Concediere disciplinara pentru absente nemotivate, Convocarea la cercetarea disciplinara pentru o alta fapta

 

Temei de drept: art.79, art. 251 al.1, 2 si art. 252 al.2 lit. a din Codul muncii

Potrivit dispozitiilor imperative ale art. 252 din Codul muncii, decizia de sanctionare trebuie sa cuprinda in chiar continutul sau, toate elementele prevazute de lege si trebuie sa indeplineasca toate conditiile de forma. Nu se poate completa decizia de sanctionare cu alte inscrisuri, iar referirea la cuprinsul altor acte ce exced deciziei nu inlatura lipsa mentiunilor obligatorii.

Aplicarea unei sanctiuni disciplinare (mai putin sanctiunea avertismentului) presupune efectuarea unei cercetari disciplinare prealabile in cadrul careia salariatul are dreptul de a formula si sustine propriile aparari, de a propune probe . Nulitatea prevazuta de art. 252 alin. 2 din Codul muncii are caracterul unei nulitati exprese, fiind prevazuta anume de lege.

In cuprinsul deciziei trebuie descrisa in concret fapta savarsita de salariat si care constituie abatere disciplinara, nefiind suficienta o descriere generica a unor fapte. Prin descriere nu se intelege o enumerare sau enuntare, ci prezentarea explicita a aspectelor care conduc la concluzia ca fapta salariatului reprezinta o incalcare a normelor de disciplina a muncii stabilite prin contractul individual / colectiv de munca ori prin regulamentul intern.

Decizia nr. 222/29februarie 2016

Prin contestatia inregistrata pe rolul Tribunalului Vaslui sub nr. X/89/2014 din 11 august 2014, contestatorul G.G. a solicitat anularea Deciziei (Dispozitiei) nr.411/11.07.2014 emisa de intimatul Spitalului Municipal de Urgenta, reintegrarea sa pe functia detinuta

anterior concedierii si obligarea intimatului la plata drepturilor salariale pe perioada cuprinsa intre data desfacerii contractului individual de munca si data reintegrarii.

In motivare, contestatorul a aratat ca prin Decizia nr.1384/20.12.2011, Spitalul Municipal de Urgenta a dispus desfacerea contractului sau individual de munca. Prin Decizia nr.1300/27.09.2013 pronuntata in dosarul nr.Y/99/2013, Curtea de Apel Iasi a dispus anularea acestei decizii, reintegrarea sa si obligarea intimatului la plata despagubirilor echivalente cu drepturile salariale indexate si reactualizate de care a fost lipsit de la concediere si pana la reintegrare. Prin Dispozitia nr.10388 (307) din data de 11.06.2014, intimatul a dispus reintegrarea sa ca medic specialist in Compartimentul Ortopedie Traumatologie al unitatii, precum si aspecte legate de plata despagubirii. Intrucat prin decizia de reintegrare intimatul a incalcat mai multe dispozitii legale, ajungand sa ii modifice unilateral contractul de munca sub aspectul locului si felului muncii, a formulat contestatie impotriva acestei decizii, inregistrata sub nr.X/89/2014 la Tribunalul Vaslui.

La data de 11.07.2014, parata a emis o noua decizie de desfacere disciplinara a contractului sau individual de munca, respectiv Decizia (Dispozitia) nr.411/11.07.2014, nelegala si netemeinica.

A aratat contestatorul ca intimatul nu a realizat o reintegrare reala si efectiva conform Deciziei nr.1300/27.09.2013 a Curtii de Apel Iasi, astfel incat nu putea emite o noua decizie de desfacere disciplinara a contractului individual de munca. Nulitatea deciziei de reintegrare nr.411 din 11.06.2014 atrage nulitatea deciziei subsecvente, de desfacere disciplinara a contractului individual de munca.

Motivul pentru care apreciaza ca reintegrarea nu a fost efectiva este modalitatea in care intimatul a inteles sa procedeze, respectiv sa ii modifice locul de munca, ceea ce nu poate echivala cu respectarea intocmai a prevederilor art.80 alin.(2) Codul muncii.

In atare conditii, desfacerea disciplinara a contractului de munca pe motiv ca ar fi absentat de la un loc de munca pe care intimatul i l-a impus in mod abuziv, nu poate fi intemeiata.

A mai aratat ca intimata a incalcat dispozitiile art.252 alin.(2) lit.a) Codul muncii intrucat Decizia (Dispozitia) nr.411/11.07.2014 nu cuprinde descrierea pretinsei fapte care constituie abatere. Dispozitia legala impune ca fapta sa fie descrisa in mod amanuntit pentru a putea permite salariatului sa-si formuleze aparari si pentru a permite instantei sa exercite controlul de legalitate. Or, in decizia de concediere nu este cuprinsa nici nici locul de munca de unde ar fi absentat si nici data sau intervalul de timp in care ar fi absentat.

Cu privire la data, a aratat contestatorul ca, nefiind indicata data faptei nu se poate verifica daca a inregistrat 3 sau 5 absente intr-un an calendaristic, asa cum prevede Regulamentul intern, respectiv art.63 lit.i). Nu se poate stabili daca a lipsit imediat dupa data pronuntarii Deciziei 1300/27.09.2013 a Curtii de Apel Iasi.

A mai invocat contestatorul faptul ca descrierea faptei trebuie facuta in chiar cuprinsul deciziei, neputand fi complinita aceasta lipsa cu datele din cuprinsul referatului mentionat in decizie.

Intimatul a omis in mod intentionat sa indice datele in care a lipsit, atat in convocarea la cercetare disciplinara, cat si in decizia de concediere, cautand sa mentina o stare de ambiguitate care urma sa fie speculata anterior.

A treia critica vizeaza faptul ca in cuprinsul dispozitiei contestate nu sunt precizate prevederile din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual sau colectiv de munca aplicabil, care au fost incalcate de catre salariat.

Arata ca singura referire concreta la un articol dintr-o norma este art. 63 lit. i) din Regulamentul intern, insa aceasta prevedere nu reprezinta norma in temeiul careia se aplica sanctiunea disciplinara, ci reprezinta norma incalcata. Norma incalcata apare art.15 din Regulamentul intern, care face o trimitere generala la obligatia de a respecta normele muncii. Mai arata ca, desi se indica incalcarea fisei postului, nu a semnat niciodata o fisa a postului.

Un ultim aspect priveste faptul ca s-a realizat in mod nelegal convocarea la cercetare disciplinara, fiind astfel incalcate prevederile art. 251 alin. 2 din Codul Muncii.

Parata a formulat intampinare, prin care a invocat exceptia lipsei de interes, aratand ca de la pronuntarea Deciziei civile nr.1300/27.09.2013 a Curtii de Apel Iasi si pana la formularea contestatiei, contestatorul nu s-a prezentat la serviciu pentru reintegrare efectiva, in sensul de a presta activitate. Dupa comunicarea Deciziei civile nr.1300/27.09.2013, la data de 30.01.2014, la 03.02.2014, constatandu-se ca n-a manifestat nici un interes fata de postul de medic specialist pe care a fost reintegrat de catre instanta, contestatorul a fost convocat prin adresa nr.2178/03.02.2014 (la toate cele trei adrese ale sale, la doua fiind restituite confirmarile de primire, respectiv din Franta si din Caiuti, jud.Bacau) sa se prezinte in termen de 5 zile pentru a fi reintegrat efectiv.

