Raspundere civila delictuala a persoanei juridice, prejudicii cauzate prin faptele ilicite ale organelor sale de conducere

Art.1357 Cod civil, 219 Cod civil, art.82 din Legea 80/1995

Fiind vorba de o raspundere pentru fapta proprie trebuie avute in vedere si dispozitiile art.219 Cod civil potrivit carora „ (1) Faptele licite sau ilicite savarsite de organele persoanei juridice obliga insasi persoana juridica insa numai daca ele au legatura cu atributiile sau cu scopul functiilor incredintate ”.

Angajarea acestei raspunderi poate avea loc numai daca sunt indeplinite conditii, in primul rand trebuie sa fie prezente si dovedite trei dintre conditiile generale: prejudiciul, fapta ilicita a organelor de conducere si raportul de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu. Cele trei conditii trebuie sa fie probate de victima, insa mai exista si o conditie speciala, respectiv ca fapta ilicita sa fi fost savarsita de organele de conducere in legatura cu atributiile sau cu scopul functiilor care le-au fost incredintate.

Cata vreme s-a statuat irevocabil prin hotarari judecatoresti depuse la dosar ca ordinele emise de parat privind punerea la dispozitie a reclamantului, aplicarea criteriilor de selectie si trecerea in rezerva a reclamantului sunt legale, ca paratul nu a savarsit o fapta ilicita la trecerea in rezerva, aceste hotarari au dobandit autoritate de lucru judecat, chestiunile transate in acestea nu mai pot face obiectul altei judecati fara a afecta securitatea raporturilor juridice.

Tribunalul Mehedinti prin sentinta civila nr. 72 de la 6 octombrie 2016 a respins ca nefondata actiunea civila formulata de reclamantul T.SC., in contradictoriu cu paratul Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta „DROBETA” al Judetului Mehedinti, avand ca obiect pretentii.

Pentru a se pronunta astfel instanta de fond a retinut ca reclamantul a solicitat obligarea paratului la repararea prejudiciului material si moral suferit ca urmare a luarii masurii nelegale de punere a sa la dispozitia unitatii , prin caracterul discriminatoriu al criteriilor de evaluare, avute in vedere la emiterea ordinului de trecere in rezerva, care au avut ca si consecinta, ramanerea fara nici un venit si fara perspective de reangajare in domeniul pentru care a fost pregatit, fiindu-i stirbita onoarea si demnitatea.

Prejudiciul material reprezinta credite bancare restante si penalitatile aplicate, iar cel moral stresul la care a fost supus ca urmare a lipsei mijloacelor financiare necesare pentru intretinerea familiei, a somatiilor repetate emise de firmele de recuperare a creditelor bancare si pierderea carierei profesionale.

Pentru a fi admisibila actiunea in raspundere civila delictuala, art.1357 Cod civil impune indeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii: existenta unui prejudiciu cert, existenta unei fapte ilicite, existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu, existenta vinovatiei celui care a cauzat prejudiciul, constand in intentia neglijenta sau imprudenta celui care a actionat.

In speta, s-a constatat ca nu sunt indeplinite aceste cerinte.

Criteriile de evaluare in cadrul procedurii de selectie, au fost aplicate fara discriminare tuturor cadrelor militare examinate, apreciindu-se, ca aplicarea criteriului privind situatia absolvirii cursurilor de cariera si al studiilor superioare, nu constituie motiv de discriminare, cum a sustinut contestatorul.

Prin urmare, conditia existentei unei fapte ilicite savarsita de parat cu vinovatie, constand in trecerea in rezerva a reclamantului in mod nelegal, nu este indeplinita, aceasta chestiune fiind transata definitiv prin sentinta nr. 503/2012, hotarare ce se bucura de autoritate de lucru judecat, motiv pentru care, o noua analiza pe acest aspect nu se mai poate face.

Nu au putut fi retinute sustinerile reclamantului, ca s-a constatat caracterul discriminatoriu al criteriilor avute in vedere la trecerea sa in rezerva, prin hotararea nr. 84/2012 a Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii, intrucat prin aceasta hotarare, ramasa irevocabila prin decizia 1672/2014 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, s-a aplicat paratului avertisment numai pentru criteriul studiilor superioare absolvite, retinandu-se ca nu a fost prevazut in metodologia de evaluare ,nu si pentru celelalte criterii avute in vedere de parat la evaluarea reclamantului.

