Imobil preluat abuziv, Imposibilitate de restituire in natura, Compensare cu alte bunuri

• Legea nr. 10/2001: art. 1 alin. (5)
• Hotararea Guvernului nr. 250/2007: pct. 1.7
• Legea nr. 215/2001: art. 120 alin. (2)

In situatia in care imobilul ce face obiect al Legii nr. 10/2001 nu poate fi restituit in natura, bunurile solicitate a fi acordate in compensare trebuie sa se gaseasca in circuitul civil.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia I civila, Decizia civila nr. 600 din 17 iunie 2014, F.S.

Prin sentinta civila nr. 78/PI/17.01.2014 pronuntata in dosarul nr. 1515/30/2011*, Tribunalul Timis a respins actiunea formulata si precizata de reclamantii A.G. si E.E.M., in contradictoriu cu Primarul Municipiului Timisoara si Municipiul Timisoara.

Pentru a hotari astfel, tribunalul a retinut ca prin actiunea ce face obiectul prezentului litigiu, astfel cum aceasta a fost precizata, reclamantii au solicitat atribuirea prin compensare, pentru imobilul inscris in CF nr. 4, preluat abuziv de la antecesorul lor si imposibil de restituit in natura, a urmatoarelor imobile: terenul nr. top 10076, imobilul avand nr. top 7178 si imobilele avand nr. top 13815, 13812 si 13811, aflate in proprietatea Municipiului Timisoara.

In vederea stabilirii valorii terenurilor solicitate in compensare si situatiei faptice actuale a acestora, prima instanta a incuviintat efectuarea unei expertize tehnice conform careia toate aceste imobile, cu privire la care reclamantii au solicitat atribuirea prin compensare, fac parte din domeniul public al Municipiului Timisoara.

In raport cu dispozitiile pct. 1.7 din Normele Metodologice de aplicare unitara a Legii nr.10/2001 aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 250/2007, masura reparatorie constand in compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite in echivalent este obligatorie si ea permite entitatii obligate la restituire sa ofere persoanei indreptatite, in compensare, orice bunuri sau servicii disponibile pe care le detine, care se afla in circuitul civil si care sunt acceptate de persoana indreptatita.

Potrivit dispozitiilor Legii nr. 10/2001, acordarea masurilor reparatorii prin echivalent, in varianta compensarii cu alte bunuri sau servicii, este conditionata in mod obligatoriu de acordul persoanei indreptatite la restituire, insa si de existenta unor bunuri sau servicii disponibile, care pot fi acordate in compensare, potrivit prevederilor alin. (5) al art. 1, conform carora „primarii sau, dupa caz, conducatorii entitatilor investite cu solutionarea notificarilor au obligatia sa afiseze lunar, in termen de cel mult 10 zile calendaristice calculate de la sfarsitul lunii precedente, la loc vizibil, un tabel care sa cuprinda bunurile disponibile si/sau dupa caz, serviciile are pot fi acordate in compensare”.

Or, situatia juridica actuala a terenurilor solicitate de reclamanti nu permite atribuirea in compensare pentru imobilul inscris in CF nr. 4, acestea neaflandu-se in circuitul civil.

Prin urmare, constatand imposibilitatea juridica de a da eficienta solicitarii reclamantilor de atribuire in compensare a imobilelor solicitate, prima instanta a respins, ca neintemeiata, actiunea formulata.

Impotriva acestei hotarari au declarat recurs reclamantii, solicitand modificarea ei in tot, in sensul admiterii actiunii.

In motivare au aratat, in esenta, ca in mod nelegal a retinut prima instanta apartenenta la domeniul public a imobilelor solicitate in compensare, includerea in acest domeniu fiind contrara normelor legale.

Examinand sentinta atacata, curtea a constatat ca prezentul recurs nu este intemeiat.

Astfel, curtea a retinut, ca prin sentinta civila nr. 1719/PI/13.07.2009 pronuntata de Tribunalul Timis in dosarul nr. 111/30/2009, ramasa definitiva si irevocabila, s-a admis actiunea civila formulata de aceiasi reclamanti in contradictoriu cu acelasi parat; s-a constatat calitatea reclamantilor de persoane indreptatite la masuri reparatorii in baza Legii nr. 10/2001 si a fost obligat paratul sa emita o dispozitie motivata de acordare de masuri reparatorii in echivalent, constand in atribuirea in compensare a unui alt imobil corespunzator imobilului preluat abuziv de la antecesorii lor, inscris in CF 4, iar in subsidiar, daca nu se identifica astfel de bunuri ori nu sunt acceptate de petitionari, paratul sa propuna acordarea de despagubiri in conditiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 modificata.

