Dreptul la reparatii in cazul unei detentii nelegale (art. 5 § 5)
28 martie 2020Dreptul la imagine si la protejarea fotografiilor; publicarea fotografiilor, a imaginilor si a articolelor
28 martie 2020
Dreptul la instruire, Art. 2 din Protocolul nr. 1 CEDO
I. Principii generale
-
Art. 2 din Protocolul nr. 1 - Dreptul la instruire
„Nimanui nu i se poate refuza dreptul la instruire. Statul, in exercitarea functiilor pe care si le va asuma in domeniul educatiei si al invatamantului, va respecta dreptul parintilor de a asigura aceasta educatie si acest invatamant conform convingerilor lor religioase si filozofice."
Cuvinte-cheie HUDOC
Dreptul la instruire (P1-2) - Respectarea convingerilor religioase ale parintilor (P1-2) - Respectarea convingerilor filozofice ale parintilor (P1-2)
- Prima teza a art. 2 din Protocolul nr. 1 garanteaza un drept individual la instruire. A doua teza garanteaza dreptul parintilor de a asigura educatia copiilor lor in conformitate cu propriile convingeri religioase si filozofice
- Art. 2 din Protocolul nr. 1 formeaza un intreg care este dominat de prima sa teza, dreptul enuntat in a doua teza fiind conex dreptului fundamental la instruire
(Campbell si Cosans impotriva Regatului
Unit,
pct. 40).
- Art. 2 din Protocolul nr. 1 se distinge prin formularea sa negativa, a carei semnificatie este ca
[36]
partile contractante nu recunosc un drept la instruire care le obliga sa organizeze, pe cheltuiala proprie, sau sa subventioneze o anumita forma sau un anumit nivel de invatamant
(Cauza „referitoare la
anumite aspecte ale regimului lingvistic al invatamantului din Belgia" (
„Cauza privind regimul lingvistic belgian"),
pct. 3, p. 31) Astfel, acestea nu au nicio obligatie pozitiva de a institui un sistem public de invatamant sau de a subventiona scoli private. Aceste domenii sunt lasate la latitudinea lor. - Totu si, nu se poate deduce de aici ca statul nu are decat obligatia de a se abtine si nu are nicio obligatie pozitiva de a asigura respectarea acestui drept, astfel cum este protejat de art. 2 din Protocolul nr. 1. Dispozitia consacra intr-adevar un drept cu un anumit continut si obligatii care decurg din acesta. Astfel, statele nu pot sa refuze dreptul la instruire pentru institutiile de invatamant pe care au ales sa le instituie sau sa le autorizeze.
- Dreptul la instruire nu este totusi un drept absolut, deoarece poate da nastere anumitor limitari admise implicit, tinand seama de faptul ca, „prin insasi natura, acesta impune reglementarea de catre stat"
(ibidem,
pct. 5, p. 32 ; a se vedea, de asemenea,
mutatis mutandis
, Golder impotriva Regatului
Unit,
pct. 38; Fayed impotriva Regatului Unit, pct. 65). Prin urmare, in aceasta materie, autoritatile nationale beneficiaza de o anumita marja de apreciere, insa este de competenta Curtii sa se pronunte in ultima instanta cu privire la respectarea cerintelor Conventiei. Pentru a se asigura ca limitarile puse in aplicare nu reduc dreptul in cauza in asemenea masura incat afecteaza insasi esenta acestuia si il priveaza de eficacitatea sa, Curtea trebuie sa se convinga ca acestea sunt previzibile pentru justitiabil si urmaresc un obiectiv legitim
[Leyla Sahin impotriva Turciei
(MC), pct. 154]. - Spre deosebire de art. 8 - 11 din Conventie, restrangerile permise nu sunt legate de o enumerare exhaustiva a unor „obiective legitime" in temeiul art. 2 din Protocolul nr. 1. In plus, o astfel de limitare este compatibila cu articolul in cauza numai daca exista un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele utilizate si scopul urmarit
(ibidem,
pct. 154 si urm.). - Conventia trebuie interpretata ca un intreg si art. 2 din Protocolul nr. 1 constituie, cel putin in ceea ce prive ste a doua teza a acestuia, o
lex specialis
in raport cu art. 9 in domeniul educatiei si invatamantului
[Folger0 si altii impotriva Norvegiei(
MC),
pct. 84; Lautsi si altii impotriva Italiei (MC), pct. 59 si Osmanoglu si Kocaba s impotriva Elvetiei, pct. 90-93].
