Omisiunea angajatorului de a dispune masuri corespunzatoare pentru protectia sociala a personalului disponibilizat - cauza de nevalabilitate a deciziei de concediere

Art.76 Codul muncii

 

Valabilitatea deciziei de concediere se apreciaza in raport de dispozitiile prevazute de art.76 Codul muncii privind: cauza desfiintarii locului de munca, anterioara momentului emiterii deciziei, precum si conditiilor de forma pe care trebuie sa le indeplineasca actul de concediere.

Omisiunea angajatorului de a face demersurile corespunzatoare in vederea aplicarii masurilor de protectie sociala salariatilor concediati nu afecteaza valabilitatea deciziei de concediere, deoarece, obligatia in masura prevederii in actul normativ este ulterioara datei emiterii actului de incetare a raportului individual de munca, cauzele de incetare fiind anterioare sau contemporane cu aceasta data.

(Decizia civila nr. 230/02.02.2017)

 

Prin contestatia inregistrata pe rolul Tribunalului Valcea la data de 30.07.2015 contestatorul T.N. a chemat in judecata R.A.J.D.P. Valcea, solicitand pronuntarea unei hotarari prin care sa fie anulata decizia de concediere nr.163/16.06.2015 emisa de catre intimata cu consecinta repunerii partilor in situatia anterioara, in sensul reintegrarii pe postul avut anterior si a obligarii angajatoarei la plata despagubirilor egale cu salarii indexate, majorate si reactualizate, precum si a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul de la incetarea raporturilor de munca si pana la integrarea efectiva.

S-a mai solicitat obligarea intimatei la plata despagubirilor, reprezentand contravaloarea prejudiciului moral.

In motivarea cererii s-a aratat ca prin decizia nr.163/16.06.2015, intimata a decis incetarea contractului individual de munca incheiat cu contestatorul in baza art.65 si 66 din Codul muncii.

Anterior concedierii, intimata nu a urmat procedura speciala reglementata de art.69 si 70 din Codul muncii privitoare la concedierea colectiva, in sensul informarii salariatilor a consultarii cu sindicatul si a notificarii I.T.M. si A.T.O.F.M. cu privire la masurile dispuse potrivit art.69 alin.2 din acelasi cod.

Intimata nu a respectat nici prevederile OUG nr.36/2013, privind aplicarea in perioada 2013-2018 a unor masuri de protectie sociala acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective si efectuate in baza planurilor de disponibilizare.

S-a mai motivat sanctiunea nulitatii absolute a deciziei de concediere si sub aspectul ca nu s-au respectat criteriile de disponibilizare mentionate in cuprinsul actului.

Prin intampinare, intimata a solicitat respingerea contestatiei ca nefondata pentru apararile aratate pe larg in continutul actului procedural.

Tribunalul Valcea, prin sentinta civila nr.1032 din 08 iunie 2016, a respins contestatia ca nefondata.

Pentru a pronunta o astfel de solutie, instanta de fond a retinut, in esenta, ca Regia Autonoma Judeteana de Drumuri si Poduri Valcea la care a fost angajat contestatorul pe postul de sofer, a demarat un program de restructurare si reorganizare urmare a dificultatilor economice, urmarind eliminarea a pierderilor neexploatare sau reducerea acestora, eficientizarea actului managerial, utilizarea potential uman si tehnic existent, diminuarea cheltuielilor financiare, cu scopul producerii unor efecte pozitive asupra mediului de afaceri.

Pe baza programului de restructurare, aprobat prin Hotararea nr.70/31.03.2015 adoptata de C.J. Valcea, intimata a trecut la concedieri colective, despre masura ce urma sa o adopte fiind notificat I.T.M., A.T..O.F.M., dar si sindicatul, acesta de pe urma participand la mai multe negocieri avand ca obiect masurile prevazute de art.69 din Codul muncii.

In cadrul programului de restructurare  din organigrama regiei a fost suprimat postul ocupat acela de sofer de autoturisme si camionete, sens in care au fost respectate dispozitiile art.65 alin.2 din Codul muncii, incepand cu data de 01.04.2015 dintr-un numar total de 233 de muncitori calificati, potrivit statului de functii, se mai gaseau un numar de 148 de muncitori.

Cauza desfiintarii postului a fost justificata de catre intimata prin masurile de restructurare adoptate urmare a dificultatilor economice prin care a trecut, astfel ca in acest sens, s-a facut dovada cauzei reale la care se refera dispozitiile art.65 alin.2 Codul muncii.

Critica contestatorului potrivit careia intimata nu a aplicat masurile de protectie sociala prevazuta de OUG nr.36/2013, a fost considerata de catre instanta de fond ca fiind nefondata, intrucat lipsa masurilor nu poate sa afecteze valabilitatea masurii de concediere, de altfel, angajatoarea nu figureaza pe lista operatorilor economici ai caror salariati pot beneficia de masurile de protectie instituite de actul normativ evocat.

Pentru vechimea neintrerupta in munca in cadrul intimatei, salariatul beneficiaza de o compensatie acordata in cuantum de 6 salarii medii brute pe unitate, pe durata a 6 luni de zile platite in 4 transe.

Cu privire la nerespectarea criteriilor de prioritati la concediere, tribunalul a retinut ca intimata a avut in vedere criteriile sociale prevazute de art.22 alin.1 lit.c) si alin.3 din contractul colectiv de munca la nivel de unitate.

