Criteriul legal de negociere al salariului de baza.

Art. 164 alin.2 Codul muncii

 

Salariul reprezinta rezultatul negocierilor colective sau individuale intre angajator si reprezentantii salariatilor respectiv salariat pe baza criteriilor de natura sa exprime in mod corespunzator contraprestatia muncii.

Pentru asigurarea unui salariu suficient sa satisfaca necesitatile „vitale de alimente, imbracaminte si educatie salariatilor” a fost prevazut un criteriu legal al negocierii reprezentand salariul minim brut orar pe tara reglementat prin hotararea Guvernului, potrivit art.164 alin.2 Codul muncii.

Angajatorul nu poate negocia si stabili un salariu de baza prin contractul individual de munca mai mic decat salariul de baza minim brut orar pe tara si are obligatia sa garanteze in plata un salariu brut lunar cel putin egal cu salariul apreciat prin lege ca fiind suficient pentru satisfacerea necesitatilor vitale ale salariatului.

Obligarea angajatorului sa negocieze sau sa stabileasca un salariu de baza mai mare decat cuantumul salariului prevazut ca limita legala de negociere, presupune substituirea instantei in vointa acestuia contrar principiului libertatii de a contracta.

 

(Decizia civila nr. 3338/09.11.2017)

 

Constata ca prin actiunea inregistrata sub nr.3826/90/2015 pe rolul Tribunalului Valcea, la data de 9.11.2015 reclamantii: B.A., C.D., C.M. I., F.N. N., G.M.T., G.V., M.F. M., O.I., R.Gh. G. si S.R., au  chemat in judecata pe paratele C.N.C.F CFR S.A. si C.N.C.F. CFR S.A.- Sucursala Regionala CF Craiova, solicitand sa se constate nulitatea anexei nr.1 a contractului colectiv de munca valabil pe anii 2012-2013, prelungit prin actul aditional incheiat la data de 19.04.2013; sa fie obligate paratele la plata diferentelor de salariu pentru perioada 1.11.2012-1.06.2015, dintre salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata si drepturile salariale rezultate din aplicarea coeficientilor de ierarhizare cuprinsi in anexa nr.1 a contractului colectiv de munca valabil pentru fiecare perioada, sume actualizate cu indicele de inflatie si aplicarea dobanzii legale; sa fie obligate paratele sa achite contributiile legale aferente drepturilor salariale neplatite; cu cheltuieli de judecata.

Reclamantii au aratat ca in perioada 2012-2015 nivelul salariului de baza prevazut pentru clasa I de salarizare prin contractul colectiv de munca incheiat la nivel de unitate si care reprezinta un element important al formulei de calcul pentru fiecare dintre salariile de baza ale reclamantilor, s-a aflat sub nivelul salariului de baza minim prevazut de H.G. nr.1225/2011, H.G. nr.23/2013, H.G. nr.871/2013 si H.G. nr.1091/2014, iar paratele aveau obligatia sa aplice coeficientii de ierarhizare prevazuti de anexa 1 la CCM la nivel de unitate luand in considerare salariul de baza brut corespunzator clasei I de salarizare egal cu cel al salariului brut pe tara garantat in plata, prevederi nerespectate de catre parate. De asemenea, pentru lipsa de folosinta a acestor drepturi paratele le datoreaza si daune interese constand in actualizarea sumelor prin aplicarea indicelui de inflatie, precum si in dobanda legala, conform 1088 Cod civil. In plus, potrivit art.7 din Legea nr.263/2010, paratele au obligatia de a intocmi si declaratiile nominale privind contributiile legale aferente drepturilor salariale incasate.

Prin intampinarea formulata parata C.N.C.F CFR S.A. a invocat exceptia tardivitatii introducerii actiunii, in ce priveste primul capat al actiunii, fata de dispozitiile art.268 alin.1 lit. d din Codul muncii, precum si inadmisibilitatea actiunii, motivat de faptul ca reclamantii si-au dat consimtamantul cu privire la valoarea salariului de baza, prin semnarea actului aditional la contractul individual de munca in perioada de referinta.

