Lipsa apararii salariatului in cursul cercetarii disciplinare prealabile si lipsa mentionarii motivelor pentru care au fost inlaturate apararile formulate, cauze distincte pentru anularea deciziei de raspundere disciplinara.

 

Art.252 alin.2 lit. c Codul muncii

 

Lipsa apararii salariatului in cursul cercetarii disciplinare prealabile si lipsa mentiunilor din cuprinsul deciziei privind raspunderea disciplinara, pentru care au fost inlaturate apararile formulate in aceasta procedura reprezinta motive distincte pentru care se poate solicita anularea actului unilateral de sanctionare emis de angajato.

Refuzul salariatului de a raspunde in cursul cercetarii disciplinare prealabile, pentru motivul ca nu este asistat de avocat, reprezinta o aparare pe care angajatorul poate sa o inlature motivat.

Motivul inlaturarii apararii salariatului trebuie sa fie mentionat in cuprinsul deciziei de aplicare a sanctiunii raspunderii disciplinare sub sanctiunea nulitatii prevazuta de art.252 alin.2 lit.c Codul muncii, avand ca scop sa-l informeze pe salariat in legatura cu: faptele, motivele si temeiurile de drept pentru care s-a aplicat sanctiunea.

(Decizia civila nr. 2803/11.10.2017)

 

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Valcea, reclamantul C.V. a chemat in judecata pe paratele S.R.S. Ramnicu Valcea si S.S.H.H. S.A. Bucuresti, prin administrator judiciar, solicitand sa se dispuna anularea deciziei de concediere nr.277/11.08.2015; sa se constate ca reclamantul a fost prezent in cele patru zile la serviciu si sa se dispuna anularea pontajului cu neprezent si inlocuirea acestuia pentru fiecare zi (23, 24, 27 si 28.07.2015) cu mentiunea prezent; sa se dispuna repunerea partilor in situatia anterioara concedierii si sa fie obligate paratele la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat daca nu ar fi fost concediat.

Prin sentinta civila nr.417 din 3 aprilie 2017, Tribunalul Valcea a respins actiunea.

Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a retinut urmatoarele:

Reclamantul a fost salariat al S.S.H. H. S.A. Bucuresti - Sectia (fosta Sucursala) Rm. Valcea, fiind angajat pe postul de lacatus mecanic la S.R.E..

Prin decizia nr. 277/11.088.2015 s-a dispus desfacerea disciplinara a contractului individual de munca al reclamantului, in conformitate cu dispozitiile art. 248 alin. 1 lit. e din Codul muncii, ca urmare a comiterii urmatoarelor abateri disciplinare: absentarea nemotivata de la munca si neprestarea muncii dispuse de conducatorii ierarhici, timp de 4 zile consecutive, incepand cu data de 23.07.2015, continuand si in zilele lucratoare urmatoare de 24.07.2015, 27.07.2015, produsa cu vinovatie. In aceeasi decizie de incetare a raporturilor de munca s-a retinut ca reclamantul a  incalcat urmatoarele dispozitii: art. 39 alin. 2 lit. a, b si c din Codul muncii, Regulamentul Intern nr. 9678/26.08.2013, Sectiunea programul de lucru, lit. e, art. 4 si lit. f, art. l alin. 1, alin. 2, contractul individual de munca lit. m, pct. 2, Fisa postului si Procedura Operationala Evidenta timpului de lucru.

Reclamantul a criticat decizia emisa de angajatorul parat sub aspectul nerespectarii conditiilor de forma instituite prin dispozitiile art. 252 alin. 2 Codul muncii, sustinand ca in decizia de concediere disciplinara nu exista o descriere a faptei care constituie abatere disciplinara, insa s-a mentionat ca este vorba despre absentarea nemotivata de la munca si neprestarea muncii dispuse de conducatorii ierarhici timp de 4 zile consecutive, incepand cu data de 23.07.2015, continuand si in zilele lucratoare urmatoare de 24.07.2015, 27.07.2015, produsa cu vinovatie. Ca atare, in decizia contestata este descrisa fapta savarsita de salariat.

Totodata, necesitatea descrierii apararilor formulate de salariat in timpul cercetarii disciplinare prealabile, precum si aratarea motivelor pentru care aceste aparari au fost inlaturate, impusa prin art. 252 alin. (2) lit. c) din Codul muncii, are in vedere descrierea amanuntita si detaliata a ratiunii pentru care nu au fost luate in considerare, pentru a se aprecia in concret, circumstantiat si riguros asupra legalitatii masurii de sanctionare.

