Demisie fara preaviz, Consecinta neindeplinirii cerintelor legale privitoare la demisia fara preaviz

- Codul muncii: art. 81 alin. (7) si alin. (8)

In conditiile in care nu sunt aplicabile dispozitiile art. 81 alin. (8) din Codul muncii, iar demisia este un act juridic unilateral al salariatului care produce efecte, respectiv incetarea contractului individual de munca, la data expirarii termenului de preaviz, potrivit art. 81 alin. (7) din Codul muncii, fara a fi necesara aprobarea sa de catre angajator, instanta de judecata trebuie sa verifice daca, la momentul emiterii deciziei de concediere disciplinara, contractul individual de munca, incheiat intre parti, a incetat prin demisie ca urmare a expirarii termenului de preaviz.

Instanta de judecata poate sa analizeze legalitatea si temeinicia deciziei de concediere doar in situatia in care constata ca raportul juridic de munca nu a incetat prin demisia salariatului. Aceasta intrucat abaterile disciplinare savarsite de catre salariat, anterior cererii de demisie sau in cursul termenului de preaviz, pot fi sanctionate doar daca decizia de sanctionare disciplinara este emisa inainte de incetarea contractului individual de munca, ca urmare a demisiei salariatului.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia litigii de munca si asigurari sociale,

decizia civila nr. 457 din 14 mai 2014, dr. C.P.

Prin sentinta civila nr. 2477/24.10.2013, pronuntata de Tribunalul Timis in dosarul nr. 4887/30/2013, a fost respinsa actiunea formulata de catre reclamanta

2. A.M. in contradictoriu cu parata SC „P. M&G” SRL Timisoara.

Pentru a pronunta aceasta hotarare, tribunalul a retinut, in esenta, ca reclamanta a avut functia de inginer topograf la societatea parata, incepand cu data de

2011. avand incheiat un contract individual de munca pe durata determinata de 6 luni pana la data de 19.03.2012, prelungit cu 6 luni, respectiv pana la data de

2012. Prin actul aditional din data de 08.08.2012, durata contractului individual de munca a fost schimbata in durata nedeterminata.

La data de 04.02.2013, reclamanta a depus o cerere de demisie, inregistrata sub nr. 84/04.02.2012, prin care solicita sa i se acorde si diferenta de salariu de 300 lei pentru luna decembrie, respectiv pana la momentul demisiei.

Ulterior, dar in aceiasi zi, reclamanta a depus o a doua cerere, inregistrata sub nr. 87/94.02.2013, prin care a solicitat demisia fara preaviz, cu motivarea ca nu au fost respectate obligatiile din contractul individual de munca, referitoare la salariu si la programul de lucru.

Asa cum rezulta din inscrisurile depuse de parata si cum recunoaste reclamanta, aceasta, incepand cu data de 05.02.2013, nu s-a mai prezentat la lucru.

In data de 11.03.2013, parata a emis decizia nr. 76, prin care a dispus desfacerea disciplinara a contractului individual de munca al reclamantei, ca urmare a sanctionarii disciplinare a salariatei, in temeiul art. 248 alin. (1) lit. e) din Codul muncii.

In decizie s-a retinut ca salariata nu a respectat si nu a indeplinit sarcinile de serviciu cu privire la predarea actelor constatate lipsa din dosarul lucrarii UAT Bors si, incepand cu data de 05.02.2013, a absentat nemotivat de la serviciu.

Reclamanta a sustinut ca raporturile de munca dintre parti au incetat prin demisie fara preaviz, datorita neplatii drepturilor salariale aferente lunii decembrie, in cuantum de 300 lei si a neplatii acestora pana la data formularii cererii de demisie.

Avand in vedere dispozitiile art. 168 alin. (1) din Codul muncii, instanta de fond a apreciat ca parata a facut dovada achitarii salariului pe luna decembrie 2012 catre reclamanta B.A., potrivit foii de depunere in numerar la ING, inca din luna noiembrie, intrucat reclamanta a formulat cerere de concediu pentru luna decembrie.

