Cerere de interventie voluntara principala, Admisibilitatea ei intr-un conflict individual de munca

- Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, republicat: art. 61

alin.(1) si alin. (2)

Daca obiectul cererii de chemare in judecata deriva din raportul de munca al reclamantului, care are un caracter personal, intervenientul in proces nu poate pretinde acest drept pentru sine si nici un alt drept strans legat de acesta. Faptul ca hotararea obtinuta de reclamant poate fi valorificata, ulterior, pentru stabilirea drepturilor de pensie de catre intervenient nu confera acestuia din urma niciun drept si nici nu justifica interesul sau de a interveni in litigiu.

Imprejurarea ca paratul nu se apara corespunzator fata de pretentiile deduse judecatii de catre reclamant, intr-un conflict individual de munca, nu justifica admiterea in principiu a unei cereri de interventie voluntara principala, formulata pentru ca intervenientul sa aiba posibilitatea sa solicite instantei de judecata administrarea unor probe pentru a dovedi netemeinicia actiunii reclamantului, intrucat intervenientul nu invoca un drept propriu.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia litigii de munca si asigurari sociale, Decizia civila nr. 258 din 24 februarie 2016, dr.C.P.

Prin sentinta civila nr. 1857 din data de 12 octombrie 2015, pronuntata in dosarul nr. 1690/115/2015, Tribunalul Caras-Severin a admis in parte actiunea formulata de reclamanta V.M. impotriva paratei SC TMK R. SA Resita.

A constatat ca reclamanta a desfasurat activitate specifica grupei I de munca in perioada 25.07.1980-31.03.2001.

A obligat parata SC TMK R. SA Resita sa elibereze reclamantei o adeverinta din care sa rezulte faptul ca ii recunoaste grupa I de munca, in procent de 100%, pentru perioada 25.07.1980-31.03.2001.

Totodata, a respins cererea reclamantei in ceea ce priveste obligarea paratei la rectificarea carnetului de munca, fara a acorda cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunta aceasta hotarare, tribunalul a retinut, in esenta, ca, potrivit carnetului de munca cu seria Bd nr. 0848060, reclamanta a fost angajata paratei SC TMK R. SA Resita (fosta Combinatul Siderurgic Resita) in perioada 25.07.1980

2001. avand meseria de lacatus.

Din declaratia martorului D.V. rezulta ca reclamanta, in perioada 25.07.1980

2001. a indeplinit criteriile legale mentionate de art. 3 din Ordinul nr. 50/1990. Art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 92/1976 prevedea ca: „inscrierile eronate sau efectuate fara respectarea prevederilor legale vor fi rectificate de unitatea care pastreaza carnetul de munca sau, daca cel interesat nu mai este incadrat de ultima unitate, in baza actelor oficiale care atesta alte situatii decat cele inscrise, rectificarile certificandu-se in carnetul de munca”.

Conform art. 281 alin. (3) din Legea nr. 53/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, incepand cu 01.01.2011 s-au abrogat dispozitiile Decretului nr. 92/1976 si, ca urmare, de la aceasta data nu mai exista temei legal pentru a efectua inscrisuri in carnetele de munca.

Vazand dispozitiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificarile ulterioare, coroborate cu cele ale Ordinului nr. 590/15 septembrie 2008 al MMFS pentru aprobarea Procedurii privind modul de intocmire si eliberare a adeverintelor prin care se atesta activitatea desfasurata in locurile de munca incadrate in grupele I si/sau a II-a, prima instanta a dispus ca parata SC TMK R. SA Resita sa elibereze o adeverinta care sa ateste grupa I de munca pentru perioada 25.07.1980-31.03.2001.

Impotriva acestei hotarari, a formulat apel intervenienta-apelanta Casa Judeteana de Pensii Caras-Severin, solicitand admiterea apelului si anularea ori, dupa caz, schimbarea in tot sau in parte a hotararii apelate, in sensul respingerii actiunii, sau anularea hotararii atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare primei instante sau altei instante egale in grad din aceeasi circumscriptie, cu cheltuieli de judecata.

