Efectul dispozitiilor art. 9 din O.U.G. nr. 80/2010, aplicabile in 2013

Dreptul functiei publice.

Art. 40 si art. 98 alin. (1) lit. a) Legea nr. 188/1999; art. 9 din Legea nr. 283/2011; art. 2 din O.U.G. nr. 84/2012 coroborat cu art. 9 din O.U.G. nr. 80/2010; art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013; art. 9 din O.U.G. nr. 83/2014; art. 11 din O.U.G. nr. 57/2015

Existenta dreptului reglementat de art. 40 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 nu a fost afectata de dispozitiile Legii nr. 283/2011, O.U.G. nr. 84/2012 si O.U.G. nr. 103/2013, o abrogare a acestora nefiindprevazuta in corpul celor trei acte normative.

Pe de alta parte, discutabila este insasi considerarea dreptului prevazut de art. 40 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 ca intrand in sfera restrictiilor prevazute de art. 9 din O.U.G. nr. 80/2010, aplicabile in 2013 in baza art. 2 din O.U.G. nr. 84/2012 si mentinute in anul 2014 prin art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013. In sfera acestor dispozitii intra ajutoarele/indemnizatiile acordate la iesirea la pensie, retragere, incetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea in rezerva a insasi persoanelor care se afla intr-una din aceste situatii. Se are in vedere, intr-o interpretare sistematica, faptul ca actele normative care le contin privesc salarizarea/stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar in timp ce dreptul prevazut de art. 40 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 este un drept de asigurari sociale. Aceste din urma dispozitii reglementeaza un tip special de pensie cuvenit membrilor familiei functionarului public decedat si care au, potrivit legii dreptul la pensie de urmas, acest drept fiind recunoscut fie pentru o perioada de 3 luni, in cazul in care decizia pentru pensia de urmas a fost emisa in termen de 3 luni de la data decesului (art. 40 alin. 1), fie pentru o perioada mai mare, pana la emiterea deciziei privind pensia de urmas, in cazul in care decizia pentru pensia de urmas nu a fost emisa din vina autoritatii sau institutiei publice in termen de 3 luni de la data decesului (art. 40 alin. 2).

Curtea de Apel Bacau - Sectia a II-a Civila, de Contencios Administrativ si Fiscal

Decizia civila nr. 807 din 8 iunie 2017

Asupra recursului in materia contenciosului administrativ de fata constata urmatoarele:

Hotararea pronuntata de prima instanta

Prin sentinta civila nr. 1390/C din 13.12.2016 Tribunalul Neamt a admis actiunea formulata de reclamanta T.M. in contradictoriu cu paratul Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si a obligat paratul sa plateasca reclamantei drepturile banesti reprezentand 3 salarii de baza raportate la salariul de baza cuvenit defunctului T.I.E.L., in luna septembrie 2013.

Pentru a hotari astfel, tribunalul a retinut urmatoarele:

Reclamanta este sotia supravietuitoare a defunctului T.I.E.L., decedat la data de 19.09.2013, acesta avand la data decesului calitatea de manager economic al Parchetului de pe langa Tribunalul Neamt. La data de 16.01.2014, reclamanta a solicitat paratului acordarea dreptului prevazut de art. 40 alin. 1 din Legea nr. 188/1999, paratul comunicand reclamantei mai multe adrese prin care ii facea cunoscut ca prin acte normative speciale s-a prevazut in mod expres ca nu se acorda ajutoare si indemnizatii in situatia incetarii raportului de serviciu.

Actiunea reclamantei se impune a fi admisa avand in vedere dispozitiile art. 40 alin. (1) din Legea nr. 188/1999. In conditiile in care, la data de 06.01.2014, Casa Teritoriala de Pensii Neamt a emis decizia nr. 265917 prin care i s-au stabilit reclamantei drepturile de pensie de urmas, reclamanta are calitatea de persoana indreptatita la acordarea dreptului prevazut de actul normativ indicat.

