Conflict Marca si nume comercial

Legea nr. 11/1991
, art. 5-6;
Legea nr. 26/1990
, art. 6, art. 25 alin. (1), art. 43 alin. (2)-(3), art. 30;
Legea nr. 84/1998
, art. 3 alin. (2) lit. a)-c), art. 5, art. 35 alin. (1)-(3), art. 38 alin. (1) lit. a), art. 48 alin. (1) lit. e), art. 83, art. 86; Conventia de la Paris pentru Protectia Proprietatii Industriale, art. 1 alin. (2) si (8)

Utilizarea de catre un intreprinzator a unui nume comercial identic sau similar cu o marca, apartinand altuia, poate sa creeze confuzie cu privire la originea bunurilor sau serviciilor celor doi intreprinzatori si, implicit, un conflict - caracterizat ca fiind intre doua drepturi de proprietate industriala - pentru rezolvarea caruia se poate face apel la justitie.

Sectia civila si de proprietate intelectuala, decizia civila nr. 3828 din 11 mai 2007

Prin cererea inregistrata la data de 23 martie 2005, reclamanta S.C. M. B.V. a chemat in judecata pe parata S.C. M.T. S.R.L., solicitand instantei: sa interzica folosirea de catre parata, in activitatea comerciala a tuturor semnelor identice sau similare cu marca Metaxa, respectiv aplicarea semnelor pe produse sau ambalaje, oferirea produselor spre comercializare ori detinerea lor in acest scop, oferirea sau prestarea serviciilor sub acest semn, importul sau exportul produselor sub acest semn, utilizarea semnului pe documente sau pentru publicitate, sub sanctiunea unor daune cominatorii de 100 Euro pe zi de intarziere; sa dispuna efectuarea inregistrarii in Registrul Comertului a modificarii firmei paratei, in sensul eliminarii din numele comercial a marcii Metaxa; sa dispuna publicarea hotararii de catre parata, pe cheltuiala ei, intr-un ziar de mare tiraj.

In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca este titulara marcilor Metaxa, inregistrate international, iar parata foloseste fara drept semnul Metaxa in numele sau comercial.

Prin folosirea unui semn identic sau similar cu marcile Metaxa se aduce atingere dreptului exclusiv al reclamantei asupra marcilor sale.

Folosirea de catre parata a marcii Metaxa in cadrul numelui sau comercial a creat confuzie in mintea publicului si chiar imaginea ca cele doua societati sunt legate din punct de vedere juridic.

In drept a invocat prevederile art. 3 alin. (2) lit. b)-c), art. 35, art. 83, art. 86 din Legea nr. 84/1998, art. 6, art. 30 din Legea nr. 26/1990.

Prin sentinta civila nr. 1118 din 13 octombrie 2005, Tribunalul Bucuresti, sectia a V-a civila, a respins actiunea ca neintemeiata.

Pentru a hotari astfel, tribunalul a retinut urmatoarele:

Reclamanta este titulara marcilor Metaxa, inregistrate international, Romania fiind tara desemnata.

Reclamanta nu a pretins in cuprinsul cererii sale de chemare in judecata si pe cale de consecinta, nici nu a probat imprejurarea ca parata foloseste semnul Metaxa in activitatea sa comerciala, altfel decat prin includerea acestuia in numele sau comercial.

Au fost avute in vedere dispozitiile art. 35 alin. (1) si (2), precum si cele ale art. 38 din Legea nr. 84/1998, retinandu-se faptul ca titularul marcii nu poate sa interzica unui tert sa foloseasca in activitatea sa comerciala marca, urmand a fi avuta in vedere si conditionarea din alin. (2), in sensul ca folosirea elementelor de la lit. a) si b) sa fie conform practicilor loiale.

Tribunalul a aratat ca prevederile art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998, privitoare la denumirea titularului, nu pot fi interpretate decat in spiritul reglementarii, in sensul ca acestea se refera la imposibilitatea interzicerii folosirii de catre tert a denumirii comerciale proprii, iar nu a celei a titularului marcii.

Impotriva acestei sentinte reclamanta a declarat apel.

Prin decizia civila nr. 1118 din 13 octombrie 2005, Curtea de Apel Bucuresti, sectia a IX-a civila si pentru cauze privind proprietatea intelectuala, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel a avut in vedere urmatoarele considerente:

Intr-adevar, asa cum sustine reclamanta, tribunalul a procedat la o interpretare nesistematica a prevederilor art. 38 din Legea nr. 84/1998, inaplicabile, de altfel, in speta.

