Cerere de chemare in garantie formulata de catre parat dupa inchiderea dezbaterilor asupra fondului. Limitele investirii instantei de judecata.

 

Liberul acces la instanta. Conditii de realizare.

 

Conform dispozitiilor art. 132 Cod procedura civila la prima zi de infatisare, legea permite efectuarea unor acte de procedura menite a intregi cadrul initial al procesului si de a suplini anumite lipsuri semnalate pana la aceasta data.

De asemenea, pana la prima zi de infatisare si paratul poate sa formuleze cerere de chemare in garantie, conform art. 61 alin. (1) Cod procedura civila.

Neefectuarea acestor acte la prima zi de infatisare atrage, de regula sanctiunea decaderii din dreptul de a le mai putea indeplini.

Prin urmare, exercitarea unui drept de catre titularul sau nu poate avea loc decat intr-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigente, intre care si stabilirea unor termene in care pot fi realizate actele de procedura, dupa a caror expirare valorificarea pretentiei nu mai este posibila.

 

Art. 132 Cod procedura civila

Art. 61 alin. 1 Cod procedura civila

Decizia CC nr. 1/1994   

 

Prin actiunea inregistrata pe rolul Judecatoriei Constanta sub nr. 39107/212/2009, reclamanta L.A. a solicitat, in contradictoriu cu paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice, pronuntarea unei hotarari prin care paratul sa fie obligat la plata valorii de circulatie a imobilului situat in Constanta, strada E.V., judetul Constanta, cu titlu de prejudiciu material rezultat din privarea de dreptul de proprietate dobandit potrivit contractului de vanzare-cumparare nr. 27239/25.10.1996.

 In motivare, reclamanta a invederat primei instante ca a avut alaturi de autorii sai calitatea de chirias asupra imobilului in discutie, devenind in cursul anului 1991 titular al contractului de inchiriere, iar prin contractul de vanzare-cumparare mentionat a dobandit dreptul de proprietate asupra imobilului.

 Contractul de vanzare-cumparare, a precizat reclamanta, a fost validat de instantele judecatoresti, respectiv sentinta civila nr. 521/15.06.1999 pronuntata de Tribunalul Constanta, respectiv decizia civila nr. 5/17.01.2000 pronuntata de Curtea de Apel Constanta, in cauza avand ca obiect revendicare, actiune formulata de A.P. si E.P., in cadrul careia a fost formulata cerere de interventie in interes propriu, vizand constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului.

S-a mai aratat ca ulterior, prin sentinta civila nr. 6408/24.06.2005 pronuntata de Judecatoria Constanta a fost respinsa cererea formulata de mostenitorii mentionati anterior, vizand constatarea nulitatii absolute si a contractului de vanzare-cumparare prin care a dobandit dreptul de proprietate asupra imobilului in discutie. Prin decizia civila nr. 284/18.04.2006 pronuntata de Tribunalul Constanta s-a dispus modificarea in parte a sentintei atacate, in sensul ca a fost constatata nulitatea absoluta numai a titlului sau de proprietate.

Astfel, a aratat reclamanta ca succesorii fostilor proprietari au obtinut recunoasterea dreptului de proprietate si au obtinut obligarea autoritatilor locale la restituirea spatiului in discutie, astfel incat a apreciat ca se impune a se retine in sarcina statului obligatia de reparare a prejudiciului.

 In referire la raspunderea statului face trimitere reclamanta la dispozitiile Legii nr. 1/2009, dar si la opinia Curtii Constitutionale care a stabilit prin Decizia nr. 1183/17.09.2009, faptul ca este echitabil ca statul sa acorde despagubiri la pretul de piata al imobilelor, care sa permita cumpararea unei noi locuinte, avand in vedere ca la data dobandirii imobilului de la stat, cumparatorul a platit pretul real, stabilit potrivit actelor normative in vigoare la acel moment.

 In ceea ce priveste imobilul in discutie a mai relevat reclamanta ca a  intrat sub incidenta dispozitiilor Legii nr. 112/1995, fiind trecut in proprietatea statului cu titlu, fiind antrenata raspunderea statului pentru evictiune ca urmare a desfiintarii contractului, pentru prejudiciul material stabilit la valoarea de circulatie a bunului, prin privarea de proprietate.