Este adevarat ca in decizia nr. 277/11.08.2015 emisa de parata, este consemnarea ca ”faptele care constituie abateri disciplinare, precum si motivele pentru care comisia a inlaturat apararile formulate de  salariat”, insa instanta a retinut ca reclamantul s-a prezentat in fata comisiei de cercetare disciplinara la data de 10.08.2015, in conformitate cu dispozitiile art. 251 alin. 2 Codul muncii, dar a solicitat amanarea zilei stabilite pentru audiere, invocand absenta avocatului sau, care nu poate fi prezent la infatisare. Comisia de cercetare disciplinara a respins cererea reclamantului, si sub acest aspect instanta a retinut ca salariatul reclamant a fost convocat la data de 07.08.2015, initial a refuzat primirea sub semnatura a procesului verbal de convocare, ulterior acesta i-a fost transmis prin intermediul executorului judecatoresc, iar in data de 10.08.2015, desi s-a prezentat in fata comisiei de cercetare disciplinara, nu a dorit sa dea declaratii, ceea ce a condus la aplicarea dispozitiilor art. 251 alin. 3 Codul muncii.   

In plus, potrivit prevederilor art. 251 alin. 4 Codul muncii, in cursul cercetarii disciplinare prealabile salariatul are dreptul sa formuleze si sa sustina toate apararile in favoarea sa si sa ofere persoanei imputernicite sa realizeze cercetarea toate probele si motivatiile pe care le considera necesare, precum si dreptul sa fie asistat, la cererea sa, de catre un reprezentant al sindicatului al carui membru este.

Reclamantul a pretins ca nu a  avut parte de o cercetare disciplinara reala deoarece din componenta comisiei de cercetare disciplinara a facut parte si directorul Gheorghe Dinculescu, in calitate de presedinte, ceea ce nu i-a conferit o sansa egala, reala a dreptului la aparare, insa din dispozitiile legale prevazute la art. 251 Codul muncii nu rezulta vreo interdictie ca din aceasta comisie sa faca parte si reprezentantul legal al paratei.

Pe cale de consecinta, instanta a retinut ca nu este fondat motivul de nulitate absoluta a deciziei de concediere disciplinara, intemeiat pe lipsa unor conditii de forma, imperativ prevazute prin dispozitiile art. 252 Codul muncii.

Un al treilea motiv de nulitate absoluta al concedierii s-a apreciat ca se datoreaza incalcarii dispozitiilor art. 68 din Codul muncii privitoare la concedierea colectiva. Tribunalul a retinut ca nu  au fost incalcate dispozitiile art. 65, 66, 69-74 din Codul muncii, intrucat s-a dispus incetarea raporturilor de munca pentru motive care tin de persoana salariatului, in conditiile art. 61 alin. 1 lit. a Codul muncii, iar ipoteza prevazuta prin art. 65 si urm. Codul muncii, respectiv concedierea colectiva, vizeaza incetarea contractului individual de munca pentru motive care nu tin de persoana salariatului, ci se datoreaza desfiintarii locului de munca.

In ceea ce priveste temeinicia sanctiunii disciplinare aplicate salariatului reclamant, din probele administrate in cauza, si anume inscrisurile depuse la dosar, precum si din coroborarea depozitiilor martorilor B.Gh., D.D.V., T.N. si T.E., a rezultat ca in data de 23 iulie 2017, reclamantul a refuzat indeplinirea sarcinilor de serviciu trasate de seful de formatie, nu s-a deplasat la Centrala Turnu si a ramas in curtea sucursalei pentru a protesta, invocand lipsa unor echipamente de protectie si neplata unor drepturi salariale restante.

Din raspunsurile reclamantului la interogatoriu, astfel cum sunt consemnate in inscrisul de la fila 95 dosar, rezulta ca in data de 23.07.2015 acesta a incetat activitatea, in intervalul 23.07.2015-28.07.2915 nu a executat niciuna din atributiile prevazute in fisa postului si in contractul individual de munca, desi trebuia sa lucreze la una dintre centralele hidroelectrice.

In data de 23.07.2015, impreuna cu mai multi salariati, reclamantul  a semnat adresa nr. 12827/23.07.2015, aflata la fila 63 dosar fond,  pe care a  inaintat-o catre conducerea sucursalei si si-a manifestat nemultumirea fata de unele asa-zise incalcari ale Contractului colectiv de munca si ale contractelor individuale de munca, anuntand conducerea sucursalei ca inceteaza munca pana la rezolvarea revendicarilor.