Pe fondul cauzei parata a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata, motivat de faptul ca reclamantii au primit toate drepturile ce decurg din lege, din contractele colective aplicabile si din contractele individuale de munca, societatea acordand fiecarui salariat un salariu de baza minim brut superior salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata pentru perioada dedusa judecatii. In plus, prin actul aditional la CCM la nivel de unitate au fost eliminati coeficientii de ierarhizare mentionati in anexa nr.1, precum si mentiunile vizand formula de calcul a salariului de baza. De asemenea, cererea reclamantilor de acordare a dobanzii legale nu este fondata, deoarece drepturile salariale nu sunt purtatoare de dobanzi.

Reclamantii au formulat raspuns la intampinare prin care au reluat sustinerile din actiune.

Prin sentinta civila nr.815/16.06.2017

a fost respinsa exceptia inadmisibilitatii formularii actiunii. A fost admisa exceptia prescriptiei dreptului material la actiune pentru petitul nr.1 din cerere si a fost respins acest petit ca prescris. A fost respinsa in rest actiunea in rest actiunea ca nefondata.

Pentru a pronunta aceasta slutie, instanta a analizat cu prioritate, conform art.248 Cod procedura civila, exceptiile invocate de parata.

Prin cererea de chemare in judecata, reclamantii au solicitat recalcularea drepturilor salariale (salariul de baza, indemnizatii, sporuri, salariul brut, coeficient de ierarhizare) la nivelul salariului ce va rezulta prin transpunerea salariului minim de 700 lei la clasa 1 (salariul minim) pe perioada 1.11.2012-31.12.2012, 750 lei la clasa 1 (salariul minim) pe perioada 1.01.2013-20.04.2013, respectiv perioada 21.04.2013-30.06.2013, respectiv 800 lei lunar pentru perioada 1.07.2013-31.12.2013, de 850 lei lunar pentru perioada 1.01.2014-30.05.2014, de 900 lei lunar pentru perioada 1.07.2014-31.12.2014 si de 975 lei lunar pentru perioada 1.01.2015-1.06.2015, precum si plata diferentei de salariu rezultata din nerespectarea acestor cuantumuri, la care se aplica coeficientul de ierarhizare corespunzator.  

Tribunalul a apreciat ca pentru drepturile salariale de mai sus, reclamantii au posibilitatea formularii unei actiuni in instanta, atunci cand apreciaza ca salariul de baza nu a fost stabilit legal, chiar daca si-au dat consimtamantul cu privire la valoarea acestuia prin semnarea unui act aditional. Ca urmare, a respins

exceptia inadmisibilitatii actiunii.

Exceptia prescriptiei dreptului material la actiune pentru capatul de cerere privind constatarea nulitatii anexei nr.1 a CCM valabil pentru anii 2012-2013, prelungit prin actul aditional incheiat la data de 19.04.2013, a fost apreciata ca intemeiata, pe considerentul ca cererea in vederea solutionarii unui conflict de munca poate fi formulata pe toata durata existentei contractului, in cazul in care se solicita constatarea nulitatii contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia. Intrucat, contractul colectiv de munca a carui nulitate se solicita nu mai este in vigoare, rezulta ca cererea este prescrisa, in temeiul dispozitiilor art. 268 alin.1 lit. d din Codul muncii.

Pe fondul cauzei, instanta a retinut ca, potrivit mentiunilor din intampinare si inscrisurilor depuse la dosar, reclamantii au fost salarizati, in perioadele mentionate, 1.11.2012-1.06.2015, conform contractelor colective de munca incheiate la nivel de SNTFM CFR MARFA S.A., prin raportare la un salariu de baza minim brut de 700 lei, stabilit pentru clasa 1 de salarizare.

Conform art.1 din H.G. nr.1225/2011 pentru stabilirea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata: „Incepand cu data de 1 ianuarie 2012 salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata se stabileste la 700 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore in medie pe luna in anul 2012, reprezentand 4,13 lei/ora.”, iar potrivit art.1 din H.G. nr.23/2013 pentru stabilirea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata: „Incepand cu data de 1 februarie 2013, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata se stabileste la 750 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore in medie pe luna in anul 2013, reprezentand 4,44 lei/ora. Incepand cu data de 1 iulie 2013, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata se stabileste la 800 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore in medie pe luna in anul 2013, reprezentand 4,74 lei/ora.”

