CAUZA AGACHE IMPOTRIVA ROMANIEI


(Cererea nr. 35032/09)


Hotararea din 4 octombrie 2011

Hotararea devine definitiva in conditiile prevazute la art. 44 § 2 din conventie. Aceasta poate suferi modificari de forma.

In cauza Agache impotriva Romaniei,

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), reunita intr-o camera compusa din Josep Casadevall,
presedinte
, Corneliu Birsan, Alvina Gyulumyan, Jan Sikuta, Luis Lopez Guerra, Nona Tsotsoria, Mihai Poalelungi,
judecatori
, si Marialena Tsirli,
grefier adjunct de sectie,

Dupa ce a deliberat in camera de consiliu, la 13 septembrie 2011,

Pronunta prezenta hotarare, adoptata la aceeasi data:

Procedura

1. La originea cauzei se afla cererea nr. 35032/09 indreptata impotriva Romaniei, prin care un resortisant al acestui stat, Aurel Dionisie Agache („reclamantul”), a sesizat Curtea la 3 decembrie 2007, in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale („conventia”).
2. Guvernul roman („Guvernul”) este reprezentat de agentul guvernamental, Razvan-Horatiu Radu.
3. La 14 octombrie 2009, presedintele Sectiei a treia a hotarat sa comunice Guvernului cererea. In conformitate cu art. 29 § 3 din conventie, acesta a hotarat, de asemenea, ca admisibilitatea si fondul cauzei vor fi examinate impreuna.

In fapt

I. C
ircumstantele cauzei

4. Reclamantul s-a nascut in 1970 si locuieste in Codlea.
5. In data de 22 decembrie 1998, tatal reclamantului a fost ucis. Prin hotararea din 15 februarie 1999, Tribunalul Bucuresti a condamnat pentru omor cinci persoane, si anume F.O.D.K, P.O., H.D., R.A. si K.I., toate avand dubla cetatenie ungara/romana, si a dispus plata in solidar a unor despagubiri de 50 000 000 lei romanesti (ROL) catre reclamant si alte parti civile. Hotararea a devenit definitiva la 26 martie 2001, printr-o hotarare a Curtii Supreme.
6. La 26 iulie 2001, reclamantul a initiat procedura de executare silita prin intermediul unui executor judecatoresc local.
7. In 2002, in cursul procedurii de executare silita, autoritatile au constatat ca trei dintre debitori (P.O., F.O.D.K. si K.I.) parasisera Romania si isi stabilisera resedinta in Ungaria.
8. La 28 martie 2002, Directia Relatii Internationale din cadrul Ministerului Justitiei din Romania i-a recomandat reclamantului sa depuna la prima instanta care se pronuntase in cauza, in temeiul art. 46 lit. b) din Tratatul incheiat in 1958 intre Republica Populara Romana si Republica Populara Ungara privind asistenta juridica in cauzele civile, familiale si penale (denumit in continuare „tratatul”), o cerere de asistenta juridica internationala, transmisa prin intermediul Ministerului Justitiei, care urma sa ii furnizeze, de asemenea, o traducere a cererii si a documentelor insotitoare.
9. La 2 decembrie 2002, reclamantul a formulat o cerere de
   exequatur
   si, in temeiul art. 46 lit. b) din tratat, a depus-o la Tribunalul Bucuresti. Acesta a solicitat, de asemenea, o actualizare a sumei reprezentand despagubirile si echivalentul in euro al acesteia.
10. La 16 iunie 2003, Tribunalul Bucuresti a furnizat actualizarea solicitata. In consecinta, reclamantul a depus o alta cerere de
    exequatur
    .
11. La 17 noiembrie 2003, Tribunalul Bucuresti a emis cererea de
    exequatur
    referitoare la hotararea definitiva din 2001 in privinta P.O., F.O.D.K. si K.I. si a trimis-o la Ministerul Justitiei. Totusi, avand in vedere ca la cerere nu au fost anexate traducerile autorizate ale tuturor documentelor insotitoare, in conformitate cu art. 48 din tratat, Ministerul Justitiei l-a trimis inapoi Tribunalului Bucuresti, solicitandu-i sa furnizeze traducerile pe cheltuiala reclamantului.
12. La 12 februarie 2004, Tribunalul Bucuresti a trimis Ministerului Justitiei traducerile autorizate in limba maghiara a documentelor solicitate.
13. La 5 martie 2004, Ministerul Justitiei a trimis omologului sau ungur cererea de
    exequatur
    referitoare la hotararea judecatoreasca definitiva din 2001.
14. In replica la cererile reclamantului de informare cu privire la stadiul procedurii, Ministerul Justitiei l-a informat, in aprilie 2005, ca nu a primit niciun raspuns oficial din partea autoritatilor ungare, dar ca va incerca sa tina legatura cu acestea si il va informa in consecinta.
15. In 2006 si 2007, reclamantul a reinnoit cererea de informare cu privire la stadiul procedurii.
16. La 14 februarie 2007, Ministerul Justitiei a informat reclamantul ca a solicitat informatii de la omologul sau ungur.
17. La 12 aprilie 2007, Ministerul Justitiei din Ungaria a informat Ministerul Justitiei din Romania ca in baza sa de date nu fusese inregistrata nicio cerere de
    exequatur
    referitoare la o hotarare judecatoreasca pronuntata de o instanta romana.
18. In urma unei noi cereri din partea reclamantului cu privire la stadiul procedurii, Ministerul Justitiei a comunicat reclamantului aceasta informatie prin scrisoarea din 1 iunie 2007.
19. La 27 iunie 2007, Ministerul Justitiei a informat reclamantul ca ar trebui sa depuna o noua cerere.
20. La 24 iulie 2007, reclamantul a solicitat din nou o hotarare de
    exequatur
    pentru hotararea din 2001 a Tribunalului Bucuresti.
21. La 11 septembrie 2007, Tribunalul Bucuresti a emis o noua cerere de
    exequatur
    in temeiul Conventiei de la Haga din 28 mai 1970 privind valoarea internationala a hotararilor represive, ratificata de Romania in 2000, si a trimis-o Ministerului Justitiei.
22. La 16 octombrie 2007, Ministerul Justitiei a informat Tribunalul Bucuresti ca Ungaria nu a ratificat conventia respectiva.
23. Reclamantul si-a reinnoit cererea de informare adresata Ministerului Justitiei din Romania.
24. La 7 noiembrie 2007, Tribunalul Bucuresti a emis cererea de
    exequatur
    si a trimis-o Ministerului Justitiei din Romania, care, la 19 noiembrie 2007, a trimis-o inapoi Tribunalului Bucuresti, fiind incompleta. Ministerul Justitiei din Romania a transmis autoritatilor ungare dosarul completat la 10 decembrie 2007.
25. In perioada februarie-mai 2008, reclamantul a depus la Ministerul Justitiei din Romania repetate cereri de informare cu privire la stadiul procedurii.
26. La 12 iunie 2008, autoritatile ungare au informat partea romana ca primisera cererea si documentele insotitoare; cu toate acestea, documentele nu mentionau adresele debitorilor din Ungaria si din acest motiv nu puteau stabili ce autoritate avea competenta de a analiza cererea.
27. Ministerul Justitiei din Romania a furnizat aceasta informatie la 16 iunie 2008 si, respectiv, la 4 iulie 2008.
28. La 6 august 2008, reclamantul a solicitat Tribunalului Bucuresti sa anexeze hotararea din 16 iunie 2003 (in care se mentiona valoarea actualizata a datoriei) la dosarul procedurii de
    exequatur
    .
29. La 9 septembrie 2008, Tribunalul Bucuresti a solicitat reclamantului sa includa cheltuielile sale suplimentare in valoarea debitului.
30. La 29 septembrie 2008, Ministerul Justitiei din Ungaria a confirmat ca cererea de executare silita impotriva F.O.D.K. fusese transmisa instantei competente. Totusi, acestea nu au putut examina cererea de executare silita fata de K.J., deoarece dosarul era incomplet.
31. La 29 octombrie 2008, Ministerul Justitiei din Romania a comunicat partii ungare hotararea judecatoreasca din 16 iunie 2003 cu privire la valoarea actualizata a despagubirilor, precum si nota privind cheltuielile suplimentare.
32. La 14 iulie 2009, partea ungara a informat ministerul ca hotararea instantei romane din 2001 fusese declarata executorie fata de F.O.D.K. si ca fusese desemnat un executor judecatoresc.
33. La 31 iulie 2009, Ministrul Justitiei din Romania a fost informat de omologul sau ca, in privinta debitorului P.O., instanta care examina cererea solicita informatii suplimentare de la Tribunalul Bucuresti. Aceste informatii au fost transmise de Ministerul Justitiei din Romania la 27 ianuarie 2010. Totusi, intre timp, la 28 septembrie 2009, debitorul P.O. a decedat.
34. La 26 noiembrie 2009, Ministerul Justitiei din Ungaria a informat partea romana ca, in privinta J.K., prima instanta a declarat hotararea executorie la 4 iunie 2009. Curtea de apel a anulat incuviintarea executarii pana la depunerea de catre prima instanta romana a unui certificat impus de art. 54 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului privind competenta judiciara, recunoasterea si executarea hotararilor in materie civila si comerciala. Se pare ca, intre timp, documentul in cauza fusese transmis de reclamant la 13 noiembrie 2009.