La data de 24.07.2015 a fost inregistrata o noua adresa nr. 12918/24.07.2015, aflata la fila 64 dosar,  prin care s-a adus la cunostinta conducerii sucursalei ca persoanele semnatare intra in greva foamei pana la rezolvarea revendicarilor.

Fata de acest demers, toti salariatii, inclusiv reclamantul, au fost indrumati sa reinceapa lucrul pentru ca protestul este ilegal, conform dispozitiilor Legii nr. 62/2011, cu toate modificarile si completarile ulterioare, insa acesta impreuna cu ceilalti au spus ca-si asuma riscul.

Reclamantul, impreuna cu ceilalti protestatari, au semnat condica de prezenta in fiecare zi, fiind tot timpul in interiorul sucursalei, atat pentru intrare, cat si pentru iesire, insa nu au prestat nici un fel de activitate, ceea ce a condus la incalcarea dispozitiilor din Regulamentul intern Sectiunea Programul de lucru lit. e) art. 4 si lit. f art. 1 alin. 1 si 2.

Fapta ce a constituit obiectul cercetarii si sanctionarii disciplinare consta in absentarea nemotivata de la locul de munca si oprirea voluntara a muncii in zilele lucratoare de 23.07.2015, 24.07.2015 si 27.07.2015, asa cum rezulta si din foaia colectiva de pontaj lunar, pentru formatia 113 din cadrul Sectiei Reparatii Valcea, unde este consemnarea pentru zilele de 23.07.2015, 24.07.2015, 27.07.2015 „nemotivat” in dreptul programului de lucru al reclamantului, acesta fiind in concediu medical incepand cu data de 28.07.2015 pana la sfarsitul lunii iulie 2015.

Reclamantul a sustinut ca angajatorul nu si-a indeplinit obligatia legala ce ii revine de a-i asigura sanatatea si securitatea in munca, insa conform Fisei obiectelor de inventar (316) pe numele reclamantului, la data de 05.08.2015, s-a retinut faptul ca salariatul avea in dotare echipament individual de protectie si echipament de munca corespunzator sarcinilor de serviciu si reglementarilor aplicabile in materie, astfel ca nu s-a justificat neprestarea muncii pentru acest considerent.

In sprijinul acestei situatii de fapt, instanta a amintit si faptul ca prin sentinta civila nr. 2718/11.03.2016 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, definitiva prin decizia civila nr. 5622/07.11.2016 a Curtii de Apel Bucuresti, s-a admis actiunea formulata de angajator si s-a constatat ca paratii au declarat si derulat greva din perioada 23.07.2015 – 28.07.2015, cu  nerespectarea legii.

In esenta, cu putere de lucru judecat, a retinut instanta ca in data de 23 iulie 2015, paratii Sindicatul Portile de Fier - Filiala Ramnicu Valcea si salariatii, prin care si reclamantul din prezentul litigiu, au declansat un conflict colectiv de munca, concretizat in oprirea voluntara a lucrului, in zilele de 23, 24 si 27 iulie 2015, la H. – Sucursala Ramnicu Valcea. De asemenea, au comunicat angajatorului anumite revendicari prin petitia inregistrata sub nr. 12827/23.07.2015, la registratura Sucursalei, respectiv: problemele cu privire la Contractul Colectiv de munca pe 2015, drepturile salariale restante incepand cu anul 2013 pana in prezent, decontarea abonamentului de transport, nu se fac promovari in clasele superioare, nu sunt respectate CIM-urile la cei care nu au semnat actul aditional (care este ilegal), sistarea concediilor de odihna pe perioada de vara, modalitatea de acordare a primei de Sf. Ilie si nerespectarea SSM (lipsa echipament protectie si de lucru).

Salariatii care au formulat revendicarile in data de 24.07.2015 nu au lucrat nici pe data de 23.07.2015, iar incetarea voluntara a lucrului a durat pana in data de 27 iulie 2015, la sfarsitul programului de lucru, cand salariatii membrii ai sindicatului organizator au reluat lucrul.

