Capacitatea succesorală

1. Reglementare, dovada existenţei capacităţii; problema capacităţii în cazul moştenirii prin reprezentare şi prin retransmitere.

Potrivit C.civ. “pentru a putea succede trebuie neapărat ca persoana care succede să existe la momentul deschiderii succesiunii”. Rezultă că orice persoană care există în momentul deschiderii moştenirii are capacitate succesorală, adică capacitatea de a moşteni, de a culege o succesiune.

Capacitatea succesorală reprezintă aptitudinea unei persoane de a fi subiect de drepturi şi obligaţii pe care le implică calitatea de moştenitor.

Capacitatea succesorală nu trebuie confundată cu capacitatea de folosinţă şi nici cu capacitatea de exerciţiu, ea definindu-se separat de acestea.

Potrivit C.civ., cel care face o propunere înaintea judecăţii trebuie să dovedească, astfel că dovada existenţei în momentul deschiderii moştenirii incumbă aceluia care pretinde drepturi asupra moştenirii şi care poate să fie moştenitorul în cauză sau succesorii săi în drepturi. Moştenitorul poate face dovada în mod direct sau prin reprezentanţii săi legali (în această din urmă ipoteză dobândirea moştenirii are loc prin retransmitere (moşteniri succesive) care nu trebuie să fie confundată cu moştenirea în nume propriu sau prin reprezentare.

Dovada vizează atât existenţa persoanei în momentul deschiderii succesiunii dar şi corelaţia ei cu momentul morţii celui care lasă moştenirea.

În cazul moştenirii prin reprezentare, specifică numai moştenirii legale, moştenitorul cu vocaţie succesorală legală (reprezentant), pretinde drepturile succesorale ale ascendentului său (reprezentat) decedat la data deschiderii moştenirii, urcând în locul, gradul şi drepturile acestuia. În acest caz, reprezentantul trebuie să dovedească că el personal are capacitate succesorală, iar cel reprezentat era decedat la data deschiderii succesiunii.

Capacitatea succesorala

În caz de retransmitere a moştenirii, moştenitorul legal (în nume propriu sau prin reprezentare) ori testamentar – supravieţuind un timp cât de scurt defunctului – dobândeşte el succesiunea acestuia din urmă şi, confundată cu a sa proprie, o lasă propriilor moştenitori, legali sau testamentari. În acest caz persoanele care pretind drepturi asupra masei succesorale prin retransmitere trebuie să dovedească existenţa moştenitorului în momentul deschiderii primei moşteniri şi propriile drepturi succesorale asupra moştenirii lăsată la aceasta.

2. Persoanele care au capacitate succesorală: persoanele fizice în viaţă; persoanele dispărute; persoanele concepute dar nenăscute; persoanele juridice.

a) Persoanele fizice în viaţă

Persoanele fizice în viaţă la data deschiderii succesiunii au capacitate succesorală fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială – art.4 din Constituţie.

Dovada se face cu actele de stare civilă, iar în caz de deces al moştenitorului care a fost în viaţă la data deschiderii moştenirii cu certificatul (actul) de deces sau hotărârea judecătorească definitivă declarativă de moarte, din care rezultă că moartea moştenitorului a intervenit după deschiderea succesiunii, persoanele interesate putând dovedi contrariul prin orice mijloace de dovadă  admise de lege.

Legea nu condiţionează capacitatea succesorală de durata vieţii moştenitorului după data deschiderii succesiunii, aşa încât dacă moştenitorul moare imediat după deschiderea succesiunii, drepturile sale succesorale (inclusiv dreptul de opţiune succesorală) vor trece la proprii săi moştenitori ca parte componentă a patrimoniului succesoral lăsat de el.

b) Persoanele dispărute

Persoanele dispărute au capacitate succesorală, cel dispărut fiind socotit a fi în viaţă dacă nu a intervenit o hotărâre declarativă de moarte rămasă definitivă. Capacitatea succesorală a dispărutului este însă provizorie, definitivându-se prin reapariţia lui sau prin constatarea fizică a morţii lui, ori declararea prin hotărâre judecătorească definitivă a morţii lui, stabilindu-se ca dată a morţii o dată ulterioară deschiderii succesiunii. În schimb capacitatea succesorală provizorie a dispărutului se desfiinţează cu efect retroactiv dacă se constată fizic sau prin hotărâre judecătorească definitivă declarativă de moarte că nu mai exista la data morţii lui de cujus.

c) Persoanele concepute dar nenăscute la data deschiderii succesiunii

Legea recunoaşte existenţa copilului din ziua concepţiei, cu condiţia de a se naşte viu, deci copilul are capacitate e moştenire încă de la concepţie, cu condiţia de a se naşte viu. Cel care pretinde moştenirea în numele copilului, trebuie să dovedească cu orice mijloace de probă admise de lege, data concepţiei copilului, situarea acestei date înainte de momentul deschiderii succesiunii şi că el s-a născut viu.