Prin sentinta civila nr. 11525 din 5 mai 2010 pronuntata de Judecatoria Constanta in dosarul civil mai sus mentionat a fost admisa actiunea reclamantei, cu obligarea paratului la plata sumei de 460.000 lei cu titlu de daune materiale, reprezentand valoarea de circulatie a imobilului situat in Constanta, strada E.V.

Impotriva acestei sentinte a declarat apel paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Constanta, care a criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie, sub aspectul gresitei aplicari la speta a dispozitiilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, modificata prin Legea nr. 1/2009, reclamantii fiind cumparatori de rea credinta. S-a mai sustinut ca instanta de fond a omis sa se pronunte asupra cererii de chemare in garantie a R.A.E.D.P.P. Constanta.

Prin decizia civila nr. 421/18 octombrie 2010 pronuntata de Tribunalul Constanta s-a admis apelul paratului Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Constanta si s-a desfiintat sentinta apelata, cu consecinta trimiterii cauzei spre rejudecare primei instante.

Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de apel a retinut, in esenta, ca instanta de fond s-a pronuntat numai cu privire la actiunea principala, omitand sa analizeze si cererea de chemare in garantie a R.A.E.D.P.P. Constanta, cerere formulata de paratul Statul Roman.

Impotriva acestei decizii, in termen legal, a formulat recurs reclamanta L.A., care a criticat-o pentru nelegalitate, conform dispozitiilor  art. 304 pct. 9 Cod procedura civila.

Recurenta reclamanta a sustinut ca instanta de fond nu a fost legal investita cu nicio cerere de chemare in garantie formulata de paratul Statul Roman, dupa incheierea dezbaterilor pe fond, in termenul de pronuntare, in  cadrul concluziilor scrise, la capitolul subsidiar s-a formulat si o cerere de chemare in garantie a R.A.E.D.P.P. Constanta.

Nefiind legal investita, instanta de fond nu s-a pronuntat asupra cererii de chemare in garantie, situatie in care apreciaza recurenta ca Tribunalul Constanta, in mod gresit, cu aplicarea nelegala a dispozitiilor art. 297 Cod procedura civila coroborate cu art. 61 alin. (1) Cod procedura civila, a dispus desfiintarea hotararii primei instante si trimiterea cauzei spre rejudecare.

Analizand legalitatea hotararii recurata in raport de criticile recurentei reclamante, se constata ca recursul este fondat pentru urmatoarele considerente:

Conform principiului disponibilitatii ce guverneaza procesul civil, partile au dreptul de a dispune de obiectul procesului (dreptul subiectiv sau interesul nascut din raportul juridic dedus judecatii) si de mijloacele procesuale acordate de lege in acest scop. In virtutea acestui principiu, partile pot determina nu numai existenta procesului, prin declansarea procedurii judiciare si prin libertatea de a se pune capat procesului inainte de a interveni o hotarare pe fondul pretentiei supusa judecatii, ci si continutul procesului, prin stabilirea cadrului procesual, in privinta obiectului si a participantilor la proces, a fazelor si etapelor pe care procesul civil le-ar parcurge.

Dreptul partilor de a determina limitele procesului este, in principiu, neingradit, instanta de judecata nu poate introduce din oficiu o alta persoana in proces, posibilitatea de a largi sfera procesului avand-o numai partile (reclamantul si paratul prin chemarea in judecata a altei persoane sau prin chemarea in garantie – cereri formulate in termenele prevazute de lege) ori, tertele persoane (prin interventie voluntara).

Conform dispozitiilor art. 132 Cod procedura civila la prima zi de infatisare, legea permite efectuarea unor acte de procedura menite a intregi cadrul initial al procesului si de a suplini anumite lipsuri semnalate pana la aceasta data.

De asemenea, pana la prima zi de infatisare si paratul poate sa formuleze cerere de chemare in garantie, conform art. 61 alin. (1) Cod procedura civila.

Neefectuarea acestor acte la prima zi de infatisare atrage, de regula sanctiunea decaderii din dreptul de a le mai putea indeplini.