Din moment ce acest demers a ramas fara raspuns, contestatorul nemanifestandu-si interesul de a se prezenta, apreciaza intimatul ca lipseste inclusiv interesul formularii prezentei contestatii. Astfel, contestatorul nu are un interes real si legitim in cauza intrucat din data de 27.09.2013 nu a facut nici un demers real pentru a fi reintegrat, nu a incercat macar sa ia legatura telefonic cu spitalul. Nu urmareste o reintegrare efectiva, ci doar obtinerea unor sume de bani, cu titlul de salarii de care „a fost lipsit", dand dovada astfel de rea-credinta. Din anul 2011 nu s-a mai prezentat la munca, iar postul sau a fost rezervat de catre unitatea sanitara, a refuzat o comunicare cu angajatorul, preferand sa se adreseze direct instantei de judecata.

Pe fondul cauzei, intimatul a solicitat respingerea cererii ca neintemeiata. A aratat astfel ca, prin Decizia civila nr.1300/27.09.2013, Curtea de Apel Iasi a dispus reintegrarea contestatorului la Spitalul Municipal de Urgenta. De la pronuntarea instantei si pana la contestare, contestatorul nu s-a prezentat la serviciu pentru reintegrare efectiva, in sensul de a presta activitate.

Desi i s-a comunicat prin adresa nr.2178/03.02.2014, ca trebuie sa se prezinte la unitate pentru a fi reintegrat efectiv, acest demers a ramas fara rezultat astfel incat, in lipsa unor dispozitii legale exprese din care sa rezulte modalitatea in care se face reintegrarea, intimatul a hotarat emiterea unei decizii de reintegrare pentru ca reclamantul sa se prezinte la unitate incepand cu data de 23.06.2014. Nici in atare situatie reclamantul nu s-a prezentat, motiv pentru care a fost convocat la comisia de disciplina, in vederea cercetarii disciplinare, prin adresa nr.11608/01.07.2014 care preciza motivul constand in neprezentarea lui la serviciu. Reclamantul nu s-a prezentat pentru a se apara in fata comisiei, motiv pentru care s-a constatat, in absenta acestuia, ca lipseste nemotivat de la serviciu.

1. Cu privire la motivele de nelegalitate si netemeinicie invocate de contestator, intimatul a aratat ca in privinta locului sau de munca, unitatea a procedat in mod corect la reintegrare, in conformitate cu prevederile Ordinului Ministrului Sanatatii nr.39/2008 privind reorganizarea ambulatoriului de specialitate al spitalului.
2. In ceea ce priveste descrierea faptei in decizia de concediere, la al saselea aliniat al dispozitiei sunt indicate faptele care constituie abaterea disciplinara, respectiv „absentare nemotivata” si, de asemenea, ca o consecinta a absentarii, neindeplinirea atributiilor ce ii reveneau conform fisei postului, de a respecta disciplina muncii, de a respecta prevederile cuprinse in R.I., R.O.F., in Codul de conduita, in CCM aplicabil, precum si in contractul individual de munca.

Individualizarea abaterii de la disciplina muncii, in cuprinsul aliniatul 6 din dispozitie, i-a permis salariatului sa formuleze apararile necesare, respectiv sa prezinte eventuale justificari legale cu privire la faptul ca nu s-a prezentat la unitate inca din data de 27.09.2013 (data pronuntarii Deciziei civile nr.1300 a Curtii de Apel Iasi), pentru a putea beneficia de repunerea partilor in situatia anterioara pe care el insusi a solicitat-o instantei dar careia a refuzat sa ii dea eficienta.

Limitele temporale sunt date de pronuntarea hotararii care este executorie de drept si data la care ar fi trebuit sa se prezinte, fortat fiind de limita temporala impusa prin decizie de catre unitate, respectiv 23.06.2014.

3. Cu privire la lipsa dispozitiilor incalcate din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca, intimatul a aratat ca prin Referatul directorului medical nr.11597/01.07.2014 s-a retinut ca Dr. G.G. absenteaza nemotivat desi i s-a adus la cunostinta ca a fost reintegrat incepand cu data de 23.06.2014, fiind astfel respectate prevederile art.252 alin.(1) Codul muncii. De asemenea, au fost respectate intocmai si prevederile art.252 alin.(2) Codul muncii, decizia de concediere cuprinzand toate elementele obligatorii.
4. Referitor la sustinerea contestatorului cu privire la nerealizarea in mod legal a cercetarii disciplinare, intimatul a aratat ca acesta cunostea foarte bine atat motivele, cat si actele care au stat la baza acesteia, cu atat mai mult cu cat inca din data de 01.11.2011 a inteles sa sfideze toate normele de dreptul muncii, incercand prin toate mijloacele sa amane momentul incetarii contractului de munca, pentru a nu plati spitalului daunele la care s-a obligat, intrucat nu si-a indeplinit obligatiile asumate, respectiv cele 36 de salarii medii pe economie la momentul renuntarii. Din aceste motive, apreciaza intimatul, contestatorul nu va renunta niciodata benevol dar nici nu se va prezenta la serviciu, fiind stabilit de mai bine de 10 ani in Franta, refuzand, cu rea-credinta sa-si clarifice situatia la Spitalul Municipal de Urgenta Barlad,

Prin raspunsul la intampinare, contestatorul a solicitat respingerea exceptiei lipsei de interes, ca neintemeiata, iar pe fond, admiterea actiunii asa cum a fost formulata, cu inlaturarea apararilor intimatului.

Cu privire la exceptia lipsei de interes, contestatorul a precizat ca limitele actiunii si interesul declansarii ei trebuie circumstantiate la obiectul cererii de chemare in judecata cu care instanta a fost investita - stabilirea legalitatii deciziei contestate. Contestatia formulata impotriva deciziei de concediere justifica un interes determinat, legitim, personal, nascut si actual. Cat priveste sustinerea intimatului referitoare la pretinsa sa pasivitate in a pune in executare Decizia civila nr.1300/27.09.2013 pronuntata de Curtea de Apel Iasi, contestatorul a aratat ca aceasta nu poate argumenta o presupusa lipsa de interes a sa in formularea prezentei actiuni. Actiunea sa are ca obiect constatarea nulitatii unui act juridic, respectiv a unei decizii unilaterale a angajatorului. Orice alte elemente extrinseci actului contestat sunt irelevante in determinarea legalitatii lui, intrucat nulitatea unui act se analizeaza prin raportare la dispozitiile legale incalcate cu ocazia emiterii lui.

