Raspundere civila delictuala, Discriminare si Repararea prejudiciului moral

Prin actiunea inregistrata pe rolul Judecatoriei Craiova reclamantii R C. C. R. I.S.S. i, TTRPUS T C, B I, D N, MO L, N I, N M si N S, au chemat in judecata pe parata S.C. C. C. S.R.L. C, solicitand instantei sa retina actul de discriminare infaptuit prin incalcarea dispozitiilor legale si obligarea paratei la constatarea faptei de discriminare si a incalcarii dispozitiilor Ordonantei de Guvern nr. 137/2000, republicata, privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, plata sumei de 12.002 lei reprezentand despagubiri civile pentru prejudiciul moral suferit, astfel: 1 leu despagubiri civile acordate organizatiei R. C., 1 leu despagubiri civile acordate organizatiei T., 2.000 lei despagubiri

civile acordate victimei actului de discriminare, reclamanta B. I.-A., 2.000 lei despagubiri

civile acordate victimei actului de discriminare, reclamant D. N. A., 2.000 lei despagubiri

civile acordate victimei actului de discriminare, reclamant M. O.-L., 2.000 lei despagubiri

civile acordate victimei actului de discriminare, reclamant N. I., 2.000 lei despagubiri civile acordate victimei actului de discriminare, reclamant N. M., 2.000 lei despagubiri civile acordate victimei actului de discriminare, reclamant N. S.; impunerea catre parata de catre instanta de judecata a obligatiei de a face, anume de a permite pe viitor accesul in incinta clubului tuturor persoanelor, fara discriminare, inclusiv membrilor etniei romilor; scuze adresate in mod public cu font Times New Roman de minim 14, timp de 7 zile consecutiv in trei cotidiane centrale; plata cheltuielilor de judecata.

Prin sentinta civila nr.9988/26.06.2012 pronuntata de Judecatoria Craiova a fost respinsa actiunea precizata. Au fost obligati reclamantii, in solidar, la plata catre parata S.C. C. C. SRL Craiova a sumei de 2.500 lei cheltuieli de judecata.

Pentru a se pronunta astfel, prima instanta a retinut urmatoarele:

Art.14 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului interzice discriminarea.

In dreptul intern, principiul egalitatii in drepturi este consacrat in art.4, alin.2 din Constitutia Romaniei, revizuita.

O.G. nr.137/2000 creeaza mecanismele prin care orice tip de discriminare poate fi sanctionat, Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii fiind autoritatea de stat, autonoma, responsabila cu aplicarea si controlul respectarii prevederilor ordonantei, iar Colegiul Director al Consiliului - organul deliberativ si decizional, care solutioneaza sesizarile privind acte sau fapte de discriminare cu citarea partilor prin hotarare a Colegiului director, ce poate fi atacata in instanta de contencios administrativ, in termen de 15 de la comunicare.

In cauza de fata Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii, la solicitarea instantei, a inaintat o copie a Hot ararii nr.67/2010, hot arare prin c are Colegiul director al CNCD s-a pronuntat intr-un dosar cu un obiect identic, de unde rezulta ca in ceea ce priveste cauza de fata nu exista o hotarare a CNCD in care sa se retina ca aspectele sesizate instantei in prezenta cauza intra sub incidenta prevederilor art. 2 si art. 10 din O.G. nr.137/2000.

In speta, reclamanta nu a facut dovada ca s-a comis un act de discriminare prin ingradirea accesului in clubul „K" a reclamantilor (inregistrarea depusa in cauza neputand constitui o proba concludenta in conditiile in care nu se poate verifica modul in care au fost inregistrate vocile - care nu se aud foarte bine - si nici imprejurarile in care au fost efectuate aceste inregistrari).