- Intr-o societate democratica, dreptul la instruire, indispensabil pentru realizarea drepturilor omului, ocupa un loc atat de important incat o interpretare restrictiva a primei teze a art. 2 din Protocolul nr. 1 nu ar corespunde cu obiectivul si scopul acestei dispozitii
[Leyla Sahin impotriva Turciei
(MC), pct. 137 ; Timichevimpotriva Rusiei, pct. 64; tam impotriva Turciei, pct. 52; Velyo Velevimpotriva
Bulgariei,
pct. 33]. - Drepturile recunoscute la art. 2 din Protocolul nr. 1 trebuie interpretate nu numai in lumina celor doua teze ale dispozitiei, ci si a altor dispozitii ale Conventiei, in special a art. 8, 9 si 10 din Conventie
[Folger0 si altii impotriva Norvegiei
(MC), pct. 84], care proclama dreptul oricarei persoane, inclusiv parintii si copiii, la „respectarea vietii private si de familie"
[Catan si altii impotriva Republicii Moldova
si Rusiei
(MC), pct. 143], care include notiunea de autonomie personala
(Enver Sahin impotriva Turciei*,
pct. 72), la „libertatea de gandire, de con stiinta si de religie" si la „libertatea de a primi sau de a comunica informatii sau idei". In plus, art. 2 din Protocolul nr. 1 este, de asemenea, strans legat de art. 14 din Conventie si de interzicerea discriminarii. - Art. 2 din Protocolul nr. 1 trebuie interpretat astfel incat sa fie compatibil cu celelalte norme de drept international, din care Conventia face parte integranta
[Catan si altii impotriva Republicii
Moldova si Rusiei
(MC), pct. 136]. Pentru interpretarea notiunilor care se regasesc la art. 2 din Protocolul nr. 1, Curtea s-a bazat deja, in jurisprudenta sa, pe dispozitii referitoare la dreptul la educatie prevazute in instrumentele internationale, cum ar fi, printre altele, Declaratia universala a drepturilor omului (1948), Conventia privind lupta impotriva discriminarii in domeniul invatamantului (1960), Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale (1966), Conventia internationala privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasiala (1966)
(ibidem,
pct. 77-81), Conventia cu privire la recunoa sterea atestatelor obtinute in invatamantul superior in statele din regiunea Europei
[Leyla Sahin impotriva Turciei
(MC), pct. 66], Conventia Organizatiei Natiunilor Unite cu privire la drepturile copilului (1989)
(Timichev impotriva Rusiei,
pct. 64), Conventia Organizatiei Natiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilitati (2006)
(tam impotriva Turciei,
pct. 53), Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale sau Carta sociala europeana revizuita
(Ponomaryovi impotriva Bulgariei,
pct. 34-35).
-
Prima teza a art. 2 din Protocolul nr. 1
„Nimanui nu i se poate refuza dreptul la instruire. [...]"
Cuvinte-cheie HUDOC
Dreptul la instruire (P1-2)
- Formarea si instruirea vizeaza accesul la institutiile de invatamant existente la un moment dat
(Cauza privind regimul lingvistic belgian,
pct. 4, p. 31), transmiterea de cuno stinte si formarea intelectuala
(Campbell si Cosans impotriva Regatului Unit,
pct. 33), dar si posibilitatea de a obtine un beneficiu de pe urma formei de invatamant urmate, prin recunoa sterea oficiala a studiilor realizate, in conformitate cu normele in vigoare in fiecare stat
(Cauza privind regimul lingvistic belgian,
pct. 3-5, pp. 30-32), de exemplu prin eliberarea unei diplome. Dar refuzul de a recunoa ste un stagiu de specializare in medicina, efectuat in strainatate, din cauza neindeplinirii conditiilor necesare, nu a constituit o incalcare a art. 2 din Protocolul nr. 1
(Kok impotriva Turciei,
pct. 60). - Art. 2 din Protocolul nr. 1 se refera la invatamantul primar
(Sulak impotriva Turciei,
decizia Comisiei), dar si la cel secundar
[Cipru impotriva Turciei
(MC), pct. 278], la invatamantul superior
[Leyla Sahin impotriva Turciei
(MC), pct.