In continuare, contestatorul a reiterat argumentele expuse in cererea de chemare in judecata cu privire la lipsa caracterului efectiv al reintegrarii sale la unitatea spitaliceasca, ca urmare a pronuntarii de catre Curtea de Apel Iasi a Deciziei civile nr.1300/27.09.2013, motivat de nelegala schimbare a locului de munca, in opinia sa, fapt pe care l-a si contestat in dosarul nr.X/89/2014 inregistrat la Tribunalul Vaslui.

In ceea ce priveste legalitatea deciziei de concediere, contestatorul a sustinut simpla mentiune referitoare la „absentarea nemotivata” nu este de natura sa satisfaca cerinta legii privind descrierea concreta si completa a faptei imputate.

Prevederile art.252 alin.(2) lit.a) Codul muncii impun descrierea amanuntita a faptei pentru a se putea aprecia in concret, circumstantiat si riguros asupra legalitatii masurii de sanctionare. Dispozitia legala mentionata nu se refera la o descriere generica a faptei, angajatorul avand obligatia de a indica in mod concret abaterile disciplinare, pentru a permite angajatului sa-si formuleze aparari si pentru a permite instantei sa exercite controlul prevazut de art.268 alin.(5) Codul muncii.

A aratat contestatorul ca, in conditiile in care se invoca o pretinsa absentare nemotivata, angajatorul trebuie sa indice in concret data sau datele la care s-a produs respectiva absentare, orele de absentare si locul din care angajatul a lipsit. Dovada a lacunelor din decizia de concediere este si faptul ca sustinerile din intampinare si cele din procesul-

verbal de cercetare disciplinara (care se pare ca nu este al comisiei de disciplina, ci al comitetului director) nu concorda.

Astfel, in procesul-verbal din 11.07.2014, membrii comisiei de disciplina au retinut ca, „comisia constata ca salariatul nu s-a conformat dispozitiei nr.307/11.06.2014 si din data de 23.06.2014, absenteaza nemotivat”. Aceeasi comisie a retinut ca „Asadar, intrucat salariatul G.G. nu s-a prezentat la unitate, absentand nemotivat, incepand cu data de 23.06.2013, data stabilita de unitate pentru reintegrare, intrucat el nu si-a manifestat vointa in acest sens, Comisia propune...”. Dupa cum se poate observa, Comisia a retinut faptul ca el ar fi absentat nemotivat, incepand cu data de 23.06.2014.

Pe de alta parte, in intampinarea depusa in cauza, intimatul a sustinut ca ar fi absentat incepand cu data de 27.09.2013, data pronuntarii Deciziei nr.1300 de catre Curtea de Apel Iasi. Or, tinand cont de faptul ca, in decizia (dispozitia) nr.411/11.07.2014 nici macar nu este mentionata in concret perioada pretinselor absente nemotivate, atitudinea oscilanta a intimatului nu face altceva decat sa confirme absenta unei determinari precise a pretinsei abateri disciplinare, astfel incat nu se poate analiza legalitatea si temeinicia faptelor imputate si sanctionate de angajator.

A aratat contestatorul ca temeiul legal al concedierii l-a reprezentat art.63 lit.i) din RI al unitatii parate care sanctioneaza cumulul unui numar de minim trei absente nemotivate consecutiv. Or, in lipsa unei perioade clar determinate in care se presupune ca ar fi absentat nemotivat, se naste intrebarea fireasca care 3 absente nemotivate pretins inregistrate consecutiv de le au fost sanctionate de angajator. Totodata, se naste problema prescriptiei dreptului de a aplica sanctiunea disciplinara.

In ceea ce priveste respectarea prevederilor art.252 alin.2 lit.b) Codul muncii, contestatorul a aratat ca simpla enumerare si indicare generica, in intampinare, a prevederilor art.252 alin.2 lit.d) din Codul muncii, nu este de natura a schimba caracterul nelegal al mentiunilor din decizia contestata intrucat legalitatea unei decizii emise de angajator se raporteaza nu neaparat la cat a fost mentionat ci si la ce si cum s-a mentionat in decizie.

A precizat contestatorul ca trebuie facuta distinctia intre prevederile art.252 alin.(2) lit.b) si cele ale art.252 alin.(2) lit.d) Codul muncii, in sensul ca primul articol se refera la normele legale pe care salariatul le-a incalcat, savarsind astfel o abatere disciplinara, in vreme ce al doilea articol se refera la temeiul de drept in baza caruia se aplica salariatului respectiv sanctiunea disciplinara. In decizie este invocat art.63 lit.i) din Regulamentul intern, atat pentru fapta imputata, cat si ca temei al sanctionarii.

Cat priveste restul normelor pretins a fi fost incalcate de el, respectiv art.15 alin.(2) lit.a), b) si C) din R.I., contestatorul a aratat ca acestea sunt norme cu caracter general, care fac trimitere la alte norme cu caracter general, ele nereglementand in concret o anumita obligatie, clar circumstantiata, pe care sa o fi incalcat. Astfel, nu rezulta ce obligatie din CCM, din fisa postului (care, in cazul sau, nici nu exista), din RI, RIF, Codul de Conduita sau din alte norme de disciplina muncii a incalcat. In atare conditii, contestatorul a apreciat ca nu are posibilitatea de a formula o aparare in cunostinta de cauza.

Contestatorul a sustinut in continuare ca intimatul a efectuat o cercetare disciplinara necorespunzatoare. Convocarea a fost efectuata defectuos, cu incalcarea dispozitiilor art.251 alin.2 Codul muncii. Or, in cazul de fata, desi persoana desemnata de angajator pentru efectuarea cercetarii consta in fapt intr-o comise formata din 4 persoane, se poate observa faptul ca nu comisia a fost cea care a efectuat convocarea, ci managerul spitalului si un membru al comisiei. Faptul ca un singur membru a semnat convocarea nu este de natura a acoperi ilegalitatea actului de convocare, intrucat, asa cum rezulta si din actele depuse la dosar dar si din dispozitiile legale mai sus citate, este vorba despre aplicarea principiului specialitatii, respectiv desemnarea unui organ colegial anume abilitate de angajator sa efectueze actele de cercetare disciplinara. Comisia de cercetare trebuie sa lucreze impreuna in toate actele de cercetare disciplinara, sau cel putin, sa existe dovezi de mandatare a unui singur membru de a face anumite acte procedurale. Ratiunea pentru care trebuie sa existe un act comun tuturor membrilor comisiei rezida in aceea ca unul sau mai multi membri ai comisie poate/pot considera ca nu se impune cercetarea disciplinara si, deci, nici convocarea salariatului. Or, in absenta semnaturii sau a acordului celorlalti membri la momentul efectuarii convocarii, nu se poate cunoaste daca intreaga comisie isi insuseste sau nu actul convocarii.

Mai mult, din inscrisurile depuse de parat la dosar rezulta ca nu exista un proces- verbal al sedintei comisie de disciplina, ci un proces-verbal al sedintei Comitetului Director al unitatii, ceea ce atrage nulitatea acestuia, intrucat emana de la un alt organ al unitatii parate si nu de la comisia de disciplina.