Sustinerea paratului nu este de natura sa duca la respingerea actiunii reclamantei. Se au in vedere dispozitiile art. 9 din Legea nr. 283/2011 si faptul ca, la data decesului sotului reclamantei, erau in vigoare dispozitiile art. 2 din O.U.G. nr. 84/2012; aceleasi dispozitii de neacordare a respectivelor drepturi au fost prevazute si pentru anul 2014, respectiv prin art. 10 din O.U.G. nr. 103/2013. Prin art. 9 alin. (
2
) din O.U.G. nr. 83/2014 s-a prevazut expres ca neacordarea drepturilor nu vizeaza si situatia incetarii raporturilor de munca sau serviciu ca urmare a decesului, aceste dispozitii ii sunt favorabile reclamantei, dreptul acesteia nefiind suprimat de actele normative anterioare.

De retinut este si Decizia Nr. 16 din 8 iunie 2015, Inalta Curte de Casatie si Justitie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pronuntata intr-o cauza similara.

Cum in cazul reclamantei, masura neacordarii dreptului prevazut de art. 40 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 a avut un caracter temporar, instanta constata ca actiunea este intemeiata.

Cererea de recurs

Impotriva hotararii tribunalului, in termenul prevazut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, paratul Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a formulat prezentul recurs in motivarea caruia a sustinut ca instanta de fond a pronuntat hotararea cu aplicarea gresita a normelor de drept material. In acest sens, recurentul a invocat urmatoarele argumente:

Sunt de retinut dispozitiile art. 40 si art. 98 din Legea nr. 188/1999, dar si faptul ca, pornind din anul 2011, au aparut o serie de acte normative care au limitat anumite drepturi acordate personalului bugetar si au restrans cheltuielile bugetare. Acordarea dreptului in cauza a fost restransa prin art. 9 din Legea nr. 283/2011, art. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 84/2012 si art. 10 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 103/2013.

Desi art. 9 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 83/2014 si art. 11 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 57/2015 prevad ca restrangerea anterior mentionata nu se aplica in cazul incetarii raporturilor de munca ori de serviciu prin deces, aceste dispozitii se aplica doar in cazul in care o astfel de incetare a avut loc in anul 2015 sau 2016, actele normative fiind de stricta interpretare si aplicabilitate.

intampinarea la cererea de recurs

Prin intampinare, intimata-reclamanta T.M. a solicitat respingerea recursului si obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecata. In esenta, intimata-reclamanta a sustinut urmatoarele:

Conditia impusa de art. 40 din Legea nr. 188/1999 pentru acordarea echivalentului a 3 salarii de baza ale defunctului este aceea ca mostenitorul sa aiba dreptul, potrivit legii, la pensie de urmas - conditie pe care o indeplineste, dovada fiind decizia nr. 265917/6.01.2014 emisa de Casa teritoriala de Pensii Neamt.

Aceste drepturi nu intra si nici nu au intrat vreodata sub incidenta Legii nr. 283/2011, nici a O.U.G. nr. 84/2012 ori O.U.G. nr. 103/2013. Aceste acte normative vizeaza exclusiv drepturile salariale si alte drepturi banesti cuvenite salariatilor institutiilor bugetare. Or, echivalentul salariului de baza din ultima luna de activitate a functionarului public decedat nu reprezinta un drept al acestuia din urma cata vreme raporturile de munca au incetat prin deces, in aceasta categorie putand intra exclusiv fractiunea din luna pana la deces, precum si alte sporuri, prime etc. acordate pentru munca efectiv prestata. Dreptul prevazut de art. 40 din Legea nr. 188/1999 se naste in mod direct in persoana mostenitorilor functionarului public au autorului decedat, precum si de indreptatirea mostenitorului la pensia de urmas.

Pe de alta parte, art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/2014 a mentinut restrictia si pe anul 2015, exceptand, insa, „situatia incetarii raporturilor de munca sa serviciu ca urmare a decesului angajatului”, legiuitorul intelegand, astfel, ca clarifice modalitatea de aplicare a art. 9 din Legea nr. 283/2011 si, totodata, sa dea posibilitatea efectiva de acordare a acestor plati restante. Nici Legea nr. 283/2011, nici O.U.G. nr. 84/2012 si nici Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 103/2013 nu au abrogat art. 40 din Legea nr. 188/1999, ceea ce inseamna ca dreptul sau, nascut la data de 19.09.2013, exista si in prezent, iar prin actele mentionate, plata sumelor datorate a fost, cel mult, prorogata pana la stabilirea unui relativ echilibru bugetar, O.U.G. nr. 83/2014 permitand, in prezent, acordarea lor.