A mai statuat Tribunalul Bucuresti ca o parte din revendicari (privind drepturile salariale restante incepand cu anul 2013 pana in prezent, decontarea abonamentului de transport, ca nu se fac promovari in clasele superioare, ca nu sunt respectate CIM-urile la cei care nu au semnat actul aditional, sistarea concediilor de odihna pe perioada de vara, modalitatea de acordare a primei de Sf. Ilie si nerespectarea SSM (lipsa echipament protectie si de lucru)

nu se incadreaza in categoria revendicarilor in legatura cu care se poate declansa un conflict colectiv de munca, nefiind revendicari in legatura cu inceperea,

desfasurarea si incheierea negocierilor contractelor colective de munca, ci sunt revendicari care tin de executarea contractelor colective sau individuale de munca sau de aplicarea unor prevederi legale, astfel incat, nu puteau constitui obiect al unui conflict colectiv de munca, salariatii avand posibilitatea de a cere executarea clauzelor contractuale sau aplicarea prevederilor legale in materie de sanatate si securitate in munca, fara incetarea lucrului.

Or, desi s-a retinut de catre Tribunalul Bucuresti ca una din revendicarile paratilor putea constitui obiect al unui conflict colectiv de munca, intrucat era in discutie incheierea si inregistrarea Contractului colectiv de munca la nivel de unitate pentru anul 2015, in privinta caruia existau divergente intre partenerii de dialog social, totusi s-a retinut si ca, pentru declansarea conflictului colectiv de munca, anterior incetarii voluntare si colective a muncii, trebuie parcurse toate caile legale de solutionare pe cale amiabila a conflictului.

Rezulta asadar, ca incetarea lucrului in conditiile date (avand in vedere inscrisurile depuse la dosar, respectiv petitiile depuse de Sindicatul Portile de Fier-Filiala Ramnicu Valcea, tabelele cu salariatii care nu s-au prezentat la locurile de munca, cat si situatia privind neexecutarea lucrarilor stabilite conform graficului de lucrari, in zilele de 23, 24 si 27 iulie 2015, semnate de seful de atelier constructii, seful de laborator PRAM si seful de sectie reparatii Lotru), in speta a avut loc o incetare voluntara si colectiva a lucrului in cadrul SSHH SA - Sucursala Ramnicu Valcea. Din modul de redactare al revendicarilor nu rezulta ca salariatii ar fi incetat spontan lucrul pe considerentul ca munca acestora se desfasura in anumite conditii periculoase sau s-a ivit o anumita situatie, concreta, iminenta care i-a determinat sa aiba motive intemeiate ca inceteze activitatea, aceasta constituindu-se intr-un pericol pentru securitatea si/sau sanatatea salariatilor in cauza.

Fata de cele mai sus, retinute in sentinta civila nr. 2718/11.03.2016 pronuntata de Tribunalul  Bucuresti in dosarul nr. 28123/3/2015, definitiva prin decizia civila nr. 5622/07.11.2016 a Curtii de Apel Bucuresti, tribunalul a constatat ca reclamantul a comis cu intentie abaterea disciplinara de a absenta de locul de munca si de a opri voluntar indeplinirea sarcinilor de serviciu timp de trei zile, ceea ce a avut drept consecinta sanctionarea sa disciplinara.  

Pentru aceste considerente, in temeiul art. 247 si urm. din Legea nr. 53/2003, Codul muncii, republicata, cu toate modificarile si completarile ulterioare, precum si a dispozitiilor din Legea nr. 62/2011, a dialogului social, a dispozitiilor din Regulamentul Intern, a clauzelor din contractul individual de munca, tribunalul a apreciat actiunea reclamantului ca fiind  neintemeiata, cu consecinta respingerii acesteia si mentinerii deciziei atacate.

Impotriva acestei sentinte a declarat apel, in termen legal, reclamantul C.V.,

criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie astfel:

In mod eronat a retinut instanta de fond faptul ca reclamantul a sustinut ca in decizia de concediere nu exista o descriere a faptei ce constituie abatere disciplinara, intrucat acesta a sustinut explicit si in notele scrise formulate ca decizia nu contine motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de salariat in timpul cercetarii disciplinare prealabile, ceea ce inseamna altceva, neavand nicio relevanta faptul retinut eronat de tribunal, potrivit caruia decizia ar fi insotita de procesul verbal si al Comisiei de disciplina si de raportul intocmit de aceasta, cata vreme dispozitiile art. 252 al 2 din Codul muncii sunt fara echivoc.

In alta ordine de idei, a aratat apelantul, angajatorul a pretins eronat ca a absentat de la munca intrucat acesta a semnat condica de prezenta si s-a aflat in incinta unitatii, asteptand sa i se dea de munca, fapt ce rezulta din intreg materialul probator administrat in cauza, fiind nereal faptul ca ar fi refuzat indeplinirea sarcinilor de serviciu in conditii de deplina legalitate.