II. D
reptul intern si dreptul international relevant

35. Prevederile legislatiei relevante se citesc dupa cum urmeaza:

A. Tratatul dintre Republica Populara Romana si Republica Populara Ungara privind asistenta juridica in cauzele civile, familiale si penale, ratificat prin Decretul nr. 505/1958, publicat in Buletinul Oficial din 17 ianuarie 1959:

Partea I Dispozitii generale

Art. 3. Modul de legatura

„1. In realizarea asistentei juridice, institutiile judiciare ale celor doua Parti Contractante comunica intre ele prin intermediul organelor lor centrale, in masura in care in prezentul Tratat nu s-a stabilit in alt fel.

2. Alte institutii ale celor doua Parti Contractante care au in competenta probleme de drept civil sau familial comunica intre ele sau cu institutiile judiciare prin intermediul Ministerului Justitiei, in masura in care in prezentul Tratat nu s-a stabilit in alt fel.”

Art. 4. Obiectul asistentei juridice

„Partile Contractante isi acorda reciproc asistenta juridica prin indeplinirea unor activitati procesuale cum ar fi: intocmirea, expedierea si inmanarea actelor, expedierea sau predarea probelor materiale, efectuarea expertizelor si a cercetarilor locale, interogarea partilor, invinuitilor, audierea martorilor, expertilor si altor persoane, efectuarea perchezitiilor si sechestrelor.”

Art. 6. Cuprinsul cererii de acordare a asistentei juridice

„Cererea de acordare a asistentei juridice trebuie sa contina urmatoarele date:

1. denumirea institutiei de la care emana cererea;
2. denumirea institutiei careia i se adreseaza cererea;
3. indicarea cauzei in care se solicita asistenta juridica;
4. numele si prenumele, domiciliul sau resedinta, cetatenia si ocupatia partilor, invinuitilor, inculpatilor sau condamnatilor, iar in cauze penale, in masura in care este posibil, locul si data nasterii invinuitilor sau inculpatilor, precum si numele parintilor acestora;
5. numele, prenumele si adresa reprezentantilor acestora;
6. datele necesare cu privire la obiectul cererii, iar in cauzele penale si descrierea faptelor.”

Sectiunea V Recunoasterea si executarea silita a hotararilor

1 y
?

Art. 46

„Ambele Parti Contractante recunosc si vor incuviinta sa se execute silit, pe teritoriul lor: [...]

b) hotararile judecatoresti definitive date pe teritoriul celeilalte Parti Contractante dupa intrarea in vigoare a prezentului Tratat, in cauzele penale, privind obligatia de despagubire a victimei pentru daunele cauzate.”