Prin incheierea de sedinta din data de 13.11.2014, dat fiind ca in prezenta cauza s-a invocat ca motiv de nelegalitate a deciziei de concediere, imprejurarea ca intimatul nu a operat o reintegrare propriu-zisa pe functia detinuta anterior, prin modificarea locului de munca si ca astfel nu se cunoaste de unde a fost concediat, instanta de fond a dispus suspendarea judecarii prezentei cauze, in temeiul art.413 alin.1 pct.1 Cod procedura civila, pana la solutionarea definitiva a dosarului civil nr.X/89/2014 avand ca obiect contestatia formulata impotriva deciziei de reintegrare nr.10388 (307)/ 11.06.2014 a contestatorului G.G..

Cauza a fost repusa pe rol, la cererea intimatului, ca urmare a pronuntarii deciziei civile nr.1272/29.06.2015 a Curtii de Apel Iasi, in dosarul nr.X/89/2014.

Prin sent.civ.nr.1279 din 24.09.2015, Tribunalul Vaslui a respins exceptia lipsei de interes a contestatiei, invocata de intimat, ca neintemeiata. A admis contestatia formulata de contestatorul G.G. impotriva Dispozitiei nr.411 din 11.07.2014 emisa de intimatul Spitalul Municipal de Urgenta. A anulat dispozitia anterior mentionata, obligand intimata sa-l reintegreze pe contestator in functia detinuta anterior concedierii. Obliga intimatul la plata unei despagubiri egale cu salariile aferente perioadei cuprinse intre 11.07.2014 si data reintegrarii efective. Ia act de declaratia contestatorului privind solicitarea cheltuielilor de judecata pe cale separata.

Pentru a se pronunta astfel, prima instanta a retinut urmatoarele:

In fapt, prin Dispozitia nr.411/11.07.2014, Spitalul Municipal de Urgenta a dispus sanctionarea angajatului G.G. cu desfacerea disciplinara a contractului individual de munca, pentru abatere grava de la disciplina muncii, conform art.248 alin.(1) lit.e) Codul muncii.

In motivarea deciziei, intimatul a retinut ca prin decizia civila nr.1300/27.09.2013 pronuntata de Curtea de Apel Iasi in dosarul nr.Y/99/2013 s-a admis contestatia formulata de G.G. si a fost anulata dispozitia unitatii nr.1384/20.12.2011 de desfacere disciplinara a contractului individual de munca. In acest context, s-a facut trimitere la rezolutia Comitetului Director din 10.06.2014 si la dispozitia unitatii nr.307/11.06.2014, de reintegrare a d-lui dr. G.G..

S-a mentionat in Dispozitia nr.411/11.07.2014 ca s-a avut in vedere „referatul nr.11597/01.07.2014 al directorului medical prin care se semnaleaza absenta de la serviciu a dr. G.G.” si „Comisia de disciplina intrunita in data de 11.07.2014, care a propus, dupa efectuarea cercetarii disciplinare prealabile, desfacerea disciplinara a contractului individual de munca, conform disp.art.63 lit.i din Regulamentul Intern al unitatii pentru absentare nemotivata, si a incalcat dispozitiile art.15 din R.I. - „salariatului ii revin in principal urmatoarele obligatii: (alin.2 lit.a)) de a indeplini atributiile ce ii revin conform fisei postului, (b) de a respecta disciplina muncii, (c) de a respecta prevederile cuprinse in R.I., in ROF, in Codul de conduita, in CCM aplicabil, precum si in contractul individual de munca”.

Potrivit inscrisului aflat la fila 45 din dosar si dovezii de comunicare (fila 45 verso), contestatorul a fost convocat la data de 01.07.2014, pentru data de 11.07.2014, de managerul Spitalului Municipal de Urgenta , Barlad, impreuna cu seful biroului de resurse umane, doi dintre cei patru membri ai comisiei de disciplina constituita la nivelul unitatii spitalicesti prin Dispozitia nr.411/30.09.2009 (fila 64 din dosar), in vederea efectuarii cercetarii disciplinare prealabile, indicandu-i-se ca motivul consta in neprezentarea sa la unitate pentru reintegrare si nejustificarea absentarii nemotivate de la serviciu.

Rezultatul cercetarii disciplinare a fost consemnat in Procesul-verbal incheiat in data de 11.07.2014 in sedinta Comitetului Director al unitatii spitalicesti, unde se mentioneaza constatarea Comisiei de disciplina cu privire la faptul ca Dr.G.G. a absentat nemotivat din data de 23.09.2013 (cand s-a pronuntat Decizia civila nr.1300 a Curtii de Apel Iasi privind reintegrarea sa pe functia detinuta anterior concedierii), pana in prezent, fiind intrunite astfel cerintele art.63 lit.i) din Regulamentul Intern conform caruia „este vizat cu desfacerea contractului de munca conform art.61 alin.1 lit.e) (...), salariatul care cumuleaza un numar minim de 3 (trei) absente nemotivate consecutiv”.

In drept, fata de ampla situatie de fapt expusa de ambele parti cu privire la raporturile de munca dintre acestea, instanta de fond a avut in vedere dispozitiile art.22 alin.(6) Cod procedura civila care reclama solutionarea cauzei fara depasirea limitelor investirii. Astfel fiind, constatand ca obiectul pricinii este contestatie impotriva deciziei nr.411/11.07.2014 privind desfacerea disciplinara a contractului individual de munca, instanta urmeaza a analiza indeplinirea de catre aceasta a cerintelor de legalitate si temeinicie, in raport de prevederile Codului muncii in materie de sanctionare disciplinara.

In ceea ce priveste exceptia lipsei de interes, invocata de intimat, instanta retine ca motivarea se refera de fapt la lipsa interesului contestatorului de a se prezenta la acest serviciu, in general. Ca si conditie a exercitarii actiunii civile, interesul priveste, in esenta, folosul practic pe care partea care formuleaza in fata instantei o cerere il poate obtine prin admiterea acesteia, intimatul invocand tocmai inexistenta unui folos practic urmarit de contestator de pe urma acestui demers judiciar.

Raportat la continutul unei contestatii impotriva unei decizii de concediere, folosul practic se traduce prin insasi dorinta contestatorului de a exclude in persoana sa o sanctionare la disciplina muncii, cat si de continuare a raporturilor juridice de munca (atunci cand solicita repunerea partilor in situatia anterioara), dorinta afirmata de contestator, cel putin la nivel teoretic, prin insasi formularea prezentei actiuni.

Astfel fiind, raportat la motivarea lipsei de interes care insoteste invocarea exceptiei, instanta de fond a constatat ca interesul la care s-a referit intimatul nu are in vedere coordonatele procesuale ale acestuia (ca si conditie prealabila pentru formularea unei actiuni, conform art.33 Cod procedura civila). Contestatia formulata in cauza nu este lipsita de folosul practic, in acceptiunea art.32 lit.d) si art.33 Cod procedura civila, iar interesul contestatiei intruneste cerinta caracterului determinat, legitim, personal, nascut si actual. Astfel fiind, s-a respins ca neintemeiata exceptia invocata.