Potrivit H.G. nr.871/2013 pentru stabilirea salariului da baza minim brut pe tara garantat in plata, incepand cu data de 1.01.2014-30.06.2014, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata se stabileste la 850 lei/lunar pentru un program complet de 168 de ore in medie/luna in anul 2014, reprezentand 4,44 lei/ora, respectiv 900 lei/lunar pentru perioada 1.7.2014-31.12.2014 pentru un program complet de lucru de 168 ore in medie pe luna in anul 2014, reprezentand 4,74 lei/ora.

Potrivit H.G. nr.1091/2014 pentru stabilirea salariului da baza minim brut pe tara garantat in plata, incepand cu data de 01.01.2015- 30.06.2015, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata se stabileste la 975 lei/lunar pentru un program complet de 168,667 de ore in medie/luna in anul 2015, reprezentand 5,781 lei/ora.

Drepturile salariale ale reclamantilor sunt guvernate de prevederile contractelor colective de munca incheiate la nivel de unitate si inregistrate la Inspectoratul Teritorial de Munca Bucuresti, fara obiectiuni.

Prin actiunea formulata, reclamantii pretind ca punctul de plecare pentru calcularea salariului acestora este salariul minim brut pe tara stabilit pe perioada in discutie in cauza. Or, chiar daca prin hotararile de guvern mentionate mai sus a fost stabilit salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata, aceasta nu inseamna ca negocierea sau stabilirea prin lege a salariilor diferitelor categorii sociale trebuie sa aiba ca baza de pornire acest salariu minim brut garantat, ci doar faptul ca angajatorul nu poate negocia si stabili salarii de baza prin contractul individual de munca sub salariul de baza minim brut orar pe tara (art.164 alin.2 din Codul muncii). Nici Codul Muncii si nici hotararile de Guvern care stabilesc valoarea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata nu prevad ca, la stabilirea drepturilor salariale, angajatorii sa foloseasca, ca valoare de referinta salariul minim brut pe tara garantat in plata.

Pe de alta parte, in contractele colective de munca incheiate la nivel de unitate nu exista obligatia ca negocierea drepturilor salariale sa porneasca de la nivelul salariului minim pe tara. De altfel, contractele colective de munca incheiate la nivel de unitate au fost inregistrate la Inspectoratul Teritorial de Munca Bucuresti, care, in cazul in care ar fi constatat ca au fost incheiate cu nerespectarea conditiilor prevazute de Legea nr.62/2011, avea obligatia sa le restituie pentru indeplinirea cerintelor legale, potrivit art.145 din acelasi act normativ.

Prin urmare, in perioada de referinta, situatia juridica salariala a reclamantilor a fost guvernata de prevederile contractelor colective de munca la nivel de unitate, iar in aceste contracte nu exista nici o prevedere conform careia drepturile salariale ale angajatilor se stabilesc prin aplicarea coeficientului corespunzator clasei de salarizare la o suma care sa reprezinte salariul de baza brut minim pe tara.

Ca atare, prevederile actelor normative invocate de reclamanti nu sunt incidente in cauza, nivelul de salarizare al reclamantilor in aceasta perioada fiind stabilit peste minimul instituit prin hotararile de guvern, conform grilelor de salarizare din contractul colectiv de munca la nivel de unitate.

Prin actul aditional la CCM pe anul 2012-2013, partile au modificat continutul anexei 1 la CCM, eliminand din continutul acesteia coeficientul de ierarhizare, precum si mentiunile privitoare la formula de calcul ce erau inserate in anexa 1 in forma initiala. Aceasta manifestare de vointa a partilor a avut ca efect nu doar modificarea expresa a anexei 1 la CCM, dar si modificarea implicita si lipsita de orice echivoc a prevederilor art.7 alin.2  din CCM.

A apreciat tribunalul ca angajatorul este obligat sa garanteze in plata un salariu brut lunar cel putin egal cu salariul de baza minim brut pe tara (conform art.164 alin.3 din Codul muncii) si nicidecum sa foloseasca cuantumul acestuia ca punct de plecare, in raport de care se calculeaza clasele de salarizare. Prin urmare, intre salariul minim brut garantat in plata stabilit prin hotarari de guvern si clasa 1 de salarizare, prin raportare la care se calculeaza salariul reclamantilor, nu exista o legatura directa. Nu exista nicio dispozitie din vreun contract colectiv de munca sau vreo prevedere legala care sa oblige parata la calcularea drepturilor salariale ale reclamantilor in functie de valoarea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata stabilit de Guvernul Romaniei, care sa fie avuta in vedere ca salariu minim la clasa 1 de salarizare. Parata are doar obligatia ca, in urma modalitatii de calcul a salariului negociata de parti, niciun salariat sa nu aiba un salariu de baza brut mai mic decat salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata, stabilit de Guvern.