Totodata, tribunalul nu a tinut cont de faptul ca potrivit art. 252 alin. 2 lit. f din Codul muncii, sub sanctiunea nulitatii absolute decizia trebuie sa cuprinda „instanta competenta la care sanctiunea poate fi contestata”, textul referindu-se atat la competenta materiala, cat si teritoriala si nu numai la aceasta din urma, indicata de angajator in art. 3 din decizia de concediere, respectiv „instanta de la domiciliul salariatului sau instanta de la sediul angajatorului”.

Prin urmare, si din acest punct de vedere decizia este lovita de nulitate absoluta, intrucat trebuia sa cuprinda instanta competenta material, adica Tribunalul Valcea, ceea ce nu se regaseste in actul de concediere atacat.

Cu privire la sanctiunea disciplinara aplicata in mod evident nelegal si fara o analiza atenta a situatiei ivite, apelantul sustine ca parata a incalcat si prevederile art. 247 Codul muncii, intrucat sanctiunea disciplinara se aplica ori de cate ori se constata ca salariatul a savarsit o abatere disciplinara definita in acelasi art. 247 din Codul muncii, ca fiind o fapta constand intr-o actiune sau inactiune savarsita cu vinovatie de catre salariat. Or, reclamantul s-a prezentat la locul de munca in toate cele patru zile la care se face referire in procesul-vebal de cercetare disciplinara, a semnat condica de prezenta, fiind prezent la locul de munca, comunicand sefilor sai faptul ca doreste sa isi indeplineasca toate sarcinile si atributiile prevazute de fisa postului.

Nu in ultimul rand, arata apelantul, acestuia nu i-a fost respectat dreptul de aparare, intrucat nu i s-a admis cererea de a se amana cercetarea disciplinara macar pentru o zi, justificat de faptul ca aparatorul sau nu s-a putut prezenta din motive obiective, asa cum rezulta din continutul procesului-verbal de cercetare disciplinara. Aceasta desi amanarea nu prejudicia cu nimic pe intimata, deoarece termenul necesar pentru cercetarea disciplinara nu ar fi fost depasit.

Intr-o alta critica, apelantul a aratat ca tribunalul nu a tinut cont de dispozitiile stricte ale art. 250 din Codul muncii, mai precis de imprejurarile care au dus la aceasta situatie, gradul de vinovatie al salariatului, comportarea generala in serviciu a salariatului si lipsa oricarei sanctiuni disciplinare in ceea ce il priveste pe reclamant.

Intimata nu a mentionat, asa cum  impune art. 61 din Codul muncii, abaterea grava pe care ar fi comis-o salariatul intrucat acesta a fost prezent la serviciu, semnand chiar condica de prezenta si a aratat ca este dispus sa isi indeplineasca sarcinile de serviciu in conditiile de protectie si siguranta a muncii pe care le impune in mod obligatoriu munca sa.

S-a precizat de asemenea, ca apelantul nu a primit nici o sarcina de serviciu in zilele mentionate in decizia de concediere, cum de altfel nu primise nici in zilele precedent.

A apreciat apelantul ca din probe nu rezulta nici o abatere grava a salariatului, iar de abateri repetate nici nu se pune problema, astfel ca din interpretarea
per a contrario
a textului de lege mentionat, rezulta ca angajatorul nu putea dispune concedierea sa. Efectuarea unui protest spontan ce privea faptul ca nu sunt respectate de foarte mult timp drepturile legale ale salariatului pe baza carora sa isi poata desfasura munca in conditii de siguranta a muncii, nu putea constitui abatere in intelesul legislatiei muncii care sa duca la o sanctiune atat de grava. Dimpotriva, intimata ar fi trebuit sa ia act de deficientele majore sesizate de salariati, care constituiau pericol real pentru securitatea si sanatatea lor si in prima zi a manifestarii acestora prin protest, sa inceapa remedierea situatiei. Asadar, in cauza sunt incidente dispozitiile art. 78 din Codul muncii.

Pe de alta parte, intimata a incalcat grav si dispozitiile art. 5 alin. 3, art.6, art.8, art.144 si art.149 din Codul muncii. In opinia apelantului, tribunalul ar fi trebuit sa analizeze legalitatea sau nelegalitatea deciziei de concediere, neavand importanta hotararea pronuntata de Tribunalul Bucuresti cu privire la protestul declansat in mod legal si deplin intemeiat de catre salariati.

Pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea apelului, desfiintarea hotararii atacate si admiterea actiunii, cu plata cheltuielilor de judecata.

Intimata-parata S.S.H.H. S.A. Bucuresti, prin administrator judiciar, a formulat intampinare si concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Prin decizia civila nr.  2803/11.10.2017, Curtea de Apel Pitesti – Sectia I civila a admis apelul declarat de reclamant, a schimbat sentinta in sensul ca a admis in parte actiunea; a dispus anularea deciziei de concediere nr.277/11.08.2015 si a dispus repunerea partilor in situatia anterioara; a obligat parata la plata catre reclamant a unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, precum si la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 2000 lei.

Pentru a se pronunta astfel, instanta de apel a retinut urmatoarele:

Prin Decizia nr. 277/11.08.2015, intimata in calitate a angajator, a dispus desfacerea disciplinara a contractului individual de munca nr.316/05.08.2013 incheiat cu apelantul C.V., in baza art.61 lit. a din Codul Muncii, incepand cu data comunicarii deciziei.

Potrivit art.251 din Codul Muncii: ”(1) Sub sanctiunea nulitatii absolute, nici o masura, cu exceptia celei prevazute la art.248 alin.(1) lit. a) - avertismentul, nu poate fi dispusa mai inainte de efectuarea unei cercetari disciplinare prealabile; (2) In vederea desfasurarii cercetarii disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat in scris de persoana imputernicita de catre angajator sa realizeze cercetarea, precizandu-se obiectul, data, ora si locul intrevederii.”

Totodata, conform art. 251 alin
(4) din Codul Muncii, in cursul cercetarii disciplinare prealabile salariatul are dreptul sa formuleze si sa sustina toate apararile in favoarea sa si sa ofere persoanei imputernicite sa realizeze cercetarea toate probele si motivatiile pe care le considera necesare, precum si dreptul sa fie asistat, la cererea sa, de catre un avocat sau de catre un reprezentant al sindicatului al carui membru este.

In cauza, apelantul reclamant a invocat incalcarea dreptului la aparare, prin faptul ca desi la cercetarea disciplinara efectuata in data de 10.08.2015 a solicitat amanarea datei convocarii pentru a putea fi prezent si aparatorul sau, comisia de cercetare a respins solicitarea de amanare.

Potrivit inscrisurilor depuse la dosar, apelantul - reclamant a fost convocat in vederea efectuarii cercetarii disciplinare la data de 08.08.2015, ora 16.00, conform procesului verbal de comunicare, punandu-i se in vedere sa se prezinte la data de 10.08.2015, ora 8.30, la sediul sucursalei.

La data de 10.08.2015, apelantul - reclamant s-a prezentat in fata comisiei de cercetare si a solicitat amanarea cercetarii pentru data de 12.08.2015 (conform si solicitarii scrise inaintate angajatorului), insa comisia a respins solicitarea de amanare, apreciindu-se conform procesului verbal incheiat, ca demersul salariatului este nejustificat, „cu rol de intarziere a cercetarii disciplinare, acesta dispunand de suficient timp si avand posibilitatea de a sustine toate motivatiile si probele pe care le considera necesare in apararea sa”- fila 30 dosar fond.

Acest aspect si anume al respingerii solicitarii de reprogramare a audierii salariatului cercetat disciplinar, pe motiv ca a dispus de suficient timp pentru a-si prezenta toate motivatiile si apararile se regaseste si in raportul intocmit de comisia de cercetare disciplinara nr. 14521/10.08.2015 - fila 29 dosar fond.

Totodata, in procesul verbal incheiat in data de 10.08.2015, s-a mentionat faptul ca in urma respingerii cererii de amanare a audierii, reclamantul a parasit sala de sedinte si nu a dorit sa dea declaratii in fata comisiei de cercetare.

Prevederile art. 251 alin. 2 si 4 din Codul muncii, privind convocarea scrisa si dreptul de a fi asistat de avocat in cursul cercetarii disciplinare sunt incluse in procedura cercetarii disciplinare pentru a garanta ca efectuarea acestei cercetari se realizeaza respectand principiul dreptului la aparare al salariatului cercetat. 

Chiar daca textul legal nu prevede un termen in care sa fie realizata convocarea, avand in vedere scopul acesteia, respectiv pregatirea si formularea apararii salariatului, acesta trebuie sa fie un termen rezonabil.