Asa fiind, apreciind ca fata de neindeplinirea cerintei existentei faptei ilicite si a vinovatiei paratului, nu s-a mai impus analizarea celorlalte conditii prevazute de art. 1357 Cod civil, motiv pentru care, a fost respinsa actiunea ca nefondata.

Impotriva acestei sentinte a declarat apel T.S.C., criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

Apreciaza ca sentinta instantei de fond este nelegala si netemeinica, pentru urmatoarele considerente:

In mod gresit instanta de fond i-a respins cererea cu motivarea ca in cauza "nu sunt indeplinite cerintele privind raspunderea civila delictuala, prevazuta de art. 1357 C.civ, respectiv existenta unei fapte ilicite savarsita de parat cu vinovatie” retinand ,de asemenea, ca prin Hotararea nr.84/2012 a Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii, ramasa definitiva prin decizia 1672/2014 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, s-a aplicat paratului avertisment numai pentru criteriul studiilor superioare, nu si pentru celelalte criterii avute in vedere de parat la evaluarea reclamantului".

De asemenea, in motivarea sentintei instanta a mai retinut ca existenta faptei ilicite nu este indeplinita chestiune fiind transata in mod definitiv si irevocabil prin sentinta nr.503/2012 care se bucura de autoritate de lucru judecat.

Instanta de fond a pierdut din vedere ca cererea de chemare in judecata solutionata prin sentinta nr.503/2012 nu a avut ca obiect constatarea actelor de discriminare, in acest fel pronuntandu-se pe exceptia lucrului judecat si nesolutionand fondul cauzei, cu toate ca, ulterior retine totusi ca prin decizia nr.1672/2014 a ICCJ se constata existenta „doar a unui criteriu de discriminare”, pentru care paratul a fost sanctionat cu avertisment de CNCD.

Asadar, in conditiile in care caracterul discriminatoriu privind criteriul studiilor superioare introdus de parat la evaluarea reclamantului, fara ca acest criteriu sa fie prevazut de Metodologia de evaluare, a fost constatat definitiv nefondat, instanta de fond ignorand dispozitiile legale si inscrisurile depuse respinge pe acest aspect cererea ca nefondata, fara sa mai analizeze fondul cauzei si indeplinirea celorlalte conditii prevazute de art. 1357 Cod civil.

Apelul este nefondat.

Instantele au fost investite de apelantul-reclamant cu o actiune in pretentii, intemeiata pe dispozitiile art.1349-1357 Cod civil, ce reglementeaza raspunderea civila delictuala, constand in 100.000 lei cu titlu de daune materiale 900.000 lei cu titlu de daune morale, precum si cheltuieli de judecata ocazionate de derularea acestei cauze, in contradictoriu cu paratul Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta „Drobeta” - Mehedinti.

Reclamantul a precizat ca prejudiciul material si moral suferit are la baza masura nelegala si punerea sa la dispozitia unitatii prin caracterul discriminatoriu al criteriilor de evaluare, avute in vedere la emiterea ordinului de trecere in rezerva, ce au avut drept consecinta, ramanerea fara nici un venit si fara perspective de reangajare in domeniul pentru care a fost pregatit, fiindu-i stirbita onoarea si demnitatea.

Prejudiciul material reprezentand creditele bancare restante si penalitatile aplicate, iar prejudiciul moral stresul la care a fost supus ca urmare a lipsei mijloacelor financiare necesare pentru intretinerea familiei, a somatiilor repetate emise de firmele de recuperare a creditelor bancare si pierderea carierei profesionale.

Prima instanta a retinut ca in cauza nu sunt intrunite cumulativ conditiile ce antreneaza raspunderea civila delictuala respectiv: existenta unui prejudiciu cert,

existenta unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu, existenta vinovatiei celui care a cauzat prejudiciul constand in intentia, neglijenta, sau imprudenta celui care a actionat. Solutia pronuntata este legala si temeinica, insa motivarea urmeaza a fi suplinita cu urmatoarele considerente:

In speta, temeiul legal il reprezinta art.1357-1371 Cod civil si art.219 Cod civil ce reglementeaza raspunderea civila delictuala a persoanei juridice pentru prejudiciile cauzate prin faptele ilicite ale organelor sale de conducere.

Fiind vorba de o raspundere pentru fapta proprie trebuie avute in vedere si dispozitiile art.219 Cod civil potrivit carora „ (1) Faptele licite sau ilicite savarsite de organele persoanei juridice obliga insasi persoana juridica insa numai daca ele au legatura cu atributiile sau cu scopul functiilor incredintate”.