Or, conform sustinerilor paratei, necontestate de reclamanti, salariul primit de acestia a fost superior salariului de baza minim garantat pe tara prin actul normativ indicat. Reclamantii nu pretind ca li s-ar fi stabilit un salariu de baza brut mai mic decat salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata, stabilit de Guvernul Romaniei, ci ca la stabilirea salariului nu s-a tinut cont, ca valoare a clasei 1 de salarizare, de valoarea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata. Or, o astfel de obligatie, de a nu negocia valoarea clasei 1 de salarizare sub nivelul salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata, nu exista.

A mai retinut instanta ca la data de 31.12.2010 a expirat Contractul colectiv de munca unic la nivel de ramura de transporturi pe anii 2008-2010, iar din actul aditional nr.629/4.01.2011 reiese faptul ca CCM la nivel de grup de unitati din transportul feroviar pe anii 2006-2008 a fost valabil doar pana la data de 31.01.2011. Fata de inscrisurile depuse la dosar si sustinerile paratei, se constata ca  ulterior nu a mai existat un contract la nivel de ramura/grup de unitati si, corespunzator, vreo dispozitie legala, care sa oblige parata la stabilirea valorii clasei 1 de salarizare in functie de valoarea salariului de baza minim brut pe tara, astfel ca drepturile existente in contractul colectiv de munca la nivel inferior se aplica fara nicio restrictie, neexistand un alt contract la care sa se poata raporta si ale caror limite sa fie respectate.

Potrivit art.229 alin.1 din Codul muncii „contractul colectiv de munca este conventia incheiata in forma scrisa intre angajator sau organizatia patronala, de o parte, si salariati, reprezentati prin sindicate ori in alt mod prevazut de lege, de cealalta parte, prin care se stabilesc clauze privind conditiile de munca, salarizarea, precum si alte drepturi si obligatii ce decurg din raporturile de munca”.

Conform dispozitiilor art.133 alin.1 lit. a din Legea nr.62/2011, clauzele contractelor colective de munca produc efecte pentru toti angajatii din unitate, iar potrivit art.148 alin.1 din Legea nr.62/2011, executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru parti.

In conformitate cu prevederile art.229 alin.4 Codul muncii

„contractele colective de munca incheiate cu respectarea dispozitiilor legale constituie legea partilor”, fiind incheiate cu scopul de a produce efecte juridice intre partile semnatare, iar nu pentru a nu avea aplicabilitate.

Formula de calcul pentru salariile de baza brute  corespunzatoare fiecarei clase de salarizare este urmatoarea: S =  S clasa 1 x K  (S reprezinta salariul de baza brut corespunzator clasei de salarizare respective, S clasa 1 reprezinta salariul de baza brut corespunzator clasei 1 de salarizare si K este coeficientul de ierarhizare a claselor de salarizare), asa cum rezulta din anexa 1 la CCM. Astfel, pentru calculul salariului de baza corespunzator fiecarei clase de salarizare, nu se porneste de la salariul de baza minim brut garantat in plata, ci de la un salariu corespunzator clasei 1 de salarizare (salariu convenit de partenerii sociali la un anumit cuantum). In urma aplicarii acestei formule de calcul, parata a stabilit reclamantilor salariul de baza corespunzator clasei de salarizare a acestora, salariu ce respecta conditia impusa prin hotarari de guvern de a nu fi mai mic decat salariul minim brut garantat in plata pe tara.

Totodata, parata a respectat dispozitia din anexa nr.1 la C.C.M la nivel de unitate pe anul 2011-2012, care prevede ca „salariul minim brut in cadrul SNTFC CFR Marfa este superior salariului de baza minim brut pe tara.”

Pentru toate aceste considerente, actiunea fost respinsa.