Pe de alta parte, desi reclamantul a solicitat amanarea pentru o alta data, pentru a putea fi prezent si aparatorul sau, intimata-parata nu a tinut seama de acest aspect, iar cercetarea prealabila a fost finalizata la data de 10.08.2015, in lipsa reclamantului, fara a i se da acestuia posibilitatea reala de a formula aparari.

Chiar daca potrivit sustinerilor intimatei, apelantul-reclamant a refuzat primirea convocarii in scris, ceea ce a determinat comunicarea acesteia prin executor judecatoresc, aceasta nu inseamna ca nu exista, potrivit textului de lege mai sus-mentionat, obligatia paratei de a-i acorda un termen rezonabil pentru a se prezenta la cercetare si a-si formula apararea.

Curtea constata astfel ca in cauza a fost incalcat dreptul reclamantului de a-si realiza apararea calificata in fata comisiei de cercetare, incalcandu-se prevederile art. 251 alineatul 4 din Codul muncii conform caruia in cursul cercetarii disciplinare prealabile salariatul are dreptul sa formuleze si sa sustina toate apararile in favoarea sa si sa ofere persoanei imputernicite sa realizeze cercetarea toate probele si motivatiile pe care le considera necesare, precum si dreptul sa fie asistat, la cererea sa, de catre un avocat sau de catre un reprezentant al sindicatului al carui membru este.

Or, salariatul care a luat cunostinta cu o zi si jumatate inainte, de faptul ca cercetarea disciplinara se va efectua in data de 10.08.2015 si care a solicitat ca aceasta cercetare sa se desfasoare in data de 12.08.2015, pentru a putea fi asistat de catre aparatorul sau, insa aceasta solicitare i-a fost refuzata, desi convocarea nu era indeplinita astfel incat sa respecte un termen rezonabil pentru pregatirea apararii, termenul de o zi nefiind apreciat rezonabil, a fost grav vatamat prin incalcarea dreptului la aparare.

Prin urmare, in conditiile in care salariatul a solicitat efectuarea cercetarii disciplinare in alta zi, pentru a putea beneficia de aparare calificata, nefiind convocat intr-un termen rezonabil, desi comisia de cercetare tocmai pentru acest aspect a respins solicitarea de amanare, in mod gresit tribunalul a apreciat cercetarea disciplinara s-a desfasurat cu respectarea dreptului la aparare al reclamantului.

Pe cale de consecinta, fata de cele retinute anterior, Curtea a constatat ca este intemeiata critica referitoare la nerespectarea dreptului la aparare a salariatului cercetat, astfel incat, drept urmare, nu a fost respectata procedura cercetarii disciplinare prealabile, cu consecinte asupra valabilitatii aplicarii sanctiunii disciplinare.

In ceea ce priveste lipsa mentiunii privind motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de salariat in timpul cercetarii disciplinare prealabile, Curtea a constatat ca desi in cauza a fost efectuata cercetarea disciplinara, in decizia de sanctionare nu exista nicio mentiune cu privire la eventualele aparari formulate de salariat.

Desi, in timpul cercetarii disciplinare, reclamantul nu a dorit sa dea o declaratie ca urmare a respingerii cererii sale de amanare pentru a i se da posibilitatea de a fi asistat de avocat, lipsa oricarei mentiuni din cuprinsul deciziei de sanctionare cu privire la apararile salariatului/situatia care a determinat lipsa acestora in timpul cercetarii disciplinare, nu acopera cerinta prevazuta de art. 252 alin. (2) lit. c) C. muncii.

Lipsa apararii in cursul cercetarii disciplinare si lipsa mentiunii privind apararile formulate sunt doua aspecte distincte, iar prevederile art. 252 alin. (2) lit. c) C. muncii
constituie dispozitii cu caracter imperativ referitoare la necesitatea respectarii cerintelor obligatorii de continut pe care trebuie sa le indeplineasca decizia de sanctionare, intrucat vizeaza protejarea angajatului fata de eventuale masuri abuzive sau nejustificate ale angajatorului. Mentiunile si precizarile obligatorii au, de asemenea, rolul de a-l informa concret si complet pe salariat cu privire la faptele, motivele si temeiurile de drept pentru care i se aplica sanctiunea, inclusiv cu privire la caile de atac si termenele in care are dreptul sa constate temeinicia si legalitatea masurilor dispuse din vointa unilaterala a angajatorului. Cerintele impuse de legiuitor trebuie sa fie indeplinite cumulativ, lipsa oricareia din acestea determinand, prin urmare, nulitatea absoluta a deciziei de sanctionare.

