Respectarea drepturilor parintesti
28 martie 2020Refuzul de a admite reprezentarea unei parti atunci cand aceasta nu a fost prezenta personal: incalcare
28 martie 2020
Refuzul unei entitati teritoriale de a pune in executare o decizie de achitare emisa de autoritatea centrala:
incalcare
In fapt
- Reclamantul a fost primar al capitalei Republicii Autonome Adjaria („RA Adjaria”), precum si deputat in Consiliul Suprem al acestei republici, care face parte integranta din teritoriul Georgiei. In 1994, acesta a facut obiectul unei prime condamnari penale. Acesta a fost incarcerat in arestul Ministerului Securitatii al RA Adjaria. In octombrie 1999, Pre sedintele Georgiei l-a gratiat, pronuntand o suspendare simpla in privinta pedepsei de doi ani pe care o mai avea de executat. Curtea Suprema a RA Adjaria a declarat nulitatea actul prezidential, dar aceasta decizie a fost la randul ei anulata de Curtea Suprema a Georgiei. Reclamantul, care a fost mentinut in arest de catre autoritatile locale ale RA Adjaria dupa gratierea prezidentiala, a facut obiectul unei a doua proceduri penale, in cadrul careia a fost arestat preventiv incepand din decembrie 1999. A fost condamnat la 12 ani de inchisoare de catre Curtea Suprema a RA Adjaria in octombrie 2000. Acesta a formulat recurs. In ianuarie 2001, Curtea Suprema a Georgiei, instanta de casatie in raport cu Curtea Suprema a RA Adjaria, a casat hotararea si a pronuntat achitarea persoanei in cauza. Prin decizie, definitiva si care nu era susceptibila de a fi atacata cu recurs, s-a dispus repunerea imediata in libertate a acestuia. Aceasta decizie nu a fost pusa in executare. Numeroasele demersuri intreprinse de puterea centrala georgiana pe langa autoritatile locale competente ale RA Adjaria pentru a obtine liberarea imediata a reclamantului si pentru a denunta ilegalitatea mentinerii sale in arest nu au avut niciun rezultat. Un raport al unei comisii de ancheta a Parlamentului Georgiei a contestat legalitatea gratierii prezidentiale si a achitarii in cauza. Parchetul General al Georgiei a respins cererea partii civile vizand redeschiderea procedurii in cauza reclamantului si reexaminarea acesteia in lumina concluziilor raportului respectiv. Aceste concluzii nu constituiau circumstante noi care puteau justifica repunerea pe rol a cauzei. Pre sedintele Curtii Supreme a Georgiei a contestat aceste concluzii si a deplans faptul ca comisia parlamentara cedase presiunilor politice intr-o cauza judiciara. Acesta a declarat ca se va adresa Curtii de la Strasbourg pentru a decide cu privire la aspectul mentinerii in detentie, dupa achitarea sa. Atunci cand Curtea a pronuntat hotararea, reclamantul era inca incarcerat in arestul Ministerului Securitatii al RA Adjaria.
In drept
- Art. 6 § 1: avand in vedere ca executarea unei hotarari face parte integranta din proces, protectia art. 6 nu inceteaza odata cu pronuntarea deciziei de achitare. Administratia in ansamblul sau constituie un element al statului de drept, interesul sau identificandu-se a sadar cu cel al unei bune administrari a justitiei. Daca administratia unui stat ar putea refuza sau omite sa asigure punerea in executare a unei decizii de achitare, sau chiar sa intarzie sau sa nu faca acest lucru, garantiile prevazute de art. 6 de care a beneficiat persoana achitata anterior, in timpul etapei judiciare a procedurii, ar deveni partial iluzorii. In speta, neexecutarea timp de mai mult de trei ani a hotararii prin care s-a pronuntat achitarea reclamantului si s-a dispus liberarea acestuia - hotarare judecatoreasca definitiva si executorie - a anulat orice efect util al dispozitiilor art. 6 § 1.
Concluzie:
incalcare (paisprezece voturi la trei).