Răspunderea organelor de conducere ale societăţii de asigurare/reasigurare

 

Art. 268

Judecătorul-sindic poate dispune ca o parte din pasivul societăţii de asigurare/reasigurare ajunse în stare de insolvenţă să fie suportată de către membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii de asigurare/reasigurare debitoare, precum şi orice altă persoană care a contribuit la ajungerea în stare de insolvenţă a asigurătorului/reasigurătorului, prin una dintre următoarele fapte:

a)
au făcut activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii în interes personal, sub acoperirea societăţii de asigurare/reasigurare;

b)
au dispus în interes personal continuarea unei activităţi care conducea în mod vădit societatea de asigurare/reasigurare la încetarea de plăţi;

c)
au folosit activele şi/sau creditele societăţii de asigurare/reasigurare în interes propriu şi al altor persoane;

d)
au ţinut o contabilitate fictivă, au facilitat dispariţia unor documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea potrivit legii;

e)
au deturnat ori au ascuns o parte din activul societăţii de asigurare/reasigurare sau au mărit în mod fictiv pasivul acesteia;

f)
au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura societăţii de asigurare/reasigurare fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăţi;

g)
în cele 30 de zile premergătoare intervenirii stării de insolvenţă, au plătit sau au dispus să se plătească, cu preferinţă, unui creditor, în dauna celorlalţi creditori de asigurări;

h)
au întocmit situaţii financiare anuale, alte situaţii contabile ori raportări, cu nerespectarea prevederilor legale;

i)
nu au îndeplinit sau au îndeplinit în mod necorespunzător măsurile administrative de redresare financiară aplicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară ori, după caz, au dat dispoziţii fără avizul sau aprobarea acestei autorităţi, conducând astfel la starea de insolvenţă şi la declanşarea procedurii de faliment împotriva societăţii de asigurare/reasigurare;

j)
în cadrul acţiunilor interne de verificare, nu au identificat şi/sau nu au sesizat, din culpa acestora, faptele care au condus la fraude şi/sau la o gestiune defectuoasă a patrimoniului societăţii de asigurare/reasigurare.

 

Comentariu

 

Din modalitatea în care este redactată prevederea specială rezultă că faptele sunt enumerate limitativ, dispoziţia fiind derogatorie

^[276]

. În acest caz nu sunt  aplicabile în completare prevederile art. 169 alin. (1) din lege, spre deoasebire de situaţia falimentului instituţiilor de credit pentru care art. 235 din lege prevăd aplicabilitatea dispoziţiilor generale ale art. 169 alin. (1) din lege.

Din punctul de vedere al faptelor pentru care persoanele vinovate urmează să răspundă, prevederile art. 268 lit. a) – g) sunt similare cu cele ale reglementării de drept comun, fiind adăugate faptele de la lit. h) – j), care sunt specifice activităţii de asigurare şi sunt de natură să contribuie, prin consecinţele lor, la starea de insolvenţă a unei societăţi de asigurare/reasigurare.

Caracterul limitativ al enumerării face ca în cazul falimentului unei asemenea societăţi să nu poată interveni răspunderea generală existentă în cadrul prevederilor art. 169 alin. (1) lit. h) din lege: orice altă faptă săvârşită cu intenţie, care a contribuit la starea de insolvenţă a debitorului, constatată potrivit prevederilor prezentului titlu.

Persoanele împotriva cărora o astfel de acţiune poate fi formulate sunt membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii de asigurare/reasigurare debitoare, precum şi orice altă persoană care a contribuit la ajungerea în stare de insolvenţă a asigurătorului/reasigurătorului. În cadrul acestei enumărări intră şi cenzorii, auditorii financiari şi personalul de execuţie sau cu atribuţii de control din cadrul societăţii de asigurare/reasigurare debitoare care au contribuit la ajungerea asigurătorului/reasigurătorului în insolvenţă, prin raportare şi la art. 257 lit. f) din lege, care enumeră atribuţile judecătorului sindic în cadrul unei asemenea proceduri.

