Contractul de munca temporara, Obligatia de plata a salariului catre salariatul temporar

Temei de drept: Codul muncii, art. 94 alin. 2 si art. 96 alin. 1, 2, 5

Este nefondata sustinerea, conform careia din dispozitiile art. 88 Codul muncii rezulta ca de executarea contractului de munca temporara raspunde numai utilizatorul, organizarea lui interna fiind un atribut exclusiv al acestuia.

imprejurarea ca salariatul temporar se subordoneaza utilizatorului-beneficiar si executa sarcinile trasate de acesta, nu inlatura calitatea de angajator a agentului de munca temporara, calitate ce decurge cu toate drepturile si obligatiile din contractul de munca temporara incheiat cu salariatul temporar.

Salariul lucratorului temporar se negociaza, potrivit art. 94 alin. 2 si art. 96 alin. 2 Codul muncii, de partile contractului de munca temporara si se plateste de agentul de munca temporara, potrivit art. 96 alin. 1 Codul muncii.

imprejurarea ca utilizatorul care a platit salariul se subroga, potrivit art. 96 alin. 5 Codul muncii, pentru sumele platite, in drepturile salariatului temporar impotriva agentului de munca temporara, confirma faptul ca obligatia de plata a salariului catre salariatul temporar este in sarcina agentului de munca temporara.

Curtea de Apel Iasi, Sectia litigii de munca si asigurari sociale, Decizia civila nr. 440/14

septembrie 2017

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Vaslui la 29 noiembrie 2016, reclamantul X a solicitat in contradictoriu cu parata SC „Y.” SRL obligarea acesteia din urma la plata sumei de 73.383,87 lei, din care 32.250 lei, cu titlu de salariu neincasat aferent perioadei 01.09.2014-31.01.2015 si 41.133,87 lei diurna (adica 9115,74 Euro la cursul de 4,5124 lei), cu actualizarea acestor sume. Ulterior, la termenul din 27 aprilie 2017, reclamantul si-a micsorat catimea obiectului cererii la suma de 50.145 lei din care 32.250 lei salariu neincasat si 17.895 lei echivalentul a 3965,74 Euro, cu titlu de diurna.

In motivare, reclamantul a aratat ca a avut calitatea de salariat al paratei SC „Y.” SRL Brasov, avand meseria de sofer, fiind angajat in baza Contractului individual de munca nr. X1/28.03.2014 cu un salariu de 6.450 lei pe luna. In baza raporturilor de serviciu avute cu angajatorul, reclamantul X a efectuat in interes de serviciu curse externe, fiind detasat in Italia, la „Z.” SRL Brilio (Lecce), angajatorul parat care a dispus detasarea obligandu-se de a-i achita salariatului reclamant o diurna de 59,58 euro/zi, conform deciziei nr. X9/28.03.2014. Dupa plecarea in Italia, parata SC „Y.” SRL Brasov a manifestat un dezinteres total fata de reclamant, acestuia nemaifiindu-i achitate drepturile salariale in perioada 01.09.2014 -

2015. si nici diurna legala a acestuia. Pentru activitatea de transport efectuata in interes de serviciu, reclamantul X avea dreptul la o diurna de 59,58 euro/zi, totalizandu-se o suma de 9.115,74 Euro pentru cele 153 de zile, perioada in care s-a aflat in cursa, suma echivalenta cu suma de 41.133,87 lei (curs BNR la data de 28.11.2016: 1 Euro = 4.5124 lei).

Desi reclamantul X a incercat in repetate randuri o solutionare a acestui litigiu pe cale amiabila, reprezentantii societatii au amanat initial plata drepturilor salariale, iar ulterior nu au mai raspuns solicitarilor reclamantului. Avand in vedere dispozitiile art. 47 alin. (4) Codul muncii, apreciaza reclamantul ca parata este obligata sa ii achite drepturile salariale cuvenite.

In drept, reclamantul a invocat prevederile art. 47, art. 159 alin. 2 si 253 alin. 1 Codul Muncii.

