Codul Civil: Încetarea Mandatului » Consultă Avocat
avocat bucuresti on line
Codul Civil: Contractul de transport de bunuri
19 aprilie 2019
cabinet avocatura
Codul Civil: Mandatul fără reprezentare
19 aprilie 2019

Codul Civil: Încetarea mandatului



Codul Civil: Încetarea mandatului

 



Modurile de încetare

Art. 2.030. –
Pe lângă cauzele generale de încetare a contractelor, mandatul încetează prin oricare dintre următoarele moduri:

a) revocarea sa de către mandant;

b) renunțarea mandatarului;

c) moartea, incapacitatea sau falimentul mandantului ori a mandatarului.

Cu toate acestea, atunci când are ca obiect încheierea unor acte succesive în cadrul unei activități cu caracter de continuitate, mandatul nu încetează dacă această activitate este în curs de desfășurare, cu respectarea dreptului de revocare sau renunțare al părților ori al moștenitorilor acestora.

 



Condițiile revocării

Art. 2.031. –
(1) Mandantul poate oricând revoca mandatul, expres sau tacit, indiferent de forma în care contractul de mandat a fost încheiat și chiar dacă a fost declarat irevocabil.

(2) Împuternicirea dată unui nou mandatar pentru aceeași afacere revocă mandatul inițial.

(3) Mandatul dat în condițiile prevăzute la art. 2.028 nu poate fi revocat decât cu acordul tuturor mandanților.

 



Efectele revocării

Art. 2.032. –
(1) Mandantul care revocă mandatul rămâne ținut să își execute obligațiile față de mandatar. El este, de asemenea, obligat să repare prejudiciile suferite de mandatar din cauza revocării nejustificate ori intempestive.

(2) Atunci când părțile au declarat mandatul irevocabil, revocarea se consideră a fi nejustificată dacă nu este determinată de culpa mandatarului sau de un caz fortuit ori de forță majoră.

 



Publicitatea revocării procurii autentice notariale

Art. 2.033. –
(1) Dacă procura a fost dată în formă autentică notarială, în vederea informării terților, notarul public căruia i se solicită să autentifice revocarea unei asemenea procuri este obligat să transmită, de îndată, revocarea către Registrul național notarial, ținut în format electronic, potrivit legii.

(2) Notarul public care autentifică actul pentru încheierea căruia a fost dată procura are obligația să verifice la Registrul național notarial dacă acea procură a fost revocată.

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) sunt aplicabile și în cazul autentificărilor realizate de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României.

 



Renunțarea mandatarului

Art. 2.034. –
(1) Mandatarul poate renunța oricând la mandat, notificând mandantului renunțarea sa.

(2) Dacă mandatul este cu titlu oneros, mandatarul poate pretinde remunerația pentru actele pe care le-a încheiat pe seama mandantului până la data renunțării.

(3) Mandatarul este obligat să îl despăgubească pe mandant pentru prejudiciile suferite prin efectul renunțării, cu excepția cazului când continuarea executării mandatului i-ar fi cauzat mandatarului însuși o pagubă însemnată, care nu putea fi prevăzută la data acceptării mandatului.

 



Moartea, incapacitatea sau falimentul uneia dintre părți

Art. 2.035. –
(1) În caz de deces, incapacitate sau faliment al uneia dintre părți, moștenitorii ori reprezentanții acesteia au obligația de a informa de îndată cealaltă parte.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1), mandatarul sau moștenitorii ori reprezentanții săi sunt obligați să continue executarea mandatului dacă întârzierea acesteia riscă să pună în pericol interesele mandantului ori ale moștenitorilor săi.

 



Necunoașterea cauzei de încetare a mandatului

Art. 2.036. –
Tot ceea ce mandatarul a făcut, în numele mandantului, înainte de a cunoaște sau de a fi putut cunoaște cauza de încetare a mandatului este socotit ca valabil făcut în executarea acestuia.

 



Menținerea unor obligații ale mandatarului

Art. 2.037. –
La încetarea în orice mod a mandatului, mandatarul este ținut să își execute obligațiile prevăzute la art. 2.019 și 2.020.

 



Încetarea mandatului în caz de pluralitate de mandatari

Art. 2.038. –
În lipsa unei convenții contrare, mandatul dat mai multor mandatari obligați să lucreze împreună încetează chiar și atunci când cauza încetării îl privește numai pe unul dintre ei.

 

Ai nevoie de consultanță juridică specializată?

Cu o experiență de peste 15 ani în domeniul juridic, echipa Consultant Avocat Online îți oferă asistență specializată și soluții eficiente, indiferent de complexitatea situației tale. Fie că ai nevoie de consultanță în dreptul muncii, drept commercial, consultanță fiscală sau alte domenii juridice, îți punem la dispoziție expertiza echipei noastre pentru a identifica cea mai bună strategie legală.


Persoane Fizice

„Toți oamenii sunt egali în fața legii, doar un avocat bun poate face diferența.”


Consultă Avocat Online


Persoane Juridice

Soluții juridice eficiente necesare în procesul decizional din cadrul oricărei companii.


Programează consultație

Codul Civil: Încetarea mandatului
Acest site folosește cookies, navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor si politicii GDPR.