Pe de alta parte, parata careia ii revenea sarcina de a dovedi ca faptele reclamate nu constituie discriminare, a facut dovada prin probele administrate (contractul de inchiriere si declaratia martorei S. A.-F.) ca la data de 23 mai 2009, data la care reclamantii invoca faptul conform caruia li s-a interzis accesul in incinta discotecii K., aflata in administrarea S.C. C.C. S.R.L., in incinta acesteia se desfasura o petrecere privata organizata de numita S. A F., intre aceasta si S.C. C. C. 91 S.R.L. fiind incheiat contractul de inchiriere, al carui obiect il constituie inchirierea spatiului situat in localitatea Craiova in scopul desfasurarii unei petreceri in data de 23.05.2009, ca avea ca obligatie contractuala, in conformitate cu prevederile pct. II din contractul de inchiriere, de a nu permite accesul in interiorul clubului a altor persoane decat cele invitate de beneficiar si ca aceasta obligatie contractuala a fost comunicata societatii comerciale care asigura paza Clubului K. in baza unui contract de prestari servicii, agentii de paza actionand in consecinta, la indicatiile beneficiarului contractului de inchiriere nr. 17/23.05.2009.

Inchirierea unui club, unei persoane pentru a desfasura in cadrul acestuia o petrecere privata, urmata de limitarea accesului in cadrul clubului numai a persoanelor care erau invitate la evenimentul pentru care fusese inchiriat localul, nu poate reprezenta o fapta ilicita, care sa creeze minoritatii rome un prejudiciu nepatrimonial, cauzat personalitatii cetatenilor apartinand acestei etnii, constand in atingerea adusa imaginii publice a acestora si relatiilor sociale in care acestia sunt implicati, atingerea demnitatii umane, restrangerea fiind justificata de un scop legitim - organizarea unei petreceri private, prin mijloace adecvate si necesare.

In ceea ce priveste capetele de cerere privind: obligarea paratei la plata sumei de 12.002 lei reprezentand despagubiri civile pentru prejudiciul moral suferit, la impunerea catre parata de catre instanta de judecata a obligatiei de a face, anume de a permite pe viitor accesul in incinta clubului tuturor persoanelor, fara discriminare, inclusiv membrilor etniei romilor, la obligarea paratei la adresarea de scuze in mod public si la publicarea dispozitivului hotararii, instanta a retinut ca, fiind respins capatul principal de cerere ca neintemeiat si nefiind astfel constatata o fapta de discriminare, au fost respinse ca nefondate si aceste cereri ale reclamantilor.

Numai in conditiile stabilirii unei fapte ilicite, in temeiul dispozitiilor art.998, 999 si urmatoarele Cod civil se putea pune problema acordarii unor despagubiri civile sub forma daunelor morale si a obligarii paratei la incetarea faptei si adresarea de scuze in mod public avand in vedere ca Decretul nr.31/1954, prevede ca persoana care a suferit o atingere in dreptul sau la nume, la onoare, la reputatie (...) sau orice alt drept personal nepatrimonial va putea cere instantei judecatoresti incetarea savarsirii faptei care aduce atingere drepturilor mai sus aratate, precum si obligarea autorului faptei, sa publice, pe socoteala acestuia, in conditiile stabilite de instanta, hotararea pronuntata ori sa indeplineasca alte fapte destinate sa restabileasca dreptul atins.

De aceea, instanta a retinut ca actiunea precizata este neintemeiata urmand a fi respinsa in privinta tuturor capetelor de cerere solicitate..

Cum reclamantii sunt in culpa procesuala, in temeiul dispozitiilor art.274 Cod procedura civila, au fost obligati, in solidar, la plata sumei de 2.500 lei cheltuieli de judecata reprezentand contravaloarea onorariului de avocat.

Impotriva acestei sentinte au declarat apel reclamantii .

Prin decizia civila nr. 336 din 10.07.2013 a fost admis apelul declarat de apelantii- reclamanti. A fost schimbata in parte sentinta civila apelata, in sensul ca au fost admise in parte capetele de cerere nr. 1,3,4 si 5.

S-a constatat ca fapta de discriminare pe criterii etnice savarsita de parata pe data de 23.05.2009 se incadreaza in prevederile art. 2 din O.G. 137/2000.

A fost obligata parata sa permita pe viitor accesul in incinta clubului "K" din Craiova a tuturor persoanelor, fara discriminare, inclusiv membrilor etniei rome.