Angajarea acestei raspunderi poate avea loc numai daca sunt indeplinite conditii, in primul rand trebuie sa fie prezente si dovedite trei dintre conditiile generale: prejudiciul, fapta ilicita a organelor de conducere si raportul de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu. Cele trei conditii trebuie sa fie probate de victima.

Pe langa conditiile generale ale raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie in cazul raspunderii persoanelor juridice mai este necesara si o conditie speciala: fapta ilicita trebuie sa fi fost savarsita de organele de conducere in legatura cu atributiile sau cu scopul functiilor care le-au fost incredintate.

De asemenea, raspunderea se va angaja si atunci cand organele de conducere au actionat prin depasirea atributiilor prin deviere de la scopul functiilor incredintate ori executarea abuziva acestora cu conditia ca intre fapta ilicita si functie sa existe o legatura necesara, iar fapta ilicita sa fi fost savarsita in interesul persoanei juridice ori sa existe cel putin aparenta ca in acel moment si loc s-a actionat in interesul acesteia.

Raspunderea persoanei juridice in raport cu victima este obiectiva fara vinovatie.

Curtea, urmeaza sa raporteze aceste conditii la urmatoarea stare de fapt ce rezulta din probele administrate.

Astfel, reclamantul T.S.C. a fost subofiter in activitate la MAI-ISU „Drobeta” Mehedinti din anul 2007, pana la data de 15.09.2011, cand a fost trecut in rezerva ca urmare a procesului de reorganizare institutionala desfasurata in vederea incadrarii in cheltuielile de personal aprobate pentru anul 2011.

Urmare a dispozitiilor Legii 286/2010 a bugetului de stat pe anul 2011 si a Ordinului MAI I/658/10.06.2011 privind reorganizarea IGSU si a unitatilor subordonate cu data de 15.06.2011 a intrat in vigoare noul stat de organizare al ISU Mehedinti cu consecinta reducerii unor posturi fata de statul anterior.

Noul stat de organ izare al ISU Drobeta a prevazut un numar de 96 posturi de subofiter operativ principal la detasamentul de pompieri Dr.Tr.Severin unde a fost incadrat si reclamantul fata de 105 posturi de subofiter principal existente anterior.

Prin Ordinul 26025/I/22.06.2011 emis de paratul ISU „Drobeta” personalul ale carei functii, nu s-au regasit in noul stat, printre care si reclamantul, a fost pus la dispozitia unitatii.

Prin Ordinul ISU nr.7104/21.06.2011 a fost aprobata metodologia privind organizarea si desfasurarea selectiei personalului in vederea numirii in functie ca urmare a aplicarii masurilor de reorganizare, precum si procedura privind organizarea si desfasurarea examenului pentru departajare in vederea numirii personalului in functie.

Pentru personalul ale caror functii au fost desfiintate si pentru personalul care a ocupat posturi de natura celor desfiintate au fost emise acte administrative de punere la dispozitie in conditiile art.82 din Legea 80/1995.

In compartimentele, birourile sau serviciile in care n u au fost operate modificari privind numarul de posturi, personalul a fost repus in functii prin ordine emise in acest sens.

In consecinta, 19 posturi au fost ocupate incepand cu 15.06.2011 potrivit Ordinului cu nr. S/26318/I/22.06.2011 al ISU „Drobeta” intrucat s-au regasit in noul stat al unitatii, 61 de posturi au fost ocupate incepand cu 1.07.2011 prin Ordinul S /26322/I/4.07.2011 al ISU „Drobeta” in urma aplicarii criteriilor si in urma sedintelor de lucru din datele de 22.06.2011, 11.07.2011, iar 16 posturi de subofiter operativ principal au fost destinate ocuparii prin interviu pe subiecte profesionale.

Situatia subofiterilor in activitate, pusi la dispozitie, in vederea incadrarii sau trecerii in rezerva ori in retragere se solutioneaza in termen de cel mult 3 luni de la data emiterii unui act administrativ.

In conformitate cu art.4 din Metodologia privind organizarea si desfasurarea selectiei, aprobata prin Ordinul IGSU, au fost stabilite un numar de patru criterii ce urmau a fi analizate cu ocazia evaluarii personalului aflat la dispozitie, respectiv: 1) rezultatele profesionale (calificative in ultimii 3 ani; 2) situatia disciplinara; 3) conduita personalului in urma verificarii in evidentele operative ale politiei; 4) situatia absolvirii cursurilor de cariera si al studiilor superioare.