Prevederile art. 38 din lege se refera la utilizarea de catre tert a denumirii comerciale a titularului marcii, iar nu a denumirii sale (a tertului), precum si la folosirea (in sensul de mentionare) de catre tert a marcii titularului, daca folosirea (mentionarea) marcii este necesara pentru a indica destinatia produsului sau serviciului, in special pentru accesorii si piese detasabile, iar nu folosirea marcii de catre tert pentru a-si marca propriile produse/servicii sub aspectul indicarii provenientei.

In speta, nu se pune insa problema aplicarii prevederilor art. 38 din Legea nr. 84/1998, ci problema conflictului dintre o marca si o denumire comerciala si a caii prin care acest conflict poate fi solutionat.

Dreptul conferit de marca fiind un drept civil, chiar si atunci cand titularul acestuia este un comerciant, sfera actiunilor in justitie, ca mijloace procesuale pentru protectia marcii anterioare, in caz de conflict cu o denumire comerciala ulterioara, este determinata atat de caracterul civil al dreptului la marca, cat si de caracterul comercial al denumirii.

Actiunea speciala in contrafacere, forma a actiunii in angajarea raspunderii civile delictuale, asa cum rezulta din interpretarea sistematica,
a fortiori
si extensiva a prevederilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 84/1998, priveste exclusiv conflictul dintre marca si un semn distinctiv folosit ca marca de catre un comerciant.

Articolul 35 alin. (2) si (3) din Legea nr. 84/1998 se refera la conflictul dintre marca si un semn pentru produse sau servicii, adica un semn care ar indeplini conditiile de registrabilitate de fond, prevazute de art. 3 lit. a) raportat la art. 5 interpretat
per a contrario,
din Legea nr. 84/1998, pentru a fi inregistrat ca marca, prin ipoteza neinregistrat, insa, ca marca, folosit ca atare de catre un comerciant in activitatea sa comerciala.

Prevederile art. 35 alin. (3) din Legea nr. 84/1998, invocate implicit de catre reclamanta ca temei al cererii sale, contin doar o enumerare exemplificativa a masurilor a caror instituire o poate solicita titularul marcii (inregistrate) prin cererea de chemare in judecata ce declanseaza actiunea in contrafacere.

In cazul conflictului dintre o marca apartinand unui comerciant si o denumire comerciala apartinand unui comerciant concurent, titularul marcii nu are deschisa calea unei actiuni in contrafacere, ci exclusiv calea actiunii comerciale in anularea inregistrarii firmei.

Actiunea civila in interzicerea folosirii firmei comerciale, ca forma a actiunii in raspundere civila delictuala, prin care titularul marcii urmareste repararea in natura a prejudiciului viitor, dar cert, pune in conflict doua drepturi recunoscute in baza legii, ambele beneficiind de recunoastere (fiind dobandite) intotdeauna (cu exceptia drepturilor conferite de marca notorie) in cadrul unei proceduri administrative de inregistrare, reglementata de lege.

Atat sistemul de protectie a marcii, cat si cel de protectie a firmei comerciale, sunt sisteme atributive, dreptul asupra acestora fiind dobandit intr-o procedura administrativa, respectiv acordat de catre autoritatea administrativa competenta.

In conflictul declansat trebuie invocata si dovedita anterioritatea marcii, impunandu-se cercetarea legitimitatii folosirii firmei comerciale.

Valabilitatea inregistrarii firmei nu poate fi pusa in discutie ca o chestiune prejudiciala de fond intr-o actiune in contrafacere, ci exclusiv pe calea actiunii comerciale speciale in anularea inregistrarii firmei comerciale, in baza art. 25 alin. (1) din Legea nr. 26/1990, republicata, modificata si completata, aplicabil
a fortiori
si pentru ipotezele de inregistrare a firmei cu nerespectarea conditiilor de fond pentru registrabilitatea acesteia, fata de prevederile art. 25 alin. (2) si (6) din Norma metodologica nr. 773/1998 privind modul de tinere a registrelor comertului si de efectuare a inregistrarilor.

In speta, paratul titular al firmei comerciale inregistrate se bucura, tocmai in virtutea inregistrarii, de prezumtia de legitimitate in folosirea acesteia, cat timp aceasta nu a fost rasturnata intr-o actiune in anularea inregistrarii firmei comerciale, singurul mijloc procesual prin care prezumtia de legalitate a dobandirii dreptului la firma poate fi rasturnata, dat fiind caracterul atributiv al sistemului de dobandire a dreptului respectiv.

