Probele, Mijloacele De Proba Si Procedeele Probatorii. Aprecierea Probelor. » Consultă Avocat
Probele, mijloacele de proba si procedeele probatorii. Aprecierea probelor. 1
Recurs formulat impotriva incheierii de respingere a cererii de recuzare.
18 martie 2020
cabinet avocat
Neagravarea situatiei partii in calea de atac formulata de unitatea de parchet in favoarea sa.
18 martie 2020

Probele, mijloacele de proba si procedeele probatorii. Aprecierea probelor.

avocat online bun

avocat online bun

Probele, mijloacele de proba si procedeele probatorii. Aprecierea probelor.

 

Instanta de judecata trebuie sa realizeze aprecierea situatiei factuale cu respectarea disp. art. 103 alin.1 si 2 Cod procedura penala, care obliga la evaluarea tuturor probelor administrate, iar in adoptarea deciziei cu privire la existenta sau inexistenta infractiunii, sa hotarasca motivat, cu trimitere la toate probele evaluate.

In mod gresit instanta de fond a conferit o forta probanta exclusiva probelor testimoniale echivoce, desi conform art.103 alin.1 cod procedura penala, probele nu au valoare mai dinainte stabilita, iar aprecierea acestora se realizeaza de catre organul judiciar in urma evaluarii tuturor probelor administrate, in indeplinirea scopului primordial al procesului penal, acela definit de art. 5 cod procedura penala, al aflarii adevarului.

Fundamentarea solutiei exclusiv pe probele testimoniale echivoce, inlaturandu-se practic din ansamblul probator, mijloacele stiintifice de proba, administrate in decursul urmaririi penale, dar si in faza de judecata,  reprezinta o analiza trunchiata si selectiva a materialului probator, efectuata prin eludarea disp. art.103 alin.1 cod procedura penala, potrivit caruia probele nu au valoare mai dinainte stabilita, iar aprecierea acestora se realizeaza de catre organul judiciar in urma evaluarii tuturor probelor administrate, in indeplinirea scopului primordial al procesului penal, acela definit de art. 5 cod procedura penala, al aflarii adevarului.

Aprecierea primei instante referitoare la faptul ca inculpatul ar beneficia pe deplin de efectele prezumtiei de nevinovatie, care nu a fost rasturnata, are la baza o gresita apreciere si evaluare a probelor, in conditiile in mijloacele certe si legale  de proba (propria declaratie a inculpatului, coroborata cu concluziile celor doi experti desemnati, concluzii insusite si de majoritatea expertilor consilieri) conduc la concluzia existentei faptei si vinovatiei inculpatului in forma prevazuta de lege, dubiul retinut la primul grad de jurisdictie fiind asadar inlaturat.

 

Curtea de Apel Ploiesti, Sectia penala si pentru cauze cu minori si de familie,

Decizia penala nr. 1301 din 19 decembrie 2014.

 

Prin sentinta penala nr.80/08 aprilie 2014 pronuntata de Judecatoria Valenii de Munte, a fost respinsa cererea de schimbare a incadrarii juridice din infractiunea prevazuta de art.184 alin.2 si 4 Cod penal, in infractiunea prevazuta de art.196 alin. 2 si 3 N.C.P , ca neintemeiata.

In baza art.16 lit. b N.C.P a fost achitat inculpatul V. F. pentru savarsirea infractiunii prevazute de art.184 alin.2 si 4 C.pen., iar in baza art.25 alin.1 NC.P.P a fost respinsa actiunea civila promovata de partea civila G.S. in contradictoriu cu inculpatul V.F., partea responsabila civilmente Serviciul Judetean de Ambulanta Prahova si asiguratorul SC A R ASA ca neintemeiata.

In baza art.184 alin. 1 si 2 C.pen. a fost condamnat inculpatul C.G.P. la o pedeapsa de 6 luni inchisoare.