Criteriile de evaluare au fost aplicate tuturor cadrelor militare iar in cadrul examenului de departajare reclamantul nu a participat, astfel cum rezulta din raportul din 7.07.2011 intocmit de reclamant sustinand ca nu este de acord cu selectia efectuata, fara a indica motivele refuzului.

Ulterior acestei selectii s-au mai organizat examene pentru ocuparea unei functii in cadrul inspectoratului si anume:

• in data de 17.08.2011 pentru ocuparea functiei de subofiter tehnic principal in cadrul Biroului Resurse Umane;
• in data de 30.08.2011 pentru ocuparea functiei de subofiter operativ principal, in cadrul Pichetului Strehaia;
• in data de 28.07.2011 pentru ocuparea functiei de comandant de echipaj in cadrul Detasamentului de Pompieri Orsova, cu conditia sa posede permis de conducere categoriile B, C, examene la care nu a tinut cont de criteriile stabilite pentru prima etapa, cea a selectiei si a departajarii.

De asemenea, pe site-ul IGSU s-a afisat lista posturilor disponibile la nivelul tuturor inspectoratelor judetene pentru situatii de urgenta, aspect adus la cunostinta tuturor cadrelor prin adresa nr. 1426833/25.08.2011.

Totodata s-au primit anunturi de la alte judete conform adreselor mentionate de parat, fara ca reclamantul sa opteze pentru vreuna dintre oferte, asa incat trecerea acestuia in rezerva s-a dispus in septembrie 2011 dupa epuizarea ofertelor mai sus mentionate.

Reclamantul nu si-a manifestat optiunea pentru niciuna din aceste variante, astfel ca prin Ordinul 26046/I/14.09.2011 in conformitate cu art.85 lit.e din Legea 80/1995 privind Statutul cadrelor militare a fost trecut in rezerva.

Reclamantul a contestat la Tribunalul Mehedinti-Sectia de contencios administrativ cele 3 ordine emise de ISU „Drobeta”, respectiv Ordinul 26025/I/22.06.2011 prin care a fost pus la dispozitie unitatii, Ordinul S 26322/I/04.07.2011 in urma aplicarii criteriilor, iar 16 posturi de subofiter operativ principal au fost destinate ocuparii prin interviu pe subiecte profesionale, precum si Ordinul 26046/I/14.09.2011 prin care a fost trecut in rezerva.

Prin sentinta 503/2012 pronuntata de Tribunalul Mehedinti definitiva prin decizia 417/2013 a Curtii de Apel Craiova a fost respinsa contestatia reclamantului, impotriva celor 3 ordine emise de parat, retinandu-se ca restructurarea acestuia din postul ocupat la ISU a fost legala, s-a intemeiat pe o cauza reala si obiectiva, restructurarea numarului de posturi de subofiter operativ fiind determinata de necesitatea incadrarii in limita cheltuielilor de personal din cadrul MAI pentru 2011, ca ISU „Drobeta” a respectat metodologia privind organizarea si desfasurarea selectiei ce prevedea criterii cu caracter orientativ, inspectoratele judetene avand posibilitatea de a stabili si alte criterii relevante.

In considerentele acestor hotarari s-a retinut ca nu este incident nici art.14 din CEDO pentru ca aplicarea acestui text se poate face numai in legatura cu un fapt care intra in sfera de aplicare a altui drept aparat de Conventie, ori reclamantul nu a invocat incalcarea niciunui drept reglementat de Conventie, ca nu a fost incalcat principiul egalitatii nici raportat la dreptul intern, respectiv art.2 din OG 137/2000 privind combaterea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare.

Au concluzionat instantele ca au fost aplicate in mod corect criteriile de evaluare, in plus in cadrul examenului de departajare reclamantul nu a participat din motive care tin exclusiv de vointa acestuia.

Mai mult, examenul pentru departajare in vederea numirii pe functie a personalului care a ocupat in cadrul acelorasi structuri posturi de natura celor desfiintate a constat in sustinerea unui interviu pe subiecte profesionale-punctajul maxim obtinut fiind de 100 de puncte, acesta avand o pondere in nota finala de 70%, iar punctajul obtinut pe baza criteriilor avand o pondere de 30%.

Decizia nr.417/2013 pronuntata de Curtea de Apel Craiova, prin care s-a constatat legalitatea celor 3 ordine contestate de reclamant, a facut obiectul contestatiei in anulare, respinsa prin decizia 7915/2013 in dosarul nr.450/54/2013, precum si al revizuirii in dosarul nr.1340/54/2013, de asemenea respinsa.