Art. 47

„1. incuviintarea executarii silite este de competenta instantelor Partii Contractante pe teritoriul careia urmeaza sa se faca executarea silita.

2. Cererea de incuviintare a executarii silite se depune la tribunalul care s-a pronuntat in prima instanta in cauza respectiva. Aceasta cerere va fi transmisa instantei competente sa incuviinteze executarea silita. Cererea va putea fi depusa si direct la aceasta din urma instanta.
3. Cererea va fi insotita de o traducere certificata, facuta in limba Partii Contractante solicitate.
4. Conditiile cererii de executare silita sunt determinate de legea Partii Contractante pe teritoriul careia urmeaza sa se faca executarea.”

Art. 48

„1. La cererea de incuviintare a executarii silite se va anexa:

1. textul complet al hotararii, precum si o adeverinta ca hotararea a ramas definitiva si executorie daca aceasta nu rezulta din hotarare;
2. actele originale sau copii certificate ale actelor, din care sa rezulte ca persoanei obligate prin hotarare care nu a luat parte la proces (procedura) i s-a inmanat, cel putin o data, la timp si in forma cuvenita, citatia;
3. traducerile certificate ale actelor indicate la punctele «a» si «b».”

Art. 49

„1. Procedura incuviintarii executarii silite si executarea silita se efectueaza potrivit legii Partii Contractante pe teritoriul careia are loc executarea silita.”

B. Legea nr. 189/2003 privind asistenta judiciara internationala in materie civila si comerciala

Cap. 1 Dispozitii generale

Art. 2

„[...] (2) Dispozitiile prezentei legi nu aduc atingere prevederilor conventiilor bilaterale sau multilaterale la care Romania este sau va deveni parte, completand situatiile nereglementate de acestea.”

Cap. 2 Comunicarea de acte judiciare si extrajudiciare in si din strainatate Sectiunea a 2-a Comunicarea de acte in strainatate

Art. 5. Rolul Ministerului Justitiei si Libertatilor Cetatenesti

„(1) Ministerul Justitiei si Libertatilor Cetatenesti este autoritatea centrala prin intermediul careia autoritatile judiciare romane efectueaza comunicarea de acte in strainatate.

(2) La primirea actelor de la autoritatea judiciara romana, dupa controlul de regularitate internationala, Ministerul Justitiei si Libertatilor Cetatenesti le va putea trimite, dupa caz, in functie de existenta si prevederile unei conventii internationale:

1. prin posta, direct destinatarului actului;
2. autoritatii centrale competente din statul solicitat; sau
3. misiunii diplomatice sau consulare a Romaniei din statul solicitat, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe.”

Art. 6. Continutul si forma cererii

„[...] (3) La cerere se va anexa si formularul de dovada a comunicarii, care va cuprinde urmatoarele mentiuni:

1. denumirea autoritatii judiciare solicitante;
2. actele transmise in vederea comunicarii;
3. numele si domiciliul destinatarului;
4. denumirea autoritatii judiciare solicitante;
5. numele si calitatea persoanei care a primit actele (destinatar, sot, ruda - pentru persoanele fizice, sau functia - pentru persoanele juridice);
6. semnatura destinatarului (cu aplicarea stampilei, pentru persoanele juridice);
7. data comunicarii actelor;
8. motivele necomunicarii (refuzul destinatarului, adresa schimbata etc.);
9. semnatura agentului de procedura si stampila autoritatii judiciare solicitate.”

Art. 7. Traducerea cererii si a documentelor-anexa

„Daca prin conventii internationale nu se prevede altfel, cererea si documentele-anexa vor fi traduse in limba statului solicitat, astfel:

1. cererea de asistenta judiciara internationala - prin grija Ministerului Justitiei si Libertatilor Cetatenesti;
2. documentele-anexa - prin grija autoritatilor judiciare romane si pe cheltuiala partilor interesate, in afara de cazurile in care partile sunt scutite de plata cheltuielilor judiciare;”

Art. 8 (1) Dovada comunicarii de acte in strainatate se face astfel:

„a) la comunicarea prin posta, direct destinatarului actului - cu dovada de primire [a scrisorii recomandate ce contine citatia si documentele-anexa];

b) la comunicarea prin intermediul autoritatii centrale competente a statului solicitat ori al misiunii diplomatice sau consulare a Romaniei din statul solicitat - cu formularul prevazut la art. 6 alin. (3).”

100. Legea nr. 191 din 19 iunie2007pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 119/2006 privind unele masuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderarii Romaniei la Uniunea Europeana

„Art. 2 (1) In cazul hotararilor judecatoresti pronuntate in Romania si pentru care se solicita recunoasterea sau incuviintarea executarii intr-un alt stat membru al Uniunii Europene, competenta de a emite, potrivit art. 54 din Regulamentul nr. 44/2001, certificatul prevazut in anexa V din acelasi regulament apartine primei instante.”

In drept

I. C
u privire la pretinsa Incalcare a art
. 6
din conventie si a art
. 1
din
P
rotocolul nr
. 1

36. Reclamantul s-a plans ca lipsa de diligenta din partea autoritatilor competente din Romania in ceea ce priveste asistarea acestuia in procedura de executare a unei hotarari pronuntate in favoarea sa a incalcat drepturile acestuia garantate la art. 6 din conventie, precum si dreptul sau de proprietate, astfel cum este prevazut la art. 1 din Protocolul nr. 1 la conventie. In masura in care sunt relevante, aceste dispozitii se citesc dupa cum urmeaza:

Art. 6 § 1

„Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil [...] a cauzei sale de catre o instanta [...], care va hotari [...] asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil [...]”

Art. 1 din Protocolul nr. 1

„Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.

Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor.”