In termen legal reclamantii au formulat apel impotriva sentintei tribunalului, pe care au criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie sub urmatoarele aspecte:

1. In mod gresit a fost respins primul capat al actiunii ca tardiv formulat, pe motiv ca la data promovarii cererii de chemare in judecata CCM la nivel de unitate pe anii 2012-2013 isi incetase valabilitate.

Art.268 alin.1 lit. d reglementeaza in mod limitativ situatia in care cererile in vederea solutionarii unei conflict de munca pot fi formulate doar pe durata existentei contractului, respectiv situatia in care se solicita constatarea nulitatii unui contract individual sau colectiv de munca. Dispozitia legala nu este aplicabila altor conflicte de munca, cum ar fi acordarea drepturilor salariale, pentru care art.171 alin.1 din Codul muncii instituie un termen de prescriptie de 3 ani.

2. Solutia data celui de-al doilea capat al actiunii este gresita, tribunalul facand o eronata interpretare a legii.

Astfel, art.7 din CCM la nivel de unitate, nr.116/2012, prelungit prin actul aditional nr.2/2013, a prevazut ca salariile de baza corespunzatoare fiecarei clase de salarizare se stabilesc in functie de coeficientii de ierarhizare si de formula de calcul din anexa 1, ceea ce inseamna ca partenerii sociali au convenit ca de la valoarea salariului de baza brut corespunzator clasei 1 de salarizare salariile sa creasca cu un anumit coeficient evidentiat la art.109. Prin aplicarea acestei formule de calcul rezulta ca, incepand cu clasa a opta de salarizare, valoarea salariala ar fi trebuit sa fie de 1.076 lei, in timp ce in cazul ultimei clase, 46, valoarea salariului ar fi trebuit sa fie de 5.096 lei.

Ceea ce intereseaza nu este garantarea unui salariu brut lunar cel putin egal cu salariul de baza minim brut pe tara, ci valoarea de referinta a salariului minim brut, ca punct de plecare, cat si o corecta aplicare a formulei de calcul din CCM.

Prin intampinarea formulata intimata a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Prin decizia civila nr. 3338/09.11.2017, Curtea de Apel Pitesti – Sectia I civila a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanti.

Pentru a pronunta aceasta solutie , Curtea a retinut urmatoarele:

Primul motiv de apel este nefondat.

Curtea a constatat ca prima instanta a pronuntat o solutie legala atunci cand a constatat prescris dreptul la actiune cu privire la solicitarea constatarii nulitatii unui contract de munca, raportat la prevederile art.268 alin.1 lit. d din Codul Munci, potrivit carora:
„(1) Cererile in vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate (…) d) pe toata durata existentei contractului, in cazul in care se solicita constatarea nulitatii unui contract individual sau colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia”.

In speta contractul colectiv de munca incheiat la nivel de unitate pentru perioada 2012-2013 a fost inregistrat la ITM Bucuresti sub nr.116/23.04.2012, iar ulterior, prin actul aditional inregistrat la ITM Bucuresti sub nr.2/19.04.2013, a fost prelungita valabilitatea CCM 2012-2013 cu 12 luni, pana la data de 23.04.2014. Incepand cu data de 24.04.2014 CCM 2012-2013 nu mai era in vigoare, deoarece de la acest moment nu a mai fost inregistrat la ITM Bucuresti niciun act aditional care sa prelungeasca valabilitatea acestuia.

Potrivit art.151 lit. a din Legea dialogului social nr.62/2011:
„Contractul colectiv de munca inceteaza la implinirea termenului pentru care a fost incheiat, daca partile nu convin prelungirea aplicarii acestuia, in conditiile legii”,
iar conform art.149 din Legea nr.62/2011:
„Clauzele contractului colectiv de munca pot fi modificate pe parcursul executarii lui, in conditiile legii, ori de cate ori toate partile indreptatite sa negocieze contractul colectiv de munca convin acest lucru”.

Art.150 alin.1 si 2 din Legea nr.62/2011 prevede:
„Modificarile aduse contractului colectiv de munca se consemneaza intr-un act aditional semnat de toate partile care au incheiat contractul. Actul aditional se transmite in scris organului la care a fost inregistrat contractul colectiv de munca si tuturor partilor semnatare si produce efecte de la data inregistrarii acestuia in conditiile prezentei legi sau de la o data ulterioara, potrivit conventiei partilor”
.

