Raspunderea materiala a functionarilor publici, Natura termenului de 30 de zile
30 martie 2020Raspundere delictuala Asigurare, Subrogarea asiguratorului Prescriptie
30 martie 2020
Raspunderea civila Modalitatea de stabilire a despagubirilor pentru neindeplinirea obligatiilor asumate in raport de raspunderea civila delictuala
Art. 1088 din Codul Civil.
Natura juridica a despagubirilor datorate pentru incasarea contravalorii lucrarilor neefectuate deriva din executarea clauzelor contractuale, inclusiv ale art. 6.4 din Anexa 1, mentionate anterior, care reprezinta concretizarea principiului repararii integrale a prejudiciului produs care include pe langa paguba efectiva si foloasele nerealizate. Aceste foloase in cazul obligatiilor care au ca obiect o suma de bani cuprind penalitatile stabilite prin contract, in interpretarea per a contrario a dispozitiilor art. 1088 din Codul Civil in vigoare la momentul incheierii contractului.
Confuzia intre raspunderea civila contractuala si cea delictuala invocata de catre parata prin apelul promovat nu se regaseste in prezenta cauza avand in vedere ca temeiul pretentiilor formulate l-a constituit conventia intervenita intre parti, materializata prin Acordul Contractual nr. 45025/2008. Pe de alta parte, existenta similitudinilor intre conditiile de angajare a fiecareia din cele doua forme de raspundere nu determina suprapunerea acestora, premisele fiind diferite, in cazul raspunderii contractuale constand in nerespectarea unei obligatii contractuale.
Curtea de Apel Bacau - Sectia a Il-a Civila, de Contencios Administrativ si Fiscal
Decizia civila nr. 8 din 16 ianuarie 2015
Prin sentinta civila nr. 149/CA/2.04.2014 pronuntata de Tribunalul Neamt in dosarul nr. 4642/279/2013 a fost admisa actiunea formulata de reclamantul Municipiul Piatra Neamt in contradictoriu cu parata S.C. U. S.R.L. Piatra Neamt si, in consecinta, a fost obligata parata sa plateasca reclamantului suma de 4.327,94 lei, reprezentand daune interese.
Pentru a pronunta aceasta hotarare prima instanta a retinut urmatoarele:
Reclamantul Municipiul Piatra Neamt, prin Primar, a incheiat cu parata S.C. U.
S.R.L., Acordul contractual nr.45025/23.09.2008, avand ca obiect „Reabilitare termica cu mansardare bloc G5, B-dul Decebal nr. 94”.
In urma controlului Curtii de Conturi, a fost emisa Decizia nr.42/24.12.2010, prin care s-a constatat ca s-a achitat necuvenit suma de 64.530,19 lei, platindu-se lucrari care nu au fost executate.
Urmare a acestei constatari, intre parti a fost incheiata Minuta nr.42189/25.10.2010, iar la data de 23.03.2011, parata a achitata integral suma de 64.530,19 lei, incasata necuvenit, conform extrasului de cont de la fila 29 dosar judecatorie.
Reclamantul solicita obligarea paratei la plata sumei de 4.327,94 lei, reprezentand dobanda aferenta sumei de 64.930,19 lei, achitata in rate succesive, pana la data de 23.03.2011.
Potrivit prevederilor art. 1088 Cod civil, orice suma de bani este purtatoare de dobanda legala.
In conditiile in care parata a incasat necuvenit suma de 64.930,19 lei, la data de 08.02.2010 si a achitat-o in rate succesive, pana la data de 23.03.2011, este evidenta prejudicierea reclamantului, astfel ca actiunea acestuia este intemeiata, fiind indreptatit la
echivalentul dobanzii legale calculate potrivit O.G. 13/2011.
Fata de cele ce preced, s-a admis actiunea formulata de reclamantul Municipiul Piatra Neamt, prin Primar si s-a hotarat conform dispozitivului.
Impotriva acestei hotarari a declarat apel parata S.C. U. S.R.L. Piatra Neamt, apel legal timbrat cu taxa judiciara de timbru - 20 lei.
In motivarea apelului a fost criticata hotararea instantei de fond sustinandu-se ca nu a fost facuta distinctie neta dintre raspunderea civila delictuala si cea contractuala, intre parti fiind incheiat acordul contractual nr. 45025/23.09.2008 prin care au fost prevazute penalitati doar in cazul neexecutarii obligatiilor asumate prin contract, respectiv neexecutarea lucrarilor, penalitati ce erau deduse din suma ce urma a fi primita de apelanta in calitate de antreprenor de la intimat. Invocarea dispozitiilor art. 33 alin. 3 din Legea nr. 94/1992 nu reprezinta un temei de drept pentru acordarea penalitatilor, iar dispozitiile art. 1088 Cod Civil vizeaza raspunderea civila contractuala, nefiind incidente in cauza.
Nici dispozitiile O.G. nr. 13/2011 privind dobanda legala remuneratorie si penalizatoare pentru obligatiile banesti nu sunt aplicabile in cauza in respectarea principiului constitutional al neretroactivitatii legii civile.
Cu privire la termenul de declarare a apelului instanta a invocat exceptia tardivitatii formularii acestuia, apelanta formuland concluzii de respingere a exceptiei, avand in vedere cererea formulata in fata instantei de fond cu privire la locul comunicarii hotararii si mentiunile indicate in dovada de comunicare a acesteia.