La ultimul termen de judecata, reclamanta a aratat ca suma de 300 lei reprezinta diurna de pana la 350 lei aferenta lunii decembrie 2012, ce trebuia platita in ianuarie 2013. Aceasta sustinere nu a fost retinuta de catre prima instanta, intrucat nu se regaseste pe cererea de demisie, iar in luna decembrie 2012, reclamanta s-a aflat in concediu de odihna timp de 19 zile lucratoare si nu a aratat temeiul in baza caruia i s-ar fi cuvenit aceasta diurna.

Din contractul individual de munca nr. 41/19.09.2011 lit. J pct. 4 rezulta ca data la care se platea salariul reclamantei a fost stabilita, de comun acord, la data de 25 a lunii urmatoare.

Raportat la acest aspect, la data depunerii cererii de demisie: 04.02.2013, societatea parata nu era restanta la plata salariului pe luna ianuarie 2013, intrucat scadenta acestuia era in data de 25.02.2013.

Din condicile de prezenta si probele administrate in cauza nu rezulta ca societatea parata nu ar fi respectat programul de lucru mentionat in contractul individual de munca al reclamantei.

Reclamanta, la datele de 11.02.2013, 14.02.2013 si 15.02.2013, a solicitat societatii eliberarea foii de lichidare. Instanta de fond a retinut ca nu este adevarat ca societatea nu i-a comunicat daca renunta sau nu la termenul de preaviz, deoarece, prin notificarea nr. 93/05.2013, trimisa prin curierat rapid, reclamanta a fost instiintata ca nu devin incidente prevederile art. 81 alin. (8) din Codul muncii referitoare la demisia fara preaviz si ca, pe durata preavizului, contractul individual de munca continua sa isi produca toate efectele.

Analizand decizia contestata, instanta de fond a constatat ca ea a fost emisa cu respectarea obligatiilor impuse de art. 247 si urmatoarele din Codul muncii, fiind efectuata cercetarea disciplinara prealabila, prevazuta de art. 251 din Codul muncii, asa cum rezulta din procesul-verbal de cercetare disciplinara nr. 160/28.02.2013, si cuprinde toate mentiunile stabilite, sub sanctiunea nulitatii, prin art. 252 din Codul muncii..

In cursul anului 2012, reclamanta a fost numita responsabil/manager al lucrarii „Inregistrarea sistematica a imobilelor din lot 1, UAT Bors", asumandu-si, prin semnatura, o serie de obligatii pentru proiectul in derulare.

Prin procesul-verbal de constatare nr. 82/01.02.2013, s-a constatat ca parata are lipsuri in documentatia intocmita de salariata, astfel: oferta acceptata de beneficiar, procesul-verbal de predare-receptie a lucrarilor, intarzieri in realizarea etapelor contractuale si a termenelor de executie.

Aceste aspecte au fost confirmate prin efectuarea cercetarii disciplinare si mentionate in procesul-verbal din 28.02.2013, ce a stat la baza emiterii deciziei contestate.

Avand in vedere dispozitiile art. 247 alin. (1) si alin. (2) din Codul muncii, instanta de fond a apreciat ca fiind justificata aplicarea celei mai drastice sanctiuni disciplinare, in considerarea criteriilor prevazute de art. 250 din Codul muncii, sanctiunea aplicata fiind proportionala cu faptele comise

Prin urmare, vazand motivele invocate de catre reclamanta si probele administrate, la solicitarea reclamantei si a paratei, potrivit art. 272 din Codul muncii, tribunalul a retinut ca decizia atacata este temeinica si legala.

Impotriva sentintei civile nr. 2477/24.10.2013, pronuntata de Tribunalul Timis in dosarul nr. 4887/30/2013, in termenul legal, a formulat apel reclamanta-apelanta B. A.M., solicitand admiterea apelului si schimbarea in tot a hotararii atacate, in sensul admiterii actiunii.