In baza art.71 al.1,2 Cod penal au fost interzise inculpatului drepturile prevazute de art.64 al.1 lit.a teza a II-a si lit. b Cod penal.

In baza art.81 Cod penal a fost suspendata executarea pedepsei  pe o durata de 2 ani si 6 luni care constituie termen de incercare potrivit art.82 Cod penal.

Conform art.71 al.5 Cod penal pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei s-a suspendat si executarea pedepselor accesorii.

In baza art.359 alin 1 C.pr.penala s-a atras atentia inculpatului asupra dispozitiilor art.83 cod penal, privind  revocarea suspendarii conditionate  a executarii pedepsei.

In temeiul art. 25 alin. N.C.P.P  raportat la art. 49 si 50  din Legea 136/1995, modificata a fost admisa actiunea civila promovata de partea civila Spitalul Judetean de Urgenta Ploiesti si a fost obligat inculpatul C.G.P. la plata sumei de 2206,19 lei reprezentand ingrijiri medicale acordate partii civile G.S., iar in baza art. 25 alin. N.C.P.P  raportat la art. 49 si 50  din Legea 136/1995, modificata a fost admisa in parte actiunea civila promovata de partea civila G. S. si a fost obligat inculpatul C.G.P. in solidar cu asiguratorul SC O.V.I.G. SA la plata sumei de 1016,84 lei reprezentand daune materiale, suma de 10.000 Euro reprezentand daune morale, suma de 867,18 lei reprezentand diferenta dintre salariul incasat anterior datei producerii accidentului si pana la data emiterii deciziei de pensionare de incadrare in gradul 2 de invaliditate respectiv 01.07.2009, suma de 3816,96 lei reprezentand diferenta dintre salariul incasat anterior datei accidentului si pensia primita pentru incadrarea in gradul 2 de invaliditate pentru perioada 01.07.2009 – 01.12.2009.

Au fost respinse celelalte pretentii civile formulate de catre partea vatamata ca neintemeiate.

In baza art. 25 alin.1 N.C.P.P, si art. 50 din Legea nr. 136/1995, a fost obligat inculpatul C.G.P. in solidar cu asiguratorul O V I G SA, sa plateasca cu titlu de cheltuieli judiciare partii civile G. S. suma de 7789 lei reprezentand  onorariu de avocat, cheltuieli de deplasare avocat, cheltuieli cazare avocat, contravaloare xerocopieri si cheltuieli procura judiciara notariala.

In  baza art.275 al.1 lit. c N.C.P.P a fost obligat inculpatul C.G.P. la plata sumei de  600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare catre stat.

In temeiul art. 275 alin.3 N.C.P.P, cheltuielile judiciare avansate de stat in ceea ce-l priveste pe inculpatul V. F. au ramas in sarcina acestuia.

          Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a retinut ca, prin  rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Valenii de Munte  s-a dispus  trimiterea in judecata a inculpatilor C.G.P. si V.F. pentru savarsirea infractiunii  de  vatamare corporala   din culpa, fapta prevazuta si pedepsita de art.184 alin. 2  si 4 C. pen., in dauna partii vatamate  G.S., constand in aceea ca, la data de  20.01.2009, pe raza localitatii Gura Vitioarei, jud. Prahova, prin incalcarea dispozitiilor legale ce reglementeaza circulatia autovehiculelor pe drumurile publice, in calitate de conducatori auto, respectiv : inculpatul C.G.P.- conducator al unui autoturism Dacia (ce a initiat, in mod neregulamentar si fara asigurare o manevra de depasire a unui alt autovehicul ce se deplasa regulamentar pe sensul sau de mers) iar coinculpatul V.F., in calitate de conducator auto al unei ambulante ce se deplasa din sens opus fara a beneficia de regimul prioritar de deplasare deoarece nu avea in functiune semnalele acustice si luminoase, au contribuit la producerea unui eveniment rutier in cadrul caruia victima G.S., aflat in interiorul ambulantei, a suferit leziuni ce au necesitat 90-95 de zile de ingrijiri medicale.