Critica apelantului-reclamant privind respingerea gresita a actiunii prin interpretarea si aplicarea gresita a dispozitiilor art.1357 Cod civil, omisiunea primei instante de a constata existenta unei fapte ilicite savarsite de parat cu vinovatie, astfel prin invocarea Hotararii nr.84/2012 a CNCD, ramasa definitiva prin Decizia 1672/2014 a ICCJ, nu poate fi primita.

Curtea constata ca la 16.06.2011 s-a inregistrat petitia nr.5368 formulata de reclamant la CNCD, in contradictoriu cu ISU Mehedinti, avand ca obiect „nenumirea in functia detinuta anterior reorganizarii”.

Au fost analizate trei aspecte invocate de reclamant:

• 1) numirea directa in functie a persoanelor ale caror posturi nu au fost desfiintate;
• 2) numirea in functie pe baza evaluarii conform criteriilor stabilirii de comisie, cu referire la criteriul studiilor superioare absolvite;
• 3) organizarea examenului scris de departajare in vederea numirii in functie.

S-a constatat incidenta art.2 alin.3 din OG 137/2000, respectiv coroborat cu art.6 lit.a din acelasi act normativ numai fata de cel de-al doilea aspect, respectiv impunerea criteriului studiilor superioare, fapta pentru care CNCD a aplicat paratului sanctiunea „avertisment” raportat la faptul ca de la data savarsirii faptei au trecut mai mult de 6 luni.

Cat priveste al treilea aspect al obiectului cauzei, Curtea constata ca in Hotararea 84/9.03.2012 a Colegiului Director se retine ca reclamantul a renuntat la a mai participa la examen, considerand ca modalitatea de calcul a punctajului ii creeaza un dezavantaj in raport cu celelalte persoane care au participat la examen.

Fata de acest aspect, Colegiul Director a retinut ca nu exista un drept incalcat, reclamantul avand posibilitatea de a contesta examenul in situatia in care nu promova.

Aceasta hotarare a facut obiectul controlului instantei de contencios prin actiunea promovata de ISU „Drobeta”, finalizata prin sentinta nr.930/10 octombrie 2012, irevocabila prin decizia 1672/2014 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in dosarul nr.1059/54/2016 solutia fiind de respingere a actiunii de anulare partiala a Hotararii nr.84/09.03.2012 a CNCD.

In aceasta hotarare se retine de Inalta Curte de Casatie si Justitie ca stabilirea unei conditii referitoare la nivelul studiilor superioare absolvite, imprejurare care se afla in legatura evidenta cu nepromovarea de catre reclamantul T.S.C. a celei de-a doua etape din cadrul procedurii de numire in functie demonstreaza existenta unui raport de cauzalitate indirect intre criteriul de evaluare si nepromovarea procedurii de numire in functie.

In acest mod reclamantului i s-a creat un dezavantaj fata de celelalte persoane evaluate care erau absolvente de studii superioare, insa pentru postul pentru care a candidat acesta nu exista conditia fixata prin criteriul de evaluare in discutie.

Altfel spus, prin includerea acestui criteriu i s-a aplicat reclamantului un tratament diferentiat, in absenta unei justificari obiective si rezonabile a acestei diferente de tratament, metoda folosita nefiind adecvata si necesara, fapt ce a condus la aplicarea sanctiunii „avertisment” a paratului pentru incidenta dispozitiilor art.2 alin. 3 si art.6 lit.a din OG 137/2000. Chiar daca in Hotararea 84/2012 si in Decizia 1672/2014 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie se desprinde existenta unui raport de cauzalitate indirect intre criteriul studiilor superioare si nepromovarea de catre reclamant a celei de-a doua etape in cadrul procedurii de numire in functie, Curtea retine si lipsa de diligenta a reclamantului care a refuzat sa mai participe la examenul de departajare ce a constat intr-un interviu inregistrat audio-video, pe subiecte profesionale, punctajul maxim obtinut fiind de 100 de puncte, din care punctajul pe criterii avea o pondere de doar 30%.

Mai mult, reclamantul nu si-a manifestat optiunea de a participa la examenul pentru ocuparea unor functii din cadrul ISU, respectiv de subofiter tehnic principal.

