Modalitatea de evaluare a pagubelor produse vegetatiei forestiere din paduri si din afara acestora
19 martie 2020Modificarea elementelor contractului individual de munca prin regulamentul de ordine interioara al angajatorului – cauza de nevalabilitate.
19 martie 2020
Modalitatea in care poate fi contestat tabelul definitiv al creditorilor.
Art.75 din Legea nr.85/2006
Art.108 din Legea nr.85/2006
In ceea ce priveste comunicarea facuta de practicianul in lichidare, depusa in copie de catre apelant la dosar, ea este urmarea intrarii in procedura falimentului, cu consecintele la care se refera dispozitiile art.108 din Legea nr.85/2006.
Potrivit acestui text de lege, dupa intrarea in aceasta faza procesuala, practicianul in lichidare notifica toti creditorii care isi pot valorifica pretentii ce s-au nascut de la momentul deschiderii procedurii de insolventa. Creantele anterioare acestui moment se valorifica in conditiile art.65 si urmatoarele din acelasi act normativ, or, creditorul-contestator a formulat prima cerere de inscriere la masa credala dupa expirarea termenului la care se refera art.62 din lege.
In aceste conditii creditorul a fost inscris de catre administratorul judiciar direct in tabelul definitiv, retinandu-se si ca se pretinde o creanta anterioara deschiderii procedurii, asa incat aceste mentiuni sunt singurele ce puteau fi contestate.
Legea nr.85/2006 reglementeaza in mod expres modalitatea in care tabelul definitiv poate fi contestat, in art.75 statuand ca „(1) Dupa expirarea termenului de depunere a contestatiilor, prevazut la art. 73 alin. (2), si pana la inchiderea procedurii, orice parte interesata poate face contestatie impotriva trecerii unei creante sau a unui drept de preferinta in tabel definitiv de creante, in cazul descoperirii existentei unui fals, dol sau unei erori esentiale care au determinat admiterea creantei sau a dreptului de preferinta, precum si in cazul descoperirii unor titluri hotaratoare si pana atunci necunoscute.”
Asadar, tabelul definitiv poate fi contestat numai pentru motivele expres si limitativ prevazute de lege, motive care nu sunt evocate in calea de atac ce face obiectul prezentei judecati si, pe cale de consecinta, ele nici nu sunt dovedite, apreciere de natura sa impuna concluzia netemeiniciei acestei contestatii.
(Decizia nr. 485/A-COM/13 septembrie 2016)
Prin sentinta nr. 642 pronuntata de Tribunalul Valcea a 20 aprilie 2016 a fost respinsa contestatia formulata de creditorul NN impotriva tabelului suplimentar privind pe debitoarea SC H SA, ca neintemeiata.
Pentru a hotari astfel instanta a retinut ca, in cauza s-a intocmit, la 10 iunie 2014, tabelul preliminar, iar in urma cererii formulate de catre actualul contestator la 25 septembrie 2014, pentru inscrierea sa cu suma de 240.000 lei, acesta a fost trecut in tabelul definitiv cu o creanta in valoarea de 189.960 lei, mentiune ce nu a fost contestata si, de altfel, s-a platit suma de 89.274 lei de catre Fondul de Compensare.
Prin sentinta nr.1831/2015 s-a dispus trecerea debitoarei la procedura falimentului si s-a intocmit tabelul suplimentar de creante la 7 decembrie 2015.
Prin noua cerere formulata contestatorul a solicitat inscrierea sa cu suma de 150.926 lei, rezultata din scaderea sumei primite de la Fondul de Compensare, aspect care a determinat aprecierea judecatorului sindic in sensul ca actuala contestatie priveste tabelul suplimentar.
Retinand insa ca in fapt se reia cererea initiala si se urmareste modificarea tabelului definitiv, dat fiind ca creditorul nu este inscris in tabelul suplimentar, instanta a apreciat ca un astfel de demers procesual este neintemeiat.
Impotriva sentintei a formulat apel creditorul-contestator, sustinand ca:
- prin cererea de inscriere la masa credala s-a solicitat suma de 240.200 lei, iar lichidatorul judiciar nu a comunicat o eventuala reducere a acesteia, singura informare facuta fiind cea dupa trecerea la faliment, cand i s-a solicitat sa se inscrie in tabelul de creanta;
- creanta sa a fost redusa cu suma de 50.240 lei in mod nejustificat, iar in cererile formulate nu s-a folosit niciodata expresia „tabel suplimentar” si nici nu a fost informat creditorul de evolutia procedurilor si actiunilor desfasurate de lichidator.
Examinand criticile formulate se constata ca ele sunt fondate si in baza art.480 alin.3 din Codul de procedura civila se impune admiterea caii de atac si rejudecarea cauzei.
In ceea ce priveste lipsa de informare a apelantului cu procedurile derulate de catre practicianul in lichidare se apreciaza ca sustinerea este nefondata, de vreme ce acesta are obligatia efectuarii numai a informarilor expres prevazute de lege.
Astfel de prevederi sunt reprezentate de dispozitiile art.72 alin.4 din Legea nr.85/2006, care insa nu se aplica in cauza intrucat creditorul nu a formulat declaratie de creanta anterior intocmirii tabelului preliminar de creante si de art.108 din acelasi act normativ, notificare ce a fost insa comunicata. Cunoasterea modului de derulare a procedurii reprezinta insa, in principal, o obligatie a persoanelor interesate, care iau cunostinta de deschiderea acesteia in conditiile art.7 alin.9 din Legea nr.85/2006 si tot astfel au posibilitatea urmaririi ei.
