Modalitatea de reglementare si aplicare a sistemului de salarizare prevazut de contractul colectiv de munca la nivel de unitate in ramura transporturi

Dreptul munci

Art. 238 Codul Muncii.

Prin Contractul Colectiv de Munca unic la nivel de ramura Transporturi pe anii 20082010 au fost reglementate in capitolul IV - Salarizarea si alte drepturi banesti, conditiile generale de organizare a muncii si de salarizare, coeficientii minimi de ierarhizare pentru anumite categorii de salariati. Astfel, dupa ce prin art.40 alin.l, 2 sunt enuntate cu caracter general formele de organizare a muncii si de salarizare ce se pot aplica, s-a prevazut si ca la nivelul fiecarui grup de unitati sau unitate/institutie urmeaza sa stabileasca prin Contractul Colectiv de Munca formele de organizare a muncii si de salarizare aplicabila. In concretizarea acestor dispozitii au fost prevazute in Contractul Colectiv de Munca la nivelul societatii-parate salariile de baza ale diferitelor categorii de personal, inclusiv cel de specialitate si administrativ, din categoria caruia face parte si recurentul-reclamant care a indeplinit functia de revizor regional.

Trimiterile recurentului la sistemul de salarizare reglementat de dispozitiile art. 4l alin.1,2,3 din Contractul Colectiv de Munca la nivel de ramura transporturi nu sunt confirmate de cadrul normativ reprezentat de dispozitiile art.40 din acelasi Contract Colectiv de Munca si de Capitolul II din Contractul Colectiv de Munca la nivel de unitate. Prevederile invocate, ale art.41, se refera in mod expres la anumite categorii de salariati, stabilind coeficientii minimi de ierarhizare, concretizarea formelor de salarizare realizandu-se in sensul dispozitiilor art.40 alin.4 din Contractul Colectiv de Munca la nivel de ramura.

In acest context instanta a constatat ca prin Contractul Colectiv de Munca la nivelul unitatii, capitolul II pct. C art.10-16 au fost prevazute regulile de stabilire a salariilor de baza pentru muncitorii calificati si necalificati, iar la punctul D pentru personalul de specialitate si administrativ.

Curtea de Apel Bacau - Sectia I civila Decizia civila nr. 231 dinll februarie 2013

Prin sentinta civila nr.1126/C/11.10.2012 pronuntata de Tribunalul Neamt in dosarul nr.1902/103/2012 a fost respinsa ca nefondata, actiunea formulata de reclamantul H.S. in contradictoriu cu parata S.N.T.F.M. C.F.R. MARFA S.A. Bucuresti, actiunea avand ca obiect obligarea paratei la plata drepturilor banesti reprezentand diferenta dintre salariul cuvenit conform art.41 din Contractul colectiv de munca la nivel de ramura transporturi pe anii 20082010 si salariul efectiv incasat pentru perioada aprilie 2009-1.01.2011, in cuantum actualizat cu indicele de inflatie pana la data platii efective.

Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut urmatoarele:

Reclamantul a fost angajatul societatii-parate, in cadrul Sucursalei Moldova, iar in perioada supusa verificarii judecatoresti in prezenta cauza a detinut functia de
revizor regional SC
, astfel dupa cum rezulta atat din actele aditionale incheiate la contractul individual de munca, cat si din mentiunile inregistrate in carnetul sau de munca, depus la dosar.

Este adevarat ca potrivit art. 41 alin. 3 lit. „a” din Contractul Colectiv de Munca la nivel la nivel de ramura - transporturi pe anii 2008-2010 - „salariul de baza, minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil de la data de 01 ianuarie 2008 si negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/luna este de 700 lei, adica 4,12 lei/ora, salariul fiind stabilit fara alte sporuri, adaosuri ori indemnizatii incluse in acesta.” si ca, aceste prevederi contractuale nu au fost aplicate de unitatea parata cu motivarea ca aceste drepturi salariale nu sunt reluate si in contractul colectiv de munca la nivel de unitate.

Insa, prin Contractul colectiv de munca incheiat la nivelul unitatii pentru anii 2009 -2010, sistemul de salarizare al personalului angajat in cadrul acesteia a fost reglementat diferentiat, in functie de categoriile de personal existente la nivelul societatii, masura fiind in acord si cu prevederile Contractului colectiv de munca la nivelul de ramura transporturi pe anii 2008 -2010, care, la art.40 alin.4 a statuat faptul ca formele de organizare a muncii si de salarizare aplicabile fiecarei activitati specifice se stabilesc prin conventia colectiva de munca la nivel de grup de unitati sau unitate..

In acest context, s-a retinut ca, la cap.II , pct.C, art.10 -16, din conventia colectiva de munca invocata, au fost prevazute clauzele privind modalitatea de stabilire a salariilor acordate muncitorilor, necalificati si calificati, iar la cap.II, pct.D, art.17 -18 din acelasi contract, a fost reglementat salariul de baza al personalului de specialitate si administrativ, categorie profesionala in care se incadreaza si reclamantul.

Or, potrivit prevederilor art.17 din contractul anterior mentionat salariile de baza pentru personalul de specialitate si administrativ, sunt diferentiate pe functii, conform Anexei nr.2, stabilirea acestora realizandu-se, in cuantum fix, prin negociere individuala intre conducerea angajatorului si salariat, (art.18 din contract), functia detinuta de reclamant nefiind prevazuta in grila de salarizare pentru care s-au reglementat coeficienti de ierarhizare.