Avand in vedere ca a fost gasit intemeiat motiv de apel referitor la nelegalitatea procedurii cercetarii disciplinare si nelegalitatea deciziei de sanctionare, ceea ce atrage nulitatea sanctiunii, nu se mai impune analizarea criticilor privind netemeinicia deciziei de concediere.

Retinand nelegalitatea deciziei de concediere, in temeiul prevederilor art.80 alin.2 din Codul muncii, se impune repunerea partilor in situatia anterioara, cu consecinta reintegrarii reclamantului pe postul detinut anterior emiterii deciziei de concediere si a obligarii paratei angajatoare la plata catre reclamant a unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat.

In ceea ce priveste capatul de cerere prin care se solicita sa se constate ca reclamantul in cele patru zile a fost prezent la serviciu si sa se dispuna anularea din pontaj a mentiunilor de neprezent si inlocuirea, pentru fiecare zi (23, 24, 27 si 28.07.2015) cu mentiunea prezent, Curtea a constatat ca acesta nu este intemeiat.

Chiar in cuprinsul actiunii, reclamantul a aratat ca in zilele de 23, 24, 27 si 28.07.2015  a  fost prezent  in incinta unitatii, insa starea precara a instalatiilor si lipsa conditiilor specifice sigurantei locului de munca, de natura sa ii fie asigurata integritatea fizica, sanatatea si implicit viata, l-au impiedicat sa presteze activitatea profesionala specifica postului pe care il ocupa.

Pe de alta parte, sub aspectul prestarii de activitati, s-a constatat ca, prin  sentinta civila nr. 2718/11.03.2016 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, ramasa definitiva prin decizia civila nr. 5622/07.11.2016 a Curtii de Apel Bucuresti, prin care a fost respinsa calea de atac, hotarari opozabile reclamantului, s-a statuat, cu putere de lucru judecat ca in perioada 23 – 28.07.2015 salariatii (intre care si apelantul - reclamant din prezentul dosar) au incetat in mod voluntar lucrul.

In ceea ce priveste revendicarile legate de nerespectarea SSM (lipsa echipament de protectie si de lucru), Tribunalul Bucuresti a retinut ca salariatii protestatari nu se afla intr-o imposibilitate obiectiva de prestare a muncii, respectiv incetarea lucrului sa fi fost cauzata de  conditiile de desfasurare a activitatii si nerespectarea de catre angajator a normelor privind securitatea si sanatatea in munca prevazute de Legea nr. 319/2006, situatie creata din culpa exclusiva a angajatorului,  intrucat, pe de o parte, aceasta revendicare nu a fost sustinuta in principal de catre salariatii care au incetat munca, respectiv, acestia nu au refuzat sa desfasoare o activitate care le punea in mod direct si imediat in pericol sanatatea sau securitatea in munca, revendicarile acestora cu privire la acest aspect au fost extrem de vagi „Nu se respecta SSM (Lipsa echipament protectie si de lucru) si nu s-a aratat in mod clar ca salariatii participanti la greva nu au primit sau nu beneficiaza de echipament individual de protectie necesare sau prevazute pentru fiecare meserie/functie corelat cu riscurile de accidentare si imbolnavire profesionala identificate si evaluate.

Fata de considerentele retinute cu putere de lucru judecat prin sentinta civila nr. 2718/11.03.2016 pronuntata de Tribunalul  Bucuresti in dosarul nr.28123/3/2015, respectiv oprirea voluntara a indeplinirii sarcinilor de serviciu, apelantul-reclamant nu a putut sustine ca ar fi prestat activitate in perioada 23 – 28.07.2015, desi a semnat condica de prezenta, motiv pentru care acest capat de cerere este neintemeiat.

Fata de toate considerentele expuse, in baza art.480 Cod procedura civila, Curtea a  admis apelul declarat de reclamant si a schimbat sentinta, in sensul ca a admis in parte actiunea, a anulat decizia de concediere nr.277/11.08.2015 si a dispus repunerea partilor in situatia anterioara, parata S.S.H.H. S.A.

fiind obligata la plata catre reclamant a unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat. In temeiul disp. art.453 alin.1 Cod procedura civila si art.451 alin.1 Cod procedura civila, a fost obligata intimata

la plata catre apelant a cheltuielilor de judecata in cuantum de 2000 lei, reprezentand onorariu de avocat.