Tabelul preliminar al creditorilor debitoarei SC H. SA a fost intocmit la 10.06.2014, tabel in care nu a fost inscrisa creanta contestatorului. Acesta a formulat cererea la 25.09.2014, pentru suma de 240.000 lei, cu solicitarea de repunere in termen, cerere admisa, iar in tabelul definitiv, publicat la 07.04.2015, a fost inscris cu suma de 189.960 lei.
Prin sentinta nr.1831/2015 debitoarea a fost trecuta la procedura falimentului, iar la 07.12.2015 a fost intocmit tabelul suplimentar al creantelor.
La 03.12.2015, potrivit mentiunii creditorului, s-a formulat de catre acesta o cerere de admitere a creantei de 150.926 lei, motivat de faptul ca prejudiciul sau este de 240.000 lei, la care se adauga o taxa de 200 lei si din care i-a fost platita suma de 89.274 lei de Fondul de Compensare.
In aceasta cerere creditorul nu a facut sustineri cu privire la o eventuala nastere a creantei pretinse in perioada de dupa deschiderea procedurii de insolventa, iar prin contestatia ce face obiectul prezentei judecati a sustinut ca i se cuvine suma de 150.926 lei, din valoarea initiala de 240.200 lei.
In aceste conditii, in absenta unei precizari privind solicitarea unei inscrieri in tabelul suplimentar, respectiv a unei contestatii la acest tabel, se apreciaza ca este nejustificata concluzia instantei de fond potrivit careia un astfel de act de procedura este atacat.
Retinand, asadar, ca se invoca o creanta anterioara deschiderii procedurii de insolventa, dar si absenta precizarii privind contestarea tabelului suplimentar, se apreciaza ca nemultumirile apelantului nu puteau privi decat tabelul definitiv, singurul in care acesta a fost inscris cu o suma pe care o apreciaza ca fiind necorespunzatoare.
Pe cale de consecinta, urmeaza a se retine ca instanta nu a solutionat fondul dedus judecatii, asa incat se impune admiterea caii de atac si, in baza dispozitiilor art.480 alin.3 din Codul de procedura civila, anularea sentintei si solutionarea contestatiei de catre actuala instanta, in absenta unei solicitari a partii de trimitere a cauzei spre rejudecare.
Sub aspectul fondului contestatia este neintemeiata si ea urmeaza a fi respinsa pentru cele ce se vor arata mai jos.
In ceea ce priveste comunicarea facuta de practicianul in lichidare, depusa in copie de catre apelant la dosar, ea este urmarea intrarii in procedura falimentului, cu consecintele la care se refera dispozitiile art.108 din Legea nr.85/2006.
Potrivit acestui text de lege, dupa intrarea in aceasta faza procesuala, practicianul in lichidare notifica toti creditorii care isi pot valorifica pretentii ce s-au nascut de la momentul deschiderii procedurii de insolventa. Creantele anterioare acestui moment se valorifica in conditiile art.65 si urmatoarele din acelasi act normativ, or, creditorul-contestator a formulat prima cerere de inscriere la masa credala dupa expirarea termenului la care se refera art.62 din lege.
In aceste conditii creditorul a fost inscris de catre administratorul judiciar direct in tabelul definitiv, retinandu-se si ca se pretinde o creanta anterioara deschiderii procedurii, asa incat aceste mentiuni sunt singurele ce puteau fi contestate.
Legea nr.85/2006 reglementeaza in mod expres modalitatea in care tabelul definitiv poate fi contestat, in art.75 statuand ca
„(1) Dupa expirarea termenului de depunere a contestatiilor, prevazut la art. 73 alin. (2), si pana la inchiderea procedurii, orice parte interesata poate face contestatie impotriva trecerii unei creante sau a unui drept de preferinta in tabel definitiv de creante, in cazul descoperirii existentei unui fals, dol sau unei erori esentiale care au determinat admiterea creantei sau a dreptului de preferinta, precum si in cazul descoperirii unor titluri hotaratoare si pana atunci necunoscute.”
Asadar, tabelul definitiv poate fi contestat numai pentru motivele expres si limitativ prevazute de lege, motive care nu sunt evocate in calea de atac ce face obiectul prezentei judecati si, pe cale de consecinta, ele nici nu sunt dovedite, apreciere de natura sa impuna concluzia netemeiniciei acestei contestatii.
Pentru aceste considerente se apreciaza ca este nefondata contestatia ce nu indeplineste cerintele art.75 din Legea nr.85/2006 si, pe cale de consecinta, urmeaza sa fie respinsa.
Pentru aceste motive, Curtea a admis apelul declarat de contestator impotriva sentintei civile nr. 642 din 20 aprilie 2016, pronuntata de Tribunalul Valcea – Sectia a II-a civila de contencios administrativ si fiscal, in dosarul nr.1034/90/2014/a16, in contradictoriu cu intimata-debitoare SC H SA, , prin lichidator Casa de Insolventa GMC SPRL, a anulat sentinta si, in rejudecare, a respins contestatia.