Instituirea unui termen de decadere prin dispozitiile art. 132 Cod procedura civila nu este de natura sa impiedice liberul acces la justitie, partea interesata putand formula pretentiile sale pe cale separata, printr-o noua cerere adresata instantei judecatoresti; in conditiile in care realizarea acestor pretentii este strans legata de actiunea pendinte pe rolul instantei, legiuitorul a reglementat exceptia de conexitate, partile putand recurge la aceasta procedura cu respectarea dispozitiilor art. 164 Cod procedura civila.

Curtea Constitutionala a statuat ca liberul acces la justitie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se infaptuieste actul de justitie. S-a considerat ca legiuitorul are competenta exclusiva de a stabili regulile de desfasurare a procesului in fata instantelor judecatoresti, solutie ce rezulta din dispozitiile Constitutiei („Competenta si procedura de judecata sunt stabilite prin lege”).

Legiuitorul poate stabili reguli speciale de procedura, precum si modalitatea de exercitare a drepturilor procesuale, astfel incat liberul acces la justitie sa nu fie afectat (Decizia nr. 1/1994 a Curtii Constitutionale).

Prin urmare, exercitarea unui drept de catre titularul sau nu poate avea loc decat intr-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigente, intre care si stabilirea unor termene in care pot fi realizate actele de procedura, dupa a caror expirare valorificarea pretentiei nu mai este posibila.

In speta se retine ca, prin actiunea de chemare in judecata inregistrata la data de 8 decembrie 2009 pe rolul Judecatoriei Constanta, reclamanta L.A. a solicitat angajarea raspunderii Statului Roman pentru evictiune, in conditiile Legii nr. 10/2001, modificata prin Legea nr. 1/2009, ca urmare a faptului ca a fost evinsa de fostul proprietar al imobilului situat in Constanta, strada E.V., locuinta cumparata de reclamanta in calitate de chirias in temeiul Legii nr. 112/1995.

La termenul de judecata din 17.02.2010 – prima zi de infatisare, paratul legal citat nu s-a prezentat in instanta si nici nu a formulat o cerere de chemare in garantie a R.A.E.D.P.P. Constanta, conform dispozitiilor art. 61 alin. (1) Cod procedura civila.

Dupa administrarea probei cu expertiza tehnica de evaluare a imobilului si comunicarea acesteia paratului, la termenele de judecata din 31.03.2010 si respectiv la 28.04.2010 nu a fost depusa la dosar nicio cerere de chemare in garantie a unui tert, situatie in care, dupa incheierea dezbaterilor asupra fondului, la data de 28.04.2010, pentru a da posibilitatea paratului Statul Roman de a depune concluzii scrise, instanta a amanat pronuntarea la data de 5.05.2010.

In cadrul notelor scrise, depuse la dosar (dupa incheierea dezbaterilor), paratul a inserat si o cerere de chemare in garantie a R.A.E.D.P.P. Constanta, cerere care in mod judicios nu a fost avuta in vedere de prima instanta in conditiile in care aceasta nu a fost legal sesizata, conform art. 61 alin. (2) Cod procedura civila.

Conform dispozitiilor art. 129 ultim alineat Cod procedura civila, judecatorii sunt datori sa hotarasca numai asupra celor ce formeaza obiectul pricinii supuse judecatii, instanta neputand depasi limitele investirii sale.

Cum in speta prima instanta a fost legal investita exclusiv cu actiunea reclamantei L.A., iar dupa incheierea dezbaterilor, sub sanctiunea neluarii in seama, nu mai pot fi formulate cereri noi, in mod judicios Judecatoria Constanta s-a pronuntat in limitele investirii sale legale, exclusiv asupra actiunii reclamantei.

Constatand ca Tribunalul Constanta a facut o gresita aplicare a dispozitiilor art. 297 Cod procedura civila coroborate cu art. 61 alin. (1) Cod procedura civila si art. 150 Cod procedura civila, curtea va admite recursul reclamantei si va casa hotararea recurata, cauza urmand a fi trimisa spre rejudecare instantei de apel – Tribunalul Constanta.

Decizia civila nr. 12/C/26.01.2011

Dosar nr. 39107/212/2009

Judecator redactor Mihaela Popoaca