Prescripția extinctivă

Prescripția extinctivă

Dreptul material a acțiune se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege. Prin drept la acțiune se înțelege dreptul de a constrange o persoană, cu ajutorul forței publice, să execute o anumită prestație, să respecte o anumită situație juridică sau să suporte orice altă sancțiune civilă, după caz.

Drepturile la acțiune având un obiect patrimonial sunt supuse prescripției extinctive, afară de cazul în care prin lege s-ar dispune altfel. De asemenea, în cazurile anume prevăzute de lege, sunt supuse prescriptiei extinctive şi alte drepturi la acțiune, indiferent de obiectul lor.

Dreptul la acțiune este imprescriptibil în cazurile prevăzute de lege, precum şi ori de câte ori, prin natura sau obiectul dreptului subiectiv ocrotit, exercițiul său nu poate fi limitat în timp. În afară de aceste cazuri, sunt imprescriptibile drepturile referitoare la acțiunea privind apărarea unui drept nepatrimonial, cu excepția cazului în care prin lege s-ar dispune altfel, acțiunea în constatarea existenței sau inexistenței unui drept, acțiunea în constatarea nulității absolute a unui act juridic, acțiunea în constatarea nulității absolute a certificatului de moştenitor, dacă obiectul său îl constituie fie stabilirea masei succesorale, fie partajul succesoral, sub condiția acceptării moştenirii în termenul prevăzut de lege.

Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal, se stinge şi dreptul la acțiune privind drepturile accesorii, afară de cazul în care prin lege s-ar dispune altfel.

În cazul în care un debitor este obligat la prestații succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită, chiar dacă debitorul continuă să execute una sau alta dintre prestațiile datorate. Aceste dispoziții nu sunt aplicabile în cazul în care prestațiile succesive alcătuiesc, prin finalitatea lor, rezultată din lege sau convenție, un tot unitar.

Prescripția dreptului la acțiune privind creanța principală nu atrage şi stingerea dreptului la acțiunea ipotecară. În acest din urmă caz,  sub rezerva precripției dreptului de a obține executarea silită, creditorul ipotecar va putea oricând urmări, în condițiile legii, bunurile mobile sau imobile ipotecate, însă numai în limita valorii acestor bunuri.

Dispozițiile nu se aplică prescripției dreptului la acțiune pentru plata dobânzilor şi a altor accesorii ale creanței ipotecare, care, în afara capitalului, nu mai pot fi acoperite după împlinirea prescripției din valorificarea, pe cale silită, a bunului grevat.

Prescripția nu împiedică stingerea, prin compensație a creanțelor reciproce şi nici exercitarea dreptului de retenție, dacă dreptul la acțiune nu era prescris în momentul în care s-ar fi putut opune compensația sau dreptul de retenție, după caz.

Prescripția nu operează de plin drept. După împlinirea termenului de prescripție, cel obligat poate să refuze executarea prestației. Cel care a executat de bunăvoie obligația după ce termenul de prescripție s-a împlinit nu are dreptul să ceară restituirea prestației, chiar dacă la data executării nu ştia că termenul precripției era împlinit.

Recunoaşterea dreptului, făcută printr-un act scris, precum şi constituirea de garanții în folosul titularului dreptului a cărui acțiune este prescriptibilă sunt valabile, chiar dacă cel care le-a făcut nu ştia că termenul de prescripție era împlinit. În aceste cazuri sunt aplicabile regulile de la renunțarea la prescripție.

Nu se poate renunța la prescripție cât timp nu a început sa curgă, dar se poate renunța la prescripția împlinită, precum şi la beneficiul termenului scurs pentru prescripția începută şi neîmplinită.

Renunțarea la prescripție este expresă sau tacită. Renunțarea tacită trebuie să fie neîndoielnică. Ea poate rezulta numai din manifestări neechivoce.

Cel lipsit de capacitatea de a înstrăina sau, după caz, de a se obliga, nu poate renunța la prescripție.

După renunțare, începe să curgă o nouă prescripție de acelaşi fel. Dacă partea îndreptățită renunță la beneficiul termenului scurs până la acea dată, sunt aplicabile dispozițiile privind întreruperea prescripției prin recunoaşterea dreptului.

Renunțarea îşi produce efecte numai în privința celui care a făcut-o. Ea nu poate fi invocată în privința codebitorilor solidari ori ai unei obligații indivizibile sau împotriva fideiusorilor.

Prescripția poate fi opusă numai de cel în folosul căruia curge, personal sau prin reprezentant, şi fără a fi ținut să producă vreun titlu contrar ori să fi fost de bună-credință. Organul de juridicție competent nu poate aplica prescripția din oficiu, chiar dacă invocarea prescripției ar fi în interesul statului sau al unităților sale administrativ-teritoriale.

Prescripția poate fi opusă numai în primă instanță, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate.

Codebitorii unei obligații solidare sau indivizibile şi fideiusorii pot invoca prescripția, chiar dacă unul dintre debitori a neglijat să o facă ori a renunțat la ea. Tot astfel o pot face creditorii celui interesat, precum şi orice altă persoană interesată.

Prescripția extinctivă este reglementată prin lege. Este interzisă orice clauză prin care fie direct, fie indirect o acțiune ar fi declarată imprescriptibilă, deşi, potrivit legii, aceasta este prescriptibilă, sau invers, o acțiune declarată de lege imprescriptibilă ar fi considerată prescriptibilă.

Cu toate acestea, în limitele şi condițiile prevăzute de lege, părțile care au capacitatea deplină de exercițiu pot, prin acord expres, să modifice durata termenelor de prescripție prin fixarea începutului acesteia ori prin modificarea cauzelor legale de suspendare ori de întrerupere a acesteia, după caz.

Termenele de prescripție pot fi reduse sau mărite, prin acordul expres al părților, fără însă ca noua durată a acestora să fie mai mică de un an şi nici mai mare de 10 ani, cu excepția termenelor de prescripție de 10 ani ori mai lungi, care pot fi prelungite până la 20 de ani.

Aceste dispoziții nu se aplică în cazul drepturilor la acțiune de care părțile nu pot să dispună şi nici acțiunilor derivate din contractele de adeziune, de asigurare şi cele supuse  legislației privind protecția consumatorului. Orice convenție sau clauză contrară este lovită de nulitate absolută.