Refuzul paratei de a-i acorda drepturile reprezinta o incalcare flagranta a Protocolului nr. 1 aditionat la Conventie, care se aplica bunurilor unei persoane.

Analiza motivului de casare

Argumentele invocate de recurent prin cererea de recurs pot fi subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedura civila

Dreptul reclamantei, necontestat in continutul sau, care a generat litigiul de fata este cel prevazut de art. 40 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici (republicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 365 din 29 mai 2007), in capitolul 5 „Drepturi si indatoriri”, sectiunea 1 „Drepturile functionarilor publici”. Potrivit textului „(1) In caz de deces al functionarului public, membrii familiei, care au, potrivit legii, dreptul la pensie de urmas, primesc pe o perioada de 3 luni echivalentul salariului de baza din ultima luna de activitate a functionarului public decedat.” Alin. (2) al art. 40 prevede ca „In cazul in care decizia pentru pensia de urmas nu a fost emisa din vina autoritatii sau institutiei publice in termen de 3 luni de la data decesului, aceasta va achita in continuare drepturile prevazute la alin. (1) pana la emiterea deciziei privind pensia de urmas.”

Totodata, Legea nr. 188/1999 prevede la art. 98 alin. (1) lit. a), incetarea de drept a raportului de serviciu „la data decesului functionarului public”. Acestea constituie dispozitiile in baza carora recurentu-parat a considerat ca restrictiile reglementate succesiv de Legea nr. nr. 283/2011, O.U.G. nr. 84/2012 si O.U.G. nr. 103/2013 sunt aplicabile dreptului a carui realizare a fost pretinsa de intimat-reclamanta pe cale judiciara.

Dispozitiile in discutie sunt urmatoarele:

• art. 9 din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor masuri financiare in domeniul bugetar (text in vigoare incepand cu data de 18 ianuarie 2012) prevede ca „In anul 2012 nu se acorda ajutoarele sau, dupa caz, indemnizatiile la iesirea la pensie, retragere, incetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea in rezerva.”;
• art. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar in anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum si unele masuri fiscal-bugetare (Monitorul Oficial al Romaniei nr. 845 din 13 decembrie 2012) dispune ca „Prevederile art. 7 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 19/2012, aprobata cu modificari prin Legea nr. 182/2012, si ale art. 1 alin. (4) si (5), art. 2, 3, art. 4 alin. (1) si (2), art. 6, 7, 9, 11, art. 12 alin. (2) si art. 13 ale art. II din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor masuri financiare in domeniul bugetar, precum si pentru instituirea altor masuri financiare in domeniul bugetar, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 283/2011, se aplica in mod corespunzator si in anul 2013.” Dintre dispozitiile de trimitere enumerate in acest text, relevante in cauza sunt cele ale art. 9 din O.U.G. nr. 80/2010, text care prevede ca „In anul 2012 nu se acorda ajutoarele sau, dupa caz, indemnizatiile la iesirea la pensie, retragere, incetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea in rezerva.”;
• art. 10 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice in anul 2014, precum si alte masuri in domeniul cheltuielilor publice (Monitorul Oficial al Romaniei nr. 703 din 15 noiembrie

2013. potrivit caruia „(1) In anul 2014 nu se acorda ajutoarele sau, dupa caz, indemnizatiile la iesirea la pensie, retragere, incetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea in rezerva.”

Acestor acte normative le-a urmat Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice in anul 2015, precum si alte masuri in domeniul cheltuielilor publice (Monitorul Oficial al Romaniei nr. 925 din 18 decembrie

2014. si Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice in anul 2016, prorogarea unor termene, precum si unele masuri fiscal-bugetare (Monitorul Oficial al Romaniei nr. 923 din 11 decembrie 2015) care, printr-o reformulare a dispozitiilor anterior mentionate, a mentinut inaplicabilitatea in anii 2015 si 2016 a dispozitiilor dispozitiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, dupa caz, indemnizatiilor la iesirea la pensie, retragere, incetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea in rezerva, in acest sens dispunandu-se prin art. 9 alin. (1), respectiv art. 11 alin. (1). Deosebit de dispozitiile restrictive anterioare, cele doua texte similare (art. 9, respectiv art. 11) contin, in alin. (2) o exceptie, dispunand ca „Prevederile alin. (1) nu se aplica in situatia incetarii raporturilor de munca sau serviciu ca urmare a decesului angajatului.”

