Drepturi salariale, Aplicarea indicelui anual de crestere a preturilor de consum la salariul de baza

Eficacitatea dreptului la majorarea salariului de baza prin compensarea cu indicele preturilor de consum este conditionata, potrivit clauzelor contractuale de posibilitatile financiare ale institutiei, fiind incidente dispozitiile art. 1400 Cod civil, indeplinirea conditiei trebuind a fi apreciata potrivit dispozitiilor art.1404

Cod civil dupa criteriile stabilite de parti sau pe care acestea este probabil sa le fi avut in vedere dupa imprejurari.

Temei de drept: art. 102 alin. 1 lit. d si art. 108 alin.1 lit. b din Contractele colective de munca din Societatea Romana de Televiziune valabile pentru anii 2012-2013 si 20132014, art. 1400 Cod civil, art.1404 Cod civil, art. 1 alin.1, art. 133 alin.1 si art. 144 alin.1 din Legea dialogului social nr. 62/2011, nart. 40 alin.2 lit. c) si 229 alin. 4 din Codul muncii

Curtea de Apel Iasi, Sectia litigii de munca si asigurari sociale, Decizia civila nr. 531/5

octombrie 2017

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Iasi sub nr. XYZ6/99/16.12.2016, reclamantii S. si V. au chemat in judecata pe parata Societatea Romana de Televiziune solicitand instantei plata urmatoarelor sume de bani:

• totalul diferentelor salariale restante acumulate incepand cu data de 07.04.2012, data intrarii in vigoare a Contractului Colectiv de munca din S.R.T. aplicabil in perioada 08.04.2012-03.05.2013 si pana la data de 31.12.2014, data expirarii Contractului colectiv de munca din S.R.T. aplicabil in perioada 04.05.2013-31.12.2014, rezultate din neaplicarea indicelui anual de crestere a preturilor de consum la salariul de baza, conform dispozitiilor art. 102 alin. 1 lit. d din Contractul Colectiv de Munca din S.R.T aplicabil in perioada 08.04.201203.05.2013 si dispozitiilor art. 108 alin.1 lit. b din Contractul colectiv de munca din S.R.T. aplicabil in perioada 04.05.2013-31.12.2014;
• indemnizatia suplimentara de concediu pentru anul 2014, conform dispozitiilor art. 93 alin.4 din Contractul colectiv de munca din S.R.T. aplicabil in perioada 04.05.201331.12.2014;
• actualizarea cu indicele de inflatie a sumelor datorate pentru perioada dintre nasterea dreptului si plata efectiva;
• dobanda legala calculata de la momentele in care angajatorul ar fi trebuit sa plateasca drepturile salariale si pana la plata efectiva.

Prin sentinta civila nr. 553/20.03.2017, Tribunalul Iasi ia act de renuntarea reclamantilor S. si V. la judecata capatului de cerere avand ca obiect obligarea paratei Societatea Romana de Televiziune la plata indemnizatiei suplimentare de concediu pentru anul 2014.

Admite actiunea formulata de reclamantii S. si V. in contradictoriu cu parata Societatea Romana de Televiziune cu sediul in mun. Bucuresti, asa cum a fost precizata.

Obliga parata sa plateasca reclamantilor diferentele de drepturi salariale pentru perioada 7.04.2012 - 31.12.2014, rezultate din majorarea salariului de baza ca urmare a aplicarii indicelui anual de crestere a preturilor de consum comunicat de catre Institutul National de Statistica la salariul de baza, conform disp. art. 102 alin 1 lit. d din Contractul Colectiv de Munca din SRT aplicabil in perioada 08.04.2012- 03.05.2013 si disp. art. 108 alin. 1 lit. b din Contractul Colectiv de Munca al SRT aplicabil in perioada 04.05.2013 - 31.12.2014, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflatie pentru perioada dintre nasterea dreptului si plata efectiva precum si dobanda legala aferenta sumelor datorate calculata de la scadenta fiecarei sume datorate cu titlu de diferenta salariala si pana la plata efectiva.

