Munca impusa unei persoane supuse detentiei sau in timpul in care se afla in libertate conditionata

34. Art. 4 § 3 lit. a) precizeaza ca expresia „munca fortata sau obligatorie" nu include „orice munca impusa in mod normal unei persoane supuse detentiei" [Stummer impotriva Austriei (MC), pct. 119] sau in timpul in care se afla in libertate conditionata.
35. Pentru a stabili ce tip de activitate trebuie sa se considere „munca impusa in mod normal unei persoane supuse detentiei", Curtea va tine seama de standardele care prevaleaza in statele membre
    (ibid.,
    pct. 128).
36. De exemplu, atunci cand Curtea a trebuit sa analizeze munca impusa unui detinut recidivist, a carui punere in libertate era conditionata de acumularea unei anumite sume reprezentand economii, de si a admis ca munca in cauza era obligatorie, nu a constatat nicio incalcare a art. 4 din Conventie, pe motiv ca au fost indeplinite cerintele prevazute la art. 4 § 3 lit. a) (Van Droogenbroeck impotriva Belgiei, pct. 59). In opinia Curtii, munca impusa acestuia nu a depa sit ceea ce era „normal" in acest context, intrucat aceasta a fost stabilita pentru a-l ajuta sa se reintegreze in societate  si avea ca temei legal dispozitii care au un echivalent in anumite state membre ale Consiliului Europei [ibid.
    ; Stummer impotriva
    
    Austriei (
    MC), pct. 121; De Wilde, Ooms si Versyp impotriva Belgiei, pct. 90].
37. In ceea ce prive ste remunerarea detinutilor, Comisia a declarat ca art. 4 nu contine nicio dispozitie referitoare la remunerarea detinutilor pentru munca realizata [Douazeci si unu de persoane detinute
    
    impotriva Germaniei,
    decizia Comisiei; Stummer impotriva Austriei (MC), pct. 122]. Curtea a observat ca au existat evolutii ulterioare in ceea ce prive ste atitudinea fata de aceasta problema, reflectate in special in Regulile penitenciare europene din 1987  si 2006, care impun remunerarea echitabila a muncii detinutilor [Zhelyazkov impotriva Bulgariei, pct. 36; Floroiu impotriva Romaniei (dec.), pct. 34]. Cu toate acestea, a considerat ca simplul fapt ca un detinut nu a fost platit pentru munca realizata nu impiedica, in sine, constatarea potrivit careia o astfel de munca reprezinta „munca impusa in mod normal unei persoane supuse detentiei" (ibid., pct. 33).
38. De exemplu, in Floroiu impotriva Romaniei, Curtea a observat ca detinutii puteau presta in inchisoare fie o munca remunerata, fie, in ceea ce prive ste administrarea curenta a inchisorii, munci neremunerate, dar care confereau dreptul la o reducere a pedepsei. In temeiul dreptului intern, detinutii puteau sa aleaga intre cele doua tipuri de munca, dupa ce erau informati cu privire la conditiile de exercitare a fiecarui tip de munca. Avand in vedere ca reclamantului i s-a acordat o reducere semnificativa a pedepsei ramase de executat, Curtea a constatat ca munca prestata de reclamant nu a fost lipsita de orice forma de remunerare  si ca, prin urmare, munca efectuata de acesta poate fi considerata „o munca impusa in mod normal unei persoane supuse detentiei" in sensul art. 4 § 3 lit. a) din Conventie (pct. 35-37).
39. Recent, Marii Camere i s-a solicitat sa examineze daca art. 4 impune ca statul sa includa detinutii care muncesc in sistemul de securitate sociala, in special in ceea ce prive ste sistemul de pensii pentru limita de varsta. Aceasta a remarcat ca, in timp ce majoritatea absoluta a statelor contractante afiliaza, intr-un fel sau altul, persoanele detinute la sistemul de securitate sociala national sau le pune la dispozitie un sistem special de asigurari, doar o mica parte din acestea afiliaza detinutii care muncesc la sistemul de pensii pentru limita de varsta. Astfel, legislatia austriaca reflecta evolutia dreptului european, in masura in care toti detinutii beneficiaza de o asigurare de sanatate  si impotriva accidentelor  si detinutii care muncesc sunt afiliati la sistemul asigurarilor pentru  somaj, dar nu  si la sistemul de pensii pentru limita de varsta [Stummer impotriva Austriei (MC), pct. 131]. Prin urmare, a considerat ca nu exista un consens suficient cu privire la problema afilierii detinutilor care muncesc la sistemul de pensii pentru limita de varsta. Aceasta a considerat ca, de si regula 26.17 din Regulile penitenciare europene, care prevede ca detinutii care muncesc trebuie sa fie inclu si, in masura posibilului, in sistemele nationale de securitate sociala, reflecta o tendinta in curs de evolutie, aceasta nu se poate traduce intr-o obligatie in temeiul art. 4 din Conventie. In consecinta, munca obligatorie efectuata de reclamant in calitate de detinut, fara a fi afiliat la sistemul de pensii pentru limita de varsta, trebuia sa fie considerata „munca impusa in mod normal unei persoane supuse detentiei" in sensul art. 4 § 3 lit. a) [ibid., pct. 132; Floroiu impotriva Romaniei (dec.), pct. 32].
40. Intr-o cauza in care reclamantul s-a plans in legatura cu obligatia detinutilor de a munci in inchisoare dupa ce ace stia au ajuns la varsta de pensionare, Curtea, avand in vedere scopul activitatii impuse, natura  si amploarea acesteia, precum  si modul in care trebuia sa fie efectuata,  si observand ca nu exista un consens in randul statelor membre ale Consiliului Europei cu privire la acest aspect, a hotarat ca nu se poate constata existenta vreunei interdictii absolute in temeiul art. 4 din Conventie  si ca munca obligatorie prestata de reclamant in timpul detentiei, inclusiv munca efectuata dupa ce a ajuns la varsta de pensionare, putea fi a sadar considerata drept „munca impusa in mod normal unei persoane supuse detentiei" in sensul art. 4 § 3 lit. a) din Conventie (Meier impotriva Elvetiei, pct. 7279).