Neexecutarea culpabila de catre editor a obligatiei de a publica opera. Dreptul autorului operei la dezdaunare

Legea nr. 8/1996
, art. 10 lit. c, art. 56
Cod civil, art. 1082
, art. 1084, art. 1085

Obligarea paratei la plata procentului de 7% din valoarea tirajului minim, convenit si neexecutat culpabil de catre parata, corespunde atat dispozitiilor art. 1084-1085 Cod civil, cat si prevederilor art. 56 din legea speciala, si anume, Legea nr. 8/1996, privind drepturile de autor si drepturile conexe.

Textul de lege mentionat, astfel cum era in vigoare la data incheierii contractului, prevede posibilitatea obligarii editorului la plata de daune pentru neexecutare, autorul avand dreptul de a pastra remuneratia primita sau de a solicita plata integrala a remuneratiei prevazute in contract.

ICCJ, Sectia civila si de proprietate intelectuala, decizia civila nr. 598, din 1 februarie 2008

Prin sentinta civila nr. 357, din 19 mai 2004, Tribunalul Iasi a admis in parte actiunea formulata de reclamantul H.D. impotriva paratei Casa Editoriala „Moldova” S.R.L., actiune pe care a constatat-o ca fiind introdusa in termenul de prescriptie, a obligat-o pe parata la plata sumei de 7.426.035 lei, drepturi de autor aferente tirajului de 26.104 exemplare, a sumei de 412.019.069 lei, drepturi de autor ca urmare a obligatiei asumate prin contractul nr. 656/1996, a sumei de 10.000.000 lei daune interese si a sumei de 14.526.000 lei cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunta aceasta hotarare, tribunalul a retinut urmatoarea situatie de fapt:

La data de 13 iulie 1996 s-a incheiat intre parti contractul de editare nr. 656, potrivit caruia reclamantul a cesionat paratei dreptul de a edita lucrarea „Dictionarul limbii romane”, pe teritoriul Romaniei, pe o durata de 20 de ani.

In contract s-a mai prevazut ca tirajul va fi stabilit de editura in functie de rezultatele anchetei de piata, numarul minim fiind de 25.000 exemplare, iar numarul maxim de 90.000 exemplare pe an.

Dreptul de autor a fost fixat la 7% din valoarea obtinuta in urma vanzarii fiecarui

tiraj.

In perioada 1 august 1996-31 decembrie 2003 parata a tiparit 26.354 exemplare din lucrarea contractata, in valoare de 298.300.500 lei, din care drepturile de autor sunt de 20.881.035 lei.

Tribunalul a aratat ca din aceasta suma reclamantului i se pot acorda 8.441.035 lei, in limitele investirii instantei.

Totodata, tribunalul a retinut ca daca parata se incadra in prevederile contractului si tiparea lucrarea intr-un numar de minim 25.000 exemplare anual, drepturile cuvenite reclamantului ar fi fost de 412.019.069 lei.

In ceea ce priveste daunele-interese pentru editarea unor editii pirat, tribunalul a retinut ca si aceasta cerere este intemeiata, deoarece parata a editat in anii 2000 si 2001 lucrarea „Dictionar selectiv al limbii romane”, nesocotind art. 1 din contractul de editare si art. 10 lit. c din Legea nr. 8/1996, conform caruia autorul unei opere are dreptul de a decide sub ce nume va fi adusa opera la cunostinta publicului.

T ribunalul a inlaturat apararea paratei, conform careia reclamantul a incalcat clauza art. 7 din contract, prin care s-a obligat sa nu cedeze altei edituri dreptul de editare a lucrarii fara consimtamantul paratei.

In acest sens, tribunalul a retinut ca cesiunea prevazuta in contract a fost exclusiva pe teritoriul Romaniei, iar editarea lucrarii si la editura „Stiinta” din Republica Moldova nu incalca respectiva clauza contractuala.

Totodata, nu s-au administrat dovezi privind difuzarea operei pe teritoriul Romaniei.

Oricum, pretinsa incalcare de catre reclamant a contractului nu o indreptateste pe parata sa nesocoteasca acelasi contract, care nu a fost desfiintat.