Pentru a se pronunta astfel,instanta de fond a retinut urmatoarele:

Prin Serviciul Registratura al Tribunalului Iasi, la data de13.02.2017, reclamantii inainteaza la dosarul cauzei raspuns la intampinare prin care declara ca inteleg sa renunte la judecata capatului de cerere privind obligarea paratei la plata indemnizatiei suplimentare de concediu pentru anul 2014, intrucat s-a facut dovada achitarii integrale a acestor drepturi salariale.

In continutul principiului disponibilitatii intra si dreptul partilor de a face acte procesule de dispozitie, care sunt acte de vointa ale partilor cu privire la drepturile subiective deduse judecatii.Printre acestea se regaseste si renuntarea la judecata care este reglementata de dispozitiile art. 406 din Codul de procedura civila.

Asadar, instanta constata ca, prin cererea de renuntare la judecata capatului de cerere privind obligarea paratei la plata indemnizatiei suplimentare de concediu pentru anul 2014, reclamantii au complinit conditiile impuse de art. 406 din Codul de procedura civila.

Pe fondul cauzei, instanta retine ca, potrivit dispozitiilor art. 102 alin. 1 lit. d si art. 108 alin.1 lit. b din Contractele colective de munca din Societatea Romana de Televiziune valabile pentru anii 2012-2013 si 2013-2014, "Partile contractante convin asupra urmatoarelor prevederi pentru perioada de valabilitate a prezentului CCM: lit d) compensarea salariului de baza al fiecarui angajat cu indicele de crestere al preturilor de consum, comunicat de I.N.S."

La nivel national, dreptul la negocieri colective este garantat de Constitutia Romaniei, asa cum este statuat in art. 41 alin. 5 „dreptul la negocieri colective in materie de munca si caracterul obligatoriu al conventiilor colective sunt garantate”. In conformitate cu art. 1, alin. 1, lit. b) pct. (iii) din Legea dialogului social nr. 62/2011, negocierea colectiva reprezinta negocierea dintre angajator sau organizatia patronala si sindicat ori organizatia sindicala sau reprezentantii angajatilor, dupa caz, si urmareste reglementarea relatiilor de munca ori de serviciu dintre cele doua parti, precum si orice alte acorduri in probleme de interes comun.

Art.40 alin.2 lit. c) din Codul muncii statueaza ca: "Angajatorul are obligatia sa acorde salariatilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil si din contractului individual de munca", iar dispozitiile art. 229 alin. 4 din Codul muncii prevad ca: "Contractele colective de munca incheiate cu respectarea dispozitiilor legale constituie legea partilor".

In acest spirit, art. 133 alin.1 din Legea nr. 62/2011 prevede ca, clauzele contractelor colective de munca produc efecte pentru toti angajatii din unitate, iar conform art. 144 alin.1 acestea produc efecte ca si un act normativ. Interpretarea clauzelor contractelor colective de munca pe parcursul executarii, in temeiul art. 278 alin.1 din Codul muncii (care face trimitere la dispozitiile legislatiei civile ca drept comun), se poate realiza prin acordul partilor.

De asemenea, din analiza dispozitiilor art. 148 alin. 1 din Legea 62/2011, coroborat cu art. 133 alin. 1 lit. b din Legea nr. 62/2011, care constituie legea partilor si se impun acestora, reiese limpede faptul ca partile au convenit asupra acordarii dreptului la compensarea salariului de baza al fiecarui angajat cu indicele de crestere al preturilor de consum, comunicat de I.N.S., nefiind prevazut, astfel cum s-a sustinut de parata prin apararile formulate prin intampinare, ca aceste drepturi ar fi conditionate de alte negocieri, negocierile de care aminteste parata vizand doar calendarul de plata, iar nu dreptul insusi la diferenta de salariu, negocieri care nu au mai avut loc cata vreme parata nu mai recunoaste obligatia de plata.

In plus, din probatoriul administrat in cauza parata nu a demonstrat prin nici un mijloc de proba ca posibilitatile financiare sunt limitate ori ca se afla in imposibilitate financiara pentru plata diferentelor de drepturi salariale solicitate prin prezenta actiune.

