Distribuirea sumelor obţinute din valorificarea altui bun decât cel care a făcut obiectul garanţiei, în procedura insolvenţei

 

Cuprins pe materii: Insolvenţă

Indice alfabetic: Contestaţia creditorului garantat împotriva modalităţii de distribuire a sumelor obţinute din valorificarea altui bun decât cel care a făcut obiectul garanţiei Temei de drept: art. 121 al. 1 şi 2 din Legea nr. 85/2006

Creanţă garantată, distribuirea sumelor obţinute din valorificarea altui bun decât cel care a făcut obiectul garanţiei. Interpretarea dispoziţiilor art. 121 al. 1 şi 2 din Legea nr. 85/2006. Sumele obţinute din vânzarea bunurilor asupra cărora este constituită garanţia sunt destinate acoperirii creanţei garantate. îndreptăţirea la care se referă al. 3 al aceluiaşi articol nu are în vedere că acesta ar avea prioritate la distribuirea sumelor obţinute din vânzarea bunului adus ca garanţie în favoarea altui creditor garantat.

Curtea de Apel Iaşi, Secţia civilă, Decizia civilă nr. 148/29.03.2018

În cadrul criticilor formulate, recurenta F SRL a invocat considerentele deciziei civile nr. 702 din 08.10.2014 pronunţate de către Curtea de Apel Iaşi, prin care s-a dispus înscrierea în tabelul preliminar cu întreaga creanţă ca fiind creanţă garantată, arătându-se că Legea insolvenţei protejează creanţele garantate în raport cu creanţele chirografare, astfel ca primele au prioritate din preţul bunurilor constituite ca garanţie.

A mai arătat recurenta că nefiind trecut în dreptul nici unei creanţe din categoria creditorilor garantaţi vreun rang care să confere un drept de întâietate asupra celeilalte creanţe garantate, acest fapt conduce la concluzia că aceste creanţe participă în mod egal la distribuirea sumelor obţinute în cadrul procedurii de insolventa, astfel ca distribuirea se efectuează în mod proporţional cu valoarea creanţelor înscrise în tabelul definitiv rectificat, conform pct. 2 al alin. l al art. 121 din Legea nr. 85/2006.

Prima instanţă a reţinut că deşi creanţa contestatoarei este una garantată, în speţă nu a fost valorificat bunul asupra căreia a fost constituită garanţia sa, stocul de marfă, ci bunul asupra căruia a fost constituită garanţia în favoarea creditoarelor BANCA şi ANAF DFP Vaslui.

Interpretarea dispoziţiilor art. 121 al. 1 şi 2 din Legea nr. 85/2006 reţinută de prima instanţă este cea corectă, sumele obţinute din vânzarea bunurilor asupra cărora este constituită garanţia fiind destinate acoperirii creanţei garantate. Această interpretare este neechivocă din conţinutul al. 2: „în cazul în care sumele realizate din vânzarea acestor bunuri ar fi insuficiente pentru plata în întregime a respectivelor creanţe garantate, creditorii vor avea, pentru diferenţă, creanţe chirografare care vor veni în concurs cu cele cuprinse în categoria corespunzătoare, potrivit naturii lor, prevăzute la art. 123”.

Îndreptăţirea la care se referă al. 3 al aceluiaşi articol nu are în vedere că acesta ar avea prioritate la distribuirea sumelor obţinute din vânzarea bunului adus ca garanţie în favoarea altui creditor garantat.

Criticile recurentei au ca fundament interpretarea eronată a textului de lege invocat, în sensul că poziţia de creditor garantat îi conferă acestuia preferinţa la distribuirea sumelor provenite din valorificarea bunurilor constituie drept garanţie în favoarea sa şi nicidecum la distribuirea sumelor provenite din alte surse.

În ce priveşte faptul că în tabelul creanţelor nu s-ar fi trecut rangul unei creanţe nu are relevanţă întrucât fiecare creanţă care beneficiază de o cauză de preferinţă se referă strict la garanţia ce s-a adus în favoarea sa. Nici interpretarea că bunurile imobile ar fi fost achiziţionate din sumele obţinute din vânzarea stocului de marfă nu pot fi primite, de vreme ce în acest caz nu se mai poate vorbi de existenţa garanţiei în materialitatea sa. Mai mult decât atât bunurile ipotecate vândute au fost achiziţionate de debitoare anterior încheierii contractului cu nr. 16561/6.11.2009, titlul în baza căruia recurenta şi-a înscris creanţa, prin urmare nici din această perspectivă apărările acesteia nu pot fi primite.

Pentru motivele expuse şi reţinând că prima instanţă a stabilit corect situaţia de fapt şi a aplicat judicios dispoziţiile legale relevante, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 312 Cod procedură civilă, a respins recursul şi a menţinut sentinţa recurată.