Sub aspectul legalitatii deciziei de concediere, Tribunalul a retinut ca in materia concedierii disciplinare a angajatilor, Codul muncii prevede o procedura clara, suficient de simpla, dar obligatorie pentru angajator, nerespectarea acesteia avand drept consecinta nulitatea concedierii (art. 78 din Codul muncii), indiferent de faptul ca, pe fond, angajatorul ar fi fost indreptatit sa dispuna incetarea raporturilor de munca.

Procedura concedierii pentru motive ce tin de persoana salariatului este prevazuta la art. 61, art. 78, art.79, art. 251 si 252 din Codul muncii , texte ce au urmatorul continut:

Art. 61: „Angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care tin de persoana salariatului (...) a) in cazul in care salariatul a savarsit o abatere grava sau abateri repetate de la regulile de disciplina a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de munca, contractul colectiv de munca aplicabil sau regulamentul intern, ca sanctiune disciplinara”

Art. 78: „Concedierea dispusa cu nerespectarea procedurii prevazute de lege este lovita de nulitate absoluta”.

Art. 79 : „In caz de conflict de munca angajatorul nu poate invoca in fata instantei alte motive de fapt sau de drept decat cele precizate in decizia de concediere”.

Art. 251: „(1) Sub sanctiunea nulitatii absolute, nicio masura, cu exceptia celei prevazute la art. 248 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusa mai inainte de efectuarea unei cercetari disciplinare prealabile.

2. In vederea desfasurarii cercetarii disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat in scris de persoana imputernicita de catre angajator sa realizeze cercetarea, precizandu-se obiectul, data, ora si locul intrevederii.
3. Neprezentarea salariatului la convocarea facuta in conditiile prevazute la alin. (2) fara un motiv obiectiv da dreptul angajatorului sa dispuna sanctionarea, fara efectuarea cercetarii disciplinare prealabile.
4. In cursul cercetarii disciplinare prealabile salariatul are dreptul sa formuleze si sa sustina toate apararile in favoarea sa si sa ofere persoanei imputernicite sa realizeze cercetarea toate probele si motivatiile pe care le considera necesare, precum si dreptul sa fie asistat, la cererea sa, de catre un avocat sau de catre un reprezentant al sindicatului al carui membru este.

Art.252: „(1) Angajatorul dispune aplicarea sanctiunii disciplinare printr-o decizie emisa in forma scrisa, in termen de 30 de zile calendaristice de la data luarii la cunostinta despre savarsirea abaterii disciplinare, dar nu mai tarziu de 6 luni de la data savarsirii faptei.(2) Sub sanctiunea nulitatii absolute, in decizie se cuprind in mod obligatoriu: a)descrierea faptei care constituie abatere disciplinara; b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil care au fost incalcate de salariat;

c) motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de salariat in timpul cercetarii disciplinare prealabile sau motivele pentru care, in conditiile prevazute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuata cercetarea; d) temeiul de drept in baza caruia sanctiunea disciplinara se aplica; e) termenul in care sanctiunea poate fi contestata; f) instanta competenta la care sanctiunea poate fi contestata.”

In ceea ce priveste respectarea procedurii cercetarii disciplinare prealabile, instanta de fond a retinut ca aceasta nu a fost viciata, conform sustinerii contestatorului, de semnarea adresei de convocare doar de doi dintre membrii comisiei de disciplina, respectiv managerul unitatii spitalicesti si seful biroului de resurse umane . Tribunalul a apreciat ca indeplinita cerinta convocarii in scris de „persoana imputernicita de catre angajator sa realizeze cercetarea”, cele doua persoane facand parte din comisia de disciplina si fiind imputernicite sa efectueze deopotriva cercetarea. Imprejurarea ca nu a existat o unanimitate fatisa in luarea deciziei de convocare, prin semnarea adresei de toti cei patru membri ai comisiei, poate subzista cel mult ca o cauza de nulitate conditionata de existenta unei vatamari, care ar fi constat in luarea unei decizii de cercetare disciplinara fara ca toti membrii comisiei sa fie de aceasta parere. Din contra, consensul privind necesitatea convocarii a rezultat in mod neindoielnic din procesul-verbal de finalizare a cercetarii disciplinare, din care transpare acordul tuturor membrilor comisiei de disciplina privind necesitatea acestei proceduri. Altfel spus, in acord cu prevederile art.175 Cod procedura civila, neregularitatea a fost acoperita, fara a fi necesara anularea actului constand in convocarea contestatorului, eventuala vatamare fiind astfel inlaturata,.

Instanta de fond a mai constatat ca potrivit aceluiasi text de lege, art.252 alin.(2) Codul muncii, convocarea trebuie sa cuprinda, printre altele, si obiectul cercetarii disciplinare. Desi in adresa s-a mentionat ca motivul cercetarii disciplinare priveste absentarea nemotivata de la serviciu, in decizia de concediere nr.411AL07.2014, se mentioneaza ca fapte imputate, pe langa absentarea nemotivata, si nerespectarea atributiilor prevazute in fisa postului, in Regulamentul intern, Regulamentul de organizare si functionare, Codul de conduita, CCM aplicabil si in contractul individual de munca.

Chiar daca prin intampinare, intimatul a lasat sa se inteleaga ca incalcarea acestor norme ar fi privit tot absentarea nemotivata, ca si nerespectare generala a disciplinei muncii, dat fiind ca, potrivit legii (art.79 Codul muncii), decizia de concediere nu poate fi completata prin precizari sau/si probe extrinseci, la o verificare formala a deciziei, nu este nerezonabil a se considera ca angajatul a fost sanctionat si pentru alte fapte (chiar daca nedescrise in

concret), alaturi de cea a absentarii nemotivate. Nu se poate construi sau lamuri continutul unei decizii de concediere pe baza sustinerilor si explicatiilor ulterioare ale angajatorului.

In atare conditii, convocarea este deficitara sub aspectul obiectului cercetarii disciplinare, ceea ce echivaleaza cu lipsa ei pentru acele fapte imputate, sanctiunea care intervine fiind nulitatea absoluta, conform art.251 alin.(1) Codul muncii.

In ceea ce priveste descrierea faptei, conform art.252 alin.(2) lit.a) Codul muncii, instanta de fond a retinut ca in decizia de concediere s-a facut vorbire atat despre fapta de absentare nemotivata, prevazuta de art.63 lit.i din Regulamentul intern, cat si despre incalcarea prevederilor art.15 din acelasi regulament, respectiv nerespectarea atributiilor fisei postului, a disciplinei muncii si a prevederilor din R.I., R.O.F., Codul de conduita, CCM aplicabil si contractul individual de munca.