De asemenea, conditia negocierilor individuale nu poate fi retinuta de tribunal, cata vreme in fapt nu este vorba de o majorare salariala efectiva care sa fie negociata, majorarea facandu-se strict prin raportare la indicele de crestere al preturilor de consum, comunicat de I.N.S, iar nu prin raportare la ceea ce s-a negociat, aceasta majorare avand ca scop tocmai mentinerea valorii reale a salariului, deci puterea de cumparare.

Prin urmare, tribunalul apreciaza intemeiata actiunea, astfel ca o admite.

Actualizarea creantelor are o natura juridica diferita de aceea a dobanzii solicitate de reclamanti. Actualizarea creantei cu indicele de inflatie reprezinta un calcul matematic, aplicabil in cazul unui fenomen specific economiei de piata, prin intermediul caruia se masoara gradul de depreciere a valorii banilor aflati in circulatie, adusi astfel la puterea lor de cumparare. Scopul actualizarii fiind acela de a mentine valoarea reala a obligatiei monetare la data efectuarii platii, aceasta se acorda cu titlu compensatoriu
(damnum emergens).

In schimb, dobanda legala penalizatoare, reprezentand castigul pe care creditorul l-ar fi obtinut din investirea banilor, daca acestia ar fi fost platiti la scadenta, se acorda cu titlu de reparare a prejudiciului cauzat prin intarziere si acopera beneficiul nerealizat
(lucrum cessans).
Acordarea dobanzii legale, pana la data platii integrale a drepturilor astfel stabilite, alaturi de actualizarea cu indicele de inflatie nu conduce la o dubla reparare a prejudiciului, ci asigura o reparare integrala a acestuia, in acord cu dispozitiile art. 1084 din Codul civil din anului 1864, respectiv art. 1531 din Codul civil din anul 2009.

Impotriva acestei sentinte a declarat apel parata Societatea Romana de Televiziune.

Apelanta solicita schimbarea in parte a hotararii pronuntate, in ceea ce priveste obligarea la plata diferentelor de drepturi salariale pentru perioada 07.04.2012-31.12.2014, rezultate din majorarea salariului de baza ca urmare a aplicarii indicelui anual de crestere a preturilor de consum comunicat de catre Institutul National de Statistica la salariul de baza, conform dispozitiilor art. 102 alin. 1 lit. d din Contractul Colectiv de Munca din SRT aplicabil in perioada 08.04.2012-03.05.2013 si dispozitiilor art.108 alin. 1 lit. b din Contractul Colectiv de Munca al SRT aplicabil in perioada 04.05.2013 - 31.12.2014, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflatie pentru perioada dintre nasterea dreptului si plata efectiva precum si dobanda legala aferenta sumelor datorate calculata de la scadenta fiecarei sume datorate cu titlu de diferenta salariata si pana la plata efectiva, in sensul respingerii cererii ca fiind nefondata si obligarea reclamantilor la plata cheltuielilor de judecata.

Totodata, in temeiul art. 450, alin.l C.proc.civ. solicita suspendarea executarii provizorii a hotararii apelate, legat de imprejurarea ca aceasta este executorie de drept de la data pronuntarii astfel cum este prevazut la art. 274 din Codul Muncii republicat.

Pe fond, apelanta solicita sa se constate ca actiunea este nefondata motivat de faptul ca textele din CCM aplicabil in perioada 2012-2013, 2013-2014 nu instituie obligativitatea de acordare a indicilor de inflatie ci prevad posibilitatea compensarii salariului de baza al fiecarui angajat, in functie de posibilitatile financiare ale institutiei.

Citeaza apelanta dispozitiile art. 102 din Contractul Colectiv de Munca pe anii 20122013 si dispozitiile art. 106 din Contractul Colectiv de Munca pe anii 2013-2014, sustinand ca din interpretarea acestor clauze, rezulta o serie de conditii suspensive in raport de care sa fie acordata plata si anume:

1. Negocierea calendarului de acordare a compensatiei strict in perioada de valabilitate a contractului colectiv de munca;
2. Existenta posibilitatii financiare de sustinere a acoperirii acestor indici de devalorizare;
3. Sa fie realizate negocieri individuale de modificare a contractelor individuale de munca asupra salariului;
4. Existenta posibilitatilor financiare (conditie legala si/sau conventionala).