A fost obligata parata sa prezinte scuze in mod public cu font Times New Roman de 14, timp de 3 zile consecutiv in cotidianele centrale "Jurnalul National", "Evenimentul zilei" si "Libertatea" cu continutul mentionat in punctul 4 al cererii.

S-a dispus publicarea dispozitivului hotararii cu font Times New Roman de 14 timp de 3 zile consecutiv in cele trei cotidiane centrale mentionate.

A fost mentinuta solutia de respingere data capatului 2 de cerere privind actiunea in pretentii.

A fost respinsa cererea de acordare a cheltuielilor de judecata.

Pentru a se pronunta astfel instanta a retinut ca dreptul la nediscriminare prevazut de art. 14 din C.E.D.O., este un drept subiectiv substantial, care nu are o existenta independenta in sistemul de protectie europeana a drepturilor si libertatilor fundamentale pe care aceasta il instituie, deoarece nu poate fi invocat decat prin raportare la acestea. El poate aparea insa autonom, prin aceea ca, intr-o situatie data, este posibil sa fie incalcat, fara a se constata si o incalcare a drepturilor in legatura cu care a fost invocat. Constatarea unei incalcari a acestor dispozitii se poate face, insa, numai in legatura cu un alt drept aparat de Conventie si/sau de protocoalele sale aditionale, iar dupa data de 1 aprilie 2005, cand a intrat in vigoare Protocolul nr. 12 la Conventie privitor la interdictia generala a oricarei forme de discriminare, si cu privire la orice drept recunoscut in legislatia nationala a unui stat contractant.

In sistemul nostru juridic, principiul analizat se gaseste reglementat in art. 16 alin. (1) din Constitutie si in O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, republicata.

Conform art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicata, discriminarea reprezinta orice deosebire, excludere, restrictie sau preferinta, pe baza de rasa, nationalitate, etnie, limba, religie, categorie sociala, convingeri, sex, orientare sexuala, varsta, handicap, boala cronica necontagioasa, infectare HIV, apartenenta la o categorie defavorizata, precum si orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrangerea, inlaturarea recunoasterii, folosintei sau exercitarii, in conditii de egalitate, a drepturilor recunoscute de lege, in domeniul politic, economic, social si cultural sau in orice alte domenii ale vietii publice”.

In speta, reclamantilor le incuba obligatia de a dovedi existenta faptelor care permit a se presupune existenta unei discriminari conform art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000 , potrivit carora:
„Persoana interesata are obligatia de a dovedi existenta unor fapte care permit a se presupune existenta unei discriminari directe sau indirecte, iar persoanei impotriva careia s-a formulat sesizarea ii revine sarcina de a dovedi ca faptele nu constituie discriminare ”.

Reclamantii s-au adresat instantei civile, invocand si dispozitiile art. 6 din Conventie, precum si legislatia nationala in aceasta materie, respectiv dispozitiile art. 16 din Constitutie si cele ale O.G. nr. 137/2000.

Potrivit inregistrarii video-audio, coroborata cu depozitia martorului D.I., propus de reclamanti, probe administrate in fata instantei de apel, se constata ca reclamantii au facut dovada existentei faptei de discriminare pe criterii etnice, savarsita de parata pe data de 23.05.2009, fapta ce se incadreaza in prevederile art. 2 din O.G. 137/2000, constand in interzicerea intrarii in incinta clubului "K" a reclamantilor, pe motiv ca acestia sunt de etnie rroma.

Apararea paratei, in sensul ca la acea data a existat un contract prin care se inchiriase respectivul club in vederea desfasurarii unei petreceri private, a fost infirmata, atat de imaginile video-audio vizionate de pe suportul CD, cat si de depozitia martorului D. I., care a declarat ca acesta se afla in incinta respectivului club in momentul in care grupului de voluntari i se interzicea intrarea, neavand asadar loc o petrecere privata la care sa fi fost restrictionat accesul tuturor persoanelor neinvitate.

Remediul legal pentru repararea prejudiciului cauzat victimei il reprezinta insa, in speta, acordarea daunelor morale prevazute in dreptul roman de dispozitiile art. 998 Cod civil, care reglementeaza raspunderea civila delictuala pentru fapta proprie, in temeiul carora :
„Orice fapta a omului care cauzeaza altuia un prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a o repara.

