Detentia pentru nerespectarea unei hotarari pronuntate de o instanta sau a unei obligatii prevazute de lege

1. Art. 5 § 1 din Conventie

   „1. [...] Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu exceptia urmatoarelor cazuri  si potrivit cailor legale:

   [...]

   b) daca a facut obiectul unei arestari sau al unei detineri legale pentru nesupunerea la o hotarare pronuntata, conform legii, de catre un tribunal ori in vederea garantarii executarii unei obligatii prevazute de lege;"

   Cuvinte-cheie HUDOC

   Privare de libertate (5-1) - Cai legale (5-1) - Arestare sau detentie legala (5-1)

   Hotarare pronuntata conform legii de catre o instanta (5-1-b) - Nerespectarea unei hotarari pronuntate conform legii de catre o instanta (5-1-b) - Garantarea executarii unei obligatii prevazute de lege (5-1-b)

   
   
   Nerespectarea unei hotarari pronuntate de catre o instanta
   

64. Termenii utilizati in prima teza a art. 5 § 1 lit. b) implica faptul ca persoana arestata sau retinuta trebuie sa aiba posibilitatea de a se conforma unei hotarari pronuntate de catre o instanta  si nu a facut acest lucru
    (Beiere impotriva Letoniei,
    pct. 49).
65. Refuzul unei persoane de a se supune anumitor masuri sau de a urma o anumita procedura inainte ca o instanta competenta sa-i solicite acest lucru nu are nicio valoare ca o prezumtie in deciziile cu privire la respectarea unei astfel de hotarari judecatore sti
    (Petukhova impotriva Rusiei,
    pct. 59).
66. Autoritatile interne trebuie sa pastreze un just echilibru intre importanta, intr-o societate democratica, de a asigura respectarea hotararilor pronuntate conform legii de catre o instanta  si importanta dreptului la libertate. In acest sens, trebuie sa se aiba in vedere scopul hotararii, posibilitatea materiala de a fi respectata  si durata detentiei. Problema proportionalitatii joaca aici un rol deosebit de important
    (Gatt impotriva Maltei,
    pct. 40).
67. 
    Organele Conventiei au considerat ca prima teza a art. 5 § 1 lit. b) se aplica in cazurile care se refera, printre altele, la neplata unei amenzi dispuse de o instanta
    (Velinov impotriva „Fostei Republici
    
    Iugoslave a Macedoniei"; Airey impotriva Irlandei,
    decizie a Comisiei), refuzul de a se supune unui examen psihiatric
    (X. impotriva Germaniei,
    decizie a Comisiei din 10 decembrie 1975) sau de a efectua un test de sange dispus de o instanta (X. impotriva Austriei, decizie a Comisiei), privind nerespectarea impunerii arestului la domiciliu
    (Freda impotriva Italiei,
    decizie a Comisiei) sau a unei decizii prin care se dispunea predarea unui copil catre un parinte
    [Paradis impotriva Germaniei
    (dec.)], privind refuzul de a respecta o somatie
    (Steel si altii impotriva Regatului Unit)
    ,
    privind nerespectarea conditiilor de liberare pe cautiune
    (Gatt impotriva Maltei)
     si de internare intr-un spital de psihiatrie
    (Trutko
    
    impotriva Rusiei
    si Beiere impotriva Letoniei, in care procedurile interne nu ofereau garantii suficiente impotriva arbitrarului).
    

2. 
   Executarea unei obligatii prevazute de lege
   

68. Teza a doua a art. 5 § 1 lit. b) nu autorizeaza detentia decat daca masura este luata „in vederea garantarii executarii" unei obligatii prevazute de lege. Trebuie a sadar, pe de o parte, ca persoana vizata de aceasta masura sa nu fi executat o obligatie  si, pe de alta parte, ca arestarea  si plasarea sa in detentie sa urmareasca executarea acestei obligatii, fara a avea un caracter punitiv. Temeiul legal al detentiei prevazut de art. 5 § 1 lit. b) dispare in momentul executarii obligatiei in cauza
    [Vasileva
    
    impotriva Danemarcei,
    pct. 36; S., V. si A. impotriva Danemarcei (MC), pct. 80-81].
69. Art. 5 § 1 lit. b) face trimitere la dreptul intern in ceea ce prive ste continutul obligatiei, precum  si procedura care trebuie urmata ca obligatia respectiva sa fie impusa  si respectata
    [Rojkov impotriva
    
    Rusiei (nr. 2),
    pct. 89].
70. Obligatia trebuie sa fie specifica  si concreta
    (Ciulla impotriva Italiei,
    pct. 36). O interpretare exhaustiva ar conduce la rezultate incompatibile cu ideea statului de drept [S., V. si A. impotriva
    