Întrucât stabilirea cu exactitate a momentului concepţiei nu este posibilă, este stabilita o prezumţie legală cu privire la perioada concepţiei (timpul cuprins între a 300-a şi a 180-a zi dinaintea dinaintea naşterii copilului) Astfel dacă se va face dovada că un copil s-a născut viu înainte de a fi trecut 301zile din momentul morţii lui de cujus, prin aplicarea prezumţiei timpului legal al concepţiunii, acesta a dobândit capacitate succesorală, chiar dacă la momentul deschiderii succesiunii, încă nu se născuse.

d) Persoanele juridice

Persoanele juridice au capacitatea de a dobândi dacă sunt în fiinţă la data deschiderii succesiunii, având capacitate succesorală de la dat înregistrări (dacă sunt supuse înregistrării), iar celelalte persoane juridice de la data actului de dispoziţie care le înfiinţează sau de la data recunoaşterii ori a autorizării înfiinţării lor sau de la data îndeplinirii oricărei alte cerinţe prevăzute de lege.

Caracteristic persoanei juridice este şi faptul că poate dobândi moştenirea exclusiv printr-un legat cuprins în testament (întotdeauna moştenire testamentară).

Legea recunoaşte persoanelor juridicce o capacitate de folosinţă anticipată de la data actului de înfiinţare, în măsura în care bunurile succesorale sunt necesare pentru ca persoana juridică să ia fiinţă în mod valabil.

Ca o condiţie ad validitatea, dreptul care formează obiectul legatului trebuie să corespundă scopului pentru care a fost creată persoana juridică, deci trebuie respectat principiul capacităţii de folosinţă. Legatul care nu corespunde scopului va fi nul sau caduc, după cum incapacitatea a existat în momentul întocmirii testamentului sau a survenit ulterior, dar înainte de deschiderea moştenirii.

3. Persoanele care nu au capacitate succesorală: persoanele fizice predecedate şi persoanele juridice care au încetat să aibă fiinţă; comorienţii, persoanele fizice decedate în acelaşi timp.

a) Persoanele fizice predecedate şi persoanele juridice care au încetat să mai aibă fiinţă.

Aceste persoane nu vor putea moşteni, deoarece au capacitate succesorală numai persoanele care există la data deschiderii succesiunii.

În cazul persoanelor fizice partea din moştenire care s-ar fi cuvenit persoanei predecedate – dacă ar fi fost în viaţă la data deschiderii succesiunii – va putea fi culeasă de către descendenţii săi, în cazul moştenirii legale, în condiţiile prevăzute de lege pentru reprezentarea succesorală. Dacă condiţiile reprezentării nu sunt îndeplinite moştenirea va fi culeasă de moştenitorii în viaţă a lui de cujus, în nume propriu.

b) Comorienţii

Prin comorienţi se înţelege două sau mai multe persoane, decedate în aceeaşi împrejurare şi în astfel de condiţii încât nu se poate stabili dacă una a supravieţuit alteia.

Soluţia adoptată de dreptul nostru care a consacrat prezumţia morţii concomitente, conform căreia, persoanele care au decedat în aceeaşi împrejurare şi aveau vocaţie succesorală reciprocă nu se vor putea moşteni, deoarece nesupravieţuind una alteia, niciuna nu dobândeşte capacitate succesorală.

c) Persoanele fizice decedate în acelaşi timp (codecedaţii)

Codecedaţii sunt persoane care au decedat în astfel de condiţii încât nu se poate stabili dacă una a supravieţuit alteia, dar nu se poate proba identitatea de cauză a morţii. Ex: moartea a survenit în aceeaşi zi şi aceeaşi oră, dar nu şi în aceeaşi împrejurare ci din cauza bolilor de care a suferit persoanele în cauză, iar minutul morţii nu poate fi stabilit; două sau mai multe persoane au dispărut, fără a se putea constata direct moartea lor şi nu se poate dovedi că au murit în aceeaşi împrejurare.

Având în vedere dificultăţile de ordin practic preîntâmpinate în privinţa stabilirii momentului morţii de către notarul public competent a desfăşura procedura succesorală necontencioasă sau de către instanţa de judecată chemată a rezolva litigiul succesoral, s-a admis ideea că soluţia prezumării morţii concomitente trebuie aplicată nu numai în cazul comorienţilor ci şi în cazul persoanelor care, având vocaţie succesorală (reciprocă sau unilaterală) au decedat în acelaşi interval de timp, dar nu şi în aceeaşi împrejurare – fără a se putea dovedi dacă una a supravieţuit alteia.

Pentru mai multe informatii privind activitatea noastra juridica accesati pagina Avocatul.