Principiul libertatii contractuale.

Reguli de interpretare a contractelor administrative.

 

Art. 969 si art. 970 Cod civil de la 1864

 

Instanta nu poate interveni in contractul incheiat intre parti si nu poate impune obligatia intimatei de a incheia act aditional privind prelungirea contractului pentru anul 2015, intrucat aceasta nu este o obligatie ce deriva din lege, spre a fi astfel supusa controlului de legalitate al instantelor, prelungirea contractului fiind exclusiv rezultatul vointei partilor, in caz contrar, date fiind clauzele inserate in contract, s-ar incalca limitele libertatii de vointa,  consacrata in dispozitiile art. 5, art. 969 si art. 970 Cod civil de la 1864 in vigoare la data incheierii contractului.

Libertatea contractuala este corolarul juridic al manifestarii de vointa, exprimata prin posibilitatea oricareia dintre parti de a incheia sau nu un contract ori, in litigiul de fata, de a-l prelungi. Obligatia se naste din vointa partilor si astfel acestea pot sa stabileasca continutul si forma de manifestare a vointei lor juridice.

Potrivit dispozitiilor art. 969 C. civ. – „Conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante. (...)  Art. 970 - Conventiile trebuie executate cu buna-credinta. Ele obliga nu numai la ceea ce este expres  intr-insele dar si  la toate urmarile, ce echitatea, obiceiul sau legea da obligatiei, dupa natura sa”.Asadar, contractul este legea partilor, principala semnificatie a principiului fortei obligatorii a contractului este aceea ca partile sunt obligate sa execute intocmai toate prestatiile la care s-au indatorat prin contract, in termenii si conditiile stabilite de acestea.

Partile nu au stipulat o prelungire de drept a contractului ci aceasta s-a instituit a fi conditionata de vointa partilor, clauza stipulata fiind in sensul in care prelungirea contractului sa fie facuta anual, in conditiile negociate de parti.

 

(Decizia nr.

637/R-CONT/06 Aprilie 2016)

 

Prin actiunea inregistrata la data de 17.01.2015, reclamantul Consiliul Judetean Arges a chemat in judecata pe paratul Consiliul Local al Comunei Slobozia, judetul Arges, solicitand obligarea acestuia la incheierea actului aditional pentru anul 2015 si pentru anii prev. in cap. III din contractul de asociere nr.14336/28.11.2006 cu cheltuieli de judecata.

In motivarea actiunii, reclamantul a aratat ca a incheiat cu paratul contractul de asociere nr. 14336/28.11.2006, iar acesta refuza in mod nejustificat incheierea actului aditional de prelungire pentru anul 2015  si pentru anii prevazuti in capitolul III  .

Prin sentinta nr. 1212/04.12.2015, Tribunalul Arges a respins actiunea, retinand ca intre parti s-a incheiat contractul nr. 14336/28.11.2006, avand ca obiect asocierea in vederea constructiei si implementarii de catre SC A SRL la nivelul com. Slobozia a unui sistem informatic integrat.

Tribunalul a constatat ca, paratul refuza incheierea contractului deoarece nu dispune de sursele financiare necesare pentru derularea acestuia, iar potrivit art.3 din ultimul act aditional contractul se incheie pe termen de un an, cu posibilitatea prelungirii cu aceeasi perioada in conditiile negociate de parti.

 Retine instanta de fond ca din cele 2 clauze contractuale s-a  prevazut doar posibilitatea prelungirii contractului si nu obligativitatea acestuia, prelungirea contractului fiind posibila doar in situatia in care partile cad de acord asupra acestui lucru.

Fata de aceasta situatie, avand in vedere principiul libertatii contractuale, precum si optiunea exprimata de parat, in sensul de a nu prelungi durata contractului din lipsa disponibilitatilor financiare, in baza art.18 din Legea nr. 554/2004, actiunea a fost respinsa.