A. Admisibilitate

37. Guvernul roman a considerat ca cererea este incompatibila
    ratione personae,
    avand in vedere ca incalcarile pretinse nu erau imputabile autoritatilor romane, deoarece raspunderea pentru executarea hotararii judecatoresti revenea autoritatilor ungare.
38. Conform Guvernului, ministerul roman isi indeplinise toate obligatiile rezultate din acordul bilateral prin transmiterea cererii de
    exequatur
    autoritatilor ungare. Acesta a sustinut, de asemenea, ca reclamantul nu era obligat sa depuna cererea prin intermediul autoritatilor romane, aceasta posibilitate fiind optionala. Guvernul a facut referire la decizia de admisibilitate din 9 iunie 2005 din cauza
    Dumitrascu impotriva

Romaniei si Turciei,
in care Curtea a respins o plangere similara ca fiind incompatibila
rationepersonae,
deoarece reclamantul nu depusese cererea direct la autoritatile turce, in conformitate cu legea aplicabila.

39. Reclamantul a contestat existenta vreunei asemanari cu cauza
    Dumitrascu impotriva Romaniei si Turciei;
    in cauza respectiva, la solicitarea autoritatilor turce, reclamantul ar fi trebuit sa depuna cererea de
    exequatur
    direct la instanta competenta din Turcia, in vreme ce, in cazul sau, Ministerul Justitiei din Romania ii sugerase sa contacteze instanta competenta din Romania pentru a depune o cerere de
    exequatur
    si nu luase in considerare alternativa depunerii unei cereri directe la instanta ungara competenta, lucru care, conform reclamantului, nu era, in orice caz, fezabil, avand in vedere ca adresele debitorilor erau necunoscute.
40. Curtea observa ca, in conformitate cu prevederile art. 3 si art. 4 din acordul bilateral, Ministerul Justitiei din Romania este o autoritate intermediara, cu rolul de a facilita procesul de executare [a se vedea supra, pct. 35 a)]. Guvernul roman nu poate pretinde in mod rezonabil ca autoritatile ungare erau singurele responsabile pentru executarea hotararii judecatoresti interne si ca rolul Ministerului Justitiei din Romania era pur si simplu de a transmite cererea de
    exequatur
    autoritatilor omoloage. De asemenea, Curtea observa ca art. 47 din tratat prevede posibilitatea depunerii unei cereri de
    exequatur
    direct la instanta competenta. Totusi, in prezenta cauza, Curtea remarca faptul ca adresele debitorilor, in functie de care se stabileste instanta competenta, erau necunoscute; abia in 2008, autoritatile romane au confirmat adresele (a se vedea supra, pct. 27). In plus, Curtea observa ca Ministerul Justitiei din Romania a informat reclamantul ca procedura trebuia urmata prin intermediul Ministerului Justitiei in calitate de autoritate intermediara (a se vedea supra, pct. 8).
41. Prin urmare, in lumina elementelor mentionate anterior, Curtea concluzioneaza ca cererea nu este incompatibila
    ratione personae
    si ca obiectia Guvernului trebuie respinsa.
42. Curtea remarca, de asemenea, ca cererea nu este in mod vadit nefondata in sensul art. 35 § 3 din conventie. De asemenea, observa ca aceasta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarata admisibila.