In motivarea apelului se arata, in esenta, ca, prin sentinta civila apelata, s-a retinut o stare de fapt nereala si au fost aplicate gresit dispozitiile legale.

Prin cererea de chemare in judecata, reclamanta a solicitat anularea deciziei nr. 76/11.03.2013 de incetare a contractului de munca din initiativa angajatorului si sa se dea eficienta cererii de demisie depusa de catre ea la data de 04.02.2013.

Incepand cu data de 15.08.2012, reclamanta a prestat activitatea pe raza comunei Bors, venind la Timisoara o data la doua saptamani. A avut o stransa colaborare cu directorul general al societatii, in sensul ca lua decizii impreuna cu dansul, in urma discutiilor telefonice si raporta zilnic activitatile desfasurate. Faptul ca era apreciata de conducerea societatii pentru rapiditatea cu care rezolva toate problemele l-a dovedit partial cu martora propusa, respectiv cu N.A., care a declarat ca i s-a acordat si un bonus, o prima drept rasplata pentru activitatea desfasurata.

Ulterior, au existat discutii cu directorul general despre numarul mic de angajati ce lucrau pe acest proiect si ca, in aceste conditii, nu se vor putea respecta termenele impuse in caietul de sarcini. Din acest considerent, reclamanta a depus eforturi uriase si a reusit sa devanseze termenul pentru efectuarea masuratorilor topografice, revenind la sediul firmei inainte de sarbatorile de iarna: 19.12.2012, moment in care societatea a intrat faptic in posesia masinii si a aparaturii ce a detinut-o pe perioada delegatiei la Bors. Totodata, a intrat in concediu de odihna din data de 19 decembrie 2012, iar nu din data de 1 decembrie 2012, cum a retinut eronat instanta de fond, avand un numar de 8 zile de concediu de odihna.

Din data de 07.01.2013, reclamanta urma sa inceapa lucrul si sa prelucreze un volum foarte mare pentru 4 persoane, cate au ramas pe acest proiect, deoarece restul au demisionat. In aceste conditii, proiectul progresa lent. Reclamanta l-a informat pe directorul general, prin nenumarate rapoarte si discutii telefonice, iar acesta s-a enervat. Pe fondul nemultumirilor sale legate de drepturile salariale ce i se cuveneau si nu i s-au platit, in data de 04.02.2013, reclamanta si-a prezentat demisia.

Initial, a depus o cerere de demisie inregistrata sub nr. 84/04.02.2013, prin care solicita „sa i se acorde demisia la zi, cat si diferenta de salariu - 300 lei pentru luna decembrie si pana la momentul respectiv”. Ulterior, in aceiasi zi, a depus a doua cerere cu nr. 87/04.02.213, prin care solicita demisia fara preaviz, conform art. 81 alin. 8 din Codul muncii, deoarece nu au fost respectate obligatiile din contractul individual de munca, referitor la salariu si la programul de lucru. Societatea nu i-a comunicat daca renunta sau nu la termenul de preaviz. Incepand cu data de 05 februarie 2013, reclamanta nu s-a mai prezentat la lucru si a asteptat sa primeasca un raspuns.

Dupa expirarea celor 30 de zile, stabilite de art. 268 alin. 1 din Codul muncii, respectiv in data de 11.03.2013, s-a emis decizia nr. 76, prin care s-a dispus desfacerea disciplinara a contractului individual de munca, conform art. 248 alin 1 lit e din Codul muncii.

Astfel, societatea angajatoare nu a respectat termenul prevazut de legiuitor si nu a tinut cont de faptul ca reclamanta si-a prezentat demisia, iar raporturile de munca au incetat inca din data de 5 martie 2013.

Instanta de fond nu a analizat tardivitatea emiterii deciziei, care era prioritara, si nu a motivat respingerea acestei aparari.