 Analizand actele si lucrarile dosarului instanta de fond a retinut, in esenta, ca, urmare a administrarii tuturor probatoriilor a rezultat fara tagada imprejurarea ca numai inculpatul C. G. P. se face vinovat de producerea accidentului motivat de faptul ca s-a angajat in depasirea unui autocamion marca Roman in conditiile in care pe senul sau de mers se circula in coloana,  cu o viteza inadecvata pentru efectuarea acestei manevre dar si datorita faptului ca desi a observat ambulanta care circula pe celalalt sens de mers a apreciat ca are suficient timp pentru a efectua respectiva manevra. De asemenea s-a relevat culpa sa cu atat mai mult cu cat, desi conducatorul auto al autocamionului marca Roman i-a creat spatiu pentru a reveni pe sensul sau de mers acesta a continuat manevra de depasire si in ceea ce priveste un alt autoturism aflat in fata autocamionului respectiv un autoturism marca Dacia Logan.

In ceea ce priveste vinovatia inculpatului V.F. s-a constatat din probatoriile administrate ca acesta s-a deplasat cu ambulanta la domiciliul partii vatamate G. S. in vederea transportarii tatalui acestuia la spital, urmare unei solicitari efectuate prin dispeceratul de urgenta, aspect ce rezulta atat din declaratiile martorului H. E., ale  partii vatamate G.S. cat si din adresa eliberata de Serviciul Judetean de Ambulanta Prahova.

Instanta de fond a retinut ca potrivit art. 61 alin

(1) din OUG 195/2002 ,, au regim de circulatie prioritara numai autovehiculele prevazute la art. 32 alin. (2) lit. a) si b), atunci cand se deplaseaza in actiuni de interventie sau in misiuni care au caracter de urgenta. Pentru a avea prioritate de trecere, aceste autovehicule trebuie sa aiba in functiune semnalele luminoase si sonore,, iar potrivit alin(2) din acelasi act normativ ,,conducatorii autovehiculelor apartinand institutiilor prevazute la art. 32 alin. (2) lit. a) si b) pot incalca regimul legal de viteza sau alte reguli de circulatie, cu exceptia celor care reglementeaza trecerea la nivel cu calea ferata, atunci cand se deplaseaza in actiuni de interventie sau in misiuni care au caracter de urgenta.

Din normele legale mai sus mentionate a rezultat ca ambulantele fac parte din categoria  autovehiculelor cu regim de circulatie prioritara daca au in folosinta sistemele luminoase si sonore sens in care pot incalca regimul legal de viteza sau alte reguli de circulatie cu exceptia celor care reglementeaza trecerea la nivel cu calea ferata. In cauza inculpatul a sustinut ca avea in functiune toate aceste mijloace de avertizare, aspect cu privire la care martora H. E. arata ca nu isi aminteste, iar martorul B.I., desi cu ocazia audierii pe parcursul urmaririi penale declara ca aceste mijloace nu erau in functiune, in fata instantei de judecata cu ocazia audierii a declarat ca nu stie sigur daca acestea erau sau nu in functiune declarandu-se de acord sa fie testat cu testul poligraf fata de sinceritatea depozitiei sale.

A mai retinut instanta de fond ca in cauza isi produc efectele dispozitiile legale care reglementeaza prezumtia de nevinovatie, asa incat, fata de materialul probator aflat la dosar instanta de fond a apreciat ca nu a fost rasturnata prezumtia de nevinovatie a inculpatului V.F. facandu-se concomitent aplicarea  principiului in dubio pro reo" in sensul pronuntarii unei solutii de achitare a acestuia.