141; Mursel Eren impotriva Turciei,
pct. 41] si la cel specializat. Astfel, titularii dreptului prevazut la art. 2 din Protocolul nr. 1 sunt copiii, dar si adultii, adica orice persoana care dore ste sa beneficieze de dreptul la instruire
(Velyo Velev impotriva Bulgariei)
. - Avand in vedere ca art. 2 din Protocolul nr. 1 la Conventie se aplica invatamantului universitar, acesta impune, in acest context, oricarui stat care a creat institutii de invatamant superior sa se asigure ca acestea sunt efectiv accesibile
[Leyla Sahin impotriva Turciei
(MC), pct. 136-137]. Cu alte cuvinte, accesul la institutiile de invatamant superior existente la un moment dat face parte integranta din dreptul prevazut la prima teza a art. 2 din Protocolul nr. 1
(Mursel Eren impotriva Turciei,
pct. 41 ; Irfan
Temel si altii impotriva Turciei,
pct. 39). - In plus, statul este responsabil de scolile publice, dar si de cele private (Kjeldsen, Busk Madsen si
Pedersen impotriva Danemarcei)
.
De asemenea, statul nu poate delega institutiilor private sau persoanelor particulare obligatiile sale de a asigura tuturor dreptul la instruire. Art. 2 din Protocolul nr. 1 garanteaza dreptul de a deschide si de a administra o scoala privata, dar statele nu au o obligatie pozitiva de a subventiona o anumita forma de invatamant
(Verein Gemeinsam Lernen impotriva
Austriei,
decizia Comisiei). Pe de alta parte, nu se poate afirma ca a doua teza a art. 2 din Protocolul nr. 1 la Conventie impune admiterea unui copil intr-o scoala privata
[Sanlisoy impotriva Turciei
(dec.)]. In cele din urma, statul are obligatia pozitiva de a proteja copiii impotriva relelor tratamente in scolile publice si private
[O'Keeffe impotriva Irlandei
(MC), pct. 144-152]. - Dreptul la instruire impune, prin insa si natura sa, reglementarea de catre stat, care poate varia in timp si spatiu in functie de nevoile si resursele comunitatii si indivizilor. O astfel de reglementare nu trebuie sa aduca niciodata atingere esentei dreptului la instruire si nici sa contravina altor drepturi consacrate de Conventie. De asemenea, Conventia implica pastrarea unui echilibru just intre apararea interesului general al comunitatii si respectarea drepturilor fundamentale ale omului
(Cauza privind
regimul lingvistic belgian,
pct. 5, p. 32).
- Exista limitari ale dreptului la instruire, de si din art. 2 din Protocolul nr. 1 nu reiese nicio limitare expresa. Totu si, aceste limitari nu trebuie sa aduca atingere esentei dreptului la instruire si sa il priveze de eficacitate. Limitarile trebuie sa fie prevazute de lege si sa urmareasca un scop legitim, de si nu exista o enumerare exhaustiva a „obiectivelor legitime" in temeiul art. 2 din Protocolul nr. 1
(Leyla Sahin impotriva Turciei,
pct. 154).
1. Limba
- Art. 2 din Protocolul nr. 1 nu precizeaza limba in care ar trebui sa fie furnizata educatia pentru ca dreptul la instruire sa fie respectat. Cu toate acestea, dreptul la instruire ar fi golit de sens daca nu ar implica dreptul titularilor sai de a beneficia de o educatie in limba nationala sau in una din limbile nationale, dupa caz
(Cauza privind regimul lingvistic belgian,
pct. 3, p. 31). - Astfel, cauza Catan si altii impotriva Republicii Moldova si Rusiei (MC) privea incalcarea dreptului la instruire ca urmare a inchiderii fortate a unor institutii de invatamant in legatura cu politica
lingvistica a unor autoritati separatiste si masurile de hartuire ulterioare deschiderii acestora. Niciun element nu sugera ca aceste masuri urmareau un obiectiv legitim. Marea Camera a subliniat importanta fundamentala a invatamantului primar si secundar pentru dezvoltarea personala si succesul viitor al oricarui copil. Aceasta a reamintit dreptul de a beneficia de educatie in limba sa nationala. Statul care exercita un control efectiv in perioada in cauza privind administratia respectiva, de si acesta nu a intervenit nici direct, nici indirect in politica lingvistica a acesteia, si-a angajat raspunderea in ceea ce prive ste atingerea adusa dreptului la instruire.
- Excluderea temporara a studentilor care au solicitat conducerii universitatii introducerea unor cursuri optionale de limba kurda a constituit, de asemenea, o incalcare
(irfan Temel si altii
impotriva
Turciei,
tolgegen si altii impotriva Turciei*,
si infra, la punctul/titlul „
Sanctiuni disciplinare
").