Unicul motiv pentru care s-a dispus desfacerea disciplinara a contractului individual de munca l-a reprezentat „absentarea nemotivata de la programul de lucru al contestatoarei incepand cu data de 5 februarie 2013”, desi absenta de la serviciu numai poate fi caracterizata ca o abatere disciplinara dat fiind ca raporturile de munca au incetat prin demisie.

Referitor la demisia sa, sustine ca gresit a apreciat instanta de fond ca i-au fost acordate drepturile salariale. In realitate, nu a primit salariul pe lunile noiembrie - decembrie 2012 si diurna pe luna decembrie, cat a fost in deplasare la Bors. Salariul lunar era de 1400 lei/lunar.

Ultimul salariu primit a fost pentru luna octombrie 2013, platit in luna noiembrie 2012, iar nu in avans pe luna decembrie, cum a retinut eronat tribunalul. Intotdeauna se platea salariul pentru luna anterioara.

Societatea parata nu a depus statele de plata din lunile decembrie si noiembrie 2012, intrucat nu au existat niciodata, iar fiind inchidere de an, nu se puteau reface asa cum s-a procedat cu cele din anul 2013. O dovada in acest sens este faptul ca, pe borderoul de plata din lunile ianuarie si februarie 2013, nu apare semnatura sa, ca de altfel nici pe condica de prezenta, intocmita ulterior.

In drept, se invoca dispozitiile art. 476 - art. 478 alin. (2) si ale art. 480 alin. (2) din Codul de procedura civila.

Intimata a depus intampinare, prin care solicita respingerea apelului ca nefondat.

Apelanta a depus raspunsul la intampinare, prin care reitereaza motivele invocate in cererea de apel.

Examinand apelul prin prisma motivelor invocate si a probelor administrate in cauza, Curtea constata ca este intemeiat pentru considerentele ce vor fi redate in continuare.

La data de 04.02.2013, reclamanta a depus o cerere de demisie „la zi”, inregistrata sub nr. 84/04.02.2012, prin care solicita sa i se acorde si diferenta de salariu de 300 lei pentru luna decembrie, respectiv pana la momentul demisiei.

Ulterior, dar in aceiasi zi, reclamanta a depus o noua cerere de demisie, inregistrata sub nr. 87/94.02.2013, prin care a solicitat demisia fara preaviz, in temeiul art. 81 alin. (8) din Codul muncii, cu motivarea ca „nu au fost respectate obligatiile din contractul individual de munca, referitoare la salariu si la programul de lucru”.

Asa cum rezulta din inscrisurile depuse de parata si cum recunoaste reclamanta, aceasta, incepand cu data de 05.02.2013, nu s-a mai prezentat la lucru.

Prin notificarea nr. 93/5.02.2013, parata i-a comunicat reclamantei ca a apreciat ca neintemeiate motivele invocate de catre ea in sustinerea cererii de demisie fara preaviz, astfel incat a calificat-o ca o demisie cu preaviz. Totodata, i-a solicitat sa se prezinte la locul de munca pe perioada preavizului de 20 de zile lucratoare, in cadrul programului obisnuit, in vederea indeplinirii atributiilor de serviciu, aducandu-i la cunostinta ca refuzul de a se prezenta la serviciu sau de a executa sarcinile incredintate de catre angajator poate atrage sanctionarea sa disciplinara, conform art. 248 lit. e) din Codul muncii. Aceasta notificare a fost transmisa reclamantei printr-un serviciu de curierat rapid, dar nu i-a fost efectiv comunicata, intrucat ea a refuzat primirea, asa cum rezulta din mentiunea facuta de curier pe inscrisul care trebuia sa confirme primirea ei, contrar alegatiilor apelantei, care sustine, fara dovezi, ca nu a primit-o dat fiind ca nu era acasa la momentul cand curierul a venit sa i-o inmaneze. Aceasta imprejurare nu are, insa, relevanta in ceea ce priveste solutionarea cauzei, intrucat efectele demisiei reclamantei se vor analiza prin raportare la probele administrate in cauza coroborate cu prevederile art. 81 din Codul muncii.