Ca şi în cazul faptelor pevăzute de art. 169 alin. (1) din lege, pentru atragerea răspunderii este necesar să se demonstreze că respectivele fapte chiar au contribuit la starea de insolvenţă a instituţiei de credit debitoare şi că există astfel o legătură de cauzalitate între fapta descrisă de textul de lege şi prejudiciu.

Prevederile generale privind regulile aplicării unei asemenea răspunderi, inclusiv cele privind prescripţia, sunt incidente şi în cazul falimentului societăţilor de asigurare/reasigurare, respectivele dispoziţii generale fiind aplicabile în completare.

Astfel cum a fost statuat doctrinar

^[277]

, „Textul art. 269 are corespondent în conţinutul art. 171 din cod şi are ca obiect regimul juridic al sumelor obţinute de la persoanele care au cauzat starea de insolvenţă a societăţii de asigurare/reasigurare. O constatare care se impune este aceea că, spre deosebire de dreptul comun al răspunderii în procedura insolvenţei, reglementat de art. 169 şi urm. din cod, se prevede că persoanele chemate să răspundă vor suporta doar o parte din pasivul societăţii debitoare, iar nu în întregime, ca în cazul celorlalţi debitori din dreptul comun. Credem că este o scăpare a legiuitorului, deoarece răspunderea trebuie să fie integrală, raportată desigur la contribuţia fiecărui participant, iar nu limitată la o parte din patrimoniul asigurătorului insolvent.”

 

Art. 269

Sumele obţinute potrivit dispoziţiilor art. 268 intră în patrimoniul societăţii de asigurare/reasigurare debitoare şi sunt destinate plăţii datoriilor acesteia, potrivit legii.

 

Comentariu

 

Distribuirea sumelor provenite din exercitarea acţiunilor în atragerea răspunderii persoanelor vinovate de starea de insolvenţă, precum şi cea a sumelor obţinute din valorificarea activelor debitoarei se va face potrivit prevederilor de drept comun în materie, cu aplicarea priorităţilor stabilite de art. 159 sau art. 161 din lege, cu nuanţarea că, referitor la creditorii de asigurări, distribuirea sumelor obţinute din valorificarea activelor admise să acopere rezervele tehnice se face după ordinea de prioritate prevăzută de art. 159 alin. (1) pct.2 din lege.

 

Art. 270

(1)
În vederea pronunţării hotărârii de obligare a persoanelor prevăzute la art. 268 la plata parţială a pasivului societăţii de asigurare/reasigurare în insolvenţă, judecătorul-sindic poate fi sesizat de către lichidatorul judiciar, de oricare dintre creditorii de asigurări, de Autoritatea de Supraveghere Financiară, precum şi de preşedintele comitetului creditorilor, în condiţiile art. 169 alin. (2). Pe baza actelor din dosarul cauzei, judecătorul-sindic poate încuviinţa instituirea unor măsuri asigurătorii.

(2)
Executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art. 268 se efectuează potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă, cu excepţia cazurilor când prin lege se dispune altfel.

 

Comentariu

 

Legitimare pentru formularea unei asemenea acţiuni o va avea lichidatorul judiciar, iar în cazul în care acesta nu va formula asemenea acţiuni legitimare procesuală activă vor dobândi atât preşedintele comitetului creditorilor, cât şi oricare dintre creditorii de asigurare. Aşadar, creditorii obişnuiţi nu vor avea legitimare procesuală activă pentru formularea unei asemenea acţiuni, putând totuşi să formuleze o cerere de intervenţie în cadrul acţiunii formulate de persoanele abilitate de lege. În plus, legea conferă legitimare procesuală activă şi ASF, în calitate de autoritate de supraveghere care ar putea deţine informaţii relevante în acest sens.

De asemenea, „La fel ca și în dreptul comun al răspunderii, deși legea nu prevede, persoanele chemate să răspundă vor putea solicita și administra, în apărare, orice mijloc de probă consacrat de Codul de procedură civilă. De altfel, textul face trimitere la Codul de procedură civilă în privința instituirii măsurilor asigurătorii. Executarea silită se va realiza tot după regulile consacrate de Codul de procedură civilă aplicabile în materie.”

^[278]