In calea de atac declarata de Ministerul Public, sentinta a fost criticata in latura penala, in ceea ce priveste gresita achitare a inculpatului V. F., sustinandu-se ca din acest punct de vedere instanta de fond a ignorat mijloace esentiale de proba, respectiv  cele doua rapoarte de expertiza tehnica auto, dintre care unul efectuat in cursul  urmaririi penale iar celalalt in cursul cercetarii judecatoresti, ambele concluzionand ca accidentul a avut drept cauza determinata neasigurarea temeinica la efectuarea manevrei de depasire de catre inculpatul C.G.P., dar si contributia inculpatului V. F.care in calitate de conducator al ambulantei nu se deplasa in regim prioritar de trecere deoarece nu avea in functiune semnalele de avertizare sonora si luminoase.

In acest ultim sens s-a sustinut ca declaratia inculpatului V. F. cu privire la functionarea semnalelor luminoase si acustice, nu se coroboreaza cu alte probe administrate, sens in care s-a facut trimitere la depozitiile martorilor H.E., P. C. si B.I. care au aratat  fie ca nu-si amintesc daca astfel de mijloace de avertizare functionau, fie ca dimpotriva sunt siguri ca astfel de semnale de avertizare nu erau in functiune astfel incat s-a sustinut in cadrul prezentei cai de atac ca sunt relevante declaratiile date in cursul urmaririi penale, imediat dupa producerea accidentului si nu dupa o perioada indelungata de circa 4 ani de la momentul respectiv.

Ca atare, in mod nelegal instanta de fond a apreciat ca inculpatul V. F. beneficiaza in totalitate de efectele prezumtiei de nevinovatie care nu ar fi fost rasturnata, aceasta concluzie fiind in contradictie cu probele administrate, in principal, cu expertizele auto si depozitiile martorilor susmentionati, solicitandu-se constatarea existentei faptei si a vinovatiei inculpatului V. F., cu consecinta admiterii caii de atac si condamnarii acestuia pentru savarsirea infractiunii deduse judecatii.


Apelul este fondat.

In solutionarea actiunii penale, in mod gresit instanta de fond a apreciat ca probele administrate in decursul urmaririi penale si cercetarii judecatoresti sunt insuficiente pentru a rasturna prezumtia de nevinovatie ce opereaza in procesul penal, inclusiv  in favoarea inculpatului intimat V. F. si ca nu s-a facut dovada existentei faptei si a savarsirii acesteia cu vinovatie in forma ceruta de lege de catre intimatul-inculpat, iar o astfel de rasturnare a prezumtiei de nevinovatie ar fi incidenta numai cu privire la coinculpatul C.G.P.

Procedand la evaluarea, inainte de toate, a realitatii situatiei de fapt configurata de catre instanta de fond pe baza probelor administrate in cauza, Curtea a constatat din aceasta perspectiva, ca instanta de fond a realizat o apreciere a situatiei factuale cu ignorarea disp. art. 103 alin.1 si 2 Cod procedura penala, care obliga instanta de judecata sa realizeze o evaluare a tuturor probelor administrate, iar in adoptarea deciziei cu privire la existenta sau inexistenta infractiunii, sa hotarasca motivat, cu trimitere la toate probele evaluate.

Din acest punct de vedere, Curtea observa ca prima instanta si-a fundamentat solutia de achitare exclusiv pe probele testimoniale, ignorand cu desavarsire mijloacele stiintifice de proba administrate in decursul urmaririi penale, mai exact expertiza judiciara auto si suplimentul acesteia, din coroborarea carora rezulta, fara putinta de tagada, concluzia existentei faptei si a savarsirii acesteia atat de catre inculpatul apelant C.G. P., cat si de catre intimatul inculpat V. F., ambii in calitate de autori.

 Astfel, raportul de expertiza tehnica auto efectuat in cursul urmaririi penale de expert judiciar S.N. (filele 87-99 dosar urmarire penala) a evidentiat faptul ca faptul generator al starii de pericol l-a constituit viteza de deplasare a ambulantei implicate in accident iar coinculpatul C.G.P. a incalcat la randul sau dispozitiile legale ce reglementeaza circulatia pe drumurile publice prin angajarea in depasire fara o asigurare temeinica si o apreciere suficienta a spatiului de depasire, in conditiile in care din sens opus circula ambulanta, fara a avea in functiune semnalele luminoase si acustice.