    Danemarcei
    (MC), pct. 83; Engel si altii impotriva Tarilor de Jos, pct. 69; Iliya Stefanov impotriva
    
    Bulgariei,
    pct. 72].
71. Obligatia de a nu comite infractiuni nu poate fi considerata „specifica  si concreta" decat daca locul  si data savar sirii iminente  si potentialele sale victime au fost precizate in mod suficient. Fiind o obligatie de a nu face, spre deosebire de o obligatie de a face, trebuie, inainte de a concluziona ca o persoana a incalcat obligatia in cauza, ca aceasta sa fi  stiut actul precis de la care sa se abtina de a-l comite  si sa se demonstreze ca nu a avut intentia de a se abtine de la acesta
    (Ostendorf impotriva
    
    Germaniei,
    pct. 93-94).

Obligatia de a nu comite infractiuni in viitorul apropiat nu poate fi considerata specifica  si concreta atat timp cat nu au fost indeplinite masurile specifice ce au fost dispuse [S., V. si A. impotriva

Danemarcei
(MC), pct. 83].

72. In temeiul Conventiei, o arestare nu este admisibila decat daca executarea „obligatiei prevazute de lege" nu poate fi obtinuta prin masuri mai putin severe
    (Khodorkovskiy impotriva Rusiei,
    pct. 136). In plus, principiul proportionalitatii impune sa se stabileasca un echilibru intre necesitatea in cadrul unei societati democratice de a garanta executarea imediata a obligatiei in cauza  si importanta dreptului la libertate
    [Saadi impotriva Regatului Unit
    (MC), pct. 70].
73. In aceasta ultima privinta, Curtea va tine seama de natura obligatiei care decurge din legislatia aplicabila, inclusiv de obiectul  si de scopul subiacente ale acesteia, de persoana arestata  si de circumstantele specifice care au condus la detentia sa, precum  si de durata acesteia [S., V. si A.
    
    impotriva Danemarcei
    (MC), pct. 75; Vasileva impotriva Danemarcei, pct. 38; Epple impotriva
    
    Germaniei,
    pct. 37].
74. 
    Curtea a examinat, in temeiul celei de-a doua teze a art. 5 § 1 lit. b), situatii cum ar fi obligatia de a se supune la un control de securitate la intrarea pe teritoriul unei tari
    (McVeigh si altii impotriva
    
    Regatului Unit,
    raport al Comisiei), obligatia de a- si declina identitatea
    [Vasileva impotriva
    
    Danemarcei, Novotka impotriva Slovaciei
    (dec.); Sarigiannis impotriva Italiei]
    ,
    obligatia de se supune unui examen psihiatric
    (Nowicka impotriva Poloniei)
    ,
    obligatia de a parasi un anumit loc
    (Epple
    
    impotriva Germaniei)
    ,
    obligatia de a se prezenta la o sectie de politie pentru interogatoriu
    (Iliya
    
    Stefanov impotriva Bulgariei,
    Osypenko impotriva Ucrainei  si Khodorkovskiy impotriva Rusiei), obligatia de a nu tulbura ordinea publica prin comiterea unei infractiuni (Ostendorf impotriva
    
    Germaniei)
     si obligatia de a comunica unde se afla bunurile care fac obiectul unui sechestru pentru a garanta plata unor datorii fiscale
    (Gothlin impotriva Suediei)
    .
    

2. 
   Arest preventiv
   

1. Art. 5 § 1 lit. c) din Conventie

   „1. [...] Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu exceptia urmatoarelor cazuri  si potrivit cailor legale:

   [...]

   c) daca a fost arestat sau retinut in vederea aducerii sale in fata autoritatii judiciare competente, atunci cand exista motive verosimile de a banui ca a savar sit o infractiune sau cand exista motive temeinice ale necesitatii de a-l impiedica sa savar seasca o infractiune sau sa fuga dupa savar sirea acesteia."