In cuprinsul acestor hotarari judecatoresti, intrate in puterea lucrului judecat, sa stabilit cerinta ca imobilele oferite in compensare pentru bunul preluat abuziv, imposibil de restituit in natura, sa fie in circuitul civil.

In executarea concreta a acestei sentinte, reclamantii au promovat prezenta actiune, cerand atribuirea, ca masura reparatorie in echivalent, a unor imobile individual determinate in cuprinsul cererii, pretins a indeplini cerintele 1.7 din Normele Metodologice de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007.

Din probatoriul administrat in cauza, in mod just tribunalul a retinut ca bunurile cerute expres prin actiune au fost incluse in domeniul public al Municipiului Timisoara anterior promovarii prezentei actiuni prin hotarari de guvern si de consiliu local ce nu au fost contestate pe calea unei actiuni in justitie, in conditiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Modul in care Municipiul Timisoara intelege, in general, sa-si indeplineasca obligatia prevazuta de art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 republicata, nu poate fi cenzurat de instanta investita cu solutionarea prezentei cereri in modalitatea ceruta de reclamanti, in conditiile in care chiar acestia au indicat concret ce bunuri imobile doresc a le fi atribuite in compensare pentru bunul preluat abuziv de la antecesorul lor, ce nu poate fi restituit in natura.

Ca atare, instanta este obligata sa se pronunte in limitele investirii prin cererea precizata, potrivit art. 129 alineat ultim C. pr. civ., neputand analiza situatia bunurilor oferite spre vanzare de catre municipalitate (potrivit ofertei din ziarul depus in fata instantei de recurs) atata timp cat insisi reclamantii au restrans sfera cercetarii judecatoresti la anumite bunuri individual determinate, ce nu se regasesc in oferta publicata in ziar.

In consecinta, prezinta relevanta juridica pentru solutia ce urmeaza a se da in cauza exclusiv situatia juridica a bunurilor concret si expres cerute de reclamanti.

Modul in care domeniul public al Municipiului Timisoara a fost constituit nu poate fi cenzurat pe cale incidentala in prezenta cauza, atata timp cat s-a facut prin acte normative emise in aplicarea Legii nr. 213/1998, anterior prezentului litigiu, acte ce nu au fost contestate in forma si pe calea procedurala prevazuta expres in acest sens. Este vorba de acte normative ce au produs efecte juridice, astfel ca instanta de recurs nu le poate inlatura, pentru a se putea dispune in sensul cerut de reclamanti.

Prevederile Legii nr. 165/2013 invocate de reclamanti nu pot conduce la concluzia necesitatii reformarii hotararii atacate, intrucat nu cuprind nicio exceptie de la cerinta ca bunurile atribuite in compensare sa fie in circuitul civil. Mai mult, art. 6 alin. (1) din lege, citat de reclamanti, se refera la ipoteza reconstituirii dreptului de proprietate (ce presupune restituirea chiar a bunului preluat de stat), nu la cea a restituirii in echivalent, ceruta in speta.

Pentru ipoteza atribuirii in compensare de imobile, nici legea si nici jurisprudenta consacrata in materie nu au inteles sa deroge de la principiul de drept conform caruia bunul inclus in domeniul public este inalienabil, imprescriptibil si insesizabil, principiu instituit de art. 120 alin. (2) din Legea nr. 215/2001. Ca atare, este justa concluzia tribunalului in sensul ca terenurile identificate in actiune, cata vreme sunt incluse in domeniul public prin acte normative ce nu au fost invalidate in procedura speciala, nu sunt in circuitul civil si, deci, nu pot face obiectul unor atribuiri in compensare, in conditiile art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 republicata, astfel cum a fost explicitat prin pct. 1.7 al Hotararii Guvernului nr. 250/2007.

Pentru aceste considerente, in baza dispozitiilor legale invocate, coroborate cu art. 299 si urm. C. pr. civ., curtea a constatat ca prezentul recurs este neintemeiat, motiv pentru care, in baza art. 312 alin. (1) C. pr. civ., l-a respins ca atare.