In cursul judecatii, instanta a readministrat proba cu expertiza judiciara auto, numind un alt expert tehnic specialist in circulatie rutiera care a efectuat raportul de expertiza aflat la filele 168-175 dosar fond si totodata, a efectuat precizari ale acestuia aflate la filele 176-181 dosar fond, cu precizarea ca la efectuarea expertizei au participat cate un expert consilier din partea fiecarei parti si anume a inculpatului C.G. P., a inculpatului V. F. si a asiguratorului, expertii consilieri insusindu-si, cu o singura exceptie, concluziile formulate de expertul desemnat.

In cadrul acestui raport de expertiza se inverseaza vinovatia in cadrul cauzei determinante a accidentului, care a fost apreciata de expertul desemnat ca fiind reprezentata de conduita inculpatului C.G.P. in efectuarea manevrei de depasire, aceasta constituind in opinia expertului cauza determinanta a accidentului de circulatie.

Se retine asadar ca starea de pericol iminent a fost creata de conducatorul autoturismului Dacia, inculpatul C.G.P., insa la producerea accidentului a contribuit si conducatorul ambulantei, coinculpatul V. F., care s-a deplasat in localitate cu o viteza de 79 km/h, superioara limitei legale admise de 50 km/h, in conditiile in care nu a utilizat semnalele luminoase si acustice ce confereau prioritate de trecere ambulantei, insa a actionat in maniera de conducere a unui autovehicul cu regim de circulatie prioritara.

Pentru clarificarea aspectului esential al functionarii sistemelor de avertizare sonora si luminoasa instanta de fond a administrat probe testimoniale, audiind martorii  oculari: H. E. – asistent medical aflat in ambulanta, P.C. – pasager in autoturismul condus de inculpatul C. G. P. si in acelasi timp ginerele acestui inculpat si B.I.– conducatorul auto al autocamionului ce se deplasa regulamentar, transportand material lemnos si care fusese depasit in manevra initiata de inculpatul C. G. P..

In declaratiile date in fata primei instante, martora H. E. a precizat ca nu stie daca in momentul accidentului ambulanta avea semnalele luminoase si/sau sonore in functiune, martorul P. C. a declarat ca nu a observat ca astfel de mijloace de avertizare sa fi fost in functiune in timp ce martorul B.I. a aratat ca nu este sigur daca aceste mijloace de avertizare se aflau in functiune.

Or, pe baza depozitiei acestor martori instanta de fond a apreciat in mod nejustificat ca prezumtia de nevinovatie a inculpatului V. F. nu ar fi fost rasturnata, apreciind ca nu exista probe certe de vinovatie a acestui inculpat, observand in plus ca intre declaratiile acestui inculpat exista contradictii deoarece in declaratia data la 22 septembrie 2009 in cursul urmaririi penale arata ca astfel de mijloace de avertizare functionau, in timp ce in declaratia ulterioara din 20 ianuarie 2011 aflata la fila 105 dosar urmarire penala, sustine ca ambulanta, datorita vechimii, avea probleme de functionare concomitente a semnalelor luminoase si sonore din cauza releului.

Acesta este si motivul pentru care in vederea elucidarii acestei imprejurari de fapt a functionarii ori nefunctionarii sistemelor de avertizare sonora si/sau luminoasa, in cursul urmaririi penale s-a dispus de catre procuror furnizarea de relatii de catre Serviciul Judetean de Ambulanta Prahova care a comunicat (fila 113 dosar urmarire penala) ca anterior datei producerii accidentului nu a fost semnalata o defectiune a sistemului de avertizare acustica su luminoasa a ambulantei implicate in accident, in rubrica „notari ale soferilor” nu este consemnata o astfel de defectiune iar in evidenta lucrarilor de intretinere si reparatii nu exista o comanda in lucru pentru efectuarea de reparatii ale sistemului de avertizare acustica si luminoasa.  