A propus administrarea probei cu inscrisuri si a depus, in copie, contractul de munca temporara X1/28.03.2014, actul aditional 1006/28.03.2014, Decizia X9/28.03.2014, adeverinta 1005/28.03.2014, diagrame tahograf.

Cererea este scutita de plata taxei judiciare de timbru conform prevederilor art. 270 din Legea 53/2003 - Codul Muncii - republicata.

Prin intampinarea formulata, parata a solicitat respingerea cererii ca neintemeiata. A aratat ca reclamantul a avut calitatea de angajat al paratei inca din anul 2012, iar raporturile de munca au fost intotdeauna bune. In ultima parte a colaborarii, in baza contractului de munca temporara nr. X1/28.03.2014, a intervenit starea de insolventa a UTILIZATORULUI, societatea „Z.” SRL, cu sediul legal in Brivio (Lecco), Italia, la care salariatul si-a desfasurat activitatea. Conform contractului de munca temporara nr. X1/28.03.2014, litera J. Salarizare, „elementele constitutive ale remuneratiei au constat in sporuri vechime - conf. Legii, salariul lunar - 882 lei, - indemnizatii - conf. legii, - alte adaosuri - conf. legii, diurna zilnica - 43,45 euro/zi.” Mentioneaza ca valoarea diurnei a crescut la 43,45 euro/zi si ca salariatul a fost remunerat in raport cu timpul efectiv lucrat.

A sustinut parata ca, in realitate, fata de aceste inscrisuri, situatia reala a drepturilor banesti si a platilor efectuale de reclamanta pentru perioada indicata de reclamant, detaliata in tabelul anexat, este ca restul de plata la care este indrituit reclamantul este de 3.124,68 Euro.

A mai aratat parata ca a achitat salariul si diurna reclamantului, atat timp cat a avut posibilitatea financiara chiar daca Utilizatorul nu a mai respectat obligatiile contractuale si a intrat in procedura insolventei. Mai mult, s-a indreptat impotriva acestuia din urma pentru recuperarea debitelor restante ce cuprind salarii, contributii si cota agentiei si urmaresc finalizarea acesteia prin intermediul avocatului societatii din Italia. Ceea ce considera parata ca foarte important de retinut este ca societatea a platit la timp, inainte de data de 25 a fiecarei luni contributiile sociale, fiind in legalitate si nelezand niciun drept al salariatilor temporari.

Considera parata ca este lesne de inteles ca nu poate suporta anticipat toate sumele restante si pentru ca societatea nu mai are activitate si nici salariati, decat pentru reprezentare judiciara. De asemenea, considera necesara efectuarea unei actiuni impotriva utilizatorului „Z.” SRL, intrucat instanta romana nu poate verifica actele emise de catre utilizatorul - societate straina - sub autoritatea careia salariatul temporar a lucrat, aplicandu-i-se prevederile de la nivelul Utilizatorului.

In drept, parata a invocat prevederile Legii 53/2003 - Codul muncii, Directiva 2008/104/CE, a Regulamentului CE 883/2004 si 987/2009 privind coordonarea sistemelor de securitate sociala, Directiva 2002/15/CE, Legea nr. 344/2006 privind detasarea salariatilor in cadrul prestarii de servicii transnationale.

A solicitat suspendarea cauzei, fata de dosarul de insolventa in care s-ar afla utilizatorul din Italia, cerere respinsa prin Incheierea de sedinta din 23 martie 2017.

In dovedirea celor sustinute, parata a propus incuviintarea probei cu inscrisuri, depunand in copie ordine de plata, tabel cuprinzand „Situatie plati septembrie 2015- ianuarie 2015”, Contract de punere la dispozitie muncitori pe perioada determinata nr. 344 din

28.03.2014.

Reclamantul nu a formulat raspuns la intampinare.

In cauza a fost administrata proba cu inscrisurile depuse de ambele parti. La solicitarea instantei, reclamantul a depus extras de cont curent bancar din perioada 05.05.201528.02.2017.

Prin sentinta civila nr. 529/11.05.2017, Tribunalul Vaslui a hotarat: „Admite in parte actiunea formulata de reclamantul X in contradictoriu cu parata SC „Y.” SRL Brasov.

