Art. 494 Cod Civil. Accesiunea imobiliara
18 martie 2020Exceptie de nelegalitate a hotararii consiliului local referitoare la oprirea, stationarea si parcarea neregulamentara pe domeniul public sau privat al orasului. Competenta autoritatilor administratiei publice locale de a stabili si sanctiona contraventii in domeniul de activitate pentru care prin lege le sunt stabilite atributii.
18 martie 2020
DECIZIA DE INSTITUIRE A MASURILOR ASIGURATORII REPREZINTA UN ACT DE EXECTUARE SI NU UN ACT ADMINISTRATIV FISCAL IN SENSUL ART. 2 ALIN.1 LIT. C DIN LEGEA NR. 554/2004
PRIVIND CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV.
Prin sentinta nr. 39CC din data de 17 iulie 2014 Curtea de Apel Ploiesti a stabilit competenta de solutionare a cauzei privind pe reclamanta V.A. in contradictoriu cu parata A.J.F.P. Prahova, in favoarea Judecatoriei Ploiesti.
Curtea de Apel Ploiesti, Sectia a II-a civila, de
Contencios Administrativ si Fiscal,
Sentinta nr. 39 CC din data de 17 iulie 2014
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Ploiesti sub nr. 9046/281/2014 reclamanta V.A. a solicitat pe calea ordonantei presedintiale suspendarea deciziei de instituire a masurilor asiguratorii nr. 98307 emisa de A.J.F.P. Prahova,
pana la solutionarea contestatiei formulate impotriva acestei Decizii.
Prin sentinta nr. 5940 din data de 25 aprilie 2014 Judecatoria Ploiesti a admis exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Ploiesti, invocata de instanta din oficiu si a declinat competenta de solutionare a cererii de ordonanta presedintiala formulata de reclamanta V.A. in contradictoriu cu parata A.J.F.P. Prahova in favoarea Tribunalului Prahova - Sectia de contencios administrativ si fiscal.
Pentru a hotari astfel, s-a retinut ca potrivit dispozitiilor art. 132 N.C.P.C. cand in fata instantei de judecata se pune in discutie competenta acesteia, din oficiu sau la cererea partilor, ea este obligata sa stabileasca instanta competenta ori, daca este cazul, un alt organ cu activitate jurisdictionala competent.
Prin actiunea ce face obiectul prezentului dosar reclamanta V.A. a solicitat, pe calea ordonantei presedintiale, suspendarea executarii unui act administrativ fiscal, respectiv a Deciziei nr. 98307/07.03.2014 emisa de A.J.F.P. Prahova. Actiunea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 996 si urmatoarele din N.C.P.C. si pe art. 215 alin. 2 din Codul de procedura fiscala.
Dispozitiile art. 997 din N.C.P.C. prevad ca instanta competenta sa solutioneze o cerere de ordonanta presedintiala este instanta competenta sa se pronunte in prima instanta asupra fondului dreptului.
Potrivit art. 215 alin. 2 din Codul de procedura fiscala contribuabilul care a formulat contestatie impotriva unui act administrativ fiscal poate cere, pe cale separata, suspendarea actului administrativ fiscal, in temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificarile ulterioare. In art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 se arata ca „Litigiile privind actele administrative emise sau incheiate de autoritatile publice locale si judetene, precum si cele care privesc taxe si impozite, contributii, datorii vamale, precum si accesorii ale acestora de pana la 1.000.000 de lei, se solutioneaza in fond de tribunalele administrativ-fiscale.” Intrucat reclamanta din prezenta cauza a solicitat suspendarea executarii Deciziei nr. 98307/07.03.2014, emisa pentru suma de 23.039 lei de catre A.J.F.P. Prahova, rezulta ca instanta competenta sa se pronunte asupra fondului dreptului este Tribunalul Prahova. Chiar daca cererea a fost formulata pe calea speciala a ordonantei presedintiale, potrivit dispozitiilor art. 997 N.C.P.C., tot Tribunalul Prahova este instanta competenta sa se pronunte asupra acestei cereri.
Prin sentinta nr. 2460 din data de 24 iunie 2014 Tribunalul Prahova a admis exceptia necompetentei materiale a instantei invocata din oficiu si a declinat competenta de solutionare a cererii formulate de reclamanta V.A. in contradictoriu cu parata A.J.F.P. Prahova in favoarea Judecatoriei Ploiesti, a constatat ivit conflictul negativ de competenta intre Tribunalul Prahova si Judecatoria Ploiesti, a suspendat judecarea cauzei avand ca obiect „ordonanta presedintiala” si a inaintat dosarul catre Curtea de Apel Ploiesti in vederea solutionarii conflictului negativ de competenta.
Pentru a hotari astfel, Tribunalul Prahova a retinut ca in fapt prin decizia de instituire a masurilor asiguratorii 98307 din data de 07.03.2014 in temeiul art. 19 alin. 4 din OG 92/2003 s-a instituit poprire asiguratorie asupra conturilor banesti ale reclamantei pana la concurenta sumei de 23039 lei.