   Cuvinte-cheie HUDOC

   Privare de libertate (5-1) - Cai legale (5-1) - Arestare sau detentie legala (5-1)

   Aducere in fata autoritatii judiciare competente (5-1-c) - Infractiune (5-1-c) - Motive temeinice de a banui (5-1-c) - Necesitatea rezonabila de a impiedica savar sirea unei infractiuni (5-1-c) - Necesitatea rezonabila de a impiedica fuga (5-1-c)

   
   
   Scopul arestarii si al detentiei
   

75. Teza „in vederea aducerii sale in fata autoritatii judiciare competente" se refera la trei ipoteze alternative pentru arestare sau detentie vizate de art. 5 § 1 lit. c)
    [Lawless impotriva Irlandei (nr. 3),
    
    pct. 13-14; Irlanda impotriva Regatului Unit, pct. 196].
76. O persoana nu poate fi detinuta, in temeiul art. 5 § 1 lit. c), decat in cadrul unei proceduri penale, in vederea aducerii sale in fata autoritatii judiciare competente atunci cand este suspectata ca a comis o infractiune
    ( Sahin Alpay impotriva Turciei,
    pct. 103; Jecius impotriva Lituaniei, pct. 50; Schwabe si
    
    M.G. impotriva Germaniei,
    pct. 72).
77. A doua situatie a acestei dispozitii („motive temeinice de a crede in necesitatea de a-l impiedica sa savar seasca o infractiune") nu permite o politica de preventie generala indreptata impotriva unei persoane individuale sau unei categorii de persoane care sunt percepute de autoritati ca fiind periculoase sau predispuse la savar sirea de infractiuni. Acest motiv de detentie nu face nimic altceva decat sa ofere statelor contractante un mijloc pentru a preveni o infractiune concreta  si precisa cu privire, in special, la locul  si momentul savar sirii, precum  si la victimele acesteia. Pentru ca o detentie sa fie justificata in cadrul celei de-a doua situatii de la art. 5 § 1 lit. c), autoritatile trebuie sa demonstreze in mod convingator ca persoana in cauza a fost implicata dupa toate probabilitatile intr-

1. infractiune concreta  si precisa, iar savar sirea ei nu a fost prevenita de detentie [5., V. si A. impotriva
   
   Danemarcei
   (MC), pct. 89  si 91].

78. A doua situatie de la art. 5 § 1 lit. c) prevede un motiv specific de detentie, independent de existenta unor „motive verosimile de a banui ca a savar sit o infractiune". Acesta se aplica, prin urmare, arestului preventiv in afara contextului procedurii penale [5., V. si A. impotriva Danemarcei (MC), pct. 114-116, cu privire la detentia cu scopul de a preveni violenta spectatorilor].
79. Existenta unui astfel de scop trebuie avuta in vedere independent de realizarea sa. Lit. c) a art. 5 §

2. nu presupune ca politia sa fi obtinut probe suficiente pentru a aduce acuzatii, fie in momentul arestarii, fie in momentul retinerii
   (Petkov si Profirov impotriva Bulgariei,
   pct. 52; Erdagoz impotriva
   
   Turciei,
   pct. 51). Interogarea in timpul detentiei, in temeiul art. 5 § 1 lit. c), are ca scop completarea anchetei penale, confirmand sau inlaturand suspiciunile concrete pe care se intemeiaza arestarea
   [5elahattin Demirtas impotriva Turciei
   (nr. 2)*,
   pct. 162; Mehmet Hasan Altan impotriva Turciei,
   
   pct. 125; Brogan si altii impotriva Regatului Unit, pct. 52-54; Labita impotriva Italiei (MC), pct. 155;
   O'Hara impotriva Regatului Unit,
   pct. 36].

80. Cerinta „scopului" de a aduce o persoana arestata in fata instantei trebuie aplicata cu gradul de flexibilitate al detentiei prevazute la a doua situatie de la art. 5 § 1 lit. c), pentru a nu prelungi in mod nenecesar o arestare preventiva de scurta durata. La liberarea unei persoane din arestul preventiv dupa o scurta perioada de timp, fie deoarece nu mai exista riscul, fie, de exemplu, la implinirea termenului prevazut de lege, cerinta scopului nu ar mai trebui sa se opuna arestarii preventive [S., V.
    
    si A. impotriva Danemarcei
    (MC), pct. 118-126].
81. In temeiul art. 5 § 1 lit. c), o detentie trebuie sa reprezinte o masura proportionala cu obiectivul declarat
    (Ladent impotriva Poloniei,
    pct. 55-56). Este de datoria autoritatilor interne sa demonstreze in mod convingator necesitatea detentiei. Atunci cand dispun arestarea preventiva a unei persoane pe motiv ca nu s-a prezentat atunci cand a fost citata, trebuie sa se asigure ca aceasta din urma a fost prevenita in mod corespunzator  si ca a avut timp suficient sa se conformeze  si sa ia masuri rezonabile pentru a verifica daca intr-adevar s-a sustras
    (Vasiliciuc impotriva Moldovei,
    pct. 40).
82. Testul de necesitate prevazut la a doua situatie de la art. 5 § 1 lit. c) solicita ca alte masuri mai putin stricte au fost luate in considerare  si declarate insuficiente pentru protectia persoanei sau a interesului public. Este necesar ca infractiunea in cauza sa fie grava, sa implice un pericol pentru viata  si sanatate sau un prejudiciu material semnificativ. In plus, detentia trebuie sa inceteze in momentul in care riscul nu mai exista, fiind necesara o supraveghere, durata detentiei reprezentand, de asemenea, un factor relevant [5., V. si A. impotriva Danemarcei (MC), pct. 161].
83. Expresia „autoritate judiciara competenta" are acela si inteles cu cel al expresiei „judecator sau a altui magistrat imputernicit prin lege cu exercitarea atributiilor judiciare", utilizata la art. 5 § 3
    (5chiesser impotriva Elvetiei,
    pct. 29).