Obliga parata sa plateasca reclamantului suma de 3072 Euro net (13862 lei la cursul de 4,5124 lei/Euro de la data introducerii cererii de chemare in judecata) si suma de 4410 lei brut, sume reprezentand drepturi de natura salariala, actualizate cu indicele de inflatie de la data de 29.11.2016.

Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut urmatoarele:

In fapt, reclamantul a incheiat cu parata Contractul de munca temporara nr. X1 din

2014. prin care partile au convenit ca reclamantul sa lucreze ca „sofer autocamion” pentru perioada 01.04.2014-31.05.2015, iar ca loc de munca partile au convenit ca reclamantul sa-si desfasoare activitatea la „Z.” SRL din Lecco, Italia. Prin contract, partile au convenit la un salariu de 882 lei si o diurna de 43,45 Euro/zi, „in raport cu timpul de lucru efectiv lucrat”. Termenul de plata convenit a fost data de 25 a lunii pentru luna anterioara.

La data incheierii contractul de munca, a fost emisa de catre parata Decizia 189 din 28.03.2014 prin care i s-a stabilit,
„pe durata contractului individual de munca temporara
”, o diurna de 59,58 Euro/zi.

Intre parata si „Z.” SRL a fost incheiat un contract de punere la dispozitie, pe care parata a afirmat ca firma din Italia (Utilizatorul) nu l-a onorat in totalitate, intrucat a intrat in insolventa.

Contractul individual de munca a fost executat de catre reclamant in beneficiul societatii din Italia pana pe data de 29.01.2015, data la care este prezentata ultima diagrama tahograf a autocamionului condus de reclamant.

In ceea ce priveste pretentiile banesti ale reclamantului, instanta retine ca, daca la inceput reclamantul a solicitat suma de 73.383,87 lei din care 32.250 lei, cu titlu de salariu neincasat aferent perioadei 01.09.2014-31.01.2015 si 41.133,87 lei diurna (adica 9115,74 Euro la cursul de 4,5124 lei), ulterior, la termenul din 27 aprilie 2017 si-a micsorat catimea obiectului cererii la suma de 50.145 lei din care 32.250 lei salariu neincasat si 17.895 lei - echivalentul a 3965,74 Euro - cu titlu de diurna, cu actualizarea acestor sume.

In drept, litigiul se circumscrie executarii unui
contract de munca temporara,
reglementat de
articolele 94-98 din Codul Muncii,
ca o specie a contractului individual de munca.

Conform art. 10 si art. 40 alin. 2 lit. c) si art. 159 din Legea nr.53/2003 Codul Muncii (aplicabil contractului partilor), principala obligatie a angajatorului, corelativa prestarii muncii de catre angajat, este plata salariului.

Totodata, conform prevederilor art. 272 Codul muncii, dovada platii drepturilor salariale cade in sarcina angajatorului parat. Art. 168 din Codul muncii prevede ca plata salariului se dovedeste prin state de plata sau alte documente justificative. Ordinele de plata reprezinta documente contabile justificative.

Referitor la
salarizarea salariatului temporar,
art. 96 stabileste regula ca aceasta se face de catre agentul de munca temporara, iar in subsidiar de catre Utilizator. Solutia legiuitorului este fireasca, atat timp cat intre salariatul temporar si Utilizator
nu
se incheie un raport juridic, salariatul prestand munca in beneficiul Utilizatorului, in temeiul contractului incheiat cu Agentul de munca temporara. Pe de alta parte, salariatul nu trebuie sa suporte nici eventuala insolvabilitate a angajatorului sau, cu atat mai putin a Utilizatorului.

Este de remarcat ca perioada pentru reclamantul solicita drepturi salariale este septembrie 2014-ianuarie 2015.

Pentru aceasta perioada, parata a platit cu ordinul de plata nr. 88093/21.05.2015 - suma de 450,12 Euro - diurna septembrie 2014 si 849,88 Euro diurna octombrie 2014, iar cu ordinul de plata nr. 88094 din 21.05.2015 - 827,54 Euro - diurna octombrie 2014 si 1672,46 Euro diurna noiembrie 2014. Parata a mai platit 424 Euro pe 02.12.2015. Totalul sumelor nete platite de catre parata este de 4224 Euro.