Totodata, solicita a se tine cont si de dispozitiile art.36 alin. 2 din Legea nr. 41/1994

republicata, care conditioneaza in mod obligatoriu faptul ca, acordarea indexarii este tinuta de posibilitati financiare si retinand conditiile instituite de art.102 din CCM 2012-2013, respectiv art.106 din CCM 2013-2014, care mentin rationamentul juridic conventional al compensarii cu indicii de inflatie si anume acela al posibilitatii financiare, negocierii calendarului de crestere si al negocierii individuale pentru modificarea contractelor individuale de munca asupra elementului „salariu".

Argumentarea instanta de fond in fundamentarea solutiei nu are temei legal si este nefondata, intrucat nu au existat negocieri, deci nu a existat un acord intre partenerii sociali, nu au existat posibilitati financiare si nu in ultimul rand, sustine apelanta pentru ca, potrivit art. 41 coroborat cu art. 162 din Codul Muncii, modificarea salariului se poate face doar cu acordul partilor si doar pe baza unei negocieri individuale, pentru ca in contractul colectiv invocat se creeaza doar premisa acestei indexari si ca negocierile trebuiau a fi realizate doar pe perioada de valabilitate a CCM.

Mai motiveaza apelanta ca salarizarea in cadrul SRTv este cuantificata din salariul minim pe economie, la care se adauga un procent de 40% pana in anul 2013 si 30% dupa 2013 valoare rezultata la care se aplica si indicele de salarizare din grila de salarizare parte integranta din CCM la nivel de unitate si astfel rezulta salariul de baza.

Insasi modalitatea de cuantificare a salariului minim la nivel de societate, prin aplicarea unui procent la salariul minim pe economie, este in masura sa acopere mai mult decat valoarea inflatiei cuantificate anual de INS, pentru ca acest salariu minim este cel la care se aplica indicii de salarizare aferenti functiei.

Mai motiveaza apelanta ca, atata timp cat aplicarea acestor clauze este pusa sub doua conditii suspensive, pe de o parte fiind conditionata de posibilitatile financiare si pe de alta parte depinzand de o negociere periodica, deci de un factor volitiv, rezulta ca in situatia in care angajatorul are pierderi financiare in perioada de referinta clauza pe care se motiveaza acest demers judiciar este inaplicabila, cu atat mai mult cu cat nu au existat negocieri.

Mai motiveaza apelanta ca o alta argumentatie a netemeiniciei solutiei apelate rezida si din textul art. 41 din Codul Muncii, care prevede ca modificarea elementelor esentiale (cum este si salariu) se poate realiza numai cu acordul partilor, motiv pentru care atata timp cat in acest caz nu suntem in prezenta neplatii unor drepturi salariale nascute si actuale, instanta de judecata nu se poate substitui vointei niciuneia dintre parti in sensul de a modifica un element al contractului de munca.

Mai mult decat atat, plecand de la textul art. 229 din Codul Muncii, care prevede ca, Contractul Colectiv de Munca este legea partilor semnatare, prin interpretarea textelor privind compensarea salariilor cu indicele preturilor de consum in functie de posibilitatile angajatorului si in baza negocierilor periodice, rezulta ca instanta de judecata va trebui sa verifice atat daca angajatorul a avut sau nu aceasta posibilitate si, daca a avut-o, daca cu rea credinta nu a aplicat o asemenea clauza, cat si daca au existat negocieri si, dupa caz, care a fost rezultatul acestora.

