Recursul - efectele recursului

Recursul - efectele recursului

Efectul suspensiv. Potrivit art. 385-5, recursul este suspensiv de executare atât în ce priveşte latura penală, cât şi latura civilă, afară de cazul când legea dispune altfel. Efectul suspensiv al recursului se produce ope legis atunci cînd acesta a fost declarat în termenul legal şi numai în raport cu dispoziţiile hotărârii faţă de care s-au invocat motive de recurs.

Ca excepţie, recursul nu suspendă executarea hotărârii atacate în următoarele cazuri:

1) recursul declarat împotriva încheierii prin care judecătorul a dispus în cursul urmăririi penale luarea măsurii arestării preventive sau prin care a constatat încetarea de drept a acestei măsuri (art. 140-3 alin.8);

2) recursul declarat împotriva încheierii prin care instanţa a dispus în timpul judecăţii în primă instanţă sau în apel luarea sau menţinerea unei măsuri preventive sau prin care a constatat încetarea de drept a acestei măsuri (art. 141 alin.3);

3) recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus prelungirea arestării preventive (art. 159 alin.8)

4) recursul declarat împotriva încheierii prin care instanţa a suspendat cauza pe motiv de boală a inculpatului (art. 303 alin.3)

5) recursul declarat împotriva hotărârii prin care instanţa a confirmat măsura internării medicale;

6) recursul declarat împotriva hotărâre (sentinţă sau decizie) s-a pronunţat asupra luării, menţinerii sau revocării măsurii arestării preventive a inculpatului şi asupra luării sau revocării obligării acestuia de a nu părăsi localitatea sau ţara (art. 350 alin.1 şi alin.4);

7) recursul declarat împotriva hotărârii instanţei prin care aceasta a soluţionat plângerea împotriva măsurilor asiguratorii (art. 168 alin.2). 

Efectul devolutiv. Spre deosebire de apel, recursul nu poate avea efect devolutiv total, ci numai parţial. El devoluează cauza în faţa instanţei de recurs numai în drept. Potrivit art. 386- 6, efectul devolutiv al recursului prezintă anumite limite determinate de:

a) persoana care l-a declarat;

b) persoana la care se referă declaraţia de recurs;

c) calitatea pe care recurentul o are în proces;

d) motivele de recurs prevăzute expres de lege în art. 385-9.

Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 385-9, iar instanţa este obligată ca, în afara temeiurilor invocate şi cererilor formulate de recurent, să examineze întreaga cauză sub toate aspectele.

Efectul neagravării situaţiei în propriul recurs. Potrivit art. 385-8, regula este incidentă atunci cînd :

1) există recursul unei singure părţi sau a mai multor părţi care formează un grup cu aceeaşi poziţie procesuală

2) există recursul procurorului declarat expres în favoarea unei părţi.

În consecinţă, regula nu este aplicabilă atunci când:

1) există şi recursul unei părţi cu interese contrare

2) există recursul procurorului fără rezerve

 

Efectul extensiv. Potrivit art. 385-7, instanţa de recurs examinează cauza prin extindere şi cu privire la părţile care nu au declarat recurs sau la care acesta nu se referă, putând hotărî şi în privinţa lor, fără să poată crea acestor părţi o situaţie mai grea. De asemenea, procurorul, chiar după expirarea termenului de recurs, poate cere extinderea recursului declarat de el în termen şi faţă de alte persoane decât acelea la care s-a referit, fără a se putea crea acestora o situaţie mai grea.

Consulta un avocat accesand pagina Avocat drept penal .