B. Cu privire la fond

1. Cu privire la capatul de cerere in temeiul art. 6 § 1

43. Guvernul a sustinut ca autoritatile si-au indeplinit obligatiile care rezultau din tratatul bilateral, prin transmiterea cererii de
    exequatur
    autoritatilor ungare. Acesta a argumentat ca prevederile tratatului nu impuneau nicio alta obligatie autoritatilor romane si ca nu exista nicio obligatie, in temeiul tratatului, de a monitoriza rezultatul cererii reclamantului. Faptul ca cererea de
    exequatur
    a reclamantului nu a fost inregistrata in baza de date a autoritatilor ungare nu era imputabil autoritatilor romane. Toate documentele Ministerului Justitiei au fost transmise prin Posta si institutia centrala care a primit documentele nu avea obligatia sa confirme acest lucru. In ceea ce priveste continutul cererii de
    exequatur
    transmise autoritatilor ungare, Guvernul a remarcat faptul ca numarul mare de cereri ale reclamantului referitoare la documentele anexate si adresele debitorilor nu erau imputabile autoritatilor romane, singura raspundere a Ministerului Justitiei fiind transmiterea documentelor, desi existase o corespondenta extinsa intre acesta si omologul sau ungar cu privire la stadiul procedurii. De asemenea, Guvernul considera ca Legea nr. 189/2003 privind asistenta judiciara internationala in materie civila si comerciala nu este aplicabila in prezenta cauza, deoarece nu se referea in mod specific la procedura de
    exequatur;
    din acest motiv, dispozitia care prevedea confirmarea transmiterii documentelor nu se aplica procedurii de
    exequatur.
44. Reclamantul a contestat aceste argumente. Acesta a sustinut ca autoritatile romane nu isi indeplinisera obligatia, in temeiul tratatului bilateral si al Legii nr. 189/2003, de a-l asista in executarea unei hotarari judecatoresti interne. Acesta considera ca autoritatile romane nu il informasera foarte clar cu privire la procedura pe care trebuia sa o urmeze pentru a obtine executarea hotararii judecatoresti pronuntate in favoarea sa si nu actionasera cu diligenta si rapiditate pentru a asigura un schimb de informatii si o corespondenta eficienta intre institutia intermediara si acestea.
45. Curtea reaminteste ca executarea unei hotarari pronuntate de orice instanta trebuie considerata ca parte integranta din „proces” in scopul art. 6 din conventie (
    Hornsby impotriva Greciei,
    19 martie 1997, pct. 40,
    Culegere de hotarari si decizii
    1997-II). Totusi, dreptul de „acces la instanta” nu impune statului obligatia de a executa fiecare hotarare cu caracter civil fara a tine seama de circumstantele particulare ale cauzei
    (Sanglier impotriva Frantei,
    nr. 50342/99, pct. 39, 27 mai 2003).
46. Statul are obligatia pozitiva de a organiza un sistem pentru executarea hotararilor, care sa fie eficient atat in drept, cat si in practica, si asigura executarea acestora fara intarziere nejustificata
    (Fuklev impotriva Ucrainei,
    nr. 71186/01, pct. 84, 7 iunie 2005). Atunci cand autoritatile sunt obligate sa actioneze pentru executarea unei hotarari si nu fac acest lucru, inactiunea lor poate angaja raspunderea statului prevazuta la art. 6 § 1 din conventie
    (Scollo impotriva Italiei,
    28 septembrie 1995, pct. 44, Seria A nr. 315-C). Fiecare stat are obligatia de a se dota cu instrumente juridice adecvate si suficiente pentru a asigura indeplinirea obligatiilor pozitive impuse unui stat
    (Ruianu impotriva Romaniei,
    nr. 34647/97, pct. 66, 17 iunie 2003). Sarcina Curtii este de a examina daca masurile aplicate de autoritatile romane in prezenta cauza sunt adecvate si suficiente. In cauze precum aceasta, care necesita actiuni ale unui debitor persoana particulara, statul, in calitate de detinator al autoritatii publice, trebuie sa actioneze cu diligenta pentru a asista un creditor la executarea unei hotarari
    (Fociac impotriva Romaniei,
    nr. 2577/02, pct. 70, 3 februarie 2005).
47. Curtea remarca faptul ca, in prezenta cauza, reclamantul a obtinut o hotarare judecatoreasca definitiva la 26 martie 2001, prin care se dispune unor persoane particulare sa ii plateasca acestuia despagubiri pentru uciderea tatalui sau. La 26 iulie 2001, reclamantul a initiat procedura de executare silita in fata autoritatilor romane. Cu toate acestea, autoritatile romane au completat dosarul depus la autoritatile ungare in cadrul procedurii de
    exequatur
    abia in cursul anului 2009 (a se vedea supra, pct. 32-34).
48. Curtea observa, de asemenea, ca procedura de executare silita impotriva a trei dintre debitori este inca pendinte in fata autoritatilor ungare. Avand in vedere faptul ca, in conformitate cu prevederile art. 49 din tratatul bilateral [a se vedea pct. 35 a)], legea statului debitorului este cea aplicabila procedurii de executare, Curtea doar va examina daca autoritatile romane au actionat cu diligenta pentru a asista reclamantul in executarea hotararii din 2001 in ceea ce priveste obligatiile prevazute de tratatul mentionat si de legislatia relevanta in vigoare.
49. Curtea observa intarzieri repetate in transmiterea corespondentei care sunt imputabile autoritatilor romane si care au avut drept rezultat faptul ca procedura a durat cel putin sapte ani si jumatate. Guvernul roman s-a interesat de soarta cererii de
    exequatur
    abia dupa repetate solicitari din partea reclamantului si a fost astfel informat ca cererea nu ajunsese niciodata la autoritatile ungare (a se vedea supra, pct. 14-17).
50. In continuare, Curtea remarca faptul ca, fara a aduce atingere dispozitiilor detaliate ale tratatului si ale Legii nr. 189/2003 in ceea ce priveste procedura, forma si continutul unei astfel de cereri (a se vedea dreptul intern si dreptul international relevant, supra, pct. 35), au existat repetate deficiente care au condus la intarzieri in transmiterea documentelor intre autoritatile nationale si autoritatile ungare (a se vedea supra, pct. 11, 21, 22, 24, 26, 28, 30, 33 si 34).
51. Curtea a examinat cauze care ridica probleme similare cu cele in speta si a constatat incalcari ale art. 6 § 1 din conventie (a se vedea, intre altele,
    Dinu impotriva Romaniei si Frantei,
    nr. 6152/02, 4 noiembrie 2008,
    Orha impotriva Romaniei,
    nr. 1486/02, 12 octombrie 2006, precum si
    Tacea impotriva Romaniei,
    nr. 746/02, 29 septembrie 2005).
52. In lumina elementelor mentionate anterior, Curtea considera ca Guvernul parat nu a prezentat niciun fapt sau argument care sa conduca la o concluzie diferita in prezenta cauza.
53. Considerentele anterioare sunt suficiente pentru a-i permite Curtii sa concluzioneze ca, in prezenta cauza, statul roman, prin intermediul organelor sale specializate, nu a depus toate eforturile necesare pentru a sprijini reclamantul in executarea rapida a unei hotarari judecatoresti pronuntate in favoarea sa.

Prin urmare, a fost incalcat art. 6 § 1 din conventie.

2. Cu privire la capatul de cerere in temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 la conventie

54. Reclamantul s-a plans ca neexecutarea hotararii incriminate a incalcat dreptul acestuia la proprietate, astfel cum este prevazut la art. 1 din Protocolul nr. 1.

Totusi, avand in vedere constatarile anterioare (a se vedea supra, pct. 43-53), Curtea considera ca nu este necesara examinarea separata a acestui capat de cerere.

II. C
u privire la aplicarea art
. 41
din conventie

55. Art. 41 din conventie prevede:

„Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a conventiei sau a protocoalelor sale si

daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta

a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie

echitabila”.

1. 
   Prejudiciu
   

56. Reclamantul pretinde 2 098,80 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu material, reprezentand valoarea datoriei, si 162,50 EUR reprezentand cheltuielile de judecata, tinand seama de actualizarea valorii prejudiciului pana in 2003. De asemenea, acesta pretinde 8 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

Curtea reitereaza ca o hotarare prin care se constata o incalcare a conventiei impune statului parat obligatia legala de a pune capat respectivei incalcari si de a repara consecintele acesteia, astfel incat sa restabileasca pe cat posibil situatia existenta inainte de incalcare [a se vedea
Iatridis impotriva Greciei
(reparatie echitabila) (MC), nr. 31107/96, pct. 32, CEDO 2000- XI].

