Expropriere Obiectul actiunii

- Legea nr. 255/2010: art. 22 alin. (1)

Articolul 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 statueaza ca „Expropriatul nemultumit de cuantumul despagubirii prevazute la art. 19 se poate adresa instantei judecatoresti competente in termenul general de prescriptie, care curge de la data la care i-a fost comunicata hotararea de stabilire a cuantumului despagubirii, sub sanctiunea decaderii, fara a putea contesta transferul dreptului de proprietate catre expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea cailor de atac nu suspenda efectele hotararii de stabilire a cuantumului despagubirii si transferului dreptului de proprietate".

Asadar, potrivit acestei legi speciale, singura actiune pe care o poate promova expropriatul in fata instantelor judecatoresti este aceea care are drept obiect stabilirea cuantumului despagubirii, acesta neputand formula si un petit avand ca obiect obligarea paratului expropriator la exproprierea totala a suprafetei de teren.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia I civila, Decizia civila nr. 693 din 17 septembrie 2014, G.O.

Prin sentinta civila nr. 911 din 30 aprilie 2014, pronuntata in dosarul nr. 9035/30/2011, Tribunalul Timis a respins actiunea formulata de reclamanta S.C. A. SRL in contradictoriu cu paratul Statul Roman reprezentat de CNADNR, avand ca obiect despagubire.

Pentru a hotari astfel, Tribunalul a retinut, in esenta, urmatoarele:

Potrivit probatoriului de specialitate administrat cauzei, raportul de expertiza si suplimentul la acesta, a rezultat ca valoarea reala a terenului supus exproprierii este de 0,77 lei/mp si comparand cele doua valori (cea oferita de expropriator si contestata cu cea relevata de experti), a devenit ingaduita si chiar obligatorie concluzia ca o justa valoare a despagubirii cuvenite persoanei expropriate este aceea de 3350 lei deja stabilita prin Hotararea nr. 28/2011, contestata netemeinic in speta, potrivit cu cele ce preced, in conditiile in care valoarea de circulatie a terenului expropriat este oricum sub nivelul celei acordate cu titlu de despagubire urmare a exproprierii.

Totodata, instanta nu a dat eficienta solicitarii reclamantei privind dispunerea exproprierii totale si a suprafetei de teren ramase in proprietatea reclamantei, dat fiind ca, in reglementarea actiunii de contestare a cuantumului despagubirilor prin art. 22 din Legea nr. 255/2010 acest text legal face trimitere la procedura prevazuta de

art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 exclusiv in legatura cu modul de stabilire a despagubirii.

Astfel, art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 statueaza ca „Actiunea formulata in conformitate cu prevederile prezentului articol se solutioneaza potrivit dispozitiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica,
in ceea ce priveste stabilirea despagubirii’.

Impotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, solicitand casarea sentintei si trimiterea cauzei spre rejudecare in vederea efectuarii unei noi expertize evaluatorii, criticand decizia pentru cuantumul mic al despagubirii, pentru nerespectarea art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 si gresita solutionare a petitului privind obligarea paratului la exproprierea totala a suprafetei de teren.

Prin Decizia civila nr. 693 din 17 septembrie 2014, Curtea de Apel Timisoara a respins recursul declarat de reclamanta S.C. A SRL impotriva Sentintei civile nr. 911/PI din 30.04.2014 a Tribunalului Timis.

Pentru a pronunta aceasta solutie, Curtea a avut in vedere considerentele de mai jos.

Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, expropriatul nemultumit de cuantumul despagubirii se poate adresa instantei judecatoresti competente in termenul general de prescriptie, care curge de la data la care i-a fost comunicata hotararea de stabilire a despagubirii, iar conform aliniatului 3 al aceluiasi articol, actiunea formulata in conformitate cu prevederile prezentului articol se solutioneaza potrivit dispozitiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.

Astfel, art. 25 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 prevede ca „Pentru stabilirea despagubirilor instanta va constitui o comisie de experti (...)”, iar art. 26 alin. (2) stabileste ca „La calcularea cuantumului despagubirilor, expertii, precum si instanta vor tine seama de pretul cu care se vand, in mod obisnuit, imobilele de acelasi fel in unitatea administrativ-teritoriala, la data intocmirii raportului de expertiza, precum si de daunele aduse proprietarului (...)”.

Asadar, conform acestor norme de drept formal (procesual), instanta judecatoreasca este competenta sa se pronunte doar asupra cuantumului despagubirii, care trebuie sa fie stabilita de catre o comisie de experti.

Pe de alta parte, Legea nr. 33/1994 (art. 1 si art. 26) si Legea nr. 255/2010 (art.8) contin si norme de drept substantial prin care se consacra caracterul just al despagubirii, care se compune din valoarea reala a imobilului si din prejudiciul cauzat proprietarului, norme care se afla in concordanta cu prevederile art.1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

In speta, prima instanta s-a conformat dispozitiilor legale de mai sus, omologand in mod justificat suplimentul la raportul de expertiza, prin care s-a stabilit, pe baza metodei comparatiei directe, avandu-se in vedere 16 contracte de vanzare- cumparare privind terenuri similare, ca valoarea de piata a terenului expropriat este de 2.415 lei (0,77 lei/mp), mai mica decat valoarea de 3.350 lei stabilita de catre comisie prin Hotararea nr.28/2011, asa incat in mod corect a fost respinsa actiunea reclamantei.

Neintemeiata este si critica adusa sentintei atacate pentru respingerea solicitarii recurentei de obligare a paratului la exproprierea totala a suprafetei de teren, avandu-se in vedere ca singura actiune pe care o prevede legea speciala [art.22 alin. (1) din Legea nr.255/2010] este aceea in constatarea cuantumului despagubirilor.

In legatura cu daunele calculate de experti derivand din cheltuielile ce ar fi efectuate pentru dobandirea unei alte suprafete similare de teren si dauna calculata pentru vanzarea fortata este de observat, in primul rand, ca nu s-a facut dovada caracterului real si cert al acestora, iar in al doilea rand, ca recurenta nu a facut critici, sub acest aspect, prin cererea de recurs.

In sfarsit, solicitarea recurentei de casare a hotararii recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare nu este justificata, cata vreme suplimentul la raportul de expertiza a fost intocmit cu respectarea dispozitiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994.Fata de cele de mai sus, Curtea a apreciat ca in speta nu este incident

A

niciunul dintre cazurile prevazute de art. 304 si 304' C.pr.civ., astfel ca in baza art. 312 alin. (1) C. pr. civ. a respins recursul reclamantei.