Conform art. 997 N.C.P.C. cererea de ordonanta presedintiala se va introduce la instanta competenta sa se pronunte in prima instanta asupra fondului dreptului.
Instanta a retinut ca reclamanta a solicitat suspendarea deciziei de instituirea masuri asiguratorii pe cale de ordonanta presedintiala.
Conform art. 129 alin. 4 Codul de procedura fiscala masurile asiguratorii se dispun prin decizie emisa de organul fiscal competent. Conform alineatului 2 se dispun masuri asiguratorii sub forma popririi asiguratorii si sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor mobile si/sau imobile proprietate a debitorului, precum si a veniturilor acestuia, cand exista pericolul ca aceasta sa se sustraga, sa isi ascunda ori sa isi risipeasca patrimoniul, periclitand sau ingreunand in mod considerabil colectarea.
Conform art. 129 alin. 11 Codul de procedura fiscala impotriva actelor prin care se dispun si se duc la indeplinire masurile asiguratorii cel interesat poate face contestatie in conformitate cu prevederile art. 172 Codul de procedura fiscala.
Conform art. 172 Codul de Procedura fiscala persoanele interesate pot face contestatie impotriva oricarui act de executare efectuat cu incalcarea prevederilor prezentului cod de catre organele de executare. Contestatia poate fi facuta si impotriva titlului executoriu in temeiul caruia a fost pornita executarea in cazul in care acest titlu nu este o hotarare data de o instanta judecatoreasca sau un alt organ jurisdictional si daca pentru contestarea lui nu exista o alta procedura prevazuta de lege.
Prin decizia XIV/2007 pronuntata de Sectiile Unite ale ICCJ judecatoria in circumscriptia careia se face executarea este competenta sa judece contestatia atat impotriva executarii silite insesi, a unui act sau masuri de executare, a refuzului organelor de executare fiscala de a indeplini un act de executare in conditiile legii cat si impotriva titlului executoriu in temeiul caruia a fost pornita executarea in cazul in care acest titlu nu este o hotarare data de instanta judecatoreasca sau de un alt organ jurisdictional daca pentru contestarea lui nu exista o alta procedura prevazuta de lege.
Conform art. 718 N.C.P.C. pana la solutionarea contestatiei la executare sau a altei cereri privind executarea silita instanta competenta poate suspenda executarea. Potrivit art. 713 N.C.P.C. contestatia se introduce la instanta de executare. Art. 650 stabileste ca instanta de executare este judecatoria in circumscriptia careia se afla biroul executorului judecatoresc care face executarea in afara cazurilor in care legea dispune altfel.
Avand in vedere ca executarea silita a fost pornita de A.J.F.P. Prahova instanta a retinut ca instanta de executare este Judecatoria Ploiesti careia ii revine competenta de solutionare a suspendarii executarii actului de executare.
Tribunalul a retinut ca decizia de instituire a masurilor asiguratorii este un titlu executoriu pentru care nu este prevazuta o alta cale de contestare motiv pentru care competenta de a judeca fondul (respectiv suspendarea unui act de executare ) revine judecatoriei Ploiesti ca instanta de executare.
Tribunalul nu a putut retine ca reclamanta are deschisa contestatia prevazuta de art. 218 Cod procedura fiscala intrucat decizia de instituire a masurilor asiguratorii reprezinta un act de executare si nu un act administrativ fiscal in sensul art. 2 alin. 1 lit. C din Legea nr. 554/2004.
Examinand conflictul negativ de competenta, Curtea a constatat ca Judecatoria Ploiesti este instanta competenta sa solutioneze prezenta cauza pentru urmatoarele considerente:
Reclamanta V.A. a solicitat in contradictoriu cu parata A.J.F.P. Prahova suspendarea deciziei de instituire a masurilor asiguratorii nr. 98307/7.03.2014 emisa de A.J.F.P. Prahova.
Aceasta decizie de instituire a masurilor asiguratorii s-a emis ca urmare a stabilirii unor obligatii de plata a contribuabilului V.A. in solidar cu debitorul aflat in insolvabilitate.
Cum bine a motivat Tribunalul Prahova aceasta decizie de instituire a masurilor asiguratorii reprezinta un act de executare si nu un act administrativ fiscal in sensul art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, iar potrivit art. 650 din N.C.P.C. instanta de executare este judecatoria.
De asemenea, conform art. 713 alin. 1 din N.C.P.C. contestatia se introduce la instanta de executare.
Coroborand aceste texte cu dispozitiile art. 129 alin. 11, art. 172-173 din Codul de procedura Fiscala, potrivit carora impotriva actelor prin care se dispun si se duc la indeplinire masurile asiguratorii cel interesat poate face contestatie, respectiv impotriva oricarui act de executare efectuat cu incalcarea prevederilor codului de catre organele de executare, in termenul de contestare, instanta constata ca Judecatoria Ploiesti este competenta sa solutioneze prezenta cauza.
Asa fiind, Curtea vazand si dispozitiile art. 135 alin. 1 si 4 din N.C.P.C. privind solutionarea conflictului de competenta, a stabilit competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Ploiesti.
(Judecator Rodica Dubosaru)