57. In ceea ce priveste prejudiciul material, Curtea remarca faptul ca hotararea in favoarea reclamantului nu a fost executata. Totusi, tinand seama de circumstantele particulare ale cauzei, in special de faptul ca procedura de executare este inca pendinte in fata autoritatilor ungare si de faptul ca prezenta cerere este indreptata numai impotriva Romaniei, Curtea nu acorda despagubiri in cadrul acestui capat de cerere.
58. In continuare, Curtea considera ca reclamantul a suferit un prejudiciu moral constand in frustrarea cauzata de durata procedurii de executare si de faptul ca autoritatile romane nu l-au asistat cu diligenta in eforturile sale de a executa hotararea din 26 martie 2001, si ca acest prejudiciu nu poate fi compensat suficient prin simpla constatare a unei incalcari.
59. In aceste circumstante, tinand seama de toate informatiile de care dispune si pronuntandu-se in echitate, in conformitate cu art. 41 din conventie, Curtea acorda reclamantului 4 800 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

2. 
   Cheltuieli de judecata
   

60. Reclamantul pretinde, de asemenea, 650 EUR pentru cheltuielile de judecata efectuate in procedura in fata instantelor nationale si in fata Curtii, reprezentand cheltuieli postale, traduceri, taxe de expertiza, taxe de timbru si cheltuieli de calatorie. Acesta a prezentat facturi.
61. Potrivit jurisprudentei Curtii, un reclamant are dreptul la rambursarea cheltuielilor de judecata numai in masura in care s-a stabilit caracterul real, necesar si rezonabil al acestora. In speta, tinand seama de informatiile pe care le detine si de criteriile mentionate mai sus, Curtea considera rezonabila acordarea sumei de 650 EUR pentru toate cheltuielile.

3. 
   Dobanzi moratorii
   

62. Curtea considera necesar ca dobanzile moratorii sa se intemeieze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, majorata cu trei puncte procentuale.

Pentru aceste motive, Curtea, in unanimitate

1. Declara
   cererea admisibila;
2. Hotaraste
   ca a fost incalcat art. 6 § 1 din conventie;
3. Hotaraste
   ca nu este necesar sa se examineze separat capatul de cerere intemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la conventie;
4. Hotaraste:

1. ca statul parat trebuie sa plateasca reclamantului, in termen de trei luni de la data ramanerii definitive a hotararii, in conformitate cu art. 44 § 2 din conventie, urmatoarele sume care trebuie convertite in moneda nationala a statului parat la rata de schimb aplicabila la data platii:

1. 4 800 EUR (patru mii opt sute de euro), plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit, cu titlu de prejudiciu moral;
2. 650 EUR (sase sute cincizeci de euro), plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit, pentru cheltuielile de judecata;

2. ca, de la expirarea perioadei de trei luni mentionata anterior si pana la efectuarea platii, aceste sume trebuie majorate cu o dobanda simpla, la o rata egala cu rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, aplicabila pe parcursul acestei perioade si majorata cu trei puncte procentuale;

5. Respinge
   cererea de acordare a unei reparatii echitabile pentru celelalte capete de cerere.

Redactata in limba engleza, apoi comunicata in scris, la 4 octombrie 2011, in temeiul art. 77 § 2 si 3 din regulament.

Marialena Tsirli Josep Casadevall

Grefier adjunct Presedinte

 

 

DECIZIE




cu privire la admisibilitatea cererii nr. 12080/06

prezentata de

MIRON COZMA IMPOTRIVA ROMANIEI

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), reunita la 11 octombrie 2011 intr-o camera compusa din: Jan Sikuta, presedinte, Ineta Ziemele, Kristina Pardalos,
judecatori,
si Marialena Tsirli,
grefier adjunct de sectie,

Avand in vedere cererea mentionata anterior, introdusa la 17 martie 2006,

Avand in vedere observatiile prezentate de Guvernul parat si cele prezentate ca raspuns de reclamant,

Dupa ce a deliberat in acest sens, pronunta urmatoarea decizie:

In fapt

1. Reclamantul, domnul Miron Cozma, este resortisant roman, s-a nascut in 1954 si locuieste in Timisoara. Este reprezentat in fata Curtii de G.P. Ionescu si apoi de A Roseti, avocati din cadrul Baroului Bucuresti. Guvernul roman („Guvernul”) este reprezentat de agentul guvernamental, Irina Cambrea, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

A. Circumstantele cauzei

2. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de catre parti, se pot rezuma dupa cum urmeaza:

1. Originea cauzei

3. Prin hotararea definitiva din 15 februarie 1999, reclamantul a fost condamnat la 18 ani de inchisoare pentru subminarea puterii de stat. Prin hotararea definitiva din 23 aprilie 2004, acesta a fost condamnat in plus, pentru instigare la nerespectarea hotararilor judecatoresti. In urma contopirii pedepselor si tinand seama de partea de pedeapsa executata in aplicarea hotararii din 15 februarie 1999, reclamantul a fost condamnat la 16 ani si sase luni de inchisoare. Un mandat de executare a pedepsei a fost emis la 27 aprilie 2004.
4. Prin decretul din 15 decembrie 2004, Presedintele Romaniei a acordat gratierea reclamantului in temeiul art. 94 lit. (d) din Constitutie. In ziua urmatoare, persoana in cauza a fost pusa in libertate.
5. La 17 decembrie 2004, presedintele a revocat decretul de gratiere, ceea ce a avut ca efect reincarcerarea reclamantului in aceeasi zi.

2. Contestarea reincarcerarii

6. La 24 decembrie 2004, reclamantul a contestat in fata instantelor reincarcerarea sa, sustinand ca prin aceasta se incalca art. 5 din conventie.
7. Prin hotararea definitiva din 14 iunie 2005, Judecatoria Craiova, considerandu- se competenta
   ratione materiae
   pentru a examina cauza in temeiul art. 13 din conventie care prevala asupra oricarei dispozitii contrare din legislatia romaneasca, a admis aceasta contestatie. S-a mai considerat ca decretul de gratiere in cauza era un act de clementa pe care Presedintele Romaniei nu il putea revoca in absenta unei dispozitii constitutionale care sa permita o astfel de revocare. Prin urmare, instanta a concluzionat ca arestarea era ilegala si, deci, s-a incalcat art. 5 § 1 lit. a) din conventie si a dispus repunerea in libertate a reclamantului.