Cu privire la fapta de absentare nemotivata, s-a constatat ca, potrivit art.63 lit.i) din Regulamentul intern, sanctiunea desfacerii disciplinare a muncii poate interveni pentru cumularea unui numar de 3 (trei) absente nemotivate consecutiv sau 5 (cinci) absente nemotivate pe parcursul unui an calendaristic. Pentru a verifica in primul rand in care dintre cele doua ipoteze se incadreaza contestatorul si, ulterior, daca ipoteza se confirma, instanta de fond a apreciat ca era necesara indicarea datelor sau intervalului de timp continuu sau discontinuu in care se imputa absentele, chiar daca fapta de a lipsi, in materialitate ei, este indicata/descrisa in decizie. In preambulul deciziei se face trimitere la un referat al directorului medical privind absenta de la serviciu a contestatorului, precum si la rezultatul cercetarii disciplinare, din cuprinsul caruia rezulta cand a fost savarsita fapta. Insa, raportat la prevederile art.79 Codul muncii care stabileste ca angajatorul nu poate invoca in fata instantei alte motive de fapt decat cele precizate in decizie, rezulta ca s-ar impune constatarea nulitatii deciziei, altfel creandu-se posibilitatea, in ipoteza aplicarii altei sanctiuni decat cea a concedierii, ca pentru aceeasi fapta sa mai fie sanctionat si alta data.

Dincolo de acest aspect, pentru verificarea cerintelor art.252 alin.(1) Codul muncii, se impune cunoasterea cu precizie a datei savarsirii faptei, respectiv a intervalului temporar, pentru a aprecia asupra prescriptiei aplicarii sanctiunii. Potrivit textului de lege mentionat, aplicarea sanctiunii disciplinare nu se poate dispune mai tarziu de 6 luni de la data savarsirii faptei.

Fata de prevederile art.63 lit.i din Regulamentul intern , fapta de a absenta nemotivat nu are un caracter continuu. Ea este savarsita ori de cate ori se realizeaza cumulul prevazut.

Chiar daca prin intampinare se invoca ca angajatul nu s-a prezentat niciodata la serviciu dupa data pronuntarii deciziei de reintegrare, se observa ca in decizia de concediere nu se mentioneaza nici macar generic imprejurarea ca acesta nu s-a prezentat niciodata/deloc la serviciu, dupa reintegrare. Or, continutul unei decizii de sanctionare nu poate fi determinat pe baza explicatiilor ulterioare sau prin trimiterea la probe extrinseci, cum ar fi sesizarea directorului medical si propunerea finala a comisiei de disciplina.

In practica judiciara se considera ca lipsa datei, respectiv a perioadei in care salariatul a absentat din descrierea faptei, poate fi suplinita daca raportul de cercetare a fost comunicat salariatului odata cu decizia de sanctionare.

Din probatoriul administrat in cauza, respectiv din inscrisurile depuse la intimat in apararea sa pana la primul termen de judecata, conform art.272 Codul muncii, a constatat Tribunalul ca nu rezulta ca procesul-verbal al comisiei de disciplina, intocmit la data de 11.07.2014, in cadrul sedintei Comitetului Director, a fost comunicat contestatorului odata cu decizia de concediere. Pe cale de consecinta, pentru fapta imputata constand in cumularea de 3 absente consecutiv sau 5 intr-un an calendaristic, lipseste din descrierea faptei un element esential (nefiind mentionat nici daca a lipsit continuu, nici daca a lipsit cateva zile), in lipsa caruia instanta nu poate face controlul judiciar al temeiniciei masurii contestate (respectiv verificari in concret, pe fisele de prezenta, pe caracterul justificat sau nu al absentarii etc.). In ceea ce priveste incalcarea altor norme de disciplina muncii, prevazute in fisa postului, in R.I., R.O.F., Cod de conduita, CCM sau CIM, instanta de fond a retinut ca normele de drept comun in materia continutului unei decizii de concediere prevad aceleasi rigori: art.76 lit.a Codul muncii stabileste ca „decizia de concediere (...) trebuie sa contina in mod obligatoriu: a) motivele care determina concedierea”. Utilizand sintagma „motive care determina concedierea”, legiuitorul a avut in vedere atat motivele de fapt, cat si cele de drept, lipsa acestora atragand, nulitatea deciziei. Asa cum se observa din continutul deciziei nr.411/11.07.2014, descrierea este evaziva (nerespectarea R.I., ROF, Cod de conduita, CCM si CIM) si nu satisface cerintele textului legal (art.252 alin.(2) lit.a) Codul muncii. Astfel, pentru retinerea faptei ca si abatere disciplinara, era necesara mentionarea in concret a obligatiilor neindeplinite, care sunt prevazute ca atare in actele indicate. Art. 15 alin.(2) din Regulamentul intern al Spitalului Municipal de Urgenta Barlad, pretins a fi fost incalcat, prevede ca salariatul are, in principal, urmatoarele obligatii:
,,a) de a realiza sarcinile stabilite conform reglementarilor din CCM editia in vigoare si de a indeplini atributiile ce ii revin potrivit fisei postului; b) de a respecta disciplina muncii si de a mentine curatenia la locul de munca; c) de a respecta prevederile cuprinse in R.I., in Regulamentul de organizare si JUnctionare, in Codul de conduita, in CCM, precum si in contractul individual de munca

Or, indicarea generica a textelor din regulamentul intern, fara a arata in mod concret, sarcina neindeplinita sau prevederile exacte din fisa postului, R.I., ROF, Cod de conduita, CCM si CIM incalcate, echivaleaza cu lipsa descrierii faptei, instanta neavand temei legal sa prezume, ca tot prin absentarea nemotivata la modul general, angajatul a incalcat toate sarcinile, toate normele de disciplina muncii si toate prevederile interne, indicate in actele mentionate anterior, si ca nu ar fi vorba despre fapte cu un alt continut material.Asadar,dispozitiile Codului muncii privind conditiile de forma si de fond ale deciziei de sanctionare sunt dispozitii legale imperative, a caror nerespectare atrage nulitatea actului sanctionator, care nu poate fi acoperita in nici un fel. Descrierea faptei ce constituie abatere disciplinara trebuie facuta, nu neaparat amanuntit, insa in mod concret si precis, pentru a permite instantei sa verifice temeinicia sanctiunii aplicabile prin raportare la o fapta concreta si la obligatiile stabilite prin contractul individual de munca, contractul colectiv de munca sau regulamentul intern, ordinele si dispozitiile legale ale conducatorilor ierarhici.

Raportat celor expuse, instanta de fond a constatat ca decizia de concediere este afectata de nulitate absoluta, potrivit dispozitiilor art.78 coroborat cu art.251 alin.(1) si art. 252 alin.(2) lit.a) Codul muncii, sens in care contestatia a fost admisa, cu consecinta anularii deciziei. In atare conditii, a mai constatat Tribunalul ca analiza motivelor de netemeinicie a masurii de sanctionare nu se mai impune a fi efectuata, aspectele de nelegalitate constatate facand-o de prisos. Respectarea procedurii de concediere reprezinta o chestiune autonoma fata de temeinicia sau netemeinicia motivelor pentru care se impune o asemenea decizie, chestiune care, in lumina prevederilor art.252 alin.(2) Codul muncii, trebuie analizata prioritar fata de fondul masurii luate.