Prin urmare, raportat la aceste prevederi contractuale, salariul acordat reclamantului a fost stabilit in mod corect, prin negociere individuala, acesta fiind incadrat in Anexa II din contract, la pct. B, pozitia 34.

Astfel, potrivit actelor aditionale la contractul sau de munca, statelor de plata si fluturasilor de salarii, reclamantul, in perioada supusa verificarii judecatoresti a incasat un salariu de 2697 lei, pentru anul 2009, respectiv de 2839 lei, pentru anul 2010, acest cuantum fiind cu mult mai mare decat cel minim garantat pentru personalul cu studii superioare atat prin Contractul Colectiv De Munca la nivel de ramura transporturi pentru anii 2008 -2010, cat si prin normele legale aplicabile in materie.

Asadar, in cauza de fata nu este justificata acordarea diferentei de drepturi salariale pretinse, salariul incasat de reclamant fiind stabilit in concordanta cu normele contractuale si legale aplicabile.

Fata de toate considerentele ce preced, in temeiul textelor de lege invocate, instanta a constatat ca actiunea formulata este nefondata si a respins-o ca atare.

Impotriva acestei hotarari a declarat recurs, in termen legal, reclamantul H.S., recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru conform dispozitiilor art. 15 lit.a din Legea nr.146/1997.

In motivarea recursului a fost criticata hotararea primei instante pentru interpretarea gresita a actului dedus judecatii, in motivarea instantei fiind schimbate natura si intelesul lamurit si vadit neindoielnic al acestuia. Astfel s-a sustinut ca din continutul clauzelor Contractului colectiv de munca ramura transporturi pe anii 2008-2010 este foarte clara intentia partilor, dispozitiile fiind aplicabile tuturor societatilor mentionate in anexa 5 la contract, inclusiv paratei, potrivit dispozitiilor art. 238 alin.1 din Codul muncii si ale art.8 alin.2,3 din Legea nr.130/1996.

Legal citata, intimata S.N.T.F.M. C.F.R. MARFA S.A. -Sucursala Moldova a formulat intampinare in cauza solicitand respingerea recursului ca nefondat.

Examinand recursul promovat pentru motivele aratate, in conditiile art.304, 304

¹

Cod procedura civila, instanta il apreciaza ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arata in continuare.

Prin Contractul Colectiv de Munca unic la nivel de ramura Transporturi pe anii 20082010 au fost reglementate in capitolul IV - Salarizarea si alte drepturi banesti, conditiile generale de organizare a muncii si de salarizare, coeficientii minimi de ierarhizare pentru anumite categorii de salariati. Astfel, dupa ce prin art.40 alin.1, 2 sunt enuntate cu caracter general formele de organizare a muncii si de salarizare ce se pot aplica, s-a prevazut si ca la nivelul fiecarui grup de unitati sau unitate/institutie urmeaza sa stabileasca prin Contractul Colectiv de Munca formele de organizare a muncii si de salarizare aplicabila.

In concretizarea acestor dispozitii au fost prevazute in Contractul Colectiv de Munca la nivelul societatii-parate salariile de baza ale diferitelor categorii de personal, inclusiv cel de specialitate si administrativ, din categoria caruia face parte si recurentul-reclamant care a indeplinit functia de revizor regional.

Trimiterile recurentului la sistemul de salarizare reglementat de dispozitiile art. 41 alin.1,2,3 din Contractul Colectiv de Munca la nivel de ramura transporturi nu sunt confirmate de cadrul normativ reprezentat de dispozitiile art.40 din acelasi Contract Colectiv de Munca si de Capitolul II din Contractul Colectiv de Munca la nivel de unitate.

Prevederile invocate, ale art.41, se refera in mod expres la anumite categorii de salariati, stabilind coeficientii minimi de ierarhizare, concretizarea formelor de salarizare realizandu-se in sensul dispozitiilor art.40 alin.4 din Contractul Colectiv de Munca la nivel de ramura.

In acest context instanta constata ca prin Contractul Colectiv de Munca la nivelul unitatii, capitolul II pct. C art.10-16 au fost prevazute regulile de stabilire a salariilor de baza pentru muncitorii calificati si necalificati, iar la punctul D pentru personalul de specialitate si administrativ.

Examinand salariul de baza stabilit in perioada indicata prin actiune pentru reclamant prin actele aditionale nr. I.B.1./1093/3.06.2008, respectiv nr.I.B.1./674/19.02.2010, instanta constata ca acesta concordant cu clasa de salarizare corespunzatoare pentru functia ocupata de catre recurent, potrivit anexei 2 la Contractul Colectiv de Munca la nivelul unitatii - fila 187 fond, nivelul acestuia fiind superior celui reprezentat prin aplicarea art.40 din Contractul Colectiv de Munca la nivel de ramura, imprejurare care confirma modalitatea diferita de salarizare a diferitelor categorii de salariati recunoscuta prin art.40 din acelasi contract.

In consecinta, in mod corect a interpretat prima instanta dispozitiile contractuale aplicabile in cauza, nefiind in situatia de a da eficienta dispozitiilor art.238 din Codul muncii in vigoare in perioada vizata prin actiune, respectiv ale art. 8 alin.2 din Legea nr.130/1996 in conditiile in care nu existau dispozitii contradictorii privind aceeasi situatie de fapt.

Fata de aceste considerente, in temeiul art.312 alin.1 Cod procedura civila a fost respins recursul ca nefondat.