Termenul de valabilitate a garantiei de participare in cadrul procedurii prevazuta de OUG nr. 34/2006.
18 martie 2020Sfera de reglementare a dispozitiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Refuz nejustificat de a solutiona o cerere.
18 martie 2020
Conditii necesare pentru abtinerea avizului de exploatare. Situatii in care refuzul autoritatii publice de a emite avizul nu este nejustificat, in acceptiunea Legii nr. 554/2004.
Ordinul nr. 662/2006 privind aprobarea procedurii si a competentelor de emitere a avizelor si autorizatiilor de gospodarire a apelor emis de Ministerul mediului si Gospodaririi Apelor, art. 25
Depunerea unei documentatii nu obliga autoritatea administrativa la eliberarea avizului solicitat, in lipsa analizarii indeplinirii de catre solicitant a cerintelor impuse de lege.
Curtea de Apel Ploiesti, Sectia Comerciala si de Contencios Administrativ si Fiscal,
Decizia nr. 221 din 2 februarie 2011.
Prin sentinta nr. 425 din 30 septembrie 2010 Tribunalul Dambovita a respins actiunea precizata formulata de reclamanta SC A T SRL, impotriva paratului MMDD-DAR Buzau Ialomita, ca neintemeiata.
Pentru a pronunta aceasta sentinta tribunalul a retinut ca prin adresa inregistrata sub nr. 4723/29.03.2010 la ANAP – ABA Buzau – Ialomita, reclamanta a inaintat documentatia geo-tehnica pentru obtinerea avizului de exploatare agregate minerale nisip-pietris din albia minora a raului Teleajen – perimetrul Boldesti Scaieni, judetul Prahova si planul de aparare impotriva inundatiilor si fenomenelor meteo periculoase.
Totodata, prin adresa nr. 74 din 29.03.2010 reclamanta a solicitat Administratiei Bazinele de Apa Buzau – Ialomita acceptul pentru continuarea activitatii de exploatare a nisipurilor si pietrisurilor din albia minora a raului Teleajen in scopul decolmatarii reprofilarii albiei si regularizarii scurgerii din perimetrul mentionat.
S-a retinut prin sentinta ca la data de 29.04.2010 paratul a raspuns reclamantei cererilor sale aratand ca nu a executat lucrarile de ,,Decolmatare si reprofilare albie minora a raului Teleajen – perimetrul Boldesti Scaieni, judetul Prahova, in scopul regularizarii curgerii apei, cu extragerea de agregate minerale de rau, conform contractului.
In ceea ce priveste capacitatea financiara a reclamantei, a aratat paratul ca reclamanta nu a onorat facturile la termenul scadent si a acumulat debite restante, iar prin Hotararea nr. 2/9.04.2010 a Comitetului de Directie s-a impus conditia achitarii integrale a datoriei pentru beneficiarii care la data solicitarii au datorii restante, astfel incat nu s-a putut emite acceptul solicitat.
Intemeindu-si cererea pe dispozitiile Legii nr. 554/2004, tribunalul a avut obligatia de a analiza vatamarea produsa reclamantei si refuzul nejustificat al autoritatii publice de emitere a avizului de exploatare agregate minerale nisip – pietris din albia minora a raului Teleajen – perimetrul Boldesti Scaieni, judetul Prahova.
Tribunalul a retinut ca pentru a se intocmi documentatia era necesar obtinerea acceptului Administratiei Nationale Apele Romane – Administratia Bazinala de Apa Buzau –Ialomita, iar prin adresa nr. 5939 din 8.10.2009 s-a solicitat de catre Serviciul de Gospodarire a Apelor Prahova acceptul prealabil obtinerii avizului accept neacordat.
S-a mai retinut prin sentinta ca potrivit dispozitiilor Hotararii nr. 2/9.04.2010 a Comitetului de Directie, obtinerea acceptului este conditionata de capacitatea financiara a solicitantului, reclamanta inregistrand restante importante, fapt ce a determinat esalonarea debitului pe mai multe transe pana in anul 2011 (fila 46 dosar ).
De altfel, in raporturile de drept administrativ primeaza interesul public, astfel incat hotararea Comitetului de Directie de a conditiona obtinerea acceptului de capacitatea financiara a solicitantului este legitima, pe deplin indreptatita, de natura a proteja interesul economic al comunitatii.