- Refuzul unui stat de a garanta accesul la o institutie de invatamant poate constitui o incalcare a dreptului la instruire
(Campbell si Cosans impotriva Regatului Unit)
. - Totu si, Curtea recunoa ste proportionalitatea anumitor restrictii privind dreptul de acces la instruire.
- Un stat poate sa impuna criterii de admitere intr-o institutie de invatamant. Cu toate acestea, modificarea inopinata a regulilor de acces la universitate, fara adoptarea unor masuri tranzitorii corective, poate constitui o incalcare a art. 14 din Conventie, coroborat cu art. 2 din Protocolul nr. 1
(Altinay impotriva Turciei,
pct. 56-61). Astfel, intrucat reclamantul nu a putut sa prevada modificarile aduse regulilor de acces la invatamantul superior si in absenta oricarei masuri corective aplicabile in cazul sau, diferenta de tratament in litigiu a limitat dreptul de acces al reclamantului la invatamantul superior, privandu-l de eficacitatea sa, si, prin urmare, nu a fost in mod rezonabil proportionala cu scopul urmarit. - Nu a fost considerata drept o negare a dreptului la instruire limitarea dreptului de acces la invatamantul superior la studentii care atinsesera nivelul academic necesar pentru a beneficia cat mai mult de cursurile oferite(X. impotriva Regatului Unit, decizia Comisiei). In aceasta cauza, reclamantul nu promovase examenele din primul an si nu frecventase cu regularitate cursurile obligatorii. Universitatea a considerat ca acesta nu avea un nivel suficient pentru a i se permite repetarea primului an de studii, dar nu s-a opus ca acesta sa urmeze cursuri in alt domeniu.
- In plus, un stat poate stabili o durata maxima pentru studiile universitare. In decizia Comisiei X.
impotriva Austriei,
statul austriac a stabilit la sapte ani durata maxima a studiilor medicale si a refuzat sa ii acorde reclamantului acces la o facultate de Medicina, deoarece acesta nu promovase examenele in termenul stabilit.
- Legislatia care impunea un examen de admitere cu
numerus clausus
pentru admiterea la studii universitare de medicina si stomatologie (sectoarele public si privat) nu a constituit o incalcare a dreptului la instruire
(Tarantino si altii impotriva Italiei)
.
In ceea ce prive ste conditiile examenului de admitere, evaluarea candidatilor prin intermediul unor criterii pertinente pentru a identifica studentii cei mai merituo si a constituit o masura proportionala, menita sa asigure un nivel de educatie minim si suficient in universitati. In ceea ce prive ste sistemul
numerus clausus
in sine, existenta acestuia era justificata de capacitatea si potentialele resurse ale universitatilor si de nevoia societatii pentru o anumita profesie.
Anularea rezultatului pozitiv al unui candidat la examenul de admitere la universitate, avand in vedere rezultatele mediocre obtinute de acesta in anii precedenti, a cauzat o incalcare a dreptului la instruire
(Mursel Eren impotriva Turciei)
.
Aceasta decizie nu avea niciun temei legal sau rational si, prin
Ghid privind art. 2 din Protocolul nr. 1 - Dreptul la instruire urmare, a avut un caracter arbitrar.
- Statul poate avea motive legitime sa limiteze beneficiul unor servicii publice costisitor din punct de vedere al resurselor, intr-o anumita masura, in domeniul educatiei, dar nu fara rezerve. Cu cat nivelul de educatie este mai inalt, cu atat marja de apreciere a statului se extinde, invers proportional cu importanta pe care o are forma de educatie respectiva pentru persoanele in cauza si pentru societate, in general. Or, invatamantul secundar joaca un rol din ce in ce mai important in dezvoltarea cu succes, precum si in integrarea sociala si profesionala a persoanelor in cauza. Eventualele restrictii privind accesul la acest tip de invatamant nu trebuie, in special, sa aiba ca efect crearea unui sistem discriminatoriu, contrar art. 14 din Conventie
(Ponomaryovi impotriva Bulgariei)
.
