Imposibilitate in cazul unui deputat de a obtine ridicarea imunitatii sale parlamentare pentru a se apara in cadrul urmaririi penale impotriva sa:
art. 6 § 1 aplicabil; neincalcare

In fapt
- In cadrul exercitarii profesiei sale de avocat, reclamantul a facut obiectul a doua proceduri penale. Ulterior, in 2002, acesta a fost ales deputat in Marea Adunare Nationala a Turciei  si a beneficiat de imunitate parlamentara. Comisia mixta a Adunarii Nationale a primit o cerere pentru ridicarea imunitatii parlamentare a reclamantului, insa a decis suspendarea urmaririi penale fata de acesta pana la incheierea mandatului sau de parlamentar. Decizia comisiei a fost transmisa plenului Adunarii Nationale. Reclamantul s-a opus suspendarii, invocand dreptul sau de a fi judecat in cadrul unui proces echitabil, insa masura a fost pusa in aplicare. Acesta a fost reales deputat in 2007. Dosarele referitoare la cererea pentru ridicarea imunitatii parlamentare a reclamantului au ramas pe rolul comisiei parlamentare.

Prin hotararea din 8 iulie 2008, o Camera a Curtii a constatat incalcarea art. 6 § 1 din Conventie.

In drept
- Art. 6 § 1: a)
Aplicabilitate
- Situatia unei persoane este inevitabil afectata de faptul ca se afla pentru mult timp in fata unei acuzatii in materie penala intr-un dosar impotriva sa. Este evident ca prezenta cauza are ca obiect dreptul reclamantului la judecarea cauzei sale de o instanta intr-un termen rezonabil. In consecinta, se impune constatarea ca art. 6 § 1 este aplicabil.