Potrivit dispozitiilor art. 80 alin. 1 si 2 Codul muncii, prima instanta a dispus repunerea partilor in situatia anterioara prin reintegrarea contestatorului in postul avut anterior emiterii deciziei de concediere si a obligat intimatul sa-i achite acestuia o despagubire egala cu drepturile salariale majorate, reactualizate si indexate si celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de care ar fi beneficiat contestatorul de la concediere si pana la reintegrarea efectiva.

In ceea ce priveste cheltuielile de judecata, instanta de fond a luat act de mentiunea contestatorului privind solicitarea cheltuielilor de judecata pe cale separata.

impotriva acestei sentinte
a declarat apel paratul Spitalul Municipal de Urgenta,
criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie si solicitand admiterea apelului, modificarea in tot a sentintei atacate in sensul respingerii contestatiei .

Arata apelantul ca in mod gresit instanta de fond a admis contestatia formulata de G.G. si a anulat dispozitia 411/11.07.2014 pe motiv de nulitate absoluta.

Instanta, la fila 9 din sentinta 1279/24.09.2015, desi retine in mod corect ca „respectarea procedurii cercetarii disciplinare prealabile" nu a fost viciata, eronat arata apoi ca: „in ce priveste obiectul cercetarii disciplinare in adresa s-a mentionat ca motiv al cercetarii disciplinare absenta nemotivata la serviciu, in decizia de concediere se mentioneaza ca fapte, pe langa absentarea nemotivata, si nerespectarea atributiilor prevazute in fisa postului, Regulamentul intern, Regulamentul de organizare si functionare, Codul de etica, CCM si contractul individual de munca, incalcandu-se astfel Codul Muncii", in sensul ca decizia a fost completata de „precizari si probe extrinseci„.

Sustine apelantul ca aceasta concluzie este gresita.

Art. 79 din Codul Muncii arata: „in caz de conflict de munca angajatorul invoca in fata instantei alte motive de fapt sau de drept decat cele precizate in d concediere." Ca atare, nu se poate convoca un salariat pentru o fapta, iar ulterior decizia de concediere sa fie emisa pentru savarsirea altei fapte. Ori, in cazul de fata , salariatul a fost sanctionat pentru „absentarea nemotivata de la serviciu", doar subsecvent celelalte aspecte i-au fost retinute si descrise , dar fara a avea consecinta directa asupra deciziei.

Ce s-a retinut este logic : ca urmare a absentarii de la serviciu salariatul nu si-a putut indeplini celelalte atributii enumerate. Ori, salariatul nu a fost concediat pentru nerespectarea acestor atributii ci pentru absentare nemotivata si drept urmare, convocarea sa legala si sanctionarea s-au facut pentru aceasta abatere. In concluziile depuse la dosar, s-a demonstrat punctual faptul ca decizia contine toate elementele prevazute de lege.

Instanta de fond, in mod gresit, retine la fila 10 din sentinta (alin.9) ca „Procesul - verbal al comisiei de disciplina/ 11.07.2014, intocmit in cadrul sedintei Comitetului Director nu a fost comunicat contestatorului odata cu decizia de concediere,,

Este o simpla eroare de redactare , deoarece sintagma „Comitetul director" nu face parte din comisia de disciplina iar procesul-verbal a fost incheiat doar de Comisia de disciplina, nu in cadrul Comitetului director.

In ce priveste obligativitatea comunicarii procesului-verbal al comisiei de disciplina, arata apelantul ca aceasta nu exista prevazuta expres de lege.

Conform art. 252(3) Codul Muncii, doar decizia de sanctionare se comunica salariatului. Dovada ca sustinerile spitalului sunt corecte rezulta ca nici macar in completul de judecata nu a existat un consens in ce priveste admiterea contestatiei, existand opinia separata a asistentului judiciar.

Dispozitia nr. 411/11.07.2014 contine descrierea faptei si a prevederilor din Regulamentul intern aplicabile, iar aceasta s-a facut intr-o maniera suficienta pentru a putea fi asigurat dreptul la aparare al angajatului si a fi supusa controlului, nefiind necesara descrierea in amanunt. Nu se poate vorbi de dubiu in ce priveste perioada in care a absentat nemotivat.

Contestatorul G.G. nu s-a mai prezentat efectiv la munca din 01.11.2011. A contestat si a avut castig de cauza in ce priveste decizia de concediere din 2011. Atat timp cat a sustinut ca a fost concediat nelegal, iar instanta i-a dat castig de cauza, nu mai poate vorbi despre „absentare nemotivata" pana la data reintegrarii. Urmare a reintegrarii - 23.06.2014 si datei deciziei nr. 411 - 11.07.2014 rezulta inaplicabilitatea ipotezei absentelor in cazul unui an calendaristic. Nu se contesta ca angajatul nu s-a prezentat deloc la locul de munca, acumuland absente 14 zile lucratoare, astfel incat apare inutila discutia asupra existentei caracterului consecutiv al absentelor.

Mai arata apelantul ca in mod gresit instanta de fond nu a sesizat ca in cauza sunt incidente aspecte care vizeaza institutia abuzului de drept manifestat de contestator prin actiunile promovate (art. 15 Cod Civil; art.12 Cod procedura civila). Contestatorul, desi a solicitat si solicita reluarea raporturilor de munca, nu s-a mai prezentat la Spitalul din anul 2011, iar spitalul trebuie sa-i achite salariile fara sa primeasca in schimb prestatia in munca si sa mentina blocat postul ocupat de contestator. Acesta actioneaza cu rea-credinta, nu intentioneaza sa se reintoarca efectiv la spital pentru a presta activitate, „miza" fiind sumele de bani.

In drept s-au invocat disp.art.466 si urm. NCPC.

Intimatul G.G. a depus intampinare, solicitand respingerea apelului si pastrarea sentintei de fond.

Arata, in sinteza, intimatul ca motivele de apel sunt neintemeiate, fiind rezultatul unei interpretari si prezentari trunchiate a legii si a considerentelor hotararii apelate.

Hotararea instantei de fond nu este contradictorie in ceea ce priveste considerente cuprinse la pagina 9, apelantul preluand trunchiat pasaje incomplete din motivare pentru a-si argumenta punctul de vedere.

In ceea ce priveste sustinerea ca pretinsa absentare nemotivata de la serviciu ar atrage neindeplinirea celorlalte obligatii enumerate, arata intimatul ca si aceasta este neintemeiata. Apelantul nu poate invoca nerespectarea dispozitiilor din fisa postului pentru simplul motiv ca nu a existat niciodata o fisa a postului. Instanta de fond a facut o corecta aplicare a dispozitiilor art. 252 si art. 79 din Codul Muncii.