Numai dupa anularea inregistrarii firmei comerciale, se pune problema conflictului dintre marca si un semn, apreciat ca distinctiv pentru activitatea comerciantului (pentru comerciant) sau ca distinctiv pentru produse si servicii (sub aspectul indicarii provenientei acestora), folosit ca atare, dar neinregistrat in niciuna dintre cele doua proceduri. Orice precizari suplimentare sub acest aspect, cat timp pornesc de la o ipoteza inexistenta in speta, exced cadrului procesual.

Asa cum in mod temeinic a retinut instanta de fond, reclamanta nu a invocat si nici nu a dovedit folosirea de catre parata a semnului similar marcii sale inregistrate ca semn distinctiv pentru produsele/serviciile identice sau similare prestate, respectiv folosit de catre parata pentru a-si marca produsele/serviciile si a le distinge astfel sub aspectul provenientei, caz in care s-ar fi pus problema existentei unui conflict in sensul art. 35 alin. (2) din Legea nr. 84/1998, respectiv problema contrafacerii.

Desi in petitul cererii de chemare in judecata, reclamanta solicita interzicerea folosirii de catre parata a tuturor semnelor identice sau similare cu marca, pentru a distinge produse/servicii sub aspectul provenientei, in motivarea cererii se refera la firma comerciala, inregistrata, a paratei, fara a invoca vreun aspect legat de modul de folosire in concret a firmei de catre parata.

Or, nu se confunda firma comerciala, semn distinctiv al activitatii comerciale, respectiv semn de identificare a comerciantului, cu marca, semn distinctiv pentru produsele/serviciile comercializate de catre acesta, ce disting produsele/serviciile sub aspectul provenientei lor.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 26/1990, republicata, „firma este numele sau, dupa caz, denumirea sub care un comerciant isi exercita comertul si sub care semneaza”.

Curtea de Apel a mai aratat ca folosirea firmei comerciale cu nerespectarea prevederilor art. 43 alin. (2) si (3) din Legea nr. 26/1990, republicata, modificata si completata, nu poate constitui in sine un act de contrafacere a marcii identice/similare.

Doar folosirea semnului, identic/similar firmei comerciale, ca semn distinctiv pentru produsele si serviciile comercializate de catre titularul emblemei, poate fi in conflict cu o marca identica sau similara anterioara, pentru produse/servicii identice/similare. In acest caz insa, doar daca modul in care este folosita in concret firma denota folosirea acesteia ca semn distinctiv pentru produse/servicii, pentru a le distinge sub aspectul provenientei lor, iar nu ca firma, semn de identificare a comerciantului, chiar daca nu se respecta prevederile art. 43 alin. (2) si (3) din Legea nr. 26/1990, republicata, modificata si completata.

Or, pentru a declansa o actiune in contrafacere sub acest aspect, petitul cererii si motivarea acesteia (motivele de fapt in invocarea acesteia), ar fi trebuit sa fie altele.

Sub aspectul modului de folosire a firmei comerciale, reclamanta nu a invocat faptul ca, in concret, parata ar folosi un semn, identic/similar firmei comerciale, ca semn distinctiv pentru produsele si serviciile pe care le comercializeaza ca titular al emblemei, semn identic/similar marcii sale.

Prin urmare, in speta nu se pune problema unui conflict intre o marca anterioara inregistrata si un semn identic/similar neinregistrat ca marca, dar folosit ca atare de catre comerciantul concurent, pentru produse/servicii identice sau similare, in scopul indicarii provenientei acestora. Semnul opus de catre parata este o firma comerciala, inregistrata ca atare, folosirea acesteia de catre parata fiind una legitima.

Impotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, invocand in drept dispozitiile art. 304 pct. 7, 8 si 9 C.proc.civ.

In motivarea cererii recurenta sustine ca:

Asa cum prevede Conventia de la Paris, ratificata de Romania prin Decretul nr. 1777/1968, numele comercial, denumirea sau firma fac obiect al dreptului proprietatii industriale.

Fara sa tina seama de acest aspect si calificand gresit caracterul juridic al numelui comercial, Curtea de Apel interpreteaza restrictiv notiunea de „semn” utilizata in art. 35 alin. (2) din Legea nr. 84/1998, desi nu exista vreo dispozitie legala care sa defineasca aceasta notiune.

In opinia recurentei, prin „semn” trebuie sa se inteleaga orice simbol/semn care aduce atingere unei marci, inclusiv numele comercial, ceea ce face ca dispozitiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 84/1998 sa fie aplicabile in speta.