In motivarea cererii de apel, se arata, in esenta, ca reclamantul a chemat in judecata parata SC TMK R. SA Resita, solicitand instantei ca, prin hotararea ce o va pronunta, sa constate ca activitatea lucrata Ia parata se incadreaza in grupa I de munca, in procent de 100%.

Apelanta a formulat, in acest litigiu, cerere de interventie voluntara principala, intrucat dreptul dedus judecatii este strans legat de obtinerea dreptului la pensie si are ca scop obtinerea dreptului la pensie, drept de care reclamantul vrea sa beneficieze in mod ilegal, cu prejudicierea bugetului asigurarilor sociale si incalcarea principiului contributivitatii, inducand in eroare, cu rea-credinta, instanta de judecata. Legea nu interzice in niciun fel dreptul sau de a interveni intr-un proces, atunci cand interesul sau consta in protejarea bugetului asigurarilor sociale de stat.

Raportat la dispozitiile art. 174-179 coroborate cu cele ale art. 64 alin. (2) - alin. (4) din Codul de procedura civila, hotararea atacata este nula, intrucat s-a dat cu nerespectarea cerintelor legale, de fond si de forma, in conditiile in care art. 64 din Codul de procedura civila prevede expres ca asupra admisibilitatii in principiu a interventiei, instanta se poate pronunta printr-o incheiere motivata, dupa ascultarea partilor.

Cu privire la fondul cauzei, se sustine ca actiunea in constatare este inadmisibila, deoarece partea reclamanta poate cere realizarea dreptului sau pe alta cale prevazuta de lege.

La solicitarea intervenientei, parata SC TMK R. SA Resita i-a comunicat Decizia nr. 78/24.05.1990 si Tabelul cuprinzand locurile de munca, functiile si activitatile care se incadreaza in grupele I si II de munca, conform Ordinului nr. 50/05.03,1990 si Deciziei nr. 78/1990, acte care prevad expres locurile de munca, functiile/meseriile si limitele procentuale pentru grupa I si grupa a II-a de munca.

Parata SC TMK R. SA Resita nu intelege sa se apere in cauza, neavand nici un interes. Valorificarea grupei de munca se face de catre Casa Judeteana de Pensii Caras-Severin, cu ocazia stabilirii dreptului la pensie, astfel incat este evident interesul Casei Judetene de Pensii Caras-Severin, care doreste evitarea achitarii unor sume de bani, cu titlu de pensie, peste limitele stabilite de unitate, prin Decizia nr. 78/24.05.1990 si Tabelul cuprinzand locurile de munca, functiile si activitatile care se incadreaza in grupele I si II de munca, conform Ordinului nr. 50/05.03.1990 si Deciziei nr. 78/1990.

Pe de alta parte, din carnetul de munca al reclamantei rezulta ca ea a fost incadrata de parata intr-o grupa superioara de munca, conform Ordinului nr. 50/1990, reclamantul dorind modificarea incadrarii, fara a avea o baza reala. Modificarea incadrarii in grupe superioare de munca se putea face doar in conditiile stabilite prin Codul muncii, respectiv prin acte aditionale la contractul individual de munca, ceea ce nu s-a intamplat in speta.

Din Decizia nr. 78/24,05.1990 si Tabelul cuprinzand locurile de munca, functiile si activitatile care se incadreaza in grupele I si a II-a de munca, conform Ordinului nr. 50/05.03.1990 si Deciziei nr, 78/1990, rezulta ca incadrarea in grupa I de munca s-a facut intre limitele procentuale de 55-75%, iar in grupa a Il-a intre limitele procentuale de 70-80%, contrar celor dispuse de catre instanta de fond.

Actele normative care reglementau incadrarea in fostele grupe I si a Il-a de munca au fost abrogate la data intrarii in vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari, respectiv la data de 01,04.2001.