b)
Respectare
- Incidenta aplicarii deciziei asupra dreptului reclamantului trebuie examinata in raport cu cerintele mentinerii finalitatii institutionale a imunitatii parlamentare. In acest sens, cu cat respectiva masura de protectie serve ste mai putin integritatii Parlamentului, cu atat justificarea acesteia este mai necesara. Fara nicio indoiala, deciziile de ridicare sau neridicare a imunitatii tin de marja de apreciere a statelor. Pentru a se asigura de respectarea preeminentei dreptului, trebuie examinata configuratia institutionala a regimului inviolabilitatii in dreptul turc, precum  si conditiile de punere in aplicare a acesteia. Desigur, imunitatea acordata deputatilor turci pare in multe privinte mai extinsa decat cea acordata in alte state membre. Cu toate acestea, intinderea acestei protectii nu poate fi considerata ca fiind excesiva in sine. Protectia este relativa; este limitata in timp, la durata mandatului parlamentar, dar este insotita  si de o conditie - aceea ca poate fi ridicata. Principiul este aplicabil numai in materie penala. Este inoperant in anumite cazuri de flagrant delict sau de anumite infractiuni impotriva regimului sau statului. De asemenea, de si intinderea protectiei are o definitie mai ampla, nu pare totu si sa contravina solutiilor adoptate in majoritatea sistemelor de drept parlamentar din Europa. In speta, este evident ca aceasta institutie are ca efect impiedicarea finalizarii urmaririi penale incepute fata de reclamant. Interesul reclamantului in acest sens trebuie insa pus in balanta cu dreptul sau de acces la o instanta, nu in raport cu un drept oarecare de a obtine, la cerere, ridicarea imunitatii sale. Astfel, deciziile in materie intra in sfera actelor interne ale Parlamentului  si, a sadar, tin exclusiv de competenta
acestuia din urma. Curtea are totu si sarcina sa verifice daca procedura parlamentara in materie este compatibila cu drepturile garantate de Conventie. Procedura parlamentara de examinare a cererilor pentru ridicarea imunitatii este definita  si reglementata de Constitutie  si Regulamentul Adunarii Nationale, care stabilesc desfa surarea acesteia. Procedura pare a fi supusa unor formalitati, care garanteaza persoanei in cauza respectarea dreptului sau la aparare in toate etapele procesului decizional, precum  si dreptul la contestarea deciziilor organismelor parlamentare. De altfel, reclamantul a avut posibilitatea de a- si exercita drepturile astfel garantate formuland contestatii impotriva deciziilor de suspendare a urmaririi penale impotriva sa. In plus, mecanismul de punere in aplicare a raspunderii parlamentare, printr-o decizie de ridicare sau neridicare a imunitatii, se incadreaza in exercitarea autonomiei parlamentare. Prin natura lor, aceste decizii sunt politice  si nu judiciare, astfel incat nu este de a steptat din partea lor sa indeplineasca acelea si criterii de motivare ca  si cele din urma. In plus, exista o tendinta constanta incepand cu cea de-a 22-a legislatura, constand in neaprobarea niciunei cereri pentru ridicarea imunitatii parlamentare. Aceasta practica nu pare a avea niciun element discriminatoriu sau arbitrar. In plus, daca examinarea de catre comisiile parlamentare competente a cererilor pentru ridicarea imunitatii este limitata in timp prin termene prestabilite, acest lucru nu mai este valabil dupa ce respectivele cereri sunt transmise in plen. In cazul de fata, Curtea nu poate ignora faptul ca acuzatiile in materie penala indreptate impotriva reclamantului datau de peste 6 ani, durata care s-ar putea prelungi pana la incetarea mandatului sau parlamentar. Prin urmare, incertitudinea inerenta oricarei proceduri penale este accentuata de procedura parlamentara in litigiu, intarzierile cauzate de aceasta prelungindu-le astfel pe cele din procedurile penale. Cu toate acestea, de si Camera a considerat ca un astfel de termen procedural era prejudiciabil pentru reclamant, Marea Camera nu poate face abstractie nici de natura speciala a statutului reclamantului, nici de specificitatea procedurii in litigiu. Intr-adevar, un aspect fundamental al acestei chestiuni il constituie legatura stabilita intre imunitatile deputatilor  si statutul acestora. In aceasta privinta, reclamantul a facut obiectul urmaririi penale de care se plange inainte de a se prezenta la alegerile legislative. In calitatea sa de avocat, acesta trebuia sa  stie consecintele alegerii sale asupra acestei urmariri penale, respectiv imposibilitatea de a renunta la imunitatea sa  si imposibilitatea de a obtine ridicarea ei prin simpla manifestare a propriei vointe. Avand in vedere caracterul special al contestatiei, in cadrul careia imunitatea nu este perceputa ca un avantaj pentru titularul sau, ci ca un inconvenient legat de functia sa parlamentara, nivelul prejudiciului suferit constituie totodata un factor de luat in considerare la stabilirea incidentei intarzierii, inerente calitatii de deputat, asupra dreptului reclamantului la judecarea cauzei sale in instanta. Trebuie evaluat prejudiciul eventual suferit de reclamant tinand seama de faptul ca intarzierea in litigiu corespunde duratei procedurii parlamentare de examinare a cererilor pentru ridicarea imunitatii parlamentare, nu timpului necesar pentru efectuarea urmaririi penale ca atare. In acest sens, nu exista niciun motiv pentru a crede ca reclamantul nu poate totu si sa beneficieze de un proces echitabil la incetarea mandatului sau. Aceasta posibilitate nu pare nicicum compromisa de procedura parlamentara, cu atat mai mult cu cat aceasta nu pune in discutie prezumtia de nevinovatie de care beneficiaza orice acuzat. In aceasta privinta, nu trebuie pierdut din vedere faptul ca deciziile organismelor parlamentare in acest context par lipsite de orice finalitate penala sau represiva  si sunt menite, in principiu, intrucat constau in respingerea cererii de ridicare a imunitatii, sa ii protejeze pe deputati, nu sa ii prejudicieze. In prezenta speta, nu numai ca efectul dirimant al inviolabilitatii parlamentare asupra actiunii penale este doar temporar, ci, in plus, organismele parlamentare nu intervin, in principiu, in cursul justitiei ca atare. In cauza de fata, examinand cererea reclamantului pentru ridicarea imunitatii, respectivele organisme pur  si simplu au analizat daca inviolabilitatea, ca piedica temporara asupra actiunii in justitie, trebuia ridicata de indata sau daca era preferabila a steptarea expirarii mandatului parlamentar. Astfel, acestea nu au facut decat sa intrerupa cursul justitiei, fara sa il influenteze ori sa participe la acesta. Pe de alta parte, referitor la afirmatiile reclamantului, conform carora urmarirea penala impotriva sa are ca efect intinarea
reputatiei sale, aceasta forma de prejudiciu, prin natura sa, apare in momentul in care se formuleaza o acuzatie oficiala. Astfel, nu exista nicio indoiala ca protejarea onoarei  si reputatiei reclamantului este asigurata prin respectarea principiului prezumtiei de nevinovatie. Avand in vedere cele de mai sus, Curtea considera ca, de si intarzierea inerenta procedurii parlamentare este de natura sa aduca atingere dreptului reclamantului la judecarea cauzei sale in instanta, intarzierea exercitarii acestui drept nu aduce totu si atingere, in prezenta cauza, insu si fondului acestui drept. Astfel, fiind limitata in timp  si reglementata de norme specifice privind, in special, suspendarea cursului prescriptiei, imunitatea in litigiu constituie doar o piedica procedurala temporara fata de finalizarea urmaririi penale, aceasta piedica nepunandu- l pe reclamant in imposibilitatea judecarii pe fond a litigiului sau. Cu toate acestea, in raport cu cerintele preeminentei dreptului, o imunitate de tipul celei care corespunde mandatului reclamantului este valida doar ca urmare a legitimitatii scopurilor urmarite, respectiv mentinerea integritatii Parlamentului  si protejarea opozitiei. In aceasta privinta, imposibilitatea reclamantului de a renunta la privilegiul imunitatii sale se incadreaza in sfera scopurilor legitime astfel definite. In acest sens, o renuntare individuala din partea reclamantului nu poate substitui unei decizii a Adunarii Nationale. In ultimul rand, intrucat dreptul de a obtine o hotarare judecatoreasca privind acuzatiile in materie penala nu are un caracter absolut, mai ales cand nu rezulta de aici nicio consecinta fundamentala  si ireversibila in detrimentul partilor, neridicarea imunitatii parlamentare a reclamantului nu a adus atingere dreptului acestuia de acces la instanta de a sa natura incat sa para disproportionata fata de scopul legitim urmarit.

Concluzie
: neincalcare (treisprezece voturi la patru).