Prin decizia civila nr. 1814, din 8 decembrie 2004, Curtea de Apel Iasi a respins ca nefondat apelul declarat de parata impotriva sentintei, cu urmatoarea motivare:

Cauza nu a fost solutionata intr-un complet constituit pentru conflicte de munca, ci intr-un complet constituit pentru cauze civile, critica formulata pe acest aspect nefiind fondata.

In mod corect, s-a incuviintat efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, deoarece concluziile acesteia au constatat aspectele financiare ale derularii raporturilor juridice dintre parti.

De altfel, si apelanta recunoaste in cererea de apel ca datoreaza reclamantului suma stabilita prin expertiza, astfel ca celelalte critici nu se mai impun a fi analizate.

Prin decizia nr. 6462, din 30 iunie 2006, Inalta Curte de Casatie si Justitie, sectia civila si de proprietate intelectuala, a admis recursul declarat de parata, a casat decizia curtii de apel si a trimis cauza spre rejudecare la aceeasi instanta, pentru urmatoarele considerente:

Cauza a fost judecata in prima instanta la Tribunalul Iasi, in complet de un judecator, corespunzator cauzelor civile, si nu in complet constituit pentru conflictele de drepturi care fac parte din categoria mai larga a litigiilor de munca.

Exceptia de necompetenta materiala a tribunalului de a judeca pricina in prima instanta, invocata de recurenta, este nefondata deoarece, pentru determinarea acestei competente, in speta nu este operant criteriul valoric.

Astfel, obiectul litigiului il reprezinta despagubirile solicitate pentru incalcarea drepturilor de autor, iar potrivit art. 2 alin. (1) lit. e Cod procedura civila, procesele si cererile in materie de creatie intelectuala sunt de competenta tribunalului in prima instanta, fara ca legea sa faca vreo distinctie dupa valoarea acestora.

In ceea ce priveste calea de atac, in sentinta s-a facut mentiunea ca este supusa apelului, parata a atacat sentinta intituland cererea ca fiind recurs, iar instanta a solutionat- o ca apel, fara sa puna in discutia partilor aceasta chestiune si fara sa motiveze in vreun fel calificarea data.

Nici in ceea ce priveste criticile aduse pe fond sentintei, decizia curtii de apel nu este motivata.

Marginindu-se sa retina - eronat, de altfel - ca parata recunoaste pretentiile reclamantului, curtea de apel a considerat ca nu se mai impune analiza celorlalte critici.

Or, atacand sentinta, parata criticase modul in care prima instanta a interpretat clauzele contractului si in special clauzele de exclusivitate inserate in contract, si negase dreptul reclamantului de a primi alte sume de bani decat suma de 8.441.035 lei, aferenta tirajului tiparit, pentru care a considerat contractul ca fiind in derulare.

Cum insa curtea de apel nu a analizat aceste critici, in cauza nu se poate exercita controlul judiciar, iar decizia apare ca fiind data fara solutionarea fondului cauzei, fiind aplicabile dispozitiile art. 304 pct. 7 Cod procedura civila, si este fondata.

Inalta Curte a mai indrumat instanta de trimitere sa procedeze si la calificarea caii de atac, punand-o in discutia partilor, dar nu dupa distinctia dintre litigiile de munca si celelalte cauze civile, ci in functie de valoarea obiectului pricinii, de data pronuntarii sentintei atacate si verificand incidenta in cauza a dispozitiilor art. 282 alin. (1) Cod procedura civila, care prevad ca nu sunt supuse apelului, printre altele, hotararile judecatoresti date in prima instanta in litigii in materie civila, al caror obiect are o valoare de pana la 1 miliard lei.

Rejudecand pricina, Curtea de Apel Iasi, sectia civila, a verificat valoarea obiectului pricinii - 431.000.000 lei (vechi) - si dispozitiile procedurale incidente la data pronuntarii sentintei nr. 357 a Tribunalului Iasi - 19 mai 2004 - si a calificat calea de atac exercitata de parata ca fiind apel.