Intimatul-reclamant, legal citat, nu a fost reprezentat in fata instantei, solicitand in scris respingerea recursului ca nefondat, iar cu privire la exceptia tardivitatii a lasat hotararea la aprecierea instantei.
Analizand exceptia tardivitatii apelului, in conditiile art. 248 alin. 1 Noul Cod procedura civila, instanta o apreciaza ca fiind nefondata dupa cum urmeaza.
Comunicarea sentintei instantei de fond s-a realizat la sediul societatii, in procesul verbal de inmanare intocmit de agentul procedural fiind consemnata mentiunea „societate mutata de la adresa”. Pe de alta parte, potrivit consemnarilor din caietul grefierului de sedinta din data de 19.03.2014 avocatul paratei, cu ocazia formularii concluziilor asupra fondului cauzei, a solicitat comunicarea hotararii la sediul cabinetului de avocat, astfel cum rezulta din copia certificata depusa odata cu concluziile formulate asupra exceptiei tardivitatii apelului.
Avand in vedere aceasta situatie de fapt instanta apreciaza ca in cauza comunicarea nu s-a realizat potrivit vointei manifestate de catre parata prin reprezentantul sau, la sediul avocatului ales, in sensul dispozitiilor art. 158 alin. 1 Noul Cod procedura civila.
Neindeplinirea procedurii de comunicare a hotararii instantei de fond atrage neindeplinirea conditiei privind punctul de plecare al termenului de apel cu consecinta promovarii caii de atac in termenul prevazut de art. 287
16
din O.U.G. nr. 34/2006. Drept urmare, va fi respinsa exceptia tardivitatii apelului.
Analizand apelul promovat pentru motivele aratate instanta il apreciaza ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arata in continuare.
Obiectul actiunii cu judecata careia a fost investita instanta de fond a constat in obligarea paratei la plata sumei de 4327,94 lei, reprezinta dobanda legala aferenta sumei de 64.530,19 lei. Aceasta suma a fost platita nelegal paratei, suma fiind recuperata fara a include si foloasele nerealizate reprezentate de dobanda solicitata.
Temeiul de drept al actiunii a fost indicat ca fiind dispozitiile privind raspunderea contractuala, art. 1088 Cod Civil in vigoare la data derularii contractului si Legea nr. 94/1992.
Din acordul contractual nr. 45025/23.09.2008 intervenit intre parti si recunoscut de catre apelanta-parata instanta retine ca beneficiarul era indreptatit la a deduce din pretul contractului, ca penalitati, o suma echivalenta cu o cota procentuala de 0,1% pentru fiecare zi de intarziere, din pretul contractului pana la indeplinirea efectiva a obligatiilor, in cazul in care, din vina sa exclusiva antreprenorul nu isi indeplineste obligatiile asumate prin contract - art. 6.4 din Anexa 1 la Acordul Contractual nr. 45025/2008.
Probatoriul cauzei a relevat ca in derularea relatiilor economice dintre parti beneficiarul a realizat plata unor lucrari in valoare de 64.530,19 lei, lucrari care nu au fost realizate, cu consecinta restituirii sumei indicate la data de 23.03.2011 de catre antreprenor, apelanta-parata din prezenta cauza.
Natura juridica a despagubirilor datorate pentru incasarea contravalorii lucrarilor neefectuate deriva din executarea clauzelor contractuale, inclusiv ale art. 6.4 din Anexa 1, mentionate anterior, care reprezinta concretizarea principiului repararii integrale a prejudiciului produs care include pe langa paguba efectiva si foloasele nerealizate. Aceste foloase in cazul obligatiilor care au ca obiect o suma de bani cuprind penalitatile stabilite prin contract, in interpretarea per a contrario a dispozitiilor art. 1088 din Codul Civil in vigoare la momentul incheierii contractului.
Confuzia intre raspunderea civila contractuala si cea delictuala invocata de catre parata prin apelul promovat nu se regaseste in prezenta cauza avand in vedere ca temeiul pretentiilor formulate l-a constituit conventia intervenita intre parti, materializata prin Acordul Contractual nr. 45025/2008. Pe de alta parte, instanta constata ca existenta similitudinilor intre conditiile de angajare a fiecareia din cele doua forme de raspundere nu determina suprapunerea acestora, premisele fiind diferite, in cazul raspunderii contractuale constand in nerespectarea unei obligatii contractuale.
In prezentul litigiu, indeplinirea obligatiei principale, respectiv restituirea sumei de 64.530,19 lei reprezinta recunoasterea apelantei a nerespectarii obligatiei contractuale, atragand obligatia accesorie de reparare si a prejudiciului reprezentat de foloasele nerealizate - lucrum cessans.
Indicarea de catre instanta de fond a dispozitiilor O.G. nr. 13/2011 ca temei al dobanzii acordate nu atrage nelegalitatea hotararii, prin dispozitiile art. 3 din O.G. 9/2000 aplicabile pe durata derularii contractului fiind reglementata dobanda legala in materie comerciala la nivelul dobanzii de referinta a B.N.R.
Alegerea reclamantului de a solicita penalitati la nivelul acestei dobanzi legale, in cuantum diminuat fata de limita contractuala reprezinta manifestarea dreptului de optiune al creditorului intre modalitatile de evaluare a prejudiciului suferit.
Fata de aceste considerente, in temeiul art. 480 alin. 1 Noul Cod procedura civila a fost respins, ca nefondat, apelul.