2. 
   
   Intelesul expresiei „motive verosimile de a banui"
   

84. „Verosimilul" banuielilor pe care trebuie sa se bazeze o arestare constituie un element esential al protectiei oferite de art. 5 § 1 lit. c)
    (Mehmet Hasan Altan impotriva Turciei,
    pct. 124; Fernandes
    
    Pedroso impotriva Portugaliei,
    pct. 87).
85. Existenta unor „motive verosimile de a banui" ca a fost savar sita o infractiune presupune fapte sau informatii capabile sa convinga un observator obiectiv ca individul in cauza poate sa fi comis infractiunea
    [5elahattin Demirtas impotriva Turciei
    (nr. 2)*,
    pct. 161; Ilgar Mammadov impotriva
    
    Azerbaidjanului,
    pct. 88; Erdagoz impotriva Turciei, pct. 51; Fox, Campbell si Hartley impotriva
    
    Regatului Unit,
    pct. 32]. In consecinta, nereu sita autoritatilor de a efectua o ancheta veritabila asupra principalelor fapte dintr-o cauza pentru a verifica temeinicia unei plangeri constituie o incalcare a art. 5 § 1 lit. c)
    (Stepuleac impotriva Moldovei,
    pct. 73; Elgi si altii impotriva Turciei, pct. 674).
86. Ceea ce poate fi considerat „verosimil" depinde de toate circumstantele, insa faptele care pot da na stere unor banuieli nu trebuie sa fie de acela si nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare sau chiar pentru a aduce o acuzatie
    [Merabishvili impotriva Georgiei
    (MC), pct. 184; Selahattin
    
    Demirtas impotriva Turciei
    (nr. 2)*,
    pct. 162].
87. In timp ce „motive verosimile de a banui" trebuie sa existe la momentul arestarii  si detentiei initiale, trebuie demonstrat, de asemenea, in cazul detentiei prelungite, ca motivele de a banui persista  si raman „verosimile" pe durata detentiei
    [Selahattin Demirtas impotriva Turciei
    (nr. 2)*,
    pct. 164].
88. De si, in materie de terorism, nu se poate solicita statelor contractante sa stabileasca caracterul temeinic al banuielilor care au motivat arestarea unui terorist suspect divulgand surse confidentiale de informatie, Curtea a considerat ca necesitatea combaterii criminalitatii teroriste nu poate justifica extinderea notiunii de „verosimil" pana in punctul in care se aduce atingere esentei garantiei oferite de art. 5 § 1 lit. c)
    (O'Hara impotriva Regatului Unit,
    pct. 35).
89. 
    Curtea a considerat ca marturiile indirecte necoroborate, care provin de la informatori anonimi, nu pot fi considerate drept o baza suficienta pentru a permite sa se concluzioneze asupra existentei unor „motive verosimile de a banui" ca reclamantul a fost implicat in activitati mafiote
    [Labita
    
    impotriva Italiei
    (MC), pct. 156  si urm.]. In schimb, a considerat ca declaratiile incriminatoare date cu multi ani inainte  si retractate ulterior de suspecti nu inlaturau in cauza existenta unor motive temeinice de a banui ca reclamantul a savar sit o infractiune  si nu au avut nicio influenta asupra legalitatii mandatului de arestare
    (Talat Tepe impotriva Turciei,
    pct. 61).
    

3. 
   Termenul „infractiune"
   

90. 
    Termenul „infractiune" are un inteles autonom identic cu cel al aceluia si termen folosit la art. 6. De si incadrarea juridica a infractiunii in dreptul intern reprezinta unul dintre elementele care trebuie luate in considerare in materie, trebuie, de asemenea, sa se aiba in vedere natura procedurii  si gradul de severitate a pedepsei
    [Benham impotriva Regatului Unit,
    pct. 56; S., V. si A. impotriva Danemarcei
    
    (MC), pct. 90].