- Dreptul la instruire nu poate fi invocat pentru a permite accesul sau sederea strainilor pe teritoriul national
(Studenti straini impotriva Regatului Unit,
decizia Comisiei, pct. 4). In aceasta cauza, expulzarea unui student strain nu aducea atingere, in principiu, dreptului la instruire, intrucat acest drept privea in special invatamantul primar. - Altfel, doar considerente foarte serioase pot determina Curtea sa aprecieze compatibila cu Conventia o diferenta de tratament bazata exclusiv pe motive de cetatenie. Dreptul la instruire este protejat direct de Conventie si prive ste un serviciu public cu o natura foarte specifica, de care beneficiaza nu doar utilizatorii acestuia, ci si societatea in sens mai larg, a carei dimensiune democratica implica integrarea minoritatilor
(Ponomaryovi impotriva Bulgariei)
. - In plus, in cauza Timichev impotriva Rusiei, copiilor reclamantului li s-a refuzat accesul la scoala pe care o frecventasera in cursul ultimilor doi ani. Motivul real al acestui refuz era faptul ca restituirea de catre tata a legitimatiei de migrant, al carui titular era, determinase decaderea acestuia din dreptul de a fi inscris in registrul persoanelor domiciliate in ora s. Cu toate acestea, conform sistemului juridic rus, dreptul copiilor la instruire nu putea sa depinda de locul de re sedinta al parintilor acestora. Prin urmare, Curtea a considerat ca, astfel copiii reclamantului au fost privati de dreptul la instruire, recunoscut de dreptul intern.
- Curtea a considerat ca fiind inadmisibila, pentru lipsa vadita de fundament, cererea prin care a fost contestata obligatia de a obtine o diploma de absolvire a invatamantului primar, inainte de a urma cursurile de studiere a Coranului
[tiftgi impotriva Turciei
(dec.)]. Astfel, scopul acestei obligatii era ca minorii care doreau sa urmeze o formare religioasa in studiul Coranului sa dobandeasca un anumit grad de „maturitate", printr-o educatie elementara oferita in scoala primara. Aceasta cerinta legala si conditie prealabila viza limitarea exercitarii unei eventuale indoctrinari a minorilor, aflati la o varsta la care apar numeroase intrebari, fiind totodata u sor de influentat de cursurile de studiere a Coranului.
- Persoanele detinute legal continua sa beneficieze de toate drepturile si libertatile fundamentale garantate de Conventie, cu exceptia dreptului la libertate. Prin urmare, ace stia au dreptul la instruire, garantat de art. 2 din Protocolul nr. 1. Astfel, refuzul de a inscrie un inculpat la scoala existenta in cadrul penitenciarului a constituit o incalcare a art. 2 din Protocolul nr. 1
(Velyo Velev impotriva Bulgariei)
.
Cu toate acestea, detinutii nu pot invoca art. 2 din Protocolul nr. 1 pentru a impune statului obligatia de a organiza un anumit tip de instruire sau formare in inchisoare.
Faptul ca reclamantul a fost impiedicat, in perioada corespunzatoare detentiei sale, ulterior condamnarii pronuntate de catre un tribunal, sa i si continue educatia universitara, nu a fost considerat ca fiind o privare de dreptul la instruire in sensul art. 2 din Protocolul nr. 1
[Georgiou impotriva Greciei
(dec.); Durmaz si altii impotriva Turciei (dec.); Arslan impotriva Turciei (dec.)]. In plus, Curtea a declarat
inadmisibila, pentru lipsa vadita de fundament, cererea privind imposibilitatea reclamantului de a- si finaliza ultimul an de liceu in timpul executarii unei pedepse cu inchisoarea
(Epistatu impotriva
Romaniei)
.
Aceasta a concluzionat, de asemenea, ca nu a existat nicio ingerinta in exercitarea dreptului la instruire al unui reclamant care incetase sa urmeze cursurile scolii „A doua sansa", nu din cauza refuzului autoritatilor penitenciarului de a-l inscrie la aceste cursuri si nici a izolarii sale intr-o celula disciplinara, ci in urma renuntarii voluntare a acestuia
(Koureas si altii impotriva Greciei*
,
pct. 97-99).
- In cauza Aliimpotriva Regatului Unit, Curtea a constatat ca un elev poate fi exclus din invatamantul secundar o perioada lunga de timp, ca urmare a unei anchete penale privind un incident care a avut loc in cadrul respectivei unitati de invatamant, fara a aduce atingere dreptului sau la instruire, cu conditia ca excluderea in cauza sa respecte principiul proportionalitatii. In fapt, reclamantul a fost exclus doar pana la finalul anchetei penale. De asemenea, i s-au oferit cursuri alternative pe durata perioadei de excludere si, chiar daca respectivele cursuri propuse nu acopereau intreaga programa nationala, acestea erau adecvate, avand in vedere ca perioada de excludere a fost considerata intotdeauna temporara, urmand sa se incheie odata finalizarea anchetei. Alta ar fi insa situatia daca un elev cu varsta necesara pentru a urma invatamantul obligatoriu ar fi exclus definitiv dintr-o institutie, fara ca ulterior sa poata urma cursuri la zi intr-o alta scoala, in conformitate cu programa nationala.