3. Actiune vizand anularea decretului de revocare si acordarea de despagubiri

8. La 15 februarie 2005, reclamantul a introdus in fata Curtii de Apel Bucuresti

1. actiune in contencios administrativ in anularea decretului de revocare a gratierii prezidentiale si acordarea de despagubiri Invocand art. 94 lit. d) din Constitutie si Legea nr. 546/2002 privind gratierea si procedura acordarii gratierii, acesta sustinea ca Presedintele Romaniei avea puterea sa acorde o gratiere dar nu sa o revoce. S-a referit, de asemenea, la principiul irevocabilitatii actelor administrative stabilit la art.
2. alin. (6) din Legea nr. 554/2004 contenciosului administrativ. In cele din urma, a pretins ca revocarea decretului din 15 decembrie 2004 constituia un abuz de putere si o incalcare a art. 5 din conventie. De asemenea, reclamantul a solicitat suspendarea executarii decretului din 17 decembrie 2004.

9. Curtea de Apel Bucuresti, dupa ce a analizat natura juridica a actului gratierii prezidentiale si a actului de revocare, a considerat ca decretul prin care fusese acordata gratierea era un act atipic de o natura juridica tripla: in primul rand, era un act administrativ, din moment ce fusese emis de Presedintele Romaniei, care este o autoritate publica; era, de asemenea, un act din sfera dreptului penal, gratierea acordata modificand raportul juridic de drept penal prin neexecutarea pedepsei; in cele din urma era un act de clementa, exercitat de Presedintele Romaniei, care actionase nu numai in calitatea sa de conducator al puterii executive, ci si in calitatea sa de „suveran”. Curtea de apel a considerat, prin urmare, ca decretul de gratiere si decretul de revocare nu constituiau acte administrative obisnuite care creeaza intre beneficiarul gratierii si Presedintele Romaniei un raport juridic care ar acorda reclamantului dreptul de a beneficia de gratiere si presedintelui obligatia de a acorda gratierea. Prin urmare, curtea de apel a considerat ca reclamantul nu avea dreptul sa solicite anularea decretului din 17 decembrie 2004 prin intermediul unei actiuni in contenciosul administrativ. Prin hotararea din 15 martie 2005, instanta a declarat actiunea inadmisibila.
10. Prin hotararea definitiva din 20 septembrie 2005, inalta Curte de Casatie si Justitie a confirmat decizia Curtii de Apel Bucuresti.

4. Actiunea in despagubire pentru arestare ilegala

11. Prin hotararea din 16 aprilie 2007, ramasa definitiva ca urmare a respingerii, la 18 martie 2009, a recursului partilor, Tribunalul Bucuresti a admis partial actiunea reclamantului indreptata impotriva statului roman (reprezentat de Ministerul Finantelor). Dupa ce a constatat ca partea in cauza a fost arestata in mod ilegal de la 17 decembrie 2004 pana la 14 iunie 2005, instanta a obligat statul, in temeiul art. 504505 C. proc. pen. si a art. 5 § 5 din conventie, sa ii plateasca reclamantului suma de 10 000 euro (EUR), pentru prejudiciul moral suferit. In schimb, instanta a respins ca nefondate celelalte capete de cerere ale reclamantului privind acordarea de despagubiri, care se ridicau la 4 000 000 EUR, inclusiv cele referitoare la remuneratiile pe care le primea inainte de incarcerarea sa in 1999 si cele pe care le-ar fi putut primi daca nu ar fi fost reincarcerat la 17 decembrie 2004.

B. Dreptul intern relevant

12. Art. 504 si 505 C. proc. pen., care reglementeaza actiunea in reparatie impotriva statului pentru lipsirea de libertate in mod ilegal, sunt descrise in cauza
    Degeratu impotriva Romaniei
    (nr. 35104/02, pct. 29, 6 iulie 2010).

Capete de cerere

13. Reclamantul denunta, din perspectiva art. 3 din conventie, tortura psihica la care ar fi fost supus datorita punerii sale in libertate urmata, dupa cateva ore, de reincarcerarea sa, in decembrie 2004.
14. Invocand art. 5 § 1 din conventie, reclamantul se plange ca a fost arestat ilegal dupa revocarea decretului de gratiere din 15 decembrie 2004.
15. Invocand art. 5 § 4 si 13 din conventie, acesta se plange de asemenea ca nu a dispus in legislatia romaneasca de o cale de atac care i-ar fi permis sa denunte ilegalitatea arestarii sale.
16. Invocand art. 5 § 5 din conventie, acesta sustine ca nu a fost reparat prejudiciul suportat in urma arestarii sale de dupa 17 decembrie 2004, pe care o considera ilegala.
17. Invocand art. 6 din conventie, acesta denunta o lipsa de impartialitate a judecatorilor care au solutionat actiunea sa in anularea decretului din 17 decembrie 2004 si acordarea de despagubiri. Acesta sustine ca judecatorii mentionati sunt numiti de catre Presedintele Romaniei prin acelasi tip de act ca acela a carei anulare a solicitat-o si ca aveau, prin urmare, un interes real in a declara actiunea lui inadmisibila. Acesta se plange, de asemenea, de refuzul instantelor de a-i acorda prejudiciul integral solicitat pentru arestarea ilegala.

In drept

A. Cu privire la capatul de cerere intemeiat pe art. 5 § 5 din conventie

18. In cererea sa initiala, reclamantul se plange de lipsa reparatiei pentru arestarea sa ilegala ulterioara reincarcerarii sale din 17 decembrie 2004. Acesta invoca art. 5 § 5 din conventie, formulat dupa cum urmeaza:

„1. Orice persoana are dreptul la libertate si la siguranta. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu exceptia urmatoarelor cazuri si potrivit cailor legale:

[...]

5. Orice persoana care este victima unei arestari sau a unei detineri in conditii contrare dispozitiilor acestui articol are dreptul la reparatii.”