Impotriva sentintei, in termen legal la data de 23.12.2015, Consiliul Judetean Arges prin reprezentant legal, a declarat recurs impotriva sentintei pe care, in temeiul art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedura civila a criticat-o pentru nelegalitate.

Prin motivele de recurs se arata ca intre parti s-a incheiat contractul de asociere in vederea realizarii si implementarii Sistemului Informatic integrat in judetul Arges inregistrat la Consiliul Local Slobozia sub nr. 6.400/29.12.2006 si Consiliul Judetean Arges sub nr. 14336/28.11.2006.

Potrivit Legii nr. 186/2014, arata recurenta, sumele necesare echilibrarii bugetelor unitatilor administrativ-teritoriale sunt alocate in mod direct fiecarei unitati administrativ-teritoriale, spre deosebire de situatie bugetelor anilor trecuti, cand aceste sume erau transmise cu destinatia specifica prin intermediul consiliilor judetene. Potrivit prevederilor art. 33 alin. 2-5din Legea nr. 273/2006 privind finantele publice locale, cu modificarile si completarile ulterioare, sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale se repartizau pe judete, precum si pe unitatile administrative-teritoriale din cadrul judetului in baza unor criterii care nu asigurau in foarte multe cazuri finantarea cheltuielilor de functionare ale acestora.

Pentru asigurarea cheltuielilor de functionare ale unitatilor administrativ-teritoriale, prin art. 8 din Legea bugetului de stat pe anul 2015, nr. 186/2014, s-a aprobat ca in anul 2015, prin derogare de la prevederile art. 33 alin. 2-5 din Legea nr. 273/2006 privind finantele publice locale, cu modificarile si completarile ulterioare, sa se stabileasca limite de venituri proprii pe categorii de unitati administrativ-teritoriale, luand in calcul veniturile proprii realizate pe anul 2013.

Astfel  paratul a primit deja fondurile necesare indeplinirii obligatiilor sale contractuale, dar refuza cu rea-credinta,sustine recurenta,  sa le directioneze intru executarea acestor obligatii, conferindu-le destinatii iara prioritate in raport cu relatiile contractuale deja angajate.

Partile contractului de asociere (si parti in prezentul litigiu), au prevazut ca, in situatia aparitiei unor neintelegeri legate de executarea contractului, acestea sa fie solutionate „pe cale amiabila, iar in cazul nesolutionarii acestora competenta revine instantelor judecatoresti.”

Recurentul mentioneaza ca masura adoptata unilateral de catre Consiliul Local, prin neincheierea unui nou act aditional, este nelegala si se cuvine a fi remediata potrivit reglementarilor legii contenciosului administrativ.

Orice nemultumire ivita cu ocazia executarii contractului urmeaza a fi solutionata potrivit prevederilor exprese ale acestuia, astfel cum partile, deci si Consiliul Local, si le-au asumat.

Interesul legitim de protejat prin intermediul prezentei cereri este vadit, date fiind obligatiile contractuale asumate tripartit prin contractul de parteneriat public-privat, ce reprezinta contractul-cadru in urma caruia, deci ca si accesorii, s-au incheiat contractele de asociere intre subscrisul si consiliile locale, astfel cum este cazul contractului de asociere incheiat cu Consiliul Local Slobozia. Inactiunile Consiliului Local sunt in contradictie cu Hotararea nr. 21/02.10.2006 de asociere cu subscrisul, Consiliul Judetean Arges, in vederea realizarii si implementarii Sistemului Informatic Integrat in judetul Arges, hotarare care este in vigoare, nefiind desfiintata judecatoreste, asa incat urmeaza sa isi produca in continuare efectele, dat fiind principiul de drept „
prior tempore, potior jure
”.

Instanta in mod eronat a pronuntat sentinta atacata, intrucat in baza materialului probator administrat in cauza trebuia si putea sa observe faptul ca intre partile Contractului de Asociere a existat o manifestare de vointa, in sensul asocierii pe o durata mai mare de 1 an.