- Intreruperea educatiei cauzata de o expulzare nu a fost considerata contrara art. 2 din Protocolul nr. 1. In fapt, daca expulzarea din tara gazda impiedica persoana in cauza sa i si continue studiile acolo, aceasta masura nu poate fi considerata, in sine, o atingere adusa dreptului sau la instruire in sensul art. 2 din Protocolul nr. 1 (a se vedea deciziile Comisiei Sorabjee impotriva Regatului Unit;
Jaramillo
impotriva Regatului Unit
; Dabhi impotriva Regatului Unit)
. - In plus, evacuarea reclamantului tigan de pe terenul sau, in timp ce nepotii acestuia mergeau la o scoala situata langa domiciliul lor, pe terenul in cauza, nu a constituit o incalcare a art. 2 din Protocolul nr. 1 In fapt, reclamantul nu si-a fundamentat capatul sau de cerere potrivit caruia nepotilor sai li s-a negat efectiv dreptul la instruire, ca urmare a masurilor de amenajare denuntate
[Lee impotriva
Regatului Unit
(MC)].
- Aplicarea de masuri disciplinare, cum ar fi suspendarea sau exmatricularea dintr-o institutie de invatamant, pentru a asigura respectarea normelor interne, nu este, in principiu, contestata. Cu toate acestea, o astfel de masura nu poate aduce atingere drepturilor garantate prin Conventie (
Colgecen si altii impotriva Turciei
*, pct. 50-51). - De asemenea, dreptul la instruire nu interzice excluderea temporara sau definitiva dintr-o institutie de invatamant pentru frauda
(Sulak impotriva Turciei,
decizia Comisiei) sau conduita neadecvata
(Whitman impotriva Regatului Unit,
decizia Comisiei). - In cauza
Colgecen si altii impotriva Turciei
*, studenti turci de etnie kurda, care studiau la Universitatea din Istanbul, au fost exmatriculati sau suspendati din universitate, dupa ce solicitasera introducerea unor cursuri in limba kurda. Totu si, executarea acestor sanctiuni disciplinare a fost suspendata cateva luni mai tarziu, in a steptarea rezultatului procedurilor administrative initiate de catre reclamanti. Toti ace stia au fost reinscri si la facultatile lor respective si li s-a permis sa sustina examenele pe care nu le promovasera. Cu o singura exceptie, toti studentii au obtinut diploma de absolvire. Instantele nationale au anulat sanctiunile, pe motiv ca nici opiniile exprimate in cererile reclamantilor, nici forma in care acestea au fost formulate nu justificau sanctiunile disciplinare. Observand ca studentii au fost sanctionati doar pentru ca i si exprimasera opinia, Curtea a subliniat importanta, in acest context, a libertatii de exprimare in lumina art. 10 din Conventie, inainte de a constata incalcarea art. 2 din Protocolul nr. 1 (pct. 55-56). - Curtea a respins, pentru lipsa unui „prejudiciu important" [art. 35 § 3 lit. b) din Conventie], o cerere privind excluderea temporara a unui elev (a se vedea circumstantele specifice cauzei, in decizia C.P.
impotriva Regatului Unit)
.
- Intarzierea reintegrarii copiilor diagnosticati in mod gre sit cu lepra si exmatriculati din scoala a constituit o incalcare a art. 2 din Protocolul nr. 1, deoarece aceasta intarziere nu era proportionala cu obiectivul legitim urmarit
(Memlika impotriva Greciei)
.
In cazul in care este necesar ca autoritatile sa ia masurile adecvate pentru a evita orice risc de contaminare, in vederea protejarii sanatatii copiilor si a profesorilor din scoli, autoritatile au obligatia sa dea dovada de diligenta si promptitudine, astfel incat sa concilieze protectia intereselor colectivitatii si cea a intereselor persoanelor care fac obiectul unor astfel de masuri.
Related posts
1 aprilie 2020
1 aprilie 2020
1 aprilie 2020