Din motivarea celor doua cereri de demisie, inregistrate la unitatea angajatoare in aceeasi zi, respectiv in data de 4.02.2013, rezulta ca reclamanta a formulat o cerere de demisie fara preaviz, invocand ca angajatorul nu a indeplinit o parte din obligatiile asumate prin contractul individual de munca, respectiv cele referitoare la programul de lucru si la plata drepturilor salariale, intrucat nu i-a platit diferenta de salariu de 300 lei pentru luna decembrie, respectiv pana la momentul demisiei.

Din probele administrate in cauza nu rezulta ca societatea parata nu a respectat programul de lucru in cazul reclamantei. Martora N.A., propusa de catre reclamanta, nu a declarat ca angajatorul nu respecta programul de lucru al salariatilor si nici nu putea cunoaste, in mod direct, situatia reclamantei la momentul formularii cererii de demisie, dat fiind ca ea nu mai avea calitatea de angajat al societatii parate din data de

20.09.2012.

Prin cererea inregistrata la societatea parata sub nr. 582/31.10.2012, reclamanta a solicitat acordarea concediului de odihna, cuvenit pentru anul 2012, in perioada 1.12.2012-31.12.2012. Aceasta cerere a fost aprobata de catre angajator, asa cum rezulta din mentiunile inscrise pe ea. Din foaia colectiva de prezenta pe luna decembrie 2012 coroborata cu statul de plata aferent aceleiasi luni, rezulta ca reclamanta a efectuat concediul de odihna in perioada 1.12.2012-31.12.2012, conform solicitarii sale, nefiind administrate, de catre ea, probe care sa dovedeasca o alta situatie de fapt. Drepturile salariale cuvenite reclamantei pentru luna decembrie 2012 au fost achitate in avans, potrivit art. 150 alin. 3 din Codul muncii, asa cum rezulta din borderoul de plata salarii, intocmit de P.N. si aflat la fila 123 din dosarul de fond, statul de plata aferent lunii decembrie 2012, chitanta de depunere numerar aflata la fila 126 din dosarul de fond, lista de avans chenzinal pe luna decembrie 2012 si declaratia martorei P.N. In acest context, reclamanta nu era indreptatita la diurna pentru luna decembrie 2012, fiind in concediu de odihna. Pentru luna ianuarie 2013, drepturile salariale urmau a fi achitate, conform contractului individual de munca, la data de 25 februarie 2013, astfel incat, la momentul formularii cererii de demisie, plata acestora nu devenise scadenta.

Avand in vedere considerentele expuse anterior, Curtea constata ca instanta de fond a retinut corect ca reclamanta nu a dovedit neindeplinirea de catre angajator a obligatiilor asumate prin contractul individual de munca cu privire la programul de lucru si la plata drepturilor salariale, astfel incat nu erau incidente prevederile art. 81 alin. (8) din Codul muncii pentru a se putea aprecia ca incetarea contractului individual de munca, incheiat intre parti, a avut loc la data de 4.02.2013, data depunerii cererii de demisie.

In conditiile in care, in cauza, nu erau aplicabile dispozitiile art. 81 alin. (8) din Codul muncii, iar demisia este un act juridic unilateral al salariatului care produce efecte, respectiv incetarea contractului individual de munca, la data expirarii termenului de preaviz, potrivit art. 81 alin. (7) din Codul muncii, fara a fi necesara aprobarea sa de catre angajator, prima instanta trebuia sa verifice, raportat si la motivele cererii de chemare in judecata, daca, la momentul emiterii deciziei de concediere contestate prin actiunea pendinte, contractul individual de munca, incheiat intre parti, a incetat prin demisie ca urmare a expirarii termenului de preaviz. Tribunalul putea sa analizeze legalitatea si temeinicia deciziei de concediere doar in situatia in care constata ca el nu a incetat prin demisia salariatei. Aceasta intrucat abaterile disciplinare savarsite de catre salariat, anterior cererii de demisie sau in cursul termenului de preaviz, pot fi sanctionate doar daca decizia de sanctionare disciplinara este emisa inainte de incetarea contractului individual de munca, ca urmare a demisiei salariatului.