Verificand extrasul de cont al reclamantului, instanta constata ca Utilizatorul din Italia („Z.&rrdquo;) a mai platit 1000 Euro pe 05.05.2015 si 641 Euro pe 05.06.2015. Totalul sumelor platite reclamantului de „Z.” este astfel de 1641 Euro.

Instanta apreciaza ca sumele incasate de reclamant de la Utilizator, in temeiul obligatiei subsidiare a acestuia de plata a salariului, trebuie imputate asupra drepturilor de natura salariala ale reclamantului.

Pentru a putea verifica daca exista diferente salariale neachitate, instanta va calcula sumele datorate de catre parata.

Instanta retine ca perioada 01.09.2014 - 29.01.2015 (ultima zi pentru care prezinta diagrama tahograf si rezulta ca a muncit in strainatate) insumeaza 150 zile.

Diurna reprezinta denumirea uzuala pentru indemnizatia de delegare sau detasare si reprezinta o suma care sa asigure cheltuielile curente facute de angajat cu intretinerea sa curenta pe perioada in care munceste in alta localitate decat cea de domiciliu. Din aceasta caracteristica a diurnei rezulta ca aceasta este datorata pe zile calendaristice si nu lucratoare.

Fata de cuantumul stabilit al diurnei la 59,58 Euro/zi (prin Decizia 159 din 28.03.2014) rezulta ca parata datora cu titlu de diurna suma de 8937 Euro net. Salariul datorat era de 882 lei x 5 luni = 4410 lei brut.

Din aceste sume, scazand sume de 4224 Euro platita de catre parata si 1641 Euro, platita de catre Utilizator, raman de plata suma 3072 Euro net (13862 lei la cursul de 4,5124 lei/Euro,
indicat prin cererea introductiva)
si 4410 lei brut.

Instanta, va admite in parte cererea reclamantului, cu privire la aceste sume.

Referitor la cererea reclamantului de actualizare a sumelor, aceasta se va face asupra echivalentului in lei a sumei de 3072 Euro (anume de 13.862 lei) incepand cu data de

2016. - data introducerii cererii - si pana la plata efectiva a sumei.

Cu privire la actualizarea sumei de 4410 lei brut, aceasta se va face asupra sumei nete rezultand dupa scaderea din suma bruta a contributiilor de asigurari sociale si impozitelor, conform legii.

Pentru aceleasi considerente, participand la deliberari, in temeiul articolului 55 din Legea 303/2004, asistentii judiciari si-au exprimat opinia in sensul celor retinute.

Impotriva acestei sentinte a declarat apel parata SC „Y.” SRL Brasov, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

Apelanta a prezentat situatia drepturilor banesti si a platilor efectuale de aceasta pentru perioada indicata de reclamant, detaliata in tabelul anexat intampinarii pe care l-a anexat si apelului, evidentiind coloanele 1, 2 si 3 ca parte a totalului de 3.124,68 Euro, precizand ca aceasta suma este corecta, ca si suma neta la care se adauga desigur si impozitul retinut si virat la bugetul de stat, suma la care desigur reclamantul nu are dreptul, pentru ca este un nonsens.

Sentinta a fost criticata si pentru ca nu a tinut cont de insolventa utilizatorului, subliniindu-se eforturile pe care apelanta le-a facut pentru a plati contributiile sociale si pentru stingerea debitului constand in salarii, contributii si cota agentiei, prin formularea cererii de inscriere la masa credala pentru toate sumele datorate de Utilizatorul „Z.” SRL.

Apelanta a sustinut, de asemenea, ca din disp. art. 88 Codul muncii rezulta cu usurinta faptul ca de executarea contractului de munca temporara raspunde numai utilizatorul, fiind un atribut exclusiv al acestuia, utilizatorul fiind singurul responsabil de organizarea lui interna.