Dupa aceasta data nu mat exista baza legala pentru incadrarea locurilor de munca, activitatilor si categoriilor profesionale cu conditii deosebite in grupe superioare de munca, iar atestarea faptului ca, in anumite perioade anterioare datei de 01.04.2001, reclamantul-intimat si-a desfasurat activitatea in locuri de munca incadrate in grupele I si/sau a Il-a de munca se poate face numai daca nominalizarea persoanei (nu a functiei) s-a efectuat anterior datei de 01.04.2001 si doar pe baza documentelor intocmite Ia acea vreme, verificabile, aflate in evidenta angajatorilor sau detinatorilor de arhive (proces-verbal, decizie, tabel, hotararea consiliului de administratie si a sindicatului privind nominalizarea persoanelor incadrate in grupe superioare de munca etc.).

Pentru situatia in care instanta de apel ar considera necesara sesizarea inaltei Curti de Casatie si Justitie in vederea dezlegarii chestiunii de drept ce face obiectul cauzei, intelege sa sustina un astfel de demers.

In drept, se invoca dispozitiile art. 466-482 coroborate cu cele ale art. 64 din Codul de procedura civila.

Reclamanta-intimata a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, intrucat cererea de interventie principala voluntara, invocata de apelanta, nu exista in dosarul de fond. Chiar daca ar exisa o astfel de cerere, ea nu

poate fi primita intr-un litigiu de munca, fiind inadmisibila. Casa Judeteana de Pensii Caras-Severin nu poate pretinde dreptul dedus judecatii sau un drept strans legat de acesta.

Apelanta a depus raspuns la intampinare, prin care arata ca apararile intimatei sunt nefondate.

Examinand apelul declarat prin prisma motivelor de apel invocate, a dispozitiilor art. 466 si urmatoarele din Codul de procedura civila, Curtea a apreciat apelul neintemeiat, cu urmatoarea motivare:

Intervenienta a formulat la data de 28.09.2015, cerere de interventie voluntara principala, in temeiul art. 61 - art. 67 din Codul de procedura civila, solicitand admiterea in principiu a acestei cereri, iar pe fond admiterea cererii de interventie voluntara principala, intrucat actiunea in constatare, promovata de catre reclamanta, este inadmisibila, deoarece aceasta poate cere realizarea dreptului sau pe alta cale prevazuta de lege. Pe de alta parte, la solicitarea intervenientei, parata SC TMK R. SA Resita i-a comunicat Decizia nr. 78/24.05.1990 si Tabelul cuprinzand locurile de munca, functiile si activitatile care se incadreaza in grupele I si II de munca, conform Ordinului nr. 50/05.03,1990 si Deciziei nr. 78/1990, acte care prevad expres locurile de munca, functiile/meseriile si limitele procentuale pentru grupa I si grupa a II-a de munca. Prin urmare, cererea de interventie principala voluntara, invocata de apelanta, exista in dosarul de fond, contrar celor afirmate de intimata prin intampinarea depusa in dosarul pendinte cu referire al cererea de apel.

La termenul de judecata din 12.10.2015, dupa comunicarea la termenul de judecata anterior a cererii de interventie cu partile litigiului pendinte, prima instanta sa pronuntat asupra admisibilitatii in principiu a interventiei prin practicaua hotararii atacate, in sensul respingerii acesteia, intrucat, in cauza, nu au mai fost formulate alte cereri de catre parti si nu au mai existat alte incidente de solutionat, fiind, astfel, deschise dezbaterile asupra fondului cauzei si retinuta pricina spre solutionare.

Prin urmare, in speta, au fost respectate prevederile art. 392 coroborate cu cele ale art. 425 alin. (1) lit. a) din Codul de procedura civila, astfel incat imprejurarea ca tribunalul s-a pronuntat asupra admisibilitatii in principiu a cererii de interventie voluntara principala, formulata de catre intervenienta Casa Judeteana de Pensii Caras-Severin, prin practicaua hotararii atacate, iar nu printr-o incheiere, nu atrage incidenta art. 174 - art. 179 din Codul de procedura civila si nulitatea hotararii apelate.

