în legătură cu creanţele sale asupra instituţiei de credit, care vor fi adresate lichidatorului judiciar. Declaraţia de creanţe sau, după caz, observaţiile formulate pot fi înaintate în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale acelui stat membru, dar trebuie să poarte menţiunea în limba română: "Cerere de admitere a creanţelor/Declaraţie de creanţe" sau, după caz, "Observaţii privind creanţele".

(2)
Creanţele creditorilor având domiciliul/reşedinţa sau, după caz, sediul social în afara teritoriului României vor fi tratate în acelaşi mod şi vor avea acelaşi rang de prioritate ca şi creanţele de aceeaşi natură ale creditorilor având domiciliul/reşedinţa sau, după caz, sediul social pe teritoriul României.

(3)
Creditorii care îşi exercită dreptul prevăzut la alin. (1) vor transmite copii de pe actele care atestă creanţele lor, dacă există, şi vor indica natura creanţei, data la care aceasta a luat naştere şi valoarea acesteia, dacă există cauze de preferinţă şi alte asemenea drepturi în legătură cu creanţele respective şi care sunt bunurile asupra cărora au fost constituite astfel de drepturi de preferinţă.

(4)
La solicitarea lichidatorului judiciar, creditorii trebuie să furnizeze şi traducerea în limba română a "Cererii de admitere a creanţelor/Declaraţiei de creanţe" sau, după caz, a "Observaţiilor privind creanţele" şi a documentelor prezentate.

(5)
Lichidatorul judiciar va asigura informarea periodică a creditorilor, în modalitatea considerată corespunzătoare, în special cu privire la progresele (evoluţiile) înregistrate în valorificarea activelor instituţiei de credit debitoare.

 

Art. 320

(1)
Autorităţile administrative sau judiciare ale statului membru de origine sunt singurele împuternicite să decidă cu privire la aplicarea uneia sau mai multor măsuri de reorganizare ori deschiderea unei proceduri de lichidare cu privire la o instituţie de credit, inclusiv la sucursalele acesteia stabilite în alte state membre. Legea statului membru de origine se va aplica potrivit prevederilor art. 313 alin. (1). Dispoziţiile art. 313 alin. (2) se vor aplica şi sucursalelor din România ale instituţiilor de credit din alte state membre.

(2)
Autorităţile administrative sau judiciare sunt autorităţile stabilite potrivit legii naţionale, care decid cu privire la luarea măsurilor de reorganizare sau de începere a procedurilor de lichidare.

(3)


^[317]


Măsurile de reorganizare sunt măsurile adoptate de autorităţile administrative sau judiciare, destinate să menţină ori să restabilească situaţia financiară a unei instituţii de credit şi care ar putea afecta drepturile preexistente ale unor terţi, inclusiv măsurile care implică posibilitatea unei suspendări a plăţilor, a unei suspendări a măsurilor de executare sau a unei reduceri a creanţelor; persoanele care sunt implicate în activitatea internă a instituţiilor de credit, administratorii şi acţionarii nu sunt consideraţi terţi.


^[318]

(4)
Procedura de lichidare este procedura colectivă iniţiată şi controlată de autorităţile administrative sau judiciare cu scopul de a valorifica activele unei instituţii de credit sub supravegherea acestor autorităţi, inclusiv în cazul în care procedura se închide printr-un concordat sau altă măsură similară.

 

Art. 321

(1)
Dacă asupra unei instituţii de credit dintr-un stat membru, care desfăşoară activitate pe teritoriul României, au fost dispuse măsuri de reorganizare sau o procedură de lichidare, acestea se vor aplica fără alte formalităţi pe teritoriul României şi vor produce efecte în condiţiile şi de la data prevăzute în legislaţia statului membru respectiv.

(2)
Măsurile de reorganizare sau procedura de lichidare se va aplica potrivit legislaţiei statului membru de origine şi ţinând seama de prevederile art. 313.

(3)
La primirea notificării corespunzătoare de la autoritatea competentă a statului membru de origine, Banca Naţională a României va informa de îndată, prin publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, despre decizia de deschidere a unei proceduri de reorganizare judiciară sau de faliment.

(4)


^[319]


Autorităţile administrative sau judiciare competente din statul membru de origine, administratorul sau lichidatorul judiciar va comunica oficiului registrului comerţului la care sucursala instituţiei de credit respectivă este înregistrată decizia privind măsurile de reorganizare sau de deschidere a procedurii de lichidare, în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare. Comunicarea va fi transmisă de autorităţile menţionate şi la două ziare de circulaţie naţională din România, în vederea publicării.

(5)
Prin administrator se înţelege persoana ori organismul desemnat de autorităţile administrative sau judiciare, a cărui sarcină este de a administra măsurile de reorganizare.

(6)
Lichidator judiciar este persoana ori organismul desemnat de autorităţile administrative sau judiciare, a cărui sarcină este de a administra procedurile de lichidare.

(7)
Persoanele împuternicite să pună în aplicare măsurile dispuse de autoritatea administrativă sau judiciară din statul membru de origine vor putea acţiona, fără altă formalitate, pe teritoriul României, în baza unei copii certificate de pe actul de numire sau a unui certificat emis de respectiva autoritate, însoţite de o traducere în limba română.

(8)
Persoanele prevăzute la alin. (5) vor putea exercita pe teritoriul României toate competenţele care le revin potrivit legislaţiei din statul membru de origine. Aceste persoane vor putea să numească alte persoane care să le reprezinte pe teritoriul României, inclusiv în scopul de a acorda asistenţă creditorilor pe parcursul aplicării măsurilor în cauză.

(9)
În exercitarea competenţelor sale pe teritoriul României, persoanele prevăzute la alin. (5) vor respecta legislaţia română, în special cu privire la procedurile de valorificare a activelor şi la furnizarea de informaţii angajaţilor din România ai instituţiei de credit străine. Competenţele nu pot include utilizarea forţei sau dreptul de a soluţiona litigii ori dispute.

 

Art. 322


^[320]

(1)
Banca Naţională a României va informa fără întârziere autorităţile competente din statele membre gazdă asupra măsurilor de reorganizare sau asupra hotărârii de deschidere a procedurii lichidării, luată într-un stat nemembru cu privire la o instituţie de credit şi la sucursala acesteia din România, atunci când instituţia de credit are sediul în alt stat decât un stat membru şi are deschise sucursale şi pe teritoriul altor state membre.

(2)
Informarea va fi făcută imediat după ce Banca Naţională a României a retras autorizaţia de funcţionare a sucursalei ca urmare a deschiderii procedurii de lichidare sau de îndată ce a luat cunoştinţă despre luarea măsurilor de reorganizare cu privire la sucursală. În comunicare se va menţiona şi faptul că autorizaţia de funcţionare a sucursalei din România a fost retrasă.