 Intimata, legal citata, nu a formulat intampinare.

Examinand

recursul prin prisma criticilor invocate, a probatoriului administrat in cauza si a normelor de drept incidente, Curtea constata ca este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse in continuare.

Asupra fondului, in raport de continutul cererii de recurs, se retine ca potrivit art.489 alin.3 Cod procedura civila, motivele invocate se incadreaza in prevederile art.488 alin.1 pct.8 Cod procedura civila, potrivit cu care casarea unei hotarari este posibila atunci cand aceasta a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a normelor de drept material.

Sub aspectul situatiei de fapt, se retine ca intre Consiliul Judetean Arges si Consiliul Local Slobozia s-a incheiat Contractul de asociere in vederea realizarii si implementarii Sistemului Informatic Integrat in judetul Arges inregistrat la Consiliul Judetean Arges sub nr. 14336/28.11.2006 si la Consiliul Local Slobozia sub nr. 6.400/29.12.2006.

Obiectul contractului l-a constituit asocierea in vederea constructiei si implementarii de catre SC A SRL a unui sistem informatic integrat.

Contractul, conform Cap. III s-a incheiat pe o perioada de un an bugetar, cu prelungire anuala prin act aditional, in conditiile negociate de parti, pe o durata de maxim 18 ani, respectiv de la data semnarii de catre parti si pana la expirarea contractului de parteneriat public-privat incheiat in data de 18.11.2004.

Contractul a fost prelungit de parti prin acte aditionale ulterioare in perioada 2007-2008-2009-2010-2011-2012-2013-2014, conform inscrisurilor depuse la dosar.

In recurs, Consiliul Judetean Arges a depus contractul de asociere in vederea realizarii si implementarii Sistemului Informatic Integrat, inregistrat la Consiliul Local Slobozia sub nr. 2138/23.03.2016, incheiat intre Consiliul Judetean Arges in calitate de asociat si autoritate publica, SC A SRL in calitate de asociat si furnizor si Consiliul Local Slobozia, in calitate de asociat si beneficiar. Contractul a fost incheiat pe o perioada de 8 ani, incepand cu data semnarii lui de catre parti si expira la data de 19.11.2014, partile avand obligatia de a incheia acte aditionale pentru fiecare an bugetar.

La termenul de judecata din data de 06.04.2016, recurentul prin consilier juridic si-a restrans  obiectul cererii de chemare in judecata si a solicitat instantei obligarea intimatei la incheierea actului aditional la contractul nr. 14336/28.11.2006 numai pentru anul 2015.

In analiza criticilor de nelegalitate a sentintei, Curtea retine imprejurarea potrivit careia contractul de asociere invocat de recurenta este un contrat sinalagmatic, deoarece prin incheierea sa a dat nastere la obligatii reciproce intre parti si totodata, este un contract consensual, incheiat prin acordul de vointa al partilor, iar prelungirea efectelor trebuie, de asemenea, sa fie vointa expresa a partilor.

De altfel, insasi partile, in cap. III – „Termenul”, au stipulat clauza potrivit careia „Prezentul contract se incheie pe o perioada de un an bugetar cu prelungire anuala prin act aditional in conditiile negociate de parti pe o durata de maxim 18 ani, respectiv de la data semnarii de catre parti si pana la expirarea contractului de parteneriat public-privat incheiat in data de 19.11.2004.

Durata contractului este impartita in patru cicluri de proiect, asa cum sunt definite in Contractul de Parteneriat Public - Privat. Anual, in termen de o luna de la data aprobarii bugetului de venituri si cheltuieli al beneficiarului se vor intocmi acte aditionale si se vor semna anexele anuale pentru anul bugetar in curs in care se vor detalia specificatiile tehnice, calitative, cantitative si financiare ale fiecarui an bugetar negociat.”