In mod corect, prima instanta a respins cererea de interventie voluntara principala formulata de catre intervenienta Casa Judeteana de Pensii Caras Severin.

Conform prevederilor art. 61 alin. (1) din Codul de procedura civila, oricine are interes poate interveni intr-un proces care se judeca intre partile originare, iar potrivit art. 61 alin. (2) din Codul de procedura civila, interventia este principala cand intervenientul pretinde pentru sine, in tot sau in parte, dreptul dedus judecatii sau un alt drept strans legat de acesta.

Obiectul actiunii principale il constituie constatarea conditiilor de munca in care reclamanta si-a desfasurat activitatea la societatea parata si incadrarea acestor conditii in grupa I de munca.

Acest obiect deriva din raportul de munca al reclamantei, care are un caracter personal, intervenienta neputand pretinde acest drept pentru sine si nici un alt drept strans legat de acesta.

Faptul ca hotararea obtinuta in acest litigiu poate fi valorificata, ulterior, pentru stabilirea drepturilor de pensie nu confera intervenientei nici un drept si nici nu justifica interesul acesteia de a interveni in litigiul pendinte.

Intervenienta nu invoca un drept propriu, ci depune numai inscrisuri provenind de la parata din dosar, inscrisuri cu care tinde la respingerea actiunii reclamantei.

Imprejurarea ca parata nu s-a aparat corespunzator in prezentul litigiu nu justifica formularea unei cereri de interventie voluntara principala, nefiind indeplinite cerintele impuse de art. 61 alin. (2) din Codul de procedura civila.

In conditiile in care, potrivit considerentelor expuse anterior, cererea de interventie voluntara principala, formulata de catre intervenienta Casa Judeteana de Pensii Caras-Severin, nu a fost admisa in principiu in mod corect de catre prima instanta, intervenienta nu a dobandit calitatea de parte in litigiul pendinte, astfel incat, raportat la prevederile art. 458 din Codul de procedura civila, nu poate critica modul de solutionare a actiunii reclamantei prin sentinta atacata, pe calea apelului.

Fata de cele de mai sus, in baza art. 480 alin. (1) raportat la art. 64 si art. 458 din Codul de procedura civila, Curtea a respins apelul declarat de catre intervenienta.

2. 
   Cheltuieli de judecata. Exonerarea paratului care a recunoscut pretentiile reclamantului de la plata acestora
   

• Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii :art. 198,
• Legea nr. 287/2009 privind Codul civil republicat :art. 1522 alin. (2) si art. 1523 alin. (1) lit. d)
• Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, republicat: art. 454

Obligatia salariatului de a suporta toate cheltuielile ocazionate de pregatirea sa profesionala initiata de catre angajator, proportional cu perioada nelucrata din perioada stabilita conform actului aditional la contractul individual de munca, ca urmare a concedierii sale disciplinare in perioada stabilita prin actul aditional, isi are izvorul in art. 198 din Codul muncii, nefiind o obligatie de a plati o suma de bani, asumata in exercitiul activitatii unei intreprinderi, astfel incat nu se afla sub incidenta art. 1523 alin. (1) lit. d) din Codul civil. Intr-o astfel de situatie, salariatul nu se afla de drept in intarziere cu privire la plata contravalorii cursului de formare profesionala care i-a fost asigurat de catre angajator.

Punerea in intarziere a debitorului are loc doar daca notificarea a fost comunicata efectiv acestuia, neavand relevanta absenta culpei creditorului in cazul in care notificarea nu a fost inmanata debitorului.