Impotriva sentintei a formulat apel contestatorul pentru motive de nelegalitate, in dezvoltarea carora s-a aratat in esenta ca instanta de fond a facut o apreciere gresita asupra conditiilor de nulitate a deciziei de concediere pe care le-a reiterat, asa cum au fost descrise in cererea de chemare in judecata.

Prin intampinare, intimata a solicitat respingerea apelului ca nefondat si pastrarea solutiei primei instante, care a facut o apreciere corecta asupra conditiilor de valabilitate ale deciziei de concediere.

Prin decizia civila nr. 230/02.02.2017, Curtea de Apel Pitesti a respins, ca nefondat, apelul formulat de contestator.

Pentru a decide astfel, instanta de apel a retinut urmatoarele:

Intimata a decis incetarea contractului individual de munca in baza art.65 alin.2 Codul muncii pentru motive care nu tin de persoana salariatului, locul sau de munca fiind desfiintat in mod efectiv si ca urmare a unei cauze reale si serioase.

Decizia de concediere a luat-o intimata, dupa aplicarea programului de restructurare aprobat prin Hotararea nr.70/31.03.2015 adoptata de Consiliul Judetean Valcea, care a urmarit ca obiectiv eficientizarea activitatii economice, sens in care au fost restructurate locuri de munca, unul dintre acestea fiind postul de sofer autoturisme si camionete ocupat de catre contestator.

Desfiintarea locului de munca urmare a punerii in aplicare a programului de restructurare, indeplineste conditiile la care se refera dispozitiile art.65 alin.2 Codul muncii, respectiv acelea a unei cauze reale si serioase.

Contestatorul a criticat decizia de concediere si sub aspectul ca anterior incetarii raportului individual de munca, intimata nu a respectat procedura speciala si prealabila, aceea de informare a salariatilor, a reprezentantilor lor cu privire la metodele si mijloacele de evitare a concedierii colective, a reducerii numarului de salariati, precum si atenuarii consecintelor sale prin recurgerea la masuri sociale, una dintre ele fiind recalificarea sau reconversia profesionala.

De asemenea, a fost criticata decizia si pentru lipsa informarii I.T.M. si A.T.O.F.M., potrivit art.70 din Codul muncii, dar si a lipsei analizei criteriilor de prioritati la concediere.

Instanta de fond a retinut in mod corect ca intimata a respectat procedura prealabila a concedierii, in sensul ca au avut loc negocieri cu sindicatul, au fost informati salariatii cu privire la motivele care determina concedierea colectiva, a numarului de salariati ce urmeaza a fi disponibilizati, fiind notificat in legatura cu masurile ce urmau a fi adoptate de I.T.M. si A.T.O.F.M..

Tribunalul a facut o analiza corecta si asupra criticii privind omisiunea intimatei de a lua masuri pentru punerea in aplicare a dispozitiilor OUG nr.36/2013, privind aplicarea in perioada 2013-2018 a masurilor de protectie sociala acordata persoanelor disponibilizate.

In cadrul negocierilor cu sindicatul, potrivit art.69 alin.1 lit.b) din Codul muncii, intimata si-a indeplinit obligatia de a ajunge la un acord in legatura cu masurile avand ca scop atenuarea consecintelor incetarii raporturilor juridice de munca din motive care nu au tinut de persoana salariatilor prin recurgerea la masuri sociale.

Una dintre masurile cu caracter social de care a beneficiat salariatul a fost acordarea compensatiei pentru vechimea neintrerupta in cadrul aceleiasi unitati in cuantum de 6 salarii brute  platite in 4 transe, timp de 6 luni.

Omisiunea intimatei de a face demersuri pentru punerea in aplicare a normelor unui act normativ ale caror efecte se produc dupa incetarea raportului juridic de munca nu poate sa fie considerata ca una care sa afecteze valabilitatea actului de concediere, deoarece cauza de nulitate trebuie sa fie analizata numai in raport de dispozitiile art.76 din Codul muncii, respectiv in raport de conditiile legale existente la data emiterii actului.

Intimata, cu privire la acest motiv de nulitate, s-a aparat in sensul ca nu se incadra in categoria agentilor economici, prevazuta de OUG nr.36/2013, ai caror salariati aveau dreptul sa beneficieze de masurile de protectie legala.

In apel, s-a criticat sentinta si sub aspectul ca tribunalul a analizat in mod gresit motivul nulitatii deciziei de concediere privind criteriile de stabilire a ordinii de prioritati.

Potrivit art.76 din Codul muncii, sub sanctiunea nulitatii absolute, decizia de concediere trebuie sa cuprinda in mod obligatoriu criteriile de stabilire a ordinii de prioritati potrivit art.69 alin.2 lit.d) din acelasi cod.

Criteriile prevazute de art.69 alin.2 lit.d) Codul muncii sunt aplicabile pentru departajarea salariatilor, dupa evaluarea realizarii obiectivelor de performanta.

Intimata, dupa evaluarea profesionala, a avut in vedere criteriile de prioritati, unul dintre acestia de natura sa departajeze salariatii fiind acela de ordin social, respectiv „al persoanelor aflate in intretinerea persoanei in cauza”.

Din tabelul depus la dosarul la instanta de fond a rezultat ca, fata de alti salariati contestatorul la data concedierii nu avea si alte persoane in intretinere, criteriu determinant pentru departajare, asa dupa cum a apreciat si intimata.

Fata de toate aceste considerente, in baza art.480 Cod procedura civila, Curtea a  respins apelul ca nefondat.