In ceea ce priveste conditia suspensiva sub care se afla clauzele de baza ale celor doua articole din CCM 2012-2013 (art. 102), CCM 2013-2014 (art. 106), apelanta sustine ca incepand cu anul 2006 Societatea Romana de Televiziune a inregistrat in mod continuu pierderi financiare care au ajuns in anul 2014 la peste 170 milioane de euro, de unde rezulta in mod evident ca nu au existat posibilitati de a se asigura si compensarea solicitata, dincolo de imprejurarea ca nu au existat negocierile, conditie tocmai in contextul in care salariul minim in Societatea Romana de Televiziune a fost cu 40% mai mare decat salariul minim pe economie care este in sine obligatoriu de drept.

Din perspectiva dreptului civit, drept comun ca ceea ce priveste efectele actului juridic civil, conditia suspensiva este acea stare/situatie de a carei indeplinire depinde nasterea unui efect juridic al unui act juridic existent.

Astfel acest tip de conditie suspenda efectele clauzei actului juridic pana la momentul realizarii sale, respectiv existenta posibilitatii de plata, pentru ca in caz contrar acea parte a actului juridic nu produce efecte, respectiv este suspendat, pana la indeplinirea conditiei sub care s-a nascut.

Potrivit art.l, lit.i din Legea nr. 62/2011, contractul colectiv de munca este conventia incheiata intre angajator si sindicatul reprezentativ in acest caz, conventie prin care se stabilesc clauze privind conditiile de munca, salarizarea, precum si alte drepturi si obligatii ce decurg din raporturile de munca. In acest context devine evident ca orice negociere colectiva care nu este realizata prin acordul partilor nu exista si nici nu se poate naste obligatii in sarcina partii care nu si-a manifestat vointa, iar interventia fortei legii este fezabila doar in situatia care exista o norma ori dispozitie legala care sa oblige prin ea insasi la a se face sau a nu se face.

In drept, isi intemeiaza prezentul apel pe disp. art. 456 raportat si 466 alin. l C. proc.civ; in conformitate cu art. 453 din C.proc.civ.

Intimatii S. si V. au formulat intampinare, prin care solicita respingerea ca nefondat a apelului si mentinerea ca legala si temeinica a hotararii atacate, pentru urmatoarele motive:

Compensarea salariului de baza cu indicele de crestere a preturilor de consum nu reprezinta o veritabila majorare salariala, care sa necesite modificarea prealabila a contractului individual de munca, ci, sustin intimatii, face parte dintre elementele constitutive ale salariului, fiind rezultatul negocierilor colective soldate cu incheierea celor doua contracte colective de munca, or, potrivit prevederilor art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii: „Angajatorul are obligatia sa acorde salariatilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil si din contractul individual de munca".

In aceasta privinta sunt pertinente, mutatis mutandis, argumentele inserate in motivarea sentintei civile nr. 11768/19.11.2015 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a VlII-a conflicte de munca si asigurari sociale in dosarul nr. 25137/3/2014 (definitiva prin decizia nr. 2449/13.05.2016 a Curtii de Apel Bucuresti): „Cum compensarea salariilor de baza individuale, pana la data de 07.04.2012, a rezultat ca fiind posibila prin aplicarea directa a clauzelor contractului colectiv de munca aplicabil, nu mai era necesara incheierea unui act aditional la contractul individual de munca, acesta fiind modificat in virtutea clauzelor contractului colectiv de munca legal negociate (clauza cuprinsa in art. 102 alin. I Ut. d), intrucat cadrul normativ general, reprezentat de prevederile art. 17 alin. 4 teza II din Codul muncii, permiteau o asemenea modificare, in situatia in care aceasta rezulta ca posibila din contractul colectiv de munca aplicabil".

De altfel, in textul celor doua articole (art. 102 din CCM 2012-2012 si art. 108 din CCM 2013-2014) se face o distinctie neta intre „majorarile salariate", care pot fi „efectuate la initiativa oricarei parti din contractul individual de munca, prin negocieri individuale, in raport cu posibilitatile financiare ale angajatorului", si „compensarea salariului de baza cu indicele de crestere a preturilor de consum ", care este pusa in relatie doar cu „posibilitatile financiare ale angajatorului".