Prin decizia nr. 81, din 30 mai 2007, a respins ca nefondat apelul declarat de parata impotriva sentintei si, totodata, a obligat-o sa plateasca intimatilor suma de 4.760 lei cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunta aceasta decizie, Curtea de Apel a retinut urmatoarele:

Prin contractul de editare nr. 656, din 13 iulie 1996, H.D., in calitate de autor, a cesionat Casei Editoriale Moldova S.R.L. Iasi, in calitate de editor, dreptul exclusiv de a edita pe teritoriul Romaniei lucrarea „Dictionarul limbii romane”, pe o perioada de 20 de ani.

Partile au convenit ca tirajul cartii sa fie stabilit de catre editura, in functie de rezultatele anchetei de piata, numarul minim fiind de 25.000 exemplare, iar numarul maxim de 90.000 exemplare pe an, in transe cuprinse intre 3.000-5.000 exemplare.

La art. 3 din contract, partile si-au exprimat acordul ca dreptul de autor sa fie de 7% din valoarea obtinuta in urma vanzarii fiecarui tiraj editat.

Plata dreptului de autor urma sa se faca, potrivit art. 4 din contract, in proportie de 50% la aparitia lucrarii, iar restul dupa 4 luni de la aparitie, daca tirajul s-a vandut in proportie de 95%.

Potrivit clauzei stipulate in art. 7, autorul s-a obligat sa nu cedeze altei edituri dreptul de editare al lucrarii, fara consimtamantul paratei.

Pe baza clauzelor contractuale anterior descrise si a raportului de expertiza efectuat in cauza, Curtea de Apel a stabilit ca, in situatia in care parata s-ar fi conformat contractului, ar fi trebuit sa achite reclamantului suma de 431.885.100 lei vechi.

Totodata, Curtea de Apel a inlaturat apararea paratei, conform careia netiparirea numarului minim de exemplare convenit nu ii este imputabila, ci se datoreaza culpei reclamantului prin aceea ca, fara acordul paratei, a cesionat lucrarea altor doua edituri din Republica Moldova, iar acestea au vandut in Romania cartile tiparite la Chisinau.

Apararea a fost inlaturata pe considerentul ca, din coroborarea art. 1 si art. 7 din contract, rezulta ca reclamantul a cesionat paratei dreptul exclusiv de a edita lucrarea numai pe teritoriul Romaniei.

In aceste conditii, autorul a putut sa cesioneze dreptul de editare a aceleasi lucrari unor edituri din afara teritoriului Romaniei, fara a fi necesar acordul paratei.

Editura „Stiinta” din Republica Moldova, desi avea dreptul sa difuzeze cartea numai pe teritoriul acestei tari, a vandut-o si pe teritoriul Romaniei, fapt de care nu poate fi insa culpabil reclamantul.

Mai mult, parata nu a facut dovada ca netiparirea celor 25.000 volume anual ar fi consecinta directa a nevanzarii acestora, ca urmare a vinderii unor carti similare, tiparite in Republica Moldova.

Dimpotriva, situatia contului „Dictionarului limbii romane”, intocmita de parata la 31 martie 2002, atesta ca vanzarea lucrarii a inregistrat in perioada 1996-1999 un ritm ascendent.

Intre anii 2000-2002 editura „Tipo Moldova”, care are ca actionar unic pe A.S., asociat si in cadrul paratei Casa Editoriala Moldova S.R.L., a editat un numar de 250 exemplare din lucrarea intitulara „Dictionarul selectiv al limbii romane”, identic cu „Dictionarul limbii romane”, avandu-l ca autor pe reclamant.

Or, daca lucrarea ce facea obiectul contractului nr. 656/1996 era greu vandabila, nu s-ar fi justificat tiparirea si vanzarea unei carti identice a aceluiasi autor, dar cu alt titlu.

Critica privind acordarea gresita a unor eventuale drepturi autorului atat timp cat editura nu a tiparit cele 25.000 volume anual a fost, de asemenea, considerata neintemeiata, deoarece parata nu a produs dovezi din care sa rezulte ca neexecutarea contractului s-ar fi datorat fortei majore sau vreunui caz fortuit, conform art. 1082-1083 Cod civil.