Este adevarat ca prevederile art.153 din Legea 62/2011, confera oricarei organizatii sindicale posibilitatea incheierii cu o organizatie patronala a oricarui alt tip de acorduri, conventii sau intelegeri, in forma scrisa. Insa, asa cum corect a retinut tribunalul, acestea reprezinta legea partilor si prevederile lor sunt aplicabile numai membrilor organizatiilor semnatare; ele nu pot modifica un contract colectiv de munca si, cu atat mai mult, nu pot prelungi un astfel de contract, pentru care legea prevede expres doar posibilitatea prelungirii prin act aditional inregistrat la organul la care a fost inregistrat contractul colectiv de munca.

In concluzie, in mod legal a constatat tribunalul ca la data formularii prezentei actiuni CCM la nivel de unitate 2012-2013 isi incetase valabilitatea si a aplicat dispozitiile art.268 alin.1 lit. d din Codul muncii.

Al doilea motiv de apel este, de asemenea, nefondat.

Potrivit art.229 alin.4 din Codul muncii:
„contractele colective de munca, incheiate cu respectarea dispozitiilor legale, constituie legea partilor”.
Aceasta inseamna ca se aplica intocmai si clauza privind perioada de valabilitate a unui astfel de contract colectiv de munca. In atare context, in mod corect tribunalul a apreciat ca pentru rezolvarea raportului juridic dedus judecatii trebuie avute in vedere prevederile contractelor colective de munca incheiate la nivel de unitate pe perioada dedusa judecatii.

Curtea a constatat ca potrivit art.229 alin.1 din Codul muncii:
„Contractul colectiv de munca este conventia incheiata in forma scrisa intre angajator sau organizatia patronala, de o parte, si salariati, reprezentati prin sindicate ori in alt mod prevazut de lege, de cealalta parte, prin care se stabilesc clauze privind conditiile de munca, salarizarea, precum si alte drepturi si obligatii ce decurg din raporturile de munca”.

Normele cuprinse in contractul colectiv de munca au calitatea de reguli de drept aplicabile cu acelasi titlu si cu aceleasi efecte ca si normele cuprinse in actele normative. Prioritatea de care se bucura in legislatia muncii contractul colectiv de munca in reglementarea relatiilor de munca in raport cu celelalte izvoare specifice ale dreptului muncii se afla in deplina concordanta cu normele internationale in materie, el urmand sa isi produca efectele fata de toti salariatii si angajatorii la care se refera.

Reclamantii au sustinut ca la stabilirea punctului de plecare in cazul salarizarii lor nu s-a avut in vedere salariul minim brut pe tara stabilit pe perioada in litigiu.

Salariul minim brut a fost definit de organizatia Internationala a Muncii ca fiind nivelul de remuneratie sub care nu se va putea cobori, indiferent care ar fi modul sau de calcul, este salariul care in fiecare tara are forta legii si care este aplicabil sub pedeapsa sanctiunilor penale sau a altor sanctiuni specifice. Salariul minim este salariul considerat ca suficient pentru satisfacerea necesitatilor vitale de alimente, imbracaminte, educatie ale salariatilor, tinand cont de dezvoltarea economica si culturala a fiecarei tari.

Prin H.G. nr.1225/2011 a fost stabilit pentru anul 2012 un salariu de baza minim brut pe tara garantat in plata de 700 lei, prin H.G. nr.23/2013 un salariu de 750 lei (incepand cu 1.02.2013) si apoi de 800 lei (incepand cu 1.07.2013), prin H.G. nr.871/2013 un salariu de 850 lei (incepand cu 1.01.2014) si apoi de 900 lei (incepand cu 1.07.2014) si prin H.G. nr.1091/2014 un salariu de 975 lei, incepand cu 1.01.2015 (litigiul are in vedere perioada de pana la 1.06.2015).

Existenta acestor acte normative nu inseamna ca negocierea sau stabilirea prin lege a salariilor diferitelor categorii sociale trebuie sa aiba ca baza de pornire acest salariu minim brut garantat, astfel cum pretind apelantii, ci doar faptul ca angajatorul nu poate negocia si stabili salarii de baza prin contractul individual de munca sub salariul de baza minim brut pe tara (art.164 alin.2 Codul muncii).