Ca atare, partile au stabilit de comun acord modalitatile de prelungire a contractului, si anume prin act aditional in conditiile negociate de parti.

In acest context, in interpretarea contractului administrativ, in lipsa unor reglementari specifice in Legea nr.554/2004, in aplicarea art.28 din acest act normativ, coroborat cu prevederile Legii nr.71/2011 si art.6 din noul Cod civil, devin incidente prevederile Codului civil anterior, in vigoare la data semnarii contractului.

Astfel, potrivit art.977-978 Cod civil, interpretarea contractelor se face dupa intentia comuna a partilor contractante, iar nu dupa sensul literal al termenilor,

clauzele primitoare de doua intelesuri, interpretandu-se in sensul ce poate avea un efect, iar nu in acela ce n-ar putea produce nici unul. Totodata, conform art.982

Cod civil, toate clauzele conventiilor se interpreteaza unele prin altele, dandu-se fiecarei intelesul ce rezulta din actul intreg.

Prin urmare, intr-adevar, Cap. III din contractul de asociere din anul 2006 nu putea determina concluzia certa ca partile au incheiat contractul pe numai un an bugetar, asa cum retine tribunalul, insa, nu se poate constata nici faptul ca partile si-au asumat obligatia de a incheia efectiv in fiecare an acte aditionale, de vreme ce se stipuleaza un termen
maxim
de 18 de ani de la data semnarii contractului, pe perioada contractului de parteneriat public-privat, iar incheierea actelor aditionale este conditionata de negociere. Contractul prevede obligatia partilor de a
negocia
conditiile incheierii actelor aditionale iar nu obligatia de a
incheia
aceste contracte anuale pentru un pret determinat, fara negociere, dovada stand actele aditionale anterioare anului 2015. Ca atare, in temeiul contractului, reclamantul nu avea posibilitatea sa solicite obligarea partii adverse de a incheia contractul aditional, ci de a negocia conditiile pentru continuarea contractului.

Astfel, instanta nu poate interveni in contractul incheiat intre parti si nu poate impune obligatia intimatei de a incheia act aditional privind prelungirea contractului pentru anul 2015, intrucat aceasta nu este o obligatie ce deriva din lege, spre a fi astfel supusa controlului de legalitate al instantelor, prelungirea contractului fiind exclusiv rezultatul vointei partilor, in caz contrar, date fiind clauzele inserate in contract, s-ar incalca limitele libertatii de vointa,  consacrata in dispozitiile art. 5, art. 969 si art. 970 Cod civil de la 1864 in vigoare la data incheierii contractului.

Libertatea contractuala este corolarul juridic al manifestarii de vointa, exprimata prin posibilitatea oricareia dintre parti de a incheia sau nu un contract ori, in litigiul de fata, de a-l prelungi. Obligatia se naste din vointa partilor si astfel acestea pot sa stabileasca continutul si forma de manifestare a vointei lor juridice.

Potrivit dispozitiilor art. 969 C. civ. – „Conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante. 

(...)  Art. 970 - Conventiile trebuie executate cu buna-credinta. Ele obliga nu numai la ceea ce este expres  intr-insele dar si  la toate urmarile, ce echitatea, obiceiul sau legea da obligatiei, dupa natura sa”.Asadar, contractul este legea partilor, principala semnificatie a principiului fortei obligatorii a contractului este aceea ca partile sunt obligate sa execute intocmai toate prestatiile la care s-au indatorat prin contract, in termenii si conditiile stabilite de acestea.

Partile nu au stipulat o prelungire de drept a contractului ci aceasta s-a instituit a fi conditionata de vointa partilor, clauza stipulata fiind in sensul in care prelungirea contractului sa fie facuta anual, in conditiile negociate de parti.

Avand in vedere considerentele expuse, Curtea, in baza art. 496 alin. 1 Cod procedura civila, a respins recursul ca nefondat.