Ulterior acestei selectii s-au mai organizat examene pentru ocuparea unei functii in cadrul inspectoratului si anume:

• in data de 17.08.2011 pentru ocuparea functiei de subofiter tehnic principal in cadrul Biroului Resurse Umane;
• in data de 30.08.2011 pentru ocuparea functiei de subofiter operativ principal, in cadrul Pichetului Strehaia;
• in data de 28.07.2011 pentru ocuparea functiei de comandant de echipaj in cadrul Detasamentului de Pompieri Orsova, cu conditia sa posede permis de conducere categoriile B, C, examene la care nu a tinut cont de criteriile stabilite pentru prima etapa, cea a selectiei si a departajarii.

De asemenea, pe site-ul IGSU s-a afisat lista posturilor disponibile la nivelul tuturor inspectoratelor judetene pentru situatii de urgenta, aspect adus la cunostinta tuturor cadrelor prin adresa nr. 1426833/25.08.2011.

Totodata s-au primit anunturi de la alte judete conform adreselor mentionate de

parat.

In consecinta, cata vreme s-a statuat irevocabil prin hotarari judecatoresti depuse la dosar ca ordinele emise de parat privind punerea la dispozitie a reclamantului, aplicarea criteriilor de selectie si trecerea in rezerva a reclamantului sunt legale, ca paratul nu a savarsit o fapta ilicita la trecerea in rezerva, aceste hotarari au dobandit autoritate de lucru judecat

 

 

....................

Prin aceasta decizie s-a dispus suspendarea contractului individual de munca al salariatului, in temeiul dispozitiilor art. 49 si art. 52 alin. 1 lit. b. din Codul muncii, avand in vedere ca impotriva acestuia angajatorul a formulat plangere penala.

Contestatia formulata de reclamant impotriva acestei decizii a fost respinsa ca nefondata prin hotarare judecatoreasca definitiva.

Ulterior, prin decizia nr.4233/09.09.2014, emisa de parata, incepand cu data emiterii acestei decizii, s-a dispus
revocarea
deciziei nr. 5039/18.12.2012 de suspendare a contractului individual de munca, iar reclamantul a fost reintegrat in munca.

Potrivit art. 253 alin.1 din Codul muncii, „Angajatorul este obligat, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, sa il despagubeasca pe salariat in situatia in care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul.”

Asadar, pentru angajarea raspunderii angajatorului pentru prejudiciile materiale sau morale cauzate salariatilor este necesara intrunirea cumulativa a urmatoarelor conditii: a. existenta faptei ilicite a angajatorului; b. salariatul sa fi suferit un prejudiciu material sau/si moral in timpul indeplinirii obligatiilor sale de serviciu sau in legatura cu serviciul; c. existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita a angajatorului si prejudiciul suferit de catre salariat sa existe un raport de cauzalitate; d. culpa angajatorului.

Fata de temeiul pretentiilor reclamantului, prima instanta a constatat ca sunt indeplinite cumulativ aceste conditii, legat de suspendarea contractului de munca si revocarea suspendarii contractului.

In concluzie, nu s-a retinut in sarcina angajatorului savarsirea unei fapte culpabile, cauzatoare de prejudicii pentru salariat, care sa dea dreptul salariatului la despagubiri, in baza art.253 alin.1 Codul muncii, actiunea fiind respinsa ca nefondata.

Impotriva acestei sentinte, in termen legal si motivat, a declarat apel reclamantul L.S., criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

Apelul s-a respins ca nefondat pentru considerentele ce se vor arata in continuare:

Suspendarea contractului individual de munca poate interveni de drept, prin acordul partilor sau prin actul unilateral al unei parti, potrivit dispozitiilor art. 49 alin. 1 Codul muncii.

In speta, a avut loc o suspendare a contractului individual de munca din initiativa unitatii, suspendarea fiind
revocata
ulterior, mai inainte de finalizarea procesului penal, dar si de declararea ca neconstitutionale a dispozitiilor legale incidente.

Dar, actul unilateral al unitatii prin care s-a dispus revocarea masurii suspendarii, nu este o veritabila revocare in sensul legii, de vreme ce decizia de suspendare a contractului individual de munca si-a produs efectele.

In realitate, prin decizia intitulata de
revocare,
unitatea si-a exprimat vointa de reluare a activitatii, deci de incetare a masurii suspendarii, fata de care angajatul reclamant si-a exprimat acordul, existand in acest fel, acordul ambelor parti contractante.

Revenind, potrivit dispozitiilor art. 52 alin. 1 lit. b teza I Codul muncii, in vigoare la data emiterii deciziei de suspendare, contractul individual de munca
putea
fi suspendat din initiativa angajatorului in cazul in care angajatorul a formulat plangere penala impotriva salariatului (in legatura cu munca).