Prevederile art. 1.522 alin. (5) din Codul civil, la care trimit dispozitiile art. 454 teza finala din Codul de procedura civila, nu adauga o conditie cumulativa, celei referitoare la recunoasterea, de catre parat, a pretentiilor reclamantului, pentru ca instanta de judecata sa dispuna exonerarea paratului de la plata cheltuielilor de judecata in fond. Dimpotriva permit acesteia sa exonereze paratul-debitor de la plata cheltuielilor de judecata si in situatia in care el nu a recunoscut pretentiile reclamantului, daca a executat obligatia intr-un termen rezonabil, calculat de la data cand cererea de chemare in judecata i-a fost comunicata, in ipoteza in care nu a fost pus in intarziere anterior formularii cererii de chemare in judecata de catre creditorul- reclamant.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia litigii de munca si asigurari sociale,

Decizia civila nr. 314 din 9 martie 2016, dr.C.P.

Prin Sentinta civila nr. 3940/17.12.2015, pronuntata in Dosarul nr. 3753/30/2015, Tribunalul Timis a admis cererea de chemare in judecata formulata de catre reclamanta SC A.R. SRL in contradictoriu cu paratul H.F.

A obligat paratul la plata catre reclamanta a sumei de 2.014 Euro, reprezentand cheltuieli de formare profesionala, precum si a sumei de 1.369,31 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut ca paratul H.F. a fost angajatul reclamantei SC A.R. SRL, in baza contractului individual de munca nr. 75/27.02.2014, pe perioada nedeterminata, urmand sa inceapa activitatea la data de

01.03.2014.

Potrivit actului aditional incheiat intre parti nr. 53/24.03.2014, in perioada

2014. - 03.04.2014, paratul a participat la cursul de formare profesionala in strainatate, respectiv in Germania, curs organizat de catre SC GHD NE-M. GmbH, cheltuielile privind formarea profesionala a paratului fiind suportate de catre reclamanta.

Prin Decizia nr. 106/04.11.2014, emisa de catre reclamanta, contractul individual de munca al paratului a incetat in temeiul art. 61 lit. a) din Codul muncii, ca urmare a sanctionarii disciplinare a acestuia, in urma neprezentarii la munca incepand cu data de 16.10.2014.

Prin cererea introductiva, reclamanta a solicitat obligarea paratului la plata sumei de 2.014 Euro, reprezentand contravaloare curs de formare profesionala.

Referitor la cheltuielile ocazionate de participarea salariatului la formarea profesionala initiata de angajator, art. 197 din Codul muncii instituie regula potrivit careia angajatorul suporta toate cheltuielile de formare profesionala.

Durata obligatiei salariatului de a presta munca in favoarea angajatorului care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesionala, precum si orice alte

aspecte in legatura cu obligatiile salariatului, ulterioare formarii profesionale, se stabilesc prin act aditional la contractul individual de munca.

Raportat la probatoriul administrat, instanta de fond a retinut ca intre parti, la data de 24.03.2014, s-a incheiat actul aditional nr. 53 la contractul individual de munca, prin care paratul se obliga sa returneze reclamantei contravaloarea cheltuielilor ocazionate cu formarea sa profesionala, in cazul in care raporturile de munca dintre parti inceteaza ca urmare a concedierii paratului pe motive disciplinare in interiorul termenului de trei ani de zile de la data finalizarii formarii profesionale, perioada in care paratul se obliga sa lucreze in cadrul societatii reclamante.

Potrivit actului aditional incheiat, costurile aferente formarii profesionale a paratului, suportate de catre reclamanta sunt de 2.500 Euro.

Nerespectarea de catre salariat a dispozitiei potrivit careia „salariatii care au beneficiat de un curs de formare profesionala nu pot avea initiativa incetarii contractului individual de munca pentru o perioada stabilita prin act aditional”, determina obligarea acestuia la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregatirea sa profesionala, proportional cu perioada nelucrata din perioada stabilita conform actului aditional la contractul individual de munca.

Conform art. 198 alin. (1) pct. 4 din Codul muncii, aceasta obligatie revine si salariatilor care au fost concediati, in perioada stabilita prin actul aditional, pentru motive disciplinare. In acest context, in speta, obligatia legala de restituire a paratului intervine daca a beneficiat de un curs sau stagiu de pregatire profesionala, cu indeplinirea cumulativa a conditiei sus-aratate, si anume: ca paratul sa nu lucreze in cadrul societatii reclamante o perioada de minim 3 ani, conform actului aditional.