19. In scrisoarea sa, din 17 septembrie 2009, reclamantul denunta, de asemenea, refuzul instantelor de a-i acorda prejudiciul integral solicitat care se ridica la suma de 4 000 000 EUR. Acesta invoca art. 6 din conventie, ale carui parti relevante sunt redactate dupa cum urmeaza:

„Orice persoana are dreptul la judecarea cauzei sale in mod echitabil [...], de catre o instanta [...], care va hotari [...] asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil [...]”

20. Guvernul evidentiaza faptul ca, prin hotararea definitiva din 16 aprilie 2007, reclamantului i s-a acordat o suma pentru repararea prejudiciului suportat datorita arestarii sale dintre 17 decembrie 2004 si 14 iunie 2005 care face obiectul cererii sale. Prin urmare, considera ca partea in cauza si-a pierdut calitatea de „victima”, deoarece, prin hotararile definitive din 14 iunie 2005 si din 16 aprilie 2007, autoritatile nationale au recunoscut incalcarea art. 5 § 1 din conventie si au reparat prejudiciul cauzat. Guvernul aminteste ca, in conformitate cu jurisprudenta Curtii, referitoare la art. 5 § 5 din conventie, autoritatile nu au transformat dreptul garantat la acest articol intr-un drept „teoretic si iluzoriu”, prin acordarea in speta a unei sume de 10 000 EUR.
21. Reclamantul considera ca faptul ca instantele nationale i-au admis contestatia cu privire la arestarea sa dupa 17 decembrie 2004 nu ar putea compensa refuzul lor de a anula decretul de revocare a gratierii prezidentiale. In scrisoarea din 17 septembrie 2009, acesta adauga ca instantele care s-au pronuntat cu privire la cererea sa de despagubire nu au luat in considerare arestarea sa din motive politice si suferintele suportate in timpul privarii sale de libertate.
22. Curtea, avand in vedere observatiile partilor, considera ca acest capat de cerere al reclamantului poate fi examinat doar din perspectiva art. 5 § 5 din conventie.
23. Aceasta reaminteste ca art. 5 § 5 din conventie este respectat din momentul cand se pot solicita reparatii pentru o privare de libertate care a avut loc in conditii contrare art. 5 § 1-4 (a se vedea
    Wassink impotriva Tarilor de Jos,
    27 septembrie 1990, pct. 28, seria A nr. 185-A). Art. 5 prevede, in speta, o veritabila norma substantiala [
    Neumeister impotriva Austriei
    (art. 50), 7 mai 1974, pct. 30, seria A nr. 17]. Dreptul la reparatii enuntat la § 5 presupune, deci, ca o incalcare a unuia dintre celelalte puncte a fost stabilita de o autoritate nationala sau de institutiile conventiei [N.C.
    impotriva Italiei
    (MC), nr. 24952/94, pct. 49, CEDO 2002-X].
24. De altfel, Curtea aminteste ca, in primul rand, autoritatile nationale au datoria de a remedia o pretinsa incalcare a conventiei. In aceasta privinta, Curtea reaminteste ca problema daca un reclamant poate sustine ca este victima pretinsei incalcari se pune in toate etapele procedurii in ceea ce priveste conventia
    [Sediri impotriva Frantei
    (dec.), nr. 44310/05, 10 aprilie 2007]. In plus, Curtea aminteste ca o decizie sau o masura favorabila reclamantului nu este suficienta, in principiu, pentru a-i retrage acestuia calitatea de victima, cu exceptia cazului in care autoritatile nationale au recunoscut, in mod explicit sau in esenta, apoi au reparat in mod corespunzator si suficient incalcarea conventiei
    [Scordino impotriva Italiei (nr. 1)
    (MC), nr. 36813/97, pct. 179-180 si 193, CEDO 2006-V].
25. In speta, Curtea observa ca perioada de detentie care face obiectul capatului de cerere al reclamantului este cea cuprinsa intre 17 decembrie 2004 si 14 iunie 2005, in privinta careia instantele interne au constatat - prin hotararile definitive din 14 iunie 2005 si 16 aprilie 2007 - ca a fost incalcat art. 5 § 1 din conventie. De altfel, prin aceasta ultima hotarare, in temeiul art. 504-505 C. proc. pen. si al art. 5 § 5 din conventie, reclamantului i s-a acordat suma de 10 000 EUR pentru prejudiciul moral suportat.
26. Prin urmare, tinand seama de faptul ca, prin intermediul hotararilor definitive citate anterior, autoritatile nationale au recunoscut incalcarea in cauza si apoi au reparat-o intr-o maniera comparabila cu reparatia echitabila despre care se vorbeste la art. 41 din conventie
    [Cocchiarella impotriva Italiei
    (MC), nr. 64886/01, pct. 72, CEDO

2006. V, si
      Stan impotriva Romaniei
      (dec.), nr. 6936/03, 20 mai 2008], Curtea considera ca reclamantul nu poate sustine ca este victima unei incalcari a art. 5 § 5 din conventie [a se vedea, pentru o situatie similara,
      Isac impotriva Romaniei
      (dec.), nr. 10523/05, 22 februarie 2011].

27. Prin urmare, este necesar sa fie admisa exceptia ridicata de Guvern si sa se concluzioneze ca acest capat de cerere este incompatibil
    ratione personae
    cu dispozitiile conventiei in sensul art. 35 § 3 a) si trebuie sa fie respins in temeiul art. 35 § 4.

B. Cu privire la celelalte capete de cerere

28. Intemeindu-se pe art. 3, art. 5 § 1 si 4, art. 6 si art. 13 din conventie, reclamantul denunta si alte incalcari ale drepturilor sale garantate prin conventie (a se vedea supra, pct. 13-15 si 17).
29. Tinand cont de totalitatea elementelor de care dispune si in masura in care este competenta sa se pronunte cu privire la pretentiile formulate, Curtea nu a evidentiat nicio incalcare aparenta a drepturilor si libertatilor garantate de conventie. Reiese ca aceasta parte a cererii este in mod vadit nefondata si trebuie respinsa in temeiul art. 35 § 3 si 4 din conventie.

Pentru aceste motive, Curtea, in unanimitate,

Declara
cererea inadmisibila.

Marialena Tsirli Grefier adjunct