Obligatia sa, ca agent de munca temporara, este de a face plata conform pontajului primit de la utilizator, in cuantumul virat de utilizator pentru munca prestata la care se adauga comisionul agentului de munca temporara. In situatia in care exista diferente intre pontajul utilizatorului si suma virata, acestea sunt clarificate si solutionate la acel moment. In cazul intimatului, pontajul si sumele virate corespund.

Apelanta a amintit prevederile art. 13 din Legea nr. 344 din 19 iulie 2006 privind detasarea salariatilor in cadrul prestarii de servicii transnationale, din care, sustine apelanta, reiese ca Inspectiei Muncii este competenta in clarificarea neconcordantelor in aceasta speta si mai mult institutia corespondenta din statul unde isi desfasoara sau si-a desfasurat activitatea salariatul. Nu se poate pune problema ca instanta romaneasca sa cerceteze veridicitatea inscrisurilor provenite de la utilizatorul - persoana juridica straina fara a avea un raport din partea autoritatii din statul de resedinta unde salariatul si-a desfasurat activitatea. Pentru ca intr-o astfel de situatie trebuie verificate actele emise de utilizator sub supravegherea si conducerea caruia salariatul temporar a lucrat si a executat sarcinile transmise de Utilizator, cand i s-au aplicat prevederile de la nivelul Utilizatorului. Iar reclamantul nu a demonstrat ca a epuizat aceasta cale de actiune.

Intimatul X a solicitat, prin intampinare, respingerea cererii de apel, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecata.

Analizand actele si lucrarile dosarului in raport de criticile formulate si prin prisma dispozitiilor legale incidente,
Curtea de Apel a constatat ca apelul este nefondat.

Prin contractul de munca temporara nr. 771 din 28.03.2014 incheiat intre reclamantul X si parata SC „Y.” SRL Brasov, s-a stabilit ca drepturile salariale aferente meseriei de sofer autocamion pentru perioada 01.04.2014-31.05.2015 sunt un salariu de 882 lei si o diurna de 43,45 Euro/zi, in raport cu timpul de lucru efectiv lucrat.

Prin Decizia nr. 189 din 28.03.2014 parata a stabilit „pe durata contractului individual de munca temporara”, o diurna de 59,58 Euro/zi.

Parata reia in apel aceleasi argumente sustinute si in fata primei instante, fara a combate argumentele primei instante.

Pornind de la premisa ca prin contractul de munca temporara s-a convenit nu doar obligatia salariatului temporar de a presta munca, ci si obligatia corelativa a agentului de munca de a plati salariul, argumentele primei instante s-au axat pe un calcul matematic simplu constand in diferenta dintre drepturile salariale datorate de parata in perioada septembrie 2014 - ianuarie 2015, potrivit contractului de munca temporara nr. 771 din 28.03.2014, si cele efectiv platite, potrivit ordinelor de plata depuse la dosar de parata si extrasului de cont curent bancar din perioada 05.05.2015-28.02.2017 depus de reclamant, inscrisuri ce reprezinta documente contabile justificative in sensul art. 168 din Codul muncii, referitor la dovada platii salariului.

Apelanta eludeaza orice referire la considerentele primei instante, reluand apararile referitoare la faptul ca a achitat salariul si diurna reclamantului atat timp cat a avut posibilitatea financiara chiar daca utilizatorul nu a mai respectat obligatiile contractuale si a intrat in procedura insolventei; ca s-a indreptat impotriva acestuia din urma pentru recuperarea debitelor restante ce cuprind salarii, contributii si cota agentiei; ca a platit la timp, inainte de data de 25 a fiecarei luni, contributiile sociale; ca este lesne de inteles ca nu poate suporta anticipat toate sumele restante si pentru ca societatea nu mai are activitate si nici salariati, decat pentru reprezentare judiciara; ca ar fi necesara suspendarea cauzei, fata de dosarul de insolventa in care s-ar afla utilizatorul din Italia.

Alaturi de argumentele primei instante, pe care instanta de apel si le-a insusit, s-a retinut ca este nefondata sustinerea, reiterata in apel, conform careia din dispozitiile art. 88 Codul muncii rezulta ca de executarea contractului de munca temporara raspunde numai utilizatorul, organizarea lui interna fiind un atribut exclusiv al acestuia.