Din actele depuse de catre reclamanta rezulta, fara urma de tagada, ca paratul a efectuat cursul de formare profesionala, insa nu a respectat conditia cumulativa rezultata din cuprinsul actului aditional incheiat, respectiv raporturile de munca dintre parti au incetat pe data de 16.10.2014, ca urmare a concedierii paratului, ramanand astfel, potrivit notei de lichidare, o perioada nelucrata din minimul de 3 ani, perioada pentru care paratului ii revine obligatia corelativa de plata, respectiv suma de 2.014 Euro.

Prin notele scrise, depuse la dosar prin serviciul registratura a Tribunalului Timis, la data de 09.12.2015, paratul recunoaste pretentiile reclamantei. In consecinta, constatand ca paratul nu si-a indeplinit obligatia asumata fata de reclamanta, care a suportat cheltuielile legate de formarea sa profesionala, de a lucra cel putin 3 ani de la terminarea cursului in cadrul societatii, precum si faptul ca paratul recunoaste pretentiile reclamantei, in raport de dispozitiile art. 198 alin. (3) si

4. din Codul muncii, tribunalul a apreciat ca, in sarcina paratului, a luat nastere obligatia de a suporta cheltuielile de formare in suma de 2014 euro, suma raportata la perioada nelucrata de catre acesta din urma, cu titlu de despagubiri.

Paratul H.F. a declarat apel, in termenul legal, prin care a solicitat admiterea apelului, in sensul respingerii cererii reclamantei privitoare la cheltuielile de judecata.

In motivarea cererii de apel, se arata, in esenta, ca, raportat la dispozitiile art. 454 din Codul de procedura civila, apelantul nu putea fi obligat la plata cheltuielilor

de judecata, deoarece, la termenul din data de 10.12.2015, a recunoscut pretentiile solicitate de catre reclamanta, prin cererea de chemare in judecata, iar termenul din

2015. a fost primul termen de judecata Ia care toate procedurile au fost respectate.

Instanta de fond a acordat aceste cheltuieli de judecata, argumentand ca, in dreptul muncii, partile sunt de drept in intarziere, potrivit art. 1523 alin. (1) din Codul civil.

Prima instanta a gresit cand a acordat cheltuielile de judecata, intrucat paratul nu a fost pus in intarziere si nici nu se poate considera ca, in dreptul muncii, exista o prezumtie de punere in intarziere de drept.

Din dosarul cauzei rezulta ca notificarea prin care se pune in vedere apelantului sa achite suma de 2.014 Euro nu a fost comunicata in data de

2014. Plicul cu aceasta notificare s-a intors la destinatar, respectiv la SC A.R. SRL.

Prin actele depuse la dosarul cauzei de catre creditor nu s-a facut dovada ceruta de art. 1523 alin. (1) si alin. (4) din Codul civil.

In drept, se invoca prevederile art. 454, art. 466 si urmatoarele din Codul de procedura civila si art. 1523 din Codul civil.

Reclamanta-intimata a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea apelului, ca neintemeiat, si mentinerea ca temeinica si legala a sentintei apelate.

In motivarea intampinarii se arata ca modalitatea in care instanta de fond a inteles sa oblige apelantul la plata cheltuielilor de judecata este corecta si temeinica, intrucat s-a retinut culpa procesuala a apelantului.

Apelantul invoca dispozitiile art. 454 din Codul de procedura civila pentru a fi exonerat de la plata cheltuielilor de judecata raportat la imprejurarea ca a recunoscut pretentiile reclamantei la primul termen de judecata, insa omite faptul ca art. 454 din Codul de procedura civila reglementeaza si exceptia de la acest beneficiu in cazul in care, prealabil pornirii procesului, paratul a fost pus in intarziere de catre reclamant sau se afla de drept in intarziere.