In fine, tot pentru clarificarea deplina a acestei imprejurari de fapt Curtea a dispus in cursul solutionarii apelului readministrarea probei testimoniale prin audierea celor trei martori oculari nominalizati mai sus, acestia modificandu-si declaratiile sub acest aspect, cu exceptia martorului B.I. care a sustinut in continuare ca nu isi aduce aminte daca mijloacele de avertizare sonora ori luminoasa functionau.

Insa, martorul P.C., ginerele inculpatului, a precizat cu certitudine ca ambulanta nu avea in functiune aceste mijloace de avertizare in timp ce martora H. E. revenind asupra propriilor declaratii anterioare, a sustinut ca ambele mijloace de avertizare, sonora si luminoasa, functionau in momentul producerii accidentului.

Asa fiind, Curtea retine deci ca, prima instanta a conferit valenta exclusiv faptului ca martorii ar fi declarat ulterior, in cursul cercetarii judecatoresti, ca nu-si mai aduc aminte ori nu mai pot preciza daca ambulanta circula cu sistemele de avertizare in functiune (sonor si luminos), omitand insa sa realizeze o examinare aprofundata a celorlalte mijloace de proba, administrate in decursul urmaririi penale, dar si al cercetarii judecatoresti, astfel cum au fost expuse mai sus, fara a proceda la o coroborare a acestor mijloace de proba intre ele pentru a verifica realitatea apararii inculpatului V. F.

Pe de alta parte, este evident ca nici unul din martorii audiati la urmarirea penala ori in fata instantei, in mod nemijlocit, nu a putut preciza in mod indubitabil ca sistemele de avertizare ar fi fost cu certitudine in functiune, practic declaratiile lor fiind evazive si lipsite de siguranta in privinta functionarii sistemului sonor ori luminos al ambulantei.

Intr-adevar, este indeobste cunoscut ca declaratiile cele mai apropiate de adevar, care reflecta cel mai fidel faptele asa cum s-au petrecut, sunt cele date imediat dupa producerea evenimentului, cum este si cazul declaratiilor date de toti martorii oculari mentionati mai sus, care, fara exceptie, in cursul cercetarii judecatoresti si al urmaririi penale nu au confirmat fara dubiu ca astfel de mijloace de avertizare s-ar fi aflat in functiune, fiind evazivi in depozitiile lor, sustinand fie ca nu-si amintesc ori nu pot fi siguri pe aceasta imprejurare de fapt.

In aceste conditii, Curtea constata ca nu poate fi conferita forta probanta exclusiva depozitiei data de martora H. E. in cursul judecatii apelului, care a afirmat in mod inexplicabil ca dupa trecerea unui interval de timp de circa 5 ani de la producerea accidentului, isi aminteste cu precizie ca avertizarea sonora si luminoasa se afla concomitent in functiune.

O astfel de depozitie se afla in contradictie chiar cu propria declaratie a inculpatului V. F. data in cursul urmaririi penale la data de 20 ianuarie 2011, prin care acesta a recunoscut ca nu functionau mijloacele de avertizare, invocand o defectiune, iar aceasta declaratie a inculpatului a stat la baza solicitarii furnizarii de relatii din partea Serviciului Judetean de Ambulanta Prahova, pentru clarificarea aspectelor ce tin de posibila defectiune, defectiune care nu s-a confirmat.

