Inginer Geolog
1 mai 2019Codul de Procedură Penală – Punerea în executare a dispozițiilor civile din hotărâre
6 mai 2019 Codul de Procedură Penală – Contestația la executare
Art. 598. - (1) Contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.
(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și d), contestația se face, după caz, la instanța prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6), iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. În cazul în care nelămurirea privește o dispoziție dintr-o hotărâre pronunțată în apel sau în recurs în casație, competența revine, după caz, instanței de apel sau Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Rezolvarea contestației la executare
Art. 599. - (1) Procedura de rezolvare a contestației la executare este cea prevăzută la art. 597.
(2) În cazul arătat la art. 598 alin. (1) lit. d), dacă din hotărârea pusă în executare nu rezultă datele și situațiile de existența cărora depinde soluționarea contestației, constatarea acestora se face de către instanța competentă să judece contestația.
(3) Cererea poate fi retrasă de condamnat sau de procuror, când este formulată de acesta.
(4) După pronunțarea soluției definitive ca urmare a admiterii contestației la executare, se face o nouă punere în executare conform procedurii prevăzute de prezentul titlu.
(5) Cererile ulterioare de contestație la executare sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive și de apărări.
Contestația privind executarea dispozițiilor civile
Art. 600. - (1) Contestația privind executarea dispozițiilor civile ale hotărârii se face, în cazurile prevăzute la art. 598 alin. (1) lit. a) și b), la instanța de executare prevăzută la art. 597, iar în cazul prevăzut la art. 598 alin. (1) lit. c), la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. Dispozițiile art. 598 alin. (2) teza a II-a se aplică în mod corespunzător.
(2) Dispozițiile art. 597 alin. (1) - (5) se aplică în mod corespunzător.
(3) Contestația împotriva actelor de executare se soluționează de către instanța civilă potrivit legii civile.
Contestația privitoare la amenzile judiciare
Art. 601. - (1) Contestația împotriva executării amenzilor judiciare se soluționează de către instanța care le-a pus în executare.
(2) Dispozițiile art. 597 alin. (1) - (5) se aplică în mod corespunzător.
Soluționarea cererilor fictive
Art. 6011. - Cererile prevăzute de prezentul titlu în privința cărora rezultă că nu privesc o persoană condamnată determinată ori formulate împotriva unei persoane care nu poate fi determinată, precum și cererile formulate în numele unei persoane condamnate, fără mandat din partea acesteia, dat în condițiile legii, sunt inadmisibile.