Avand in vedere dispozitiile art. 1073 Cod civil si art. 1084-1086 Cod civil, Curtea de Apel a considerat legala si temeinica hotararea primei instante, care a obligat-o pe parata sa achite reclamantului suma de bani care s-ar fi cuvenit acestuia daca parata si-ar fi respectat obligatia asumata prin contract, aceea de editare a unui numar minim de 25.000 exemplare pe an.

Desi in cauza s-a procedat la reactualizarea in raport cu indicele inflatiei a sumei datorate de parata, mostenitorii reclamantului, decedat pe parcursul procesului, nu au solicitat sa li se acorde suma reactualizata.

Impotriva acestei decizii parata a declarat recurs, solicitand modificarea deciziei si exonerarea sa de plata sumelor de 412.019.069 lei, 10.000.000 lei, 14.625.000 lei si 4.760 lei noi, la care a fost obligata prin cele doua hotarari anterioare, reprezentand despagubiri civile si, respectiv, cheltuieli de judecata.

In drept, a invocat dispozitiile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila.

In dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenta sustine gresita aplicare a dispozitiilor art. 1073 si art. 1082-1083 Cod civil, in sensul ca nu putea fi obligata la plata daunelor pentru neexecutarea contractului cata vreme obligatiile contractuale asumate nu au putut fi onorate din cauze imputabile reclamantului, ceea ce o exonereaza de raspundere.

Recurenta sustine ca, potrivit art. 1 coroborat cu art. 7 din contractul de editare, exclusivitatea dreptului de editare a lucrarii nu se referea doar la Romania, ci si la teritoriul altor state.

De asemenea, chiar daca lucrarea a fost publicata la o alta editura din Republica Moldova, considerata in strainatate, autorul lucrarii nu avea dreptul sub nicio forma sa o comercializeze in Romania.

Aceasta cu atat mai mult cu cat dictionarul publicat in Republica Moldova este tot in limba romana, si nu intr-o limba straina, ceea ce a permis comercializarea masiva a acestuia in Romania.

Comparand datele incheierii contractelor, instanta trebuia sa constate ca la data la care reclamantul a incheiat contractul de editare nr. 656/1996 cu parata, acesta avea deja incheiat contractul cu Editura „Stiinta” din Republica Moldova, dar i-a ascuns paratei acest aspect.

Instanta de apel nu a tinut seama de aceste aspecte si nici de inscrisurile care s-au depus la dosar, pe care recurenta le considera relevante in solutionarea cauzei.

Potrivit evidentelor contabile, instanta de apel trebuia sa constate ca parata a achitat drepturile de autor cuvenite reclamantului, corespunzatoare numarului de exemplare care au fost efectiv tiparite, ceea ce denota buna-credinta a paratei.

Totodata, in mod gresit Curtea de Apel a obligat-o pe parata la plata unui procent de 7% din valoarea exemplarelor care ar fi trebuit tiparite, in conditiile in care art. 3 din contract prevedea aplicarea procentului la valoarea cantitatii de carte vanduta.

Recursul este nefondat si a fost respins pentru urmatoarele considerente:

Desi invoca nelegalitatea deciziei, recurenta formuleaza si critici care privesc gresita retinere a situatiei de fapt, prin ignorarea unor probe administrate sau interpretarea gresita a altora, critici care insa nu pot fi valorificate in recurs, deoarece nu se incadreaza in dispozitiile art. 304 pct. 1-9 Cod procedura civila.

Prin urmare, Inalta Curte a analizat numai daca, la situatia de fapt retinuta, Curtea de Apel a aplicat corect dispozitiile legale incidente.

1. Ceea ce s-a retinut, ca situatie de fapt, este incheierea intre parti a unui contract de editare la data de 14 iulie 1996, prin care H.D., in calitate de autor, a cesionat paratei, in calitate de editor, dreptul exclusiv de a edita pe teritoriul Romaniei lucrarea „Dictionarul limbii romane”, pe o perioada de 20 de ani.