In aceeasi ordine de idei, in conformitate cu dispozitiile art. 52 alin. 2 Codul muncii, in cazul in care se constata nevinovatia celui in cauza, salariatul isi reia activitatea anterioara si i se plateste in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, o despagubire egala cu salariul si celelalte drepturi banesti de care a fost lipsit pe perioada suspendarii contractului.

Este de subliniat faptul ca dispozitiile art. 52 alin. 1 lit. b teza I Codul muncii, au fost declarate neconstitutionale prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 279/2015 publicata in Monitorul Oficial nr. 431 din 17.06.2015.

Aceasta decizie nu retroactiveaza si produce efecte pentru viitor, de la data publicarii, in sensul ca timp de 45 de zile dispozitia legala declarata neconstitutionala se suspenda, iar dupa aceasta perioada, inceteaza de drept, potrivit dispozitiilor art. 31 alin. 3 din legea 47/1992 daca, in acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pune de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei

Pe cale de consecinta, numai o suspendare a contractului individual de munca dispusa de unitate dupa data de 17 iunie 2015, pe motiv ca unitatea a formulat plangere penala impotriva angajatului, nu mai are temei legal.

O asemenea decizie ar fi nelegala, fiind susceptibila de anulare in instanta, angajatorul fiind in culpa, iar angajatul avand in mod indiscutabil dreptul la despagubiri, dar nu in temeiul dispozitiilor art. 52 alin. 2 Codul muncii, ci in temeiul dispozitiilor art. 253 alin. 1 Codul muncii, potrivit carora angajatorul este obligat in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, sa il despagubeasca pe salariat in situatia in care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral in legatura cu serviciul.

In speta, angajatorul a emis o decizie de suspendare a contractului individual de munca anterior declararii ca neconstitutionale a dispozitiilor legale in discutie definitiva prin respingerea contestatiei si
a revocat-o
anterior aceleiasi decizii, dispunand in realitate incetarea masurii suspendarii.

Concret, angajatul a solicitat obligarea unitatii la plata despagubirilor constand in drepturile salariale de care a fost lipsit in intervalul de timp cuprins intre suspendare si revocarea suspendarii, invocand in drept dispozitiile art. 253 alin. 1 Codul muncii si culpa exclusiva a angajatorului in intervalul litigios, culpa care a condus la neprimirea salariatului la locul de munca.

In dosar se ridica problema de a sti daca si cand a fost in culpa angajatorul, la momentul la care a emis decizia de suspendare a contractului individual de munca, sau la momentul
revocarii
suspendarii, respectiv incetarii suspendarii.

Or, asa cum s-a aratat in precedent, o suspendare a contractului individual de munca anterior publicarii in Monitorul Oficial a deciziei Curtii Constitutionale avea temei legal, singura conditie de indeplinit era aceea ca angajatorul sa fi formulat o plangere penala pentru fapte penale incompatibile cu functia detinuta.

Intr-o asemenea ipoteza, dar si in cea prevazuta de art. 52 alin. 1 lit. b teza a II-a Codul muncii, se cuvin despagubiri angajatului pe perioada cat dureaza suspendarea,
daca
sa constatat nevinovatia celui in cauza, in conditiile expres prevazute de art. 52 alin. 2 Codul muncii.

De asemenea, se cuvin despagubiri angajatului al carui contract individual de munca a fost suspendat in baza art. 52 alin. 1 lit. b teza I Codul muncii, daca dupa publicarea deciziei Curtii Constitutionale in Monitorul Oficial, nemaiexistand temei legal pentru suspendare, unitatea nu il reprimeste la serviciu pe angajat, temeiul legal al unei raspunderi patrimoniale a angajatului fiind dispozitiile art. 253 alin. 1 Codul muncii, despagubirea fiind datorata de la data producerii efectelor deciziei Curtii Constitutionale pana la data reprimirii la serviciu.

Dar, chiar si in aceasta ipoteza, pentru perioada cuprinsa intre data suspendarii CIM si momentul producerii efectelor deciziei Curtii Constitutionale, un astfel de salariat are dreptul la despagubiri ulterior, numai daca se constata nevinovatia sa, potrivit art. 52 alin. 2 Codul muncii.

Prin urmare, in speta, se ridica problema de a sti daca in situatia
revocarii
suspendarii, respectiv incetarii masurii suspendarii la initiativa angajatorului, fata de care angajatul si-a exprimat acordul in sensul reluarii activitatii, angajatorul raspunde patrimonial fata de angajat, deci daca acesta din urma are dreptul corelativ la despagubiri.