Or, atata timp cat insasi inculpatul V. F. a acceptat, in decursul urmarii penale, ipoteza absentei functionarii mijloacelor de avertizare sonora si luminoasa, este evident ca, in contextul echivocului dat de depozitiile celor trei martori oculari sub aceste aspect, valabilitatea acestei declaratii nu poate fi inlaturata de depozitia ulterioara a martorei H. E. furnizata la un interval de timp indelungat de circa 5 ani dupa producerea evenimentului rutier, in conditiile in care estomparea fireasca a functiilor normale ale memoriei isi produce efectele, context in care Curtea apreciaza ca forta probanta a declaratiei acestei martore este practic nula, fiind inlaturata de propria declaratie a coinculpatului V. F., care capata astfel eficienta juridica deplina.

Asa fiind, Curtea constata ca nu se poate retine existenta unui dubiu cu privire la functionarea sistemelor de avertizare sonora si luminoasa ale ambulantei implicate in accident, ci dimpotriva se constata ca propria declaratie a inculpatului V. F., data in cursul urmaririi penale la 20 ianuarie 2011 se coroboreaza cu concluziile celor doua expertize judiciare auto efectuate in cursul procesului penal, care au concluzionat la randul lor ca acest inculpat a incalcat normele referitoare la circulatia autovehiculelor pe drumurile publice, actionand in baza conduitei rutiere conferite de regimul de circulatie prioritara, cu toate ca prin nefunctionarea mijloacelor de avertizare sonora si luminoasa, ambulanta nu beneficia de un astfel de regim de circulatie prioritar.

Astfel, potrivit art. 61 alin. 1 din OUG 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, inclusiv in forma in vigoare la momentul producerii accidentului „au regim de circulatie prioritara numai autovehiculele prevazute la art. 32 alin. 1 lit. a si b (deci inclusiv autovehiculele apartinand serviciului de ambulanta) atunci cand se deplaseaza in actiuni de interventie sau in misiuni care au caracter de urgenta. Pentru a avea prioritate de trecere, aceste autovehicule trebuie sa aiba in functiune semnalele luminoase si sonore.”

Verificand in continuare regimul legal aplicabil circulatiei ambulantei la data producerii accidentului, Curtea constata ca intr-adevar aceasta se afla in misiune intrucat transporta un pacient fata de care se solicitase interventia, insa pe baza probelor administrate in decursul procesului penal, astfel cum acestea sunt evaluate mai sus, se retine ca in mod indubitabil ca mijloacele de avertizare sonora ti luminoasa nu se aflau concomitent in functiune.

Intr-adevar potrivit art. 61 alin. 2 din OUG 195/2002 „conducatorii autovehiculelor apartinand institutiilor prevazute la art. 32 alin. 2 lit. a si b (deci inclusiv autovehicule apartinand serviciului de ambulanta) pot incalca regimul legal de viteza sau alte reguli de circulatie, cu exceptia celor care reglementeaza trecerea la nivel cu calea ferata, atunci cand se deplaseaza in actiuni de interventie sau in misiuni care au caracter de urgenta”, observandu-se deci ca in acest alineat 2 nu se mai face trimitere expresa la functionarea sistemelor de avertizare.

Desi, aparent, acest alineat 2 al art. 61 ar putea conduce la concluzia ca incalcarea regimului legal de viteza este permisa fara nicio conditie atunci cand autovehiculele nominalizate se deplaseaza in actiuni de interventie sau in misiuni ce au caracter de urgenta, cu toate acestea Curtea constata ca dispozitiile alin. 2 ale art. 61 din OUG 195/2002 nu pot fi interpretate decat prin corelare cu dispozitiile alineatului 1 ale aceluiasi art. 61, care confera prioritate de trecere numai autovehiculelor care au in functiune semnalele luminoase si sonore.

Asadar, problema prioritatii de trecere reglementata de art. 61 alin. 1 si 2 din OUG 195/2002 nu poate fi clarificata din punct de vedere al regimului juridic decat prin interpretarea sistematica a celor doua alineate, neputandu-se accepta ideea unei prioritati absolute a autovehiculelor nominalizate, chiar in cazul unor actiuni de interventie sau in misiuni cu caracter de urgenta, fara functionarea concomitenta a semnalelor luminoase si sonore, cu atat mai mult cu cat o astfel de ipoteza ar conduce la conferirea unei prioritati de trecere neconditionata si absoluta unei anumite categorii de autovehicule, care nu este si nu poate fi acceptata de legislatia rutiera reglementata.