Daca, prin absurd, s-ar impartasi punctul de vedere al instantei de apel, conform caruia, in speta, s-ar putea urma exclusiv calea actiunii speciale comerciale in anularea inregistrarii firmei comerciale, in Legea nr. 26/1990, indicata de Curte, nu s-ar putea gasi un temei juridic pentru admiterea actiunii.

Articolul 25 alin. (1) din Legea nr. 26/1990, republicata, modificata si completata, prevede ca orice persoana fizica sau juridica prejudiciata printr-o inmatriculare ori printr- o mentiune in Registrul Comertului are dreptul sa depuna o cerere la acest registru, numai daca nu sunt alte cai legale de atac, iar Registrul Comertului o inainteaza la tribunalul competent.

Dar dispozitiile legii mentionate nu reprezinta o baza legala pentru a solutiona un potential conflict intre o marca si un nume comercial, ci cel mult intre doua nume comerciale.

Or, in speta reclamanta nu invoca dreptul asupra numelui comercial Metaxa, ci dreptul asupra marcii Metaxa.

Cum parata ii incalca dreptul la marca prin utilizarea numelui comercial, actiunea sa intemeiata pe dispozitiile art. 35 din Legea nr. 84/1998 este admisibila.

Recurenta mai invoca faptul ca motivarea hotararii instantei de apel este sumara si confuza, ceea ce, in opinia sa, echivaleaza cu o nemotivare, in intelesul art. 304 pct. 7 C.proc.civ.

De asemenea, arata ca instantele nu s-au pronuntat asupra celorlalte capete de cerere.

Desi Curtea de Apel retine ca tribunalul a respins celelalte capete de cerere ca neintemeiate, acestea nu au fost analizate.

Nu a fost analizata nici incidenta art. 5 si 6 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale, din perspectiva faptului ca una dintre functiile marcii este identica celei indeplinite de numele comercial, si anume aceea a diferentierii serviciilor prestate de o persoana juridica de cele prestate de o alta.

Analizand decizia atacata, Inalta Curte a constatat ca numai o parte din criticile formulate de recurenta la adresa acesteia sunt intemeiate.

Astfel, critica circumscrisa motivului de recurs prevazut de art. 304 pct. 7

100. proc.civ. nu poate fi primita, deoarece, contrar sustinerilor recurentei, hotararea Curtii de Apel este amplu si temeinic motivata, atat in fapt cat si in drept.

De asemenea, nu se poate retine incidenta motivului de recurs prevazut de art. 304 pct. 8 C.proc.civ., deoarece instanta nu a avut a se pronunta asupra naturii juridice sau intelesului unui act juridic dedus judecatii, pe care sa-l fi putut denatura.

In ceea ce priveste aptitudinea numelui comercial de a conferi un drept de proprietate industriala, Inalta Curte a constatat ca, intr-adevar, chiar in lipsa unei prevederi exprese in legislatia interna, aceasta aptitudine trebuie recunoscuta in temeiul art. 1 alin. (2) si (8) din Conventia de la Paris pentru protectia proprietatii industriale din 20 martie 1883, a carei forma revizuita la Stockholm in 1967 a fost ratificata de Romania prin Decretul nr. 1117/1968, cum corect a sustinut recurenta.

De altfel, Curtea de Apel nu a negat aceasta aptitudine, dupa cum nu a negat posibilitatea ca intre un nume comercial si o marca sa se iveasca un conflict.

Pentru situatia in care inregistrarea marcii aduce atingere unui alt drept de proprietate industriala protejat - printre care se numara, pentru considerentele aratate, si dreptul asupra numelui comercial - art. 48 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 84/1998 consacra solutia anularii inregistrarii marcii.

Nu exista o dispozitie legala simetrica pentru ipoteza in care inregistrarea unui nume comercial aduce atingere unui drept la marca, ceea ce nu inseamna insa ca un atare conflict ar putea ramane nesolutionat, cata vreme este vorba despre drepturi de proprietate industriala deopotriva protejate legal.

Referitor la calea de urmat pentru rezolvarea unui atare conflict, Curtea de Apel a aratat, pe de o parte, ca acesta nu poate fi solutionat in temeiul art. 35 din Legea nr. 84/1998, iar, pe de alta parte, ca pentru interzicerea utilizarii numelui comercial care incalca dreptul la marca, partea interesata trebuie sa obtina, mai intai, anularea inregistrarii numelui comercial, deoarece pana la anulare se bucura de prezumtia de legitimitate.

Sub primul aspect, constatarea Curtii de Apel este corecta.