In ceea ce priveste pretinsa conditionare a acordarii drepturilor salariale rezultate din compensarea salariului de baza cu indicele de inflatie de existenta posibilitatilor financiare din partea angajatorului, nu numai ca „parata nu a demonstrat prin niciun mijloc de proba ca posibilitatile financiare sunt limitate ori ca se afla in imposibilitate financiara pentru plata diferentelor de drepturi salariate solicitate prin prezenta actiune dar potrivit rapoartelor interne, de activitate si comunicatelor difuzate pe intranet situatia financiara a TVR este actualmente pozitiva, neexistand motive de ordin obiectiv care sa o impiedice pe apelanta sa procedeze la plata drepturilor restante, asa-zisa „conditie suspensiva" - existenta posibilitatii de plata - fiind indeplinita la data promovarii actiunii.”

De altfel, este evident faptul ca apelanta dispune de fondurile necesare achitarii acestor drepturi, de vreme salariatii cu aceeasi incadrare de baza afiliati la Sindicatul Creatorilor de Imagine au primit si primesc in continuare salariul majorat cu indicele de crestere a preturilor de consum, asa cum a dispus Tribunalul Bucuresti prin sentinta civila nr. 11768/19.11.2015 pronuntata in dosarul nr. 25137/3/2014, pe cand salariatii afiliati la Sindicatul pentru Unitatea Salariatilor TV Filiala Iasi au primit in compensare salariul actualizat cu indicele de inflatie doar pana la data de 07.04.2012, nivel care nu a mai fost mentinut dopa aceasta data, intrucat angajatorul a revenit in mod nejustificat si discriminatoriu la nivelul de salarizare din anii 2008-2009,

Cat priveste invocarea de catre apelanta a prevederilor art. 36 alin. 2 din Legea nr. 41/1994 republicata, aceasta nu are relevanta, caci parata nu poate invoca in sustinerea intereselor sale propria culpa de a fi negociat drepturi salariale cu incalcarea unor prevederi legale pentru a se exonera de plata acestor drepturi.

„A recunoaste angajatorului posibilitatea ca dupa negocierea contractului colectiv de munca, deci dupa stabilirea drepturilor si obligatiilor reciproce ale partilor, sa fie exonerat de plata salariilor sau a drepturilor asimilate prevalandu-se de scuza aprobarii unui buget de venituri mult inferior celui necesar pentru respectarea obligatiilor salariate asumate prin contract, ar insemna practic acceptarea unei negocieri pur formale cu consecinta golirii de continut a principiului negocierii salariate.

Plata muncii catre salariati si a drepturilor de natura salariata cuvenite ca urmare a desfasurarii muncii in conditii negociate legal nu poate fi supusa unei conditii suspensive din partea angajatorului cu consecinta neacordarii acestora ori de cate ori angajatorul nu intocmeste corespunzator bugetul astfel incat sa fie in masura sa respecte prevederile art. 161 (anterior 156) din Codul muncii referitoare la onorarea cu prioritate a obligatiilor salariate, iar imprejurarea ca sumele respective sunt sume aprobate in bugetul de venituri si cheltuieli potrivit legii este o garantie a platii drepturilor in discutie, intrucat nu-i poate fi permis angajatorului sa prevada acordarea unor drepturi pentru angajati pe care tot acesta sa le conditioneze de vointa sa de a aloca sau nu resursele financiare necesare platii acestora." (extras din sentinta civila nr. 11768/19.11.2015 a Tribunalului Bucuresti - Sectia a VIII-a conflicte de munca si asigurari sociale).

Analizand actele si lucrarile dosarului in raport de criticile formulate si prin prisma dispozitiilor legale incidente, Curtea constata ca apelul declarat de parata Societatea Romana de Televiziune este nefondat.

Problema litigioasa o constituie acordarea majorarilor salariale pentru perioada 07.04.2012 - 31.12.2014, rezultate din aplicarea dispozitiilor art. 102 alin. 1 lit. d si art. 108 alin.1 lit. b din Contractele colective de munca din Societatea Romana de Televiziune valabile pentru anii 2012-2013 si 2013-2014.