Constatand, prin urmare, ca reclamanta nu se afla in situatia existentei unui refuz nejustificat din partea unei autoritati publice, aceasta raspunzand cererii sale si motivandu-si refuzul exprimat, tribunalul, in temeiul art. 18 din legea 554/2004 a respins actiunea precizata ca neintemeiata.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs recurenta reclamanta SC AT SRL
Intimata parata A. N. A. R. – A. B. A. Buzau – Ialomita a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat si neintemeiat.
Curtea, examinand sentinta recurata, a constatat ca recursul este nefondat, potrivit urmatoarelor considerente:
Recurenta critica, in speta, hotararea instantei de fond prin prisma neraportarii situatiei dedusa judecatii la dispozitiile cuprinse in Anexa la Ordinul nr. 662/2006 privind aprobarea procedurii si a competentelor de emitere a avizelor si autorizatiilor de gospodarire a apelor emis de Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor, in raport de care refuzul de eliberare a avizului apare ca fiind nejustificat.
Curtea a retinut ca in conformitate cu dispozitiile art. 25 din Anexa la Ordinul nr. 662/2006 ,, avizul de gospodarire a apelor se emite numai daca documentatia tehnica trateaza in mod corespunzator problemele inscrise in normativul de continut si face dovada confirmarii cu cerintele legale privind gospodarirea cantitativa si calitativa a apelor ”.
Astfel, intimatul parat, prin adresa din 29.04.2010, a comunicat recurentei reclamante ca nu si-a respectat obligatiile asumate anterior, respectiv nu a executat lucrarile la care se angajase si nu a onorat facturile la termenul scadent acumuland in acest sens debite restante.
A fost instiintata recurenta reclamanta ca datorita conditiilor impuse prin Hotararea nr. 2/09.04.2010 a Comitetului de Directie cu referire la beneficiarii care au la data solicitarii datorii restante nu poate fi emis acceptul pentru executia in continuare a lucrarilor, sens in care si cererea de eliberare a avizului de gospodarire a apelor a fost apreciata ca neintemeiata, iar documentatia a fost restituita.
Curtea a constatat ca nu poate fi retinuta sustinerea recurentei conform careia depunerea documentatiei obliga autoritatea administrativa la eliberarea avizului solicitat.
O asemenea interpretare a dispozitiilor art. 25 din Ordinul nr. 662/2006 nu poate fi primita intrucat ar conduce la o golire de continut a normelor legale in ceea ce priveste competenta autoritatilor administrative si dreptul lor de a verifica indeplinirea cerintelor legale pentru emiterea avizelor solicitate de catre operatorii economici. Astfel, din interpretarea normei invocate, rezulta ca autoritatea administrativa nu este obligata sa emita avizul solicitat fara sa analizeze indeplinirea cerintelor legale aspect, care reiese fara dubiu din cuprinsul art. 25 din Ordinul invocat, potrivit cu care avizul se emite numai daca documentatia tehnica depusa trateaza in mod corespunzator problemele inscrise in normativul de continut precum si daca se face dovada conformarii cu cerintele legale privind gospodarirea cantitativa si calitativa a apelor.
De altfel, aceste dispozitii se coroboreaza si cu mentiunile din Hotararea nr. 2/09.04.2010 a Comitetului de directie, prin care au fost reglementate in mod strict cerintele care trebuie indeplinite de solicitanti pentru obtinerea acceptului vizand in mod direct capacitatea financiara a solicitantului, tocmai pentru a se constitui premisa posibilitatii executarii corespunzatoare a obligatiilor contractuale in scopul protejarii interesului economic al comunitatii.
De altfel, recurenta reclamanta cunostea faptul ca pentru obtinerea avizului era necesara abtinerea acceptului prealabil, care viza aspectele precizate anterior, accept pe care aceasta nu l-a obtinut intrucat nu a indeplinit cerintele legale, intimata parata comunicandu-i motivul refuzului, astfel incat in mod just prima instanta a apreciat ca actiunea precizata este neintemeiata.
Pentru aceste considerente, Curtea a constatat ca sentinta recurata este legala si temeinica, sens in care in conformitate cu dispozitiile art. 312 alin. 1 Cod procedura civila, a respins recursul ca nefondat.