Articolul 35 alin. (1) din Legea nr. 84/1998 se refera la folosirea semnului identic sau similar marcii „pentru produse sau servicii” identice, similare sau, dupa caz, diferite, iar alin. (2) exemplifica actele de folosire a semnului care pot fi interzise in conditiile alin. (1).

Chiar daca nu se precizeaza expres, din exprimarea utilizata de legiuitor reiese ca actele incriminate sunt de folosire a semnului ca marca, a carei functie specifica este aceea de distingere a produselor sau serviciilor unui intreprinzator de cele ale altuia, in timp ce numele comercial identifica intreaga activitate a unei societati comerciale, fara a se face in mod necesar referire la bunurile sau serviciile care intra in obiectul sau de activitate.

Cu toate acestea, utilizarea de catre un intreprinzator a unui nume comercial identic sau similar cu o marca apartinand altuia, poate sa creeze confuzie cu privire la originea bunurilor sau serviciilor celor doi intreprinzatori si, implicit, un conflict - caracterizat ca fiind intre doua drepturi de proprietate industriala - pentru rezolvarea caruia sa se faca apel la justitie, dupa cum corect a retinut Curtea de Apel.

In ceea ce priveste calea de urmat, nu poate fi primit punctul de vedere al Curtii de Apel, conform caruia, atunci cand numele comercial este inregistrat la Registrul Comertului, titularul marcii este obligat sa ceara mai intai anularea inregistrarii in baza art. 25 alin. (1) din Legea nr. 26/1990.

O analiza a legalitatii inregistrarii numelui comercial intemeiata exclusiv pe dispozitiile legii comerciale mentionate s-ar limita la verificarea conditiilor de registrabilitate strict prevazute de respectiva lege.

In ceea ce priveste conditia disponibilitatii - singura care ar putea fi luata in discutie intr-un litigiu ca cel de fata - aceasta nu ar putea fi verificata decat din perspectiva art. 38 al Legii nr. 26/1990, care prevede ca orice firma noua - in sensul de nume sau denumire sub care un comerciant isi exercita comertul si semneaza - trebuie sa se deosebeasca de cele existente.

Prin urmare, la verificarea disponibilitatii firmei - termen sinonim in doctrina cu acela de „nume comercial” - Registrul Comertului verifica existenta unora identice sau asemanatoare, si nicidecum existenta unor alte drepturi de proprietate industriala pe care o atare inregistrare le-ar putea incalca.

Aceasta inseamna ca, in speta, calea indicata de Curtea de Apel nu ar fi apta sa asigure reclamantei valorificarea dreptului pretins.

In ceea ce priveste calea aleasa de reclamanta, Inalta Curte a constatat ca, fara a solicita anularea inregistrarii numelui comercial al paratei, reclamanta a inteles sa solicite, prin cel de-al doilea capat de cerere formulat, modificarea in Registrul Comertului a firmei METAXAS TEN R.R.L., in sensul eliminarii din acest nume a cuvantului Metaxas, care aduce atingere marcii Metaxa apartinand reclamantei.

Or, cata vreme reclamanta considera ca scopul urmarit de ea prin intentarea actiunii poate fi atins prin obligarea paratei la modificarea numelui comercial, nu i se poate pretinde de catre instanta sa solicite anularea in intregime a inregistrarii acestuia.

Inalta Curte a constatat ca, pentru considerente partial diferite, nici tribunalul si nici Curtea de Apel nu au analizat pe fond existenta conflictului intre marcile inregistrate de reclamanta si numele comercial inregistrat de parata si nu au verificat daca inregistrarea numelui comercial al paratei aduce atingere dreptului la marca al reclamantei.

Inalta Curte nu poate proceda in prima si in ultima instanta la evaluarea probatoriului, inclusiv a inscrisurilor depuse la dosar in recurs, si la stabilirea situatiei de fapt, deoarece, potrivit art. 314 C.proc.civ., Inalta Curte de Casatie si Justitie

hotaraste asupra fondului in toate cazurile in care caseaza hotararea atacata numai in scopul aplicarii corecte a legii la imprejurari de fapt ce au fost deplin stabilite.

In ce priveste sustinerea ca instantele nu au analizat litigiul din perspectiva art. 5 si 6 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale, Inalta Curte a constatat ca nu acesta a fost temeiul juridic al cererii reclamantei, asa incat aceasta critica s-a vadit a fi nefondata.

Pentru celelalte considerente anterior expuse, in baza art. 304 pct. 9, art. 314 si art. 297 alin. (1) C.proc.civ., Inalta Curte a admis recursul, a casat decizia, a admis apelul si a trimis cauza spre rejudecare la acelasi tribunal.