Conform art.30, Cod Penal, nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală săvârșită de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu cunoştea existența unei stări, situații ori împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei.
Dispozițiile se aplică şi faptelor săvârșite din culpă pe care legea penală le pedepseşte, numai dacă necunoaşterea stării, situației ori împrejurării respective nu este ea însăşi rezultatul culpei.
Nu constituie circumstanță agravantă sau element circumstanțial agravant starea, situația ori împrejurarea pe care infractorul nu a cunoscut-o în momentul săvârșirii infracțiunii.
Prevederile de mai sus se aplică în mod corespunzător şi în cazul necunoaşterii unei dispoziții legale extrapenale.
Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârșită ca urmare a necunoașterii sau cunoaşterii greşite a caracterului ilicit al acesteia din cauza unei împejurări ce nu putea fi în nici un fel evitată.
Tipuri de erori
Eroarea de fapt reprezintă necunoaşterea unui element din realitatea materială (o persoană, un bun, o situație).
Eroarea de drept a naştere prin necunoaşterea unei norme de conduită obligatorie.
Este eroare proprie cea generată de conduita făptuitorului şi datorată ignoranței acestuia.
Inducerea în eroare a făptuitorului de către o altă persoană îmbracă forma erorii provocate.
Eroarea vincibilă reprezintă percepția falsă asupra realității, realizată fie cu intenție, fie din culpă.
Eroarea invincibilă este percepția falsă a realității imposibil de evitat, indiferent de numărul diligențelor rezonabile depuse.
Eroarea este esențială atunci când justifică integral acțiunea făptuitorului, care devine neimputabilă acestuia şi este neesențială atunci când nu justifică acțiunea făptuitorului acesta continuând să răspundă penal.
Eroarea asupra tipicității vizează eroarea cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii.
Eroarea asupra antijuridicității vizează eroarea invincibilă asupra caracterului ilicit al faptei.
Condițiile reținerii cauzei de neimputabilitate
La infracțiunea complexă, eroarea asupra tipicității infracțiunii absorbante înlătură numai caracterul penal al acesteia, făptuitorul putând răspunde pentru infracțiunea absorbită, cu privire la care cauza de neimputabilitate nu operează.
Nu există eroare în cazul aberatio ictus când se produce un alt rezultat, dar de aceeaşi natură, din cauza efectuării în mod defectuos a actelor de executare şi nici atunci când vorbim despre error in personam (eroare asupra identității).
Efecte:
Este o cauză care înlătură imputabilitatea, fapta nemaifiind infracțiune.
Eroarea asupra tipicității înlătură imputabilitatea numai atunci când infracțiunile incriminate sunt comise cu intenție, ca urmare a lipsei elementului intelectiv din structura intenției.
În cazul faptelor incriminate şi atunci când sunt săvârșite din culpă, eroarea înlătură imputabilitatea numai dacă necunoaşterea stării, situației, împrejurării nu este ea însăşi rezultatul culpei.
Dacă eroarea este vincibilă, datorându-se culpei, răspunderea nu va fi angajată pentru fapta săvârșită cu intenție, ci pentru fapta săvârșită din culpă, dacă este incriminată.
În cazul erorii asupra elementelor agravante, indiferent dacă eroarea este culpabilă sau invincibilă, efectul acesteia în cazul infracțiunii intenționate îl reprezintă pierderea caracterului agravat. Răspunderea va fi angajată pentru fapta intenționată săvârșită în forma de bază.
La infracțiunea săvârșită din culpă eroarea asupra unei circumstanțe agravante generale sau asupra unui element circumstanțial agravant înlătură reținerea agravantei numai dacă necunoaşterea nu se datorează culpei.
Eroarea asupra unei circumstanțe atenuante nu înlătură aplicarea acesteia, eroarea neavând efecte asupra circumstanțelor atenuante.
Eroarea operează numai in personam, nu permite aplicarea pedepselor şi a măsurilor educative şi nici nu înlătură răspunderea civilă delictuală.