Instanta stabileste cu valoare de principiu ca, aprecierea judecatorului privind evaluarea daunelor morale este subiectiva, dar criteriile care stau la baza cuantumului despagubirilor morale sunt obiective.

Criteriul general evocat este acela al gradului de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea si gravitatea atingerii aduse acestora. Acest criteriu este aplicat si de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, potrivit careia despagubirile trebuie sa prezinte un raport rezonabil de proportionalitate cu atingerea adusa dreptului incalcat.

Transpunand toate aceste prevederi legale si exegeze teoretice si jurisprudentiale in cauza dedusa judecatii, instanta apreciaza insa ca, notiunea de
satisfactie echitabila
trebuie particularizata de la caz la caz, in functie de particularitatile concrete deduse judecatii.

In speta este foarte importanta imprejurarea ca persoanele fizice, ce au fost supuse unui act de discriminare au avut calitatea de subiecti-voluntari in cadrul respectivului ONG, persoana juridica fara scop lucrativ, situatia consumata in acele imprejurari fiind anticipata de acestia, inca de la inceput, dat fiind organizarea acestora in doua grupe, respectiv
albi
si
negri.

Asadar, modul in care au activat aceste persoane a fost, incontestabil, specific unei activitati de voluntariat social, cu alte cuvinte, nu a fost vorba de un act de discriminare pe care acestia sa-l fi suferit spontan, intr-un anumit moment, ci intr-o situatie ce a fost asumata inca de la inceputul activitatii respective, grupul de voluntari deplasandu-se impreuna in acest scop si cu o camera de filmat.

In calitate de voluntari acestia si-au asumat o misiune de ocrotire a unor valori sociale, scopul actiunii lor fiind acela de a atrage atentia asupra necesitatii respectarii demnitatii umane intr-o societate care a aderat la normele CEDO, cum este societatea romaneasca, astfel ca situatia in care s-au gasit era previzibila inca de la inceput.

In consecinta, instanta de apel a apreciat ca, atat timp cat miza prezentului litigiu nu este nicidecum una pecuniara, finalitatea demersului intreprins de apelantii-reclamanti, persoane fizice, nu trebuie sa fie marirea patrimoniului lor cu o suma de bani, astfel ca hotararea instantei de judecata constituie in sine o satisfactie echitabila, apta sa acopere si prejudiciul moral incercat.

In ceea ce priveste acordarea cheltuielilor de judecata, Tribunalul a constatat ca apelantii-reclamanti nu au depus dovezi in acest sens, motiv pentru care aceasta solicitare a fost respinsa, ca neintemeiata.

Impotriva acestei sentinte au declarat recurs parata si reclamantii,criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

Analizand decizia recurata prin prisma criticilor formulate, se constata ca recursurile sunt nefondate, urmand a fi respinse pentru urmatoarele considerente:

Potrivit art. 304 pct. 1 - 9 din Codul de procedura civila, modificarea sau casarea unor hotarari se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, motive prevazute expres si limitativ de lege, pentru promovarea recursului.

In cauza, urmare aprecierii si interpretarii probatoriului administrat in dosar, prima instanta a retinut o anumita situatie de fapt, ce a fost infirmata de catre instanta de apel care, dupa administrarea probatoriului incuviintat la solicitarea reclamantilor-apelanti, a stabilit ca acestora li s-a interzis intrarea in incinta clubului K. pe motiv ca sunt de etnie rroma, neavand loc o petrecere privata la care sa fi fost restrictionat accesul tuturor persoanelor neinvitate.

Fata de aceasta situatie de fapt, care, conform considerentelor expuse, nu mai poate face obiectul examinarii in recurs, Curtea apreciaza ca dispozitiile de drept material au fost corect aplicate de catre instanta de apel, asa incat criticile ce vizeaza probele dosarului, sub aspectul evaluarii lor prin decizia atacata, nu vor fi primite.

Ca atare, situatia de fapt retinuta pune in evidenta existenta unui tratament diferit care nu este justificat obiectiv si rezonabil de atingerea unui scop legitim.