Dispozitiile art. 102 alin. 1 lit. d din Contractul colectiv de munca din Societatea Romana de Televiziune valabile pentru anii 2012-2013 prevad:

„1) Partile contractante convin asupra urmatoarelor prevederi pentru perioada de valabilitate a prezentului CCM:

1. se pot efectua majorari salariale de la 1 octombrie si 1 martie, prin negocieri individuale, in raport cu posibilitatile financiare ale societatii si in conformitate cu prevederile legale in vigoare;
2. cuantumul aferent majorarii fondului de salarii se negociaza cu 30 de zile inainte de datele stabilite la lit.a;
3. majorarile salariale se vor efectua prin negocieri individuale in conformitate cu prevederile art. 98 din prezentul CCM;
4. compensarea salariului de baza al fiecarui angajat cu indicele de crestere al preturilor de consum, comunicat de I.N.S., in functie de posibilitatile financiare ale institutiei.

2) Angajatorul se obliga a corela in permanenta valoarea salariului de baza minim brut din SRTv, astfel incat intotdeauna acesta sa fie cu 40
%
mai mare decat salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata.”

Dispozitiile art.108 alin.1 lit. b din Contractul colectiv de munca din Societatea Romana de Televiziune valabile pentru anii 2013-2014 prevad:

"Partile contractante convin asupra urmatoarelor prevederi pentru perioada de valabilitate a prezentului Contract Colectiv de Munca:

1. se pot efectua majorari la initiativa oricarei parti din Contract Individual de Munca;
2. compensarea salariului de baza al fiecarui angajat cu indicele de crestere al preturilor de consum, comunicat de I.N.S., in functie de posibilitatile financiare ale institutiei.

2) Angajatorul se obliga a corela in permanenta valoarea salariului de baza minim brut din SRTv, astfel incat intotdeauna acesta sa fie cu 40 % mai mare decat salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata. Pe perioada valabilitatii actualului Contract Colectiv de Munca, din cauza situatiei economico - financiare dificile a SRTv, Partile au convenit reducerea procentului de 40% la 30%, fara a afecta salariile de baza existente in plata.”

Apelanta sustine ca acordarea majorarilor salariului de baza prin compensarea cu indicele preturilor de consum este conditionata de o serie de conditii de a caror indeplinire depinde insasi eficacitatea obligatiei: negocierea calendarului de crestere si negocierea individuala pentru modificarea contractelor individuale de munca asupra elementului „salariu" si posibilitatile financiare ale institutiei.

Cercetand clauzele contractuale mai sus citate, in ceea ce priveste conditia de negociere a calendarului de crestere precum si cea individuala, Curtea observa ca aceasta vizeaza doar drepturile negociate potrivit art. 102 alin. 1
lit.a - c
din CCM pentru anii 20122013 si potrivit art.108 (1)
lit.a
din CCM pentru anii 2013-2014 si nu vizeaza si clauza negociata de
compensare a salariului de baza al fiecarui angajat cu indicele de crestere al preturilor de consum, comunicat de I.N.S.

Eficacitatea acestui drept la majorarea salariului de baza prin compensarea cu indicele preturilor de consum este conditionata exclusiv de posibilitatile financiare ale institutiei si nu si de indeplinirea altor conditii.

In ceea ce priveste clauza contractuala pe care intimatii reclamanti isi intemeiaza actiunea este, intr-adevar, asa cum sustine apelanta afectata de o conditie suspensiva, in sensul art. 1400 Cod civil, potrivit caruia ”Conditia este suspensiva atunci cand de indeplinirea sa depinde eficacitatea obligatiei.”

Potrivit dispozitiilor art.1404 Cod civil „(1) Indeplinirea conditiei se apreciaza dupa criteriile stabilite de parti sau pe care acestea este probabil sa le fi avut in vedere dupa imprejurari.”

Curtea constata ca in contractele colective de munca aplicabile perioadei de referinta, partenerii sociali nu au determinat in concret care sunt elementele in functie de care se apreciaza „posibilitatile financiare ale institutiei”.