Imprejurarea ca salariatul temporar se subordoneaza utilizatorului-beneficiar si executa sarcinile trasate de acesta, nu inlatura calitatea de angajator a apelantei, agent de munca temporara, calitate ce decurge cu toate drepturile si obligatiile din contractul de munca temporara incheiat cu intimatul X, in calitate de salariat temporar. Salariul lucratorului temporar se negociaza, potrivit art. 94 alin. 2 si art. 96 alin. 2 Codul muncii, de partile contractului de munca temporara si se plateste de agentul de munca temporara, potrivit art. 96 alin. 1 Codul muncii.

In lipsa unui raport juridic intre salariatul temporar si utilizator, nu se poate retine in sarcina acestuia din urma obligatia de plata a salariului, chiar daca legiuitorul a prevazut in beneficiul salariatului posibilitatea, subsidiara, de a se indrepta impotriva utilizatorului pentru plata salariului. Imprejurarea ca utilizatorul care a platit salariul se subroga, potrivit art. 96 alin. 5 Codul muncii, pentru sumele platite, in drepturile salariatului temporar impotriva agentului de munca temporara, confirma faptul ca obligatia de plata a salariului catre salariatul temporar este in sarcina agentului de munca temporara.

Nici pretinsa, dar nedovedita, stare de insolventa a utilizatorului nu poate exonera pe apelanta de obligatia de a-i plati intimatului salariul convenit prin contractul de munca temporara nr. 771 din 28.03.2014.

Apelanta a sustinut ca situatia reala a drepturilor banesti si a platilor efectuate de aceasta pentru perioada indicata de intimatul reclamant este cea detaliata in tabelul anexat intampinarii, din care rezulta o diferenta de plata in suma de 3.124,68 Euro, ca si suma neta la care se adauga impozitul retinut si virat la bugetul de stat, precizand ca reclamantul nu are dreptul la plata sumei retinute cu titlu de impozit.

In acest sens, instanta de apel a retinut ca prin esenta, „diurna” reprezinta o indemnizatie platita pentru acoperirea cheltuielilor de intretinere suplimentare.

Diurna este fixa, stabilita zilnic si face parte din cheltuielile de detasare care nu intra in notiunea de salariu, neintrand, deci, in baza de calcul a impozitului pe salarii si contributii cu retinere la sursa.

Prin urmare, diurna fiind o cheltuiala deductibila fiscal, sunt nefondate sustinerile apelantei referitoare la faptul ca reclamantul nu are dreptul la intreaga suma prevazuta ca diurna in Decizia nr. 189 din 28.03.2014, deoarece aceasta nu ar reprezenta suma neta, ci ar include si impozitul retinut si virat de apelanta.

Apelanta a aratat ca sumele virate intimatului cu titlu de drepturi salariale sunt conforme pontajului transmis de utilizator, insa nu a depus dovezi in acest sens, pentru a combate modul de calcul si cuantumul drepturilor salariale la care a fost obligata prin sentinta, desi proba sub acest aspect era, potrivit art. 272 Codul muncii, in sarcina sa.

Cu privire la dispozitiile art. 13 alin. 2 din Legea nr. 344 din 19 iulie 2006, instanta de apel retine ca posibilitatea verificarii de catre organismele de control din domeniul legislatiei muncii a contractului individual de munca nu constituie un argument pentru a ingradi accesul salariatului la justitie, asa cum sustine parata in apel, si nici pentru a nega competenta instantelor romane de a face propriile verificari cu privire la executarea unui contract de munca incheiat de cetatenii romani cu un angajator roman, chiar daca activitatea se presteaza in strainatate, competenta recunoscuta de disp. art. 2 lit. b Codul muncii, art. 269 alin. 2 Codul muncii, art. 208 si 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social.

Apelanta nu a dovedit starea de insolventa, dar nici existenta unei alte judecati de al carei obiect atarna dezlegarea cauzei de fata, astfel incat nu era necesara suspendarea judecatii de fata.

In consecinta, avand in vedere si dispozitiile art. 480 alin. 1 Cod procedura civila, apelul a fost respins.