Limitele teritoriale ale cesiunii au fost prevazute expres in art. 1 al contractului, sub acest aspect nefiind posibila interpretarea contractului, in sensul ca reclamantul a cedat dreptul exclusiv de editare a lucrarii si dincolo de granitele Romaniei.

2. S-a mai retinut ca partile au convenit ca tirajul cartii sa fie stabilit de catre editura, in functie de rezultatele anchetei de piata, numarul minim fiind de 25.000 exemplare, iar numarul maxim - de 90.000 exemplare pe an, in transe cuprinse intre 3000-5000 exemplare, aspect necontestat de parata.

De asemenea, s-a mai retinut ca parata nu a respectat clauza potrivit careia s-a obligat sa tipareasca minimum 25.000 de exemplare anual.

Nici acest aspect nu a fost contestat, dar parata s-a aparat, invocand exceptia neexecutarii contractului, prin aceea ca nici reclamantul nu si-a respectat obligatia de a nu ceda altei edituri dreptul de editare a lucrarii, fara consimtamantul paratei.

Aceasta aparare a fost corect inlaturata deoarece nu s-a dovedit ca reclamantul ar fi cedat vreunei alte edituri dreptul de a edita sau de a pune in vanzare aceeasi lucrare, pe teritoriul Romaniei, pentru care cedase exclusivitatea paratei.

De asemenea, s-a stabilit - ca situatie de fapt, ce nu poate fi reapreciata in recurs - ca nu s-a facut dovada de catre parata a faptului ca editarea lucrarii in Republica Moldova si comercializarea acesteia in Romania ar fi avut drept consecinta directa nevanzarea exemplarelor editate de parata; dimpotriva, s-a retinut ca vanzarea acestor exemplare a avut un ritm ascendent.

In atare situatie, nu se putea concluziona ca neexecutarea obligatiei contractuale de catre parata s-a datorat unui fapt neimputabil acesteia sau unui caz fortuit ori de forta majora, care sa atraga aplicabilitatea art. 1082 sau, dupa caz, a art. 1083 Cod civil.

La situatia de fapt astfel retinuta, in mod corect au fost aplicate dispozitiile art. 1073 Cod civil, potrivit carora creditorul are dreptul de a dobandi indeplinirea exacta a obligatiei si, in caz contrar, are dreptul la dezdaunare.

3. In ceea ce priveste intinderea drepturilor, Curtea de Apel, confirmand sentinta, a aplicat dispozitiile art. 3 din contract, ce reprezinta legea partilor.

Sub acest aspect, recurenta sustine ca art. 3 a fost aplicat gresit, deoarece procentul de 7% a fost prevazut a se calcula din pretul cartilor vandute si nu al celor tiparite.

Potrivit rationamentului recurentei, ar insemna ca neexecutarea obligatiei de a tipari lucrarea, chiar imputabila fiindu-i, sa nu atraga raspunderea sa patrimoniala, deoarece urmarea fireasca a netiparirii lucrarii este chiar imposibilitatea vanzarii acesteia si, in consecinta, imposibilitatea calcularii procentului convenit la valoarea exemplarelor vandute.

Solutia obligarii paratei la plata procentului de 7% din valoarea tirajului minim convenit si neexecutat culpabil de catre parata corespunde atat dispozitiilor art. 1084-1085 Cod civil, cat si prevederilor art. 56 din legea speciala, si anume, Legea nr. 8/1996, privind drepturile de autor si drepturile conexe.

Astfel, textul de lege mentionat, astfel cum era in vigoare la data incheierii contractului, prevede posibilitatea obligarii editorului la plata de daune pentru neexecutare,

autorul avand dreptul de a pastra remuneratia primita sau de a solicita plata integrala a remuneratiei prevazute in contract.

Cum in speta s-a retinut neexecutarea partiala a contractului de catre parata, fara a se retine totodata vreo cauza exoneratoare de raspundere, decizia atacata apare ca fiind legala, motiv pentru care Inalta Curte a mentinut-o si, in baza art. 312 Cod procedura civila, a respins recursul ca nefondat.