Cu alte cuvinte, daca desfasurarea unei petreceri private in incinta clubului ar fi putut explica restrictionarea accesului altor persoane decat invitatii organizatorului, situatia de fapt retinuta de catre instanta de apel nu releva existenta unei astfel de justificari cata vreme, conform probelor, alte persoane decat reclamantii, care faceau parte dintr-un grup distinct organizat insa in scopuri comune, fara a avea calitatea de invitati la petrecerea privata invocata, nu au intampinat dificultati in a patrunde in incinta clubului.

De altfel, chiar acceptata ideea organizarii unei petreceri private, acordarea permisiunii de a intra in incinta clubului si altor persoane decat invitatii, fara a fi dovedita existenta unui criteriu neutru de selectie si care in practica sa nu dezavantajeze anumite persoane pe baza unor criterii interzise, ridica aceleasi probleme in privinta existentei unei fapte de discriminare.

Pe cale de consecinta, in mod corect a retinut instanta de apel incidenta dispozitiilor art. 998-999 Cod civil privitoare la raspunderea civila delictuala, respectiv incalcarea art. 1 si 2 din OUG nr. 137/2000, potrivit carora principiul egalitatii intre cetateni, al excluderii privilegiilor si discriminarii sunt garantate in special in exercitarea dreptului de acces la toate locurile si serviciile destinate folosintei publice, prin discriminare intelegandu-se orice deosebire, excludere, restrictie sau preferinta, pe baza de rasa, nationalitate, etnie, limba, religie, categorie sociala, convingeri, sex, orientare sexuala, varsta, handicap, boala cronica necontagioasa, infectare HIV, apartenenta la o categorie defavorizata, precum si orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrangerea, inlaturarea recunoasterii, folosintei sau exercitarii, in conditii de egalitate, a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, in domeniul politic, economic, social si cultural sau in orice alte domenii ale vietii publice, fiind totodata discriminatorii, potrivit prezentei ordonante, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajeaza anumite persoane, pe baza criteriilor prevazute la alin. (1), fata de alte persoane, in afara cazului in care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate si necesare.

De altfel, opinia Curtii Europene a Drepturilor Omului este in acelasi sens. Dreptul de a nu fi supus nici unei discriminari este derivat din principiul general al egalitatii tuturor fiintelor umane. Art. 14 al CEDO prevede ca drepturile pe care le garanteaza Conventia trebuie sa fie respectate fara nici o distinctie bazata in special pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine sociala sau nationala, apartenenta la o minoritate, avere, nastere sau orice alta situatie.

Notiunea de discriminare nu este definita de art. 14. Conceptul a fost definit de Curtea europeana in cauza lingvistica belgiana, una din primele cauze solutionate. in primul rand, Curtea a respins teoria potrivit careia orice diferenta de tratament este interzisa, recunoscand existenta unei mari diversitati de solutii legislative si administrative bazate pe diferente de tratament. Pornind de la aceste premise, Curtea a formulat ideea unui test aplicabil situatiilor de diferentiere. Astfel, principiul egalitatii de tratament este incalcat daca distinctia facuta nu are o justificare obiectiva si rezonabila. Trebuie identificat un scop legitim al diferentierii de tratament, precum si o relatie rezonabila de proportionalitate intre tratamentul propriu-zis si scopul urmarit.

Nu mai putin, Curtea Europeana de Justitie a statuat principiul egalitatii ca unul din principiile generale ale dreptului comunitar, acest principiu excluzand ca situatiile comparabile sa fie tratate diferit si situatiile diferite sa fie tratate similar, cu exceptia cazului in care tratamentul este justificat obiectiv.

In ceea ce priveste critica referitoare la inexistenta unei hotarari a CNCD in care sa se retina ca aspectele sesizate instantei in prezenta cauza intra sub incidenta prevederilor art. 2 si 10 din OG nr. 137/2000, Curtea retine ca din cuprinsul art. 20 si art. 27 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, rezulta ca legiuitorul a pus la dispozitia persoanelor ce se considera discriminate atat o procedura pe calea contenciosului administrativ, cat si o procedura pe calea dreptului comun. Fiind vorba de doua proceduri distincte, exercitarea uneia dintre cele doua proceduri nu are efecte asupra admisibilitatii celeilalte, astfel incat o actiune in fata instantei de drept comun in temeiul art. 27 din O.G. nr. 137/2000 nu poate fi respinsa pe motivul ca partea nu a obtinut o hotarare a CNCD anterior.