Este real ca apelanta este o institutie publica a carei finantare se face, potrivit Legii 41/1994, atat din alocari de la bugetul de stat cat si din venituri proprii, insa nu se poate prezuma (in lipsa oricaror notiuni concrete), ca sintagma ”posibilitatile financiare” se identifica cu rentabilitatea institutiei.

Apelanta Societatea Romana de Televiziune, desi a invocat pierderi financiare si implicit lipsa de profitabilitate, nu a prezentat nici o proba de natura a concluziona asupra desfiintarii obligatiei prin indeplinirea evenimentului prefigurat de parti in contractul colectiv de munca, lipsa posibilitatilor financiare, desi avea aceasta obligatie prin raportare la dispozitiile art.272 din Codul muncii.

In plus, pentru anii 2013 - 2014 la negocierea contractului colectiv de munca partenerii sociali au avut in vedere situatia economico - financiara dificila a SRTv (astfel cum se mentioneaza in alin.2 al art. 108, fraza a doua) astfel ca nu se poate retine ca la momentul convenirii asupra clauzei contractuale starea financiara a institutiei (desi precara) impiedica insasi executarea obligatiei la majorarea salariala.

Curtea constata, asadar ca, prin raportare si la dispozitiile art. 1 alin.1, art. 133 alin.1 si art. 144 alin.1 din Legea dialogului social nr. 62/2011 coroborate cu art. 40 alin.2 lit. c) si 229 alin. 4 din Codul muncii, contractele colective de munca in discutie au putere de lege intre partile contractante, angajatorul fiind tinut la acordarea majorarilor salariale convenite, dat fiind faptul ca nu a probat incidenta conditiei suspensive de executare.

In ceea ce priveste apararea apelantei grefata pe dispozitiile art. 41 din Codul muncii, in sensul ca instanta de judecata nu se poate substitui vointei niciuneia dintre parti in sensul de a modifica un element al contractului de munca, respectiv salariul, in lipsa negocierii individuale, Curtea constata ca, pe de o parte ca in cauza angajatorul se opune modificarii salariului, date fiind apararile mai sus analizate, iar pe de alta parte angajatorul are obligatia, conform art. 40 lit c) din Codul muncii sa acorde salariatilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil si din contractele individuale de munca.

In ceea ce priveste apararea apelantei ce vizeaza modalitatea de cuantificare a salariului minim la nivel de societate, prin raportare la prevederile alin.2 al dispozitiilor art. 102 si art. 108 din Contractele colective de munca din Societatea Romana de Televiziune valabile pentru anii 2012-2013 si 2013-2014, Curtea constata ca dreptul rezultat din alin.2 este distinct de dreptul la majorarea salariala rezultat din alin.1 al acelorasi articole. Ca atare, majorarea salariului de baza minim brut din SRTv, astfel incat intotdeauna acesta sa fie cu 40
%
mai mare decat salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata nu include in continutul sau si compensarea salariului de baza cu indicele de crestere al preturilor de consum, acestea coexistand, de vreme ce prin negocierea partenerilor sociali, cele doua drepturi la majorari salariale au fost reglementate distinct, neexistand nici un element de natura a concluziona asupra excluderii reciproce.

Pentru toate aceste argumente, Curtea gasind nefundat apelul, in temeiul dispozitiilor art. 480 noul C.proc.civ. il respinge si pastreaza ca legala si temeinica sentinta apelata.

In baza dispozitiilor art.1064 alin.1 noul C.proc.civ., Curtea dispune restituirea cautiunii in suma de 4003 lei consemnata de apelanta Societatea Romana de Televiziune, conform recipisei de consemnare nr. 4403242/1 din 05.05.2017 (seria TA 3165642), avand in vedere ca prin incheierea pronuntata la data de 11 mai 2017 Curtea de Apel Iasi respinge cererea formulata de apelanta Societatea Romana de Televiziune in contradictoriu cu intimatii S. si V. privind suspendarea executarii provizorii a sentintei civile nr. 553/20.03.2017 pronuntate de Tribunalul Iasi (solicitata prin cererea de apel).