In litigiile de dreptul muncii, partile sunt de drept in intarziere, in virtutea prevederilor art. 1523 alin. (1) lit. d) din Codul civil, astfel incat nu exista niciun dubiu privind culpa procesuala in care s-a aflat apelantul, astfel incat s-a dispus in mod corect, de catre instanta de fond, obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecata.

In subsidiar, in ipoteza in care instanta de control judiciar va aprecia ca, in cauza, nu opereaza punerea de drept in intarziere, se solicita a se avea in vedere ca paratul a fost pus in intarziere.

Astfel, raportat la situatia de fapt expusa in dosarul de fond si in acord cu nota de lichidare, in care s-a consemnat exact debitul restant al paratului fata de reclamanta, la data de 06.11.2014, acestuia i-a fost transmisa notificarea nr. 1275, prin care i se punea in vedere sa achite suma de 2.014 Euro pana cel tarziu la data de 31.12.2014.

Avand in vedere ca paratul a fost notificat prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire, reclamanta a efectuat toate demersurile amiabile, care s-ar fi impus in cauza, inclusiv cel de punere in intarziere, desi, raportat la prevederile art. 1523 alin. (1) lit. d) din Codul civil, nici nu se impunea punerea in intarziere. Simpla comunicare, prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire, a notificarii face dovada faptului ca apelantul a fost pus in intarziere. Faptul ca apelantul nu a ridicat comunicarea de la posta sau daca, din orice alt motiv neimputabil reclamantei, la acesta nu a ajuns notificarea, nu ii este imputabil reclamantei si nici nu ar putea tine in loc formalitatea de punere in intarziere demarata de reclamanta impotriva paratului.

In conformitate cu prevederile art. 454 din Codul de procedura civila, pentru a fi exonerat de la plata cheltuielilor de judecata, paratul trebuie sa recunoasca pretentiile reclamantei la primul termen de judecata la care partile sunt legal citate. In continuare, texul sus citat prevede ca: „Dispozitiile art. 1.522 alin. (5) din Codul civil raman aplicabile”.

Or, in conformitate cu prevederile art. 1.522 alin. (5) din Codul civil: „Cererea de chemare in judecata formulata de creditor, fara ca anterior debitorul sa fi fost pus in intarziere, confera debitorului dreptul de a executa obligatia intr-un termen rezonabil, calculat de la data cand cererea i-a fost comunicata. Daca obligatia este executata in acest termen, cheltuielile de judecata raman in sarcina creditorului”.

Drept urmare, pentru a fi exonerat de la plata cheltuielilor de judecata, paratul trebuie nu doar sa recunoasca pretentiile reclamantei, ci sa-si execute obligatia. Doar in acest caz cheltuielile de judecata raman in sarcina reclamantului.

In cauza, apelantul nu si-a achitat obligatia nici pana in prezent, motiv pentru care acesta nu se poate prevala de dispozitiile art. 454 Codul de procedura civila raportate la cele art. 1522 alin. (5) teza finala din noul Cod civil.

Apelantul nu a depus raspuns la intampinare.

Examinand apelul prin prisma motivelor invocate si a probelor administrate in cauza, Curtea a constatat ca este intemeiat pentru considerentele ce vor fi redate in continuare.

Prin cererea de chemare in judecata pendinte, reclamanta a solicitat obligarea paratului la plata sumei de 2.014 Euro, reprezentand contravaloarea cursului de formare profesionala care i-a fost asigurat de catre angajator, precum si la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest litigiu.

In cauza, nu sunt aplicabile prevederile art. 1523 alin. (1) lit. d) din Codul civil, invocate de catre intimata, deoarece obligatia salariatului de a suporta toate cheltuielile ocazionate de pregatirea sa profesionala initiata de catre angajator, proportional cu perioada nelucrata din perioada stabilita conform actului aditional la contractul individual de munca, ca urmare a concedierii sale disciplinare in perioada stabilita prin actul aditional, isi are izvorul in art. 198 din Codul muncii, nefiind o obligatie de a plati o suma de bani, asumata in exercitiul activitatii unei intreprinderi.