In ceea ce priveste cel de-al doilea motiv de apel, referitor la retinerea de catre instanta a faptului ca spitalul nu i-a comunicat odata cu decizia de concediere si procesul-verbal al comisiei de disciplina, considera intimatul ca sustinerile apelantului sunt straine de hotararea apelata si neintemeiate.

In ceea ce priveste cel de-al treilea motiv de apel referitor la opinia separata a unuia dintre asistentii judiciari, arata intimatul ca, pe de o parte, rolul acestei opinii este doar consultativ, iar pe de alta parte, motivarea nu este bazata pe probe concrete sau pe dispozitii ale legii.

In ceea ce priveste ultimul motiv de apel, referitor la pretinsul abuz de drept relativ la despagubirile pe care spitalul este obligat sa i le plateasca, arata intimatul ca si acesta este neintemeiat, in prezenta cauza nefiind intrunite conditiile aplicarii acestei institutii de drept.

In apel nu s-au administrat probe noi.

Analizand actele si lucrarile dosarului in limitele criticilor formulate prin cererea de apel, prin raportare la probatoriul cauzei si la dispozitiile legale incidente, Curtea constata ca
apelul declarat de paratul Spitalul Municipal de Urgenta este nefondat.

Astfel, referitor la primul motiv de apel, Curtea constata ca acesta este neintemeiat.

Este reala sustinerea apelantului potrivit careia, conform art.79 din C.muncii,, angajatorul nu poate invoca in fata instantei alte motive de fapt sau de drept decat cele precizate in decizia de concediere,,.

Ceea ce a retinut insa instanta de fond in considerentele sentintei apelate a fost faptul ca dispozitia de concediere nr.411 /11.07.2014 este lovita de nulitate absoluta deoarece, desi se arata ca masura unilaterala de desfacere disciplinara a contractului individual de munca al intimatului G.G. a fost luata pentru absente nemotivate de la serviciu - semnalate prin referatul nr.11597/1.07.2014 al directorului medical -totusi, mentioneaza si incalcarea disp.art.15 din Regulamentul Intern.

Ori, prin adresa de convocare la cercetarea disciplinara prealabila nr.11608/01.07.2014, angajatorul nu a indicat ca obiect al cercetarii si fapta de incalcare a disp.art.15 din Regulamentul Intern, facand referire exclusiv la absentarea nemotivata de la serviciu.

Asa cum corect a apreciat si Tribunalul, aceasta echivaleaza, practic, cu lipsa obiectului (complet) al cercetarii, conducand la nulitatea absoluta a actului unilateral.

Retine Curtea ca un salariat nu poate fi convocat la cercetarea disciplinara prealabila pentru o fapta , iar ulterior, decizia de concediere sa cuprinda si alte fapte considerate a fi abateri disciplinare .

Nu are relevanta, din perspectiva legalitatii deciziei contestate, ca aceste din urma fapte sunt de sine-statatoare sau sunt consecinte ale altei abateri disciplinare, asa cum afirma apelantul.

Angajatorul nu are , intr-un conflict de munca, asa cum de altfel chiar apelantul a aratat si cum prima instanta a constatat, posibilitatea de a explica, lamuri, restrange sau extinde ceea ce a mentionat in actul unilateral emis.

Desi prin intampinarea si concluziile depuse la fond si apoi si prin motivele de apel, Spitalul a incercat sa acrediteze ideea conform careia concedierea intimatului s-ar fi produs doar pentru absente nemotivate, Curtea constata ca in raport de continutul formal al deciziei nr.411, aceste sustineri nu pot fi primite.

Aplicarea sanctiunilor disciplinare, si, in mod special, concedierea, sunt permise de legislatia muncii doar cu respectarea unor conditii de fond si forma riguros reglementate, printre care si cele anterior mentionate, tocmai in scopul prevenirii eventualelor conduite abuzive raportat la pozitia obiectiv dominanta a angajatorului in raportul de munca cu salariatul.

Cu privire la cea de-a doua critica, potrivit careia instanta de fond ar fi retinut gresit la fila 10 a sentintei faptul ca ,,Procesul-verbal al comisiei de disciplina din 11.07.2014, intocmit in cadrul sedintei Comitetului Director nu a fost comunicat contestatorului odata cu decizia de concediere,, instanta de control judiciar constata ca si aceasta este neintemeiata.

Prima instanta a mentionat in hotarare (penultimul alineat) faptul ca procesul verbal a fost intocmit in sedinta comitetului director din 11.04.2014, pentru simplul motiv ca aceasta a fost mentiunea angajatorului , asa cum rezulta fara echivoc de la fila 42 dosar fond.

Ca atare, eroarea ,, materiala,, de a se trece sintagma „comitet director,, in loc de „comisia de disciplina,, este a Spitalului , nu a instantei de judecata, si nu are nici o influenta asupra cu legalitatii ori temeiniciei hotararii.

Referitor la comunicarea acestui proces verbal catre intimat, corect a constatat prima instanta ca orice act intocmit in procedura cercetarii disciplinare prealabile trebuie comunicat salariatului vizat, acest aspect asigurand legalitatea cadrului in care se desfasoara cercetarea precum si exercitiul deplin al dreptului la aparare, conform disp.art.251(4) din C. muncii.

Curtea noteaza ca nici cea de-a treia critica formulata de apelant nu este fondata, deoarece asistentii judiciari participa la deliberari in litigiile de munca doar cu vot consultativ, conform disp.art.55 al.2 din Legea 304/2004 republicata.

Faptul ca a existat opinia separata a unuia din cei doi asistenti judiciari -redata pe larg de apelant prin cererea de apel - nu constituie motiv pentru nelegalitatea sau netemeinicia solutiei Tribunalului.

Nici ultimul motiv de apel invocat nu este intemeiat.

In prezentul litigiu de munca instanta de judecata a fost sesizata cu o contestatie formulata de G.G. impotriva dispozitiei de concediere nr.411/2014 emisa de Spitalul Municipal de Urgenta.

Nu poate face , astfel, obiectul analizei in acest cadru procesual decat legalitatea si temeinicia acestui act unilateral si nicidecum situatia raporturilor conflictuale dintre parti inceputa, asa cum sustine apelantul, din anul 2011.

Totodata, nu poate fi calificat ca un abuz procesual dreptul oricarui salariat ca, in baza dispozitiilor legislatiei muncii, sa conteste in instanta orice act al angajatorului care afecteaza desfasurarea raporturilor de munca dintre parti.

Nici obligarea angajatorului la despagubiri echivalente drepturilor salariale , in ipoteza anularii unei decizii de concediere, nu poate avea caracterul invocat de apelant, instantele de judecata fiind tinute - de dispozitiile imperative ale art.80 al.1 din C. muncii - sa acorde aceste drepturi banesti chiar in situatia in care salariatul nu le solicita prin contestatia formulata.

Pentru toate aceste considerente, vazand ca nu sunt fondate criticile formulate, in baza disp.art.480 NCPC, Curtea respinge apelul si pastreaza sentinta apelata.