In primul rand, angajatorul putea, deci avea dreptul sa dispuna suspendarea contractului individual de munca din initiativa sa si nu a fost in culpa cand a emis decizia de suspendare, aceasta fiind legala si temeinica, asa cum s-a retinut prin hotarare judecatoreasca definitiva.

Prin urmare, aceasta decizie de suspendare a carei legalitate si temeinicie a fost verificata de o instanta, si-a produs efectele specifice suspendarii prevazute de art. 49 alin. 2 Codul muncii, in sensul ca salariatul nu a mai prestat munca, fiind suspendata inclusiv plata drepturilor salariale de catre angajator.

Asadar, decizia de suspendare si-a produs efectele pana la
revocarea
ei, respectiv pana la incetarea masurii suspendarii prin decizia nr. 4233/09.09.2014, moment in care salariatul a reluat prestarea muncii, iar angajatorul a avut obligatia corelativa a platii drepturilor de natura salariala.

Deci, solicitarea de despagubiri reprezentand drepturile salariale de care a fost lipsit salariatul in intervalul de timp cuprins intre suspendare si incetarea masurii suspendarii, ar echivala cu o inlaturare a efectelor deciziei de suspendare, decizie a carei legalitate si temeinicie a fost verificata de catre o instanta de judecata, sau ar conduce la o reverificare indirecta a legalitatii si temeiniciei deciziei, dar nu in raport cu motive preexistente, ci in raport cu motive ulterioare emiterii ei, ceea ce nu este admisibil.

De asemenea, imprejurarea ca angajatorul a
revocat
masura suspendarii, respectiv a incetat masura suspendarii, care produce efecte pentru viitor, atat in ceea ce priveste prestarea muncii, cat si in ceea ce priveste plata salariului, nu este apreciata ca fiind o atitudine culpabila, de natura sa atraga raspunderea sa patrimoniala pentru trecut, respectiv pentru perioada de suspendare a contractului individual de munca, in conditiile art. 253 alin. 1 Codul muncii.

In sustinerea acestui punct de vedere se tine seama de faptul ca angajatorul a avut posibilitatea legala ca, odata formulata plangerea penala, sa aleaga, respectiv sa aprecieze ca este oportuna si suspendarea, rezultand pe cale de consecinta, ca intre aceleasi limite legale, a avut posibilitatea sa
revoce
masura, respectiv sa o inceteze asa cum s-a aratat mai sus, considerand ca este oportun sa-l reprimeasca la serviciu pe angajat, dupa trecerea unui anumit timp, chiar si mai inainte de finalizarea procesului penal.

Asadar, angajatorul nu a fost in culpa cand a suspendat contractul individual de munca, asa cum s-a aratat in hotararea judecatoreasca definitiva si nu a fost in culpa cand a
revocat
masura, respectiv a incetat masura cu acordul salariatului, potrivit celor aratate in precedent, nefiind intrunite conditiile legale pentru angajarea raspunderii sale patrimoniale in conformitate cu dispozitiile art. 253 alin. 1 Codul muncii.

Singura posibilitate a reclamantului de a primi despagubiri constand in drepturile salariale de care a fost lipsit in intervalul de timp litigios cuprins intre suspendare si incetarea suspendarii, este aceea ca in viitor sa se constate nevinovatia sa, caz in care temeiul legal al raspunderii unitatii este cel prevazut de art. 52 alin. 2 Codul muncii,
care in mod firesc s-a pastrat ca remediu
in Cod, neexistand vreo interventie legislativa dupa declararea ca neconstitutionale a dispozitiilor art. 52 alin. 1 lit. b teza I, iar o actiune intemeiata pe aceste dispozitii legale, evident ar fi in acest moment prematura.

Avand in vedere aceste considerente, constatand ca in cauza nu a subzistat niciun motiv de nelegalitate si netemeinicie a sentintei din cele invocate de reclamant si analizate in conditiile de examinare impuse de art. 476 alin. 1, art. 477 Cod procedura civila, nici motive de ordine publica ce se ridica in orice stare a pricinii si din oficiu de instanta si se pun in dezbaterea partilor, potrivit art. 479 alin. 1 teza finala Cod procedura civila - in baza art. 480 alin. 1 teza I Noul cod procedura civila, apelul reclamantului a fost respins ca nefondat, cu consecinta pastrarii ca legala si temeinica a hotararii atacate.
(Decizia civila nr. 2813 din 25 octombrie 2017, Sectia a I-a civila, rezumat judecator Radulescu Tatiana)