Nefondate sunt si criticile ce privesc solutia de respingere a capatului de cerere avand ca obiect acordarea despagubirilor, sub acest aspect Curtea retinand in primul rand faptul ca in mod corect instanta de apel nu a exclus de plano posibilitatea repararii prejudiciului nepatrimonial produs reclamantilor, enuntand necesitatea evaluarii daunelor morale in functie de imprejurarile concrete ale spetei, astfel incat aceste despagubiri sa fie apte sa constituie o satisfactie echitabila.

Este de remarcat ca, in acest sens, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit in cauza Tolstoy Miloslovsky c. Regatul Unit, ca despagubirile trebuie sa prezinte un raport rezonabil de proportionalitate cu atingerea adusa, avand in vedere, totodata, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea si gravitatea atingerii adusa acestora.

Pe de alta parte, jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului cunoaste doua moduri de reparare a prejudiciului moral: reparatia in echivalent banesc sau recunoasterea incalcarii ca satisfactie echitabila in sine.

Recunoasterea incalcarii se considera a constitui o satisfactie echitabila in situatia in care aceasta este suficienta pentru a aplana suferintele morale ale victimei. Doar in cazul in care Curtea constata ca incalcarea este atat de grava ori are un asemenea caracter continuu incat printr-o simpla recunoastere situatia morala a victimei nu se va repara, aceasta ofera o reparatie echitabila in forma baneasca.

In acord cu jurisprudenta CEDO, repararea daunelor morale trebuie sa fie inteleasa intr-un sens mai larg, nu atat ca o compensare materiala, care fizic nici nu este posibila, ci ca un complex de masuri nepatrimoniale si patrimoniale, al caror scop este acela ca, in functie de particularitatile fiecarui caz in parte, sa ofere victimei o anumita satisfactie pentru suferintele indurate.

In cauza, la stabilirea modalitatii de reparare a prejudiciului, trebuie avute in vedere circumstantele particulare ale spetei care nu releva o asemenea gravitate a incalcarii incat sa faca necesara acordarea unei reparatii pecuniare.

Astfel, planificarea unei actiuni de testare a reactiei unui anumit subiect intr-o situatie data, precum si punerea acesteia in practica, realizate de membrii unui ONG prin aportul unor voluntari care au actionat in ideea de a verifica modul in care sunt ocrotite anumite valori sociale presupun si anticiparea unui anumit efect al activitatii lor, posibil vatamator, dar care nu echivaleaza cu cel al unei actiuni spontane, nepremeditate, apt sa creeze prin el insusi o lezare importanta a valorii ocrotite.

Cu alte cuvinte, premeditarea unei activitati de maniera in care reclamantii au actionat in cauza, cu scopul declarat de a verifica existenta unei potentiale actiuni de discriminare pe un anumit criteriu presupune si configurarea rezultatului, asa incat in mod corect instanta de apel a apreciat ca hotararea instantei constitui prin ea insasi o satisfactie echitabila pentru prejudiciul suferit, atat misiunea asumata de reclamanti, cat si miza litigiului excluzand totodata obtinerea unor satisfactii cu caracter pecuniar.

O solutie de aceasta natura este, cum s-a aratat, in concordanta si cu jurisprudenta in materie a Curtii Europene a Drepturilor Omului, care nu limiteaza reparatia pentru prejudiciul moral doar la despagubiri banesti, constatarea incalcarii Conventiei, fiind o alta modalitate de reparare a prejudiciului.

Pentru considerentele ce preced, constatandu-se ca in cauza nu subzista niciunul din motivele de nelegalitate invocate de catre recurenti, recursurile declarate au fost respinse ca nefondate, in temeiul art. 312 Cod procedura civila.
(Decizia civila nr. 83/20.01.2014 - Sectia I Civila, rezumat judecator Roxana Mitrache).