Prin urmare, realizand o interpretare corelata si sistematica a celor doua alineate ale art. 61 din OUG 195/2002, Curtea constata ca functionarea semnalelor luminoase si sonore este indubitabil o conditie a incalcarii regimului legal de viteza al autovehiculelor apartinand inclusiv serviciului de ambulanta, in acelasi sens fiind de altfel si concluziile expertilor desemnati care au intocmit lucrarile celor doua expertize judiciare auto din cursul urmaririi penale si respectiv al cercetarii judecatoresti, care au retinut in sarcina inculpatului V.F. incalcarea dispozitiilor legale referitoare la circulatia autovehiculelor pe drumurile publice prin actionarea de maniera conferita de regimul de circulatie prioritara desi, in concret, prin neindeplinirea conditiei referitoare la functionarea semnalelor luminoase si sonore, autovehiculul condus de acest inculpat nu beneficia in mod legal de un astfel de regim de circulatie prioritara, fiind obligat asadar sa respecte regimul legal de viteza aplicabil pe sectorul de drum respectiv.

Curtea constata, asadar, ca aprecierea primei instante referitoare la faptul ca inculpatul V. F. ar beneficia pe deplin de efectele prezumtiei de nevinovatie, care nu a fost rasturnata, are la baza o analiza trunchiata si selectiva a materialului probator, in conditiile in care propria declaratie a inculpatului, coroborata cu concluziile celor doi experti desemnati, concluzii insusite si de majoritatea expertilor consilieri, reprezinta mijloace certe de proba care conduc la concluzia existentei faptei si vinovatiei inculpatului in forma prevazuta de lege, dubiul retinut la primul grad de jurisdictie fiind asadar inlaturat.

In contextul celor expuse anterior, Curtea constata ca, in mod gresit instanta de fond a conferit o forta probanta exclusiva probelor testimoniale echivoce,  inlaturand practic din ansamblul probator, mijloacele stiintifice de proba, administrate in decursul urmaririi penale, dar si in faza de judecata, desi conform art.103 alin.1 cod procedura penala, probele nu au valoare mai dinainte stabilita, iar aprecierea acestora se realizeaza de catre organul judiciar in urma evaluarii tuturor probelor administrate, in indeplinirea scopului primordial al procesului penal, acela definit de art. 5 cod procedura penala, al aflarii adevarului.

Fata de argumentele expuse mai sus, Curtea constata ca fiind fondata calea de atac promovata de Ministerul Public, solutia de achitare dispusa cu privire la inculpatul V. F. fiind gresita prin raportare la ansamblul probelor administrate in decursul procesului penal care sunt in masura sa inlature atat prezumtia de nevinovatie cat si dubiul ce ar profita inculpatului, urmand asadar ca apelul sa fie admis conform art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedura penala, cu consecinta desfiintarii in parte a sentintei atacate si pronuntarii unei noi hotarari cu privire la inculpatul-intimat V.F. in sensul constatarii existentei faptei si a vinovatiei acestuia in forma prevazuta de lege, cu privire la savarsirea infractiunii de vatamare corporala din culpa in dauna partii vatamate constituite parte civila G. S.

 ( Judecator Cristina Georgescu)

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Consultații Juridice
Consultații Juridice
Bună ziua, Cu ce vă putem ajuta?
Connecting...
Programează Consultație
Luni – Vineri: 10:00 – 18:00

Onorarii Rezonabile - orare, fixe, de succes
Busy
:
:
:

Datele introduse sunt folosite pentru a vă contacta. Prin utilizarea serviciilor, acceptați politica de confidențialitate.
Suntem online
:
:
Această sesiune de discuții s-a încheiat.