In cauza decesul functionarului public - autor al intimate-reclamante careia i s-a recunoscut, prin decizie emisa de casa de pensii, dreptul la pensie de urmas - a avut loc in anul 2013, epoca in care in restrictia neacordarii ajutoarelor/indemnizatiilor la (intre altele) incetarea raporturilor de serviciu, opera prin efectul art. 9 din O.U.G. nr. 80/2010, efect extins in anul 2013 in baza art. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 84/2012 si mentinute in anul 2014 prin art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013..

Existenta dreptului reglementat de art. 40 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 nu a fost afectata de dispozitiile Legii nr. 283/2011, O.U.G. nr. 84/2012 si O.U.G. nr. 103/2013, o abrogare a acestora nefiind prevazuta in corpul celor trei acte normative. In acelasi sens a statuat si Inalta Curte de Casatie si Justitie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2015 (publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 525 din 15 iulie 2015). Fiind sesizata cu interpretarea art. 9 din Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificarile si completarile ulterioare (ale carei dispozitii de principiu au fost preluate, apoi, in art. 9 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 80/2010, art. 2 din O.U.G. nr. 84/2012 si art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013), Inalta Curte de Casatie si Justitie a retinut ca „[...] vointa legiuitorului nu a fost aceea de eliminare a beneficiilor acordate unor categorii socioprofesionale, respectiv de incetare a existentei dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizatii, ci doar de suspendare a exercitiului acestui drept.” si ca „Ratiunea acestei interpretari este impusa si de succesiunea in timp a actelor normative prin care legiuitorul a dispus, cu caracter temporar, masura neaplicarii dispozitiilor legale privind ajutoarele/indemnizatiile in anii 2011 - 2015.”

Prin urmare, cata vreme nu existenta dreptului prevazut de art. 40 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, ci exercitiul acestui drept, a fost afectata/afectat de dispozitiile analizate, interpretarea restrictiva pe care recurentul-parat a dat-o dispozitiilor de exceptie continute in art. 9 alin. (2), respectiv art. 11 alin. (2) din O.U.G. nr. 103/2013 si respectiv O.U.G. nr. 57/2015 nu poate fi retinuta.

Pe de alta parte, discutabila este insasi considerarea dreptului prevazut de art. 40 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 ca intrand in sfera restrictiilor prevazute de art. 9 din O.U.G. nr. 80/2010, aplicabile in 2013 in baza art. 2 din O.U.G. nr. 84/2012 si mentinute in anul 2014 prin art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013. In sfera acestor dispozitii intra ajutoarele/indemnizatiile acordate la iesirea la pensie, retragere, incetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea in rezerva a insasi persoanelor care se afla intr-una din aceste situatii. Se are in vedere, intr-o interpretare sistematica, faptul ca actele normative care le contin privesc salarizarea/stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar in timp ce dreptul prevazut de art. 40 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 este un drept de asigurari sociale. Aceste din urma dispozitii reglementeaza un tip special de pensie cuvenit membrilor familiei functionarului public decedat si care au, potrivit legii dreptul la pensie de urmas, acest drept fiind recunoscut fie pentru o perioada de 3 luni, in cazul in care decizia pentru pensia de urmas a fost emisa in termen de 3 luni de la data decesului (art. 40 alin. 1), fie pentru o perioada mai mare, pana la emiterea deciziei privind pensia de urmas, in cazul in care decizia pentru pensia de urmas nu a fost emisa din vina autoritatii sau institutiei publice in termen de 3 luni de la data decesului (art. 40 alin. 2).

Fata de cele ce preced, constatand ca tribunalul a facut o corecta aplicare si interpretare a dispozitiilor relevante, decizia sa urmeaza a fi mentinuta.

In privinta cheltuielilor de judecata solicitate de intimata-reclamanta prin intampinare sunt de retinut dispozitiile art. 452 din Codul de procedura civila, text de lege care impune partii care pretinde cheltuieli de judecata sa faca dovada existentei si intinderii lor, pana cel mai tarziu la data inchiderii dezbaterilor aspra fondului. In cauza, intimata-reclamant nu a depus, pana la data inchiderii dezbaterilor, nicio dovada cu privire la efectuarea unor astfel de cheltuieli