Prin urmare, angajatorul este obligat sa garanteze in plata un salariu brut lunar cel putin egal cu salariul de baza minim brut pe tara si nicidecum sa foloseasca cuantumul acestuia ca punct de plecare in raport de care se calculeaza clasele de salarizare.

In cadrul societatii intimate, in ceea ce priveste sistemul de salarizare al propriilor angajati, acesta este grevat de un singur principiu, respectiv al negocierii colective si individuale.

Acest principiu reprezinta o consecinta a principiului constitutional potrivit caruia dreptul la negocieri colective este garantat (art.44 alin.5). Codul muncii, concretizand acest drept, prevede, in art.162 alin.2, ca stabilirea salariilor se face prin negocieri colective sau/si individuale intre angajator si salariat si, in art.229 alin.1, ca prin contractul colectiv de munca se stabilesc clauzele privind conditiile de munca, salarizarea, precum si alte drepturi si obligatii ce decurg din raporturile de munca.

In speta, in conditiile in care salariul primit de reclamanti a fost peste salariul de baza minim garantat pe tara instituit prin hotarari succesive de guvern, aspect necontestat de apelanti, Curtea a apreciat ca fiind nefondate criticile apelantilor cu privire la acest aspect.

Curtea a mai retinut ca modalitatea concreta de determinare a nivelului de salarizare in cadrul societatii parate a fost detaliata in anexa nr.1 la contractul colectiv de munca la nivel de unitate, diferentiat pe clase de salarizare si coeficienti de ierarhizare, in sensul ca rezultanta „salariul de baza brut” se obtine prin inmultirea salariului de baza corespunzator clasei 1 de salarizare cu coeficientul de ierarhizare corespunzator fiecarei clase de salarizare, precizandu-se, totodata, ca „salariul minim de baza in cadrul intimatei este superior salariului de baza minim brut pe tara".

Prevederile art.164 alin.2 din Codul muncii dispun in sensul ca angajatorul nu poate negocia si stabili salarii de baza prin contractul individual de munca sub nivelul salariului de baza minim brut orar pe tara, astfel cum acesta este stabilit prin hotarare a Guvernului (conform prevederilor art. 164 alin.1 din Codul muncii), ceea ce inseamna ca angajatorul este obligat sa garanteze in plata un salariu brut lunar cel putin egal cu salariul de baza minim brut pe tara, cerinta care in cauza a fost respectata.

Sustinerea reclamantilor, potrivit careia parata ar fi trebuit sa aplice coeficientii de ierarhizare prevazuti in anexa nr.1 din contractul colectiv de munca la valoarea salariului de baza minim brut pe tara stabilit prin hotararile de guvern invocate, excede in mod evident normei legale anterior enuntate si presupune incalcarea principiului libertatii contractuale, neavand relevanta faptul ca unul dintre elementele de calcul utilizate la determinarea salariului de baza brut al reclamantilor, si anume valoarea clasei 1 de salarizare, este sau nu inferioara salariului de baza minim brut pe tara, intrucat cele doua notiuni au continut si finalitate diferite, nu pot fi confundate si nici aplicate concomitent, in sensul majorarii exponentiale a salariului, cum pretind reclamantii, esential fiind ca rezultatul aplicarii formulei de calcul din cuprinsul contractului colectiv de munca aplicabil sa nu se situeze sub nivelul minim stabilit de legiuitor, ceea ce nu este cazul, in speta.

Prin garantarea in plata a unui anumit salariu de baza minim, legiuitorul a urmarit ca nici un angajat sa nu incaseze mai putin decat e stabilit in lege, iar societatea parata a demonstrat in speta ca reclamantii au incasat mai mult decat era garantat in plata prin hotararile de guvern, formula de calcul a salariului nefiind una criticabila, atata vreme cat a respectat clauzele CCM astfel cum ele au fost negociate.

Nu in ultimul rand, Curtea a constatat ca in noua anexa din actul aditional la CCM pe anii 2012-2013 (f.104 dosar fond) nu se mai regasesc coeficienti de ierarhizare si mentiuni privitoare la formula de calcul, iar aceasta manifestare de vointa a partilor a fost neechivoca.

Fata de toate aceste considerente, Curtea a respins apelul ca nefondat, in temeiul art.278 din Codul muncii si art.480 Cod de procedura civila.