Art. 81 alin. (4) din Codul muncii prevede ca, in cazul demisiei, termenul de preaviz este cel convenit de parti in contractul individual de munca sau, dupa caz, cel prevazut in contractele colective de munca aplicabile si nu poate fi mai mare de 20 de zile lucratoare pentru salariatii cu functii de executie, iar art. 81 alin. (5) din Codul muncii, ca, pe durata preavizului, contractul individual de munca continua sa isi produca toate efectele.

Prin contractul individual de munca, incheiat intre parti, s-a convenit ca termenul de preaviz, in cazul demisiei reclamantei, sa fie de 20 de zile lucratoare.

In speta, demisia reclamantei a fost inregistrata la angajator la data de

2013. astfel incat termenul de preaviz de 20 de zile lucratoare a expirat la data de

2013. Prin urmare, contractul individual de munca, incheiat intre parti, a incetat, in temeiul art. 81 alin. (7) din Codul muncii, la data de 5.03.2013, asa cum sustine reclamanta-apelanta.

La data de 11.03.2013, parata a emis decizia nr. 76 de incetare a contractului individual de munca din initiativa angajatorului (disciplinar), decizie prin care a dispus desfacerea disciplinara a contractului individual de munca al reclamantei, in temeiul art. 248 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, retinand ca salariata nu a respectat si nu a indeplinit sarcinile de serviciu cu privire la predarea actelor constatate lipsa din dosarul lucrarii UAT Bors si, incepand cu data de 05.02.2013, a absentat nemotivat de la serviciu.

Curtea constata ca la data emiterii deciziei de concediere contestate, respectiv la data de 11.03.2013, intre parti nu mai existau raporturi de munca, dat fiind ca ele au incetat, potrivit celor expuse anterior, la data de 5.03.2013, prin demisia reclamantei, iar decizia nr. 76/11.03.2013 de incetare a contractului individual de munca din initiativa angajatorului, emisa de catre parata SC P. M&G SRL Timisoara, este nelegala. Prin urmare, dat fiind ca decizia nr. 76/11.03.2013 de incetare a contractului individual de munca din initiativa angajatorului, emisa de catre parata SC P. M&G SRL Timisoara, este lovita de nulitate absoluta, nu mai este necesara analizarea, de catre instanta de judecata, a motivelor de apel referitoare la temeinicia acesteia prin raportare la dispozitiile art. 81 alin. (5) din Codul muncii.

Avand in vedere considerentele de fapt si de drept expuse anterior, in temeiul art. 480 alin. (2) Cod procedura civila coroborate cu cele ale art. 80 alin. 1 si ale art. 80 alin. (4), alin. (5) si alin. (7) din Codul muncii, Curtea a admis apelul reclamantei, ca fondat, si a schimbat hotararea apelata, in sensul ca a admis in parte actiunea civila formulata de catre reclamanta B.A.M. impotriva paratei SC P. M&G SRL Timisoara, a anulat decizia nr. 76/11.03.2013 de incetare a contractului individual de munca din initiativa angajatorului, emisa de catre parata SC P. M&G SRL Timisoara, si a constatat incetarea contractului individual de munca, incheiat intre parti, la data expirarii termenului de preaviz: respectiv la data de 5.03.2013, respingand in rest actiunea reclamantei, respectiv in ceea ce priveste constatarea incetarii contractului individual de munca la data de 4.02.2013, ca urmare a demisiei fara preaviz.

In baza art. 453 alin. (1) Cod de procedura civila, a obligat parata-intimata la plata catre reclamanta-apelanta a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata in fond si in apel, constand din onorariu de avocat.