Pe cale de consecinta, paratul nu se afla de drept in intarziere cu privire la plata sumei de 2.014 Euro, reprezentand contravaloarea cursului de formare profesionala care i-a fost asigurat de catre angajator.

Anterior inregistrarii actiunii, in acord cu nota de lichidare, in care s-a consemnat debitul restant al paratului fata de reclamanta, reclamanta a transmis paratului, prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire, notificarea nr. 1275/06.11.2014, prin care il soma sa achite suma de 2.014 Euro, reprezentand taxa de formare profesionala achitata de catre angajator, pana cel tarziu la data de

31.12.2014.

Aceasta notificare nu a fost, insa, predata paratului, deoarece era plecat din tara, astfel incat, Oficiul postal Iecea Mare a dispus inapoierea ei expeditorului.

Art. 1522 alin. (2) din Codul civil prevede ca: „Daca prin lege sau prin contract nu se prevede altfel, notificarea se comunica debitorului prin executor judecatoresc sau prin orice alt mijloc care asigura dovada comunicarii”.

Prin urmare, raportat la dispozitiile art. 1522 alin. (2) din Codul civil, Curtea nu poate retine punerea in intarziere a paratului prin notificarea nr. 1275/06.11.2014, intrucat ea nu a fost comunicata efectiv acestuia, in conditiile in care scrisoarea recomandata, prin care i-a fost expediata, a fost inapoiata reclamantei de catre oficiul postal de la domiciliul paratului, dat fiind ca destinatarul era plecat din tara, neavand relevanta absenta culpei reclamantei in ceea ce priveste faptul ca notificarea nu a fost inmanata paratului.

In speta, paratul a recunoscut pretentiile deduse judecatii, asa cum rezulta din dosarul de fond, astfel incat devin incidente dispozitiile art. 454 din Codul de procedura civila privitoare la exonerarea sa de la plata cheltuielilor de judecata in prima instanta, in conditiile in care, potrivit celor expuse anterior, el nu a fost pus in intarziere, de catre reclamanta, prealabil pornirii procesului si nu se afla de drept in intarziere.

Art. 1.522 alin. (5) din Codul civil, la care trimite art. 454 teza finala din Codul de procedura civila, prevede ca: „Cererea de chemare in judecata formulata de creditor, fara ca anterior debitorul sa fi fost pus in intarziere, confera debitorului dreptul de a executa obligatia intr-un termen rezonabil, calculat de la data cand cererea i-a fost comunicata. Daca obligatia este executata in acest termen, cheltuielile de judecata raman in sarcina creditorului”.

Aceste dispozitii legale nu adauga o conditie cumulativa, celei referitoare la recunoasterea, de catre parat, a pretentiilor reclamantului, pentru ca instanta de judecata sa dispuna exonerarea paratului de la plata cheltuielilor de judecata in fo nd. Dimpotriva permit acesteia sa exonereze paratul-debitor de la plata cheltuielilor de judecata si in situatia in care el nu a recunoscut pretentiile reclamantului, daca a executat obligatia intr-un termen rezonabil, calculat de la data cand cererea de chemare in judecata i-a fost comunicata, in ipoteza in care nu a fost pus in intarziere anterior formularii cererii de chemare in judecata de catre creditorul-reclamant.

Avand in vedere considerentele de fapt si de drept expuse anterior, in temeiul art. 480 alin. (1) - alin. (2) coroborat cu art. 454 din Codul de procedura civila, Curtea a admis apelul paratului, ca fiind intemeiat, si a schimbat in parte hotararea atacata, in sensul ca a respins cererea reclamantei de obligare a paratului la plata sumei de

31. lei, cu titlu de cheltuieli de judecata in fond, constand din onorariu de avocat, mentinand in rest hotararea atacata.
32.