Aspecte controversate art. 83 alin. 1 lit. b din Legea nr. 84/1998

Prin rechizitoriul nr. 53/P/2006 al Parchetului de pe langa Tribunalul Galati s-a

dispus trimiterea in judecata a inculpatului E.G., pentru savarsirea infractiunii de punere in circulatie de produse contrafacute in forma continuata, prev. de art. 83 alin.1 lit.b


^[40]


din Legea nr. 84/1998 cu aplicarea art. 41 alin.2 din Codul penal.

In fapt, s-a retinut ca la 01.09.2005 si 5.11.2005, inculpatul E.G., administrator al unei societati comerciale, a pus in circulatie marfuri contrafacute constand in pantofi sport care purtau fara drept marcile Puma, Adidas si Nike.

Astfel, la 01.09.2005, cu ocazia controlului efectuat la standul societatii administrate de inculpat, au fost descoperite expuse spre vanzare 40 de perechi de pantofi sport cu inscriptia Puma, 90 de perechi purtand inscriptia Adidas si 107 perechi purtand inscriptia Nike, care aveau preturi cuprinse intre 30 RON si 65 RON. La 05.11.2005, s-a procedat la efectuarea unui alt control la un punct de lucru apartinand aceleiasi societati, fiind, de asemenea, indisponibilizate 139 de perechi pantofi sport ce purtau inscriptia Puma, 162 de perechi de pantofi sport cu inscriptia Adidas si 98 perechi pantofi sport cu inscriptia Nike. Cu aceeasi ocazie a fost descoperit si ridicat un afis tip A4 care continea mentiunea „produsele din magazin nu sunt originale sau a unor marci inregistrate”.

Partile vatamate Nike International LTD, Puma AG Rudolf Dassler Sport si Adidas Solomon AG au confirmat ca produsele indisponibilizate nu sunt autentice, au formulat plangeri impotriva inculpatului si s-au constituit parti civile pentru prejudiciile suferite cu sumele de 62.000 RON, 18.000 Euro, respectiv 25.000 RON.

Prin sentinta penala nr. 239 din 07.05.2007, Tribunalul Galati - Sectia penala a

dispus achitarea inculpatului E.G. pentru savarsirea infractiunii prevazute de art. 83 alin.1 lit.b cu aplic. art. 41 alin.2 din Codul penal in temeiul art. 10 lit. d) Cod procedura penala ca urmare a lipsei unui element constitutiv al infractiunii imputate, instanta considerand ca fapta comisa de inculpat
nu a produs nici un prejudiciu
titularilor marcilor Puma, Adidas si Nike.

La adoptarea acestei hotarari instanta a avut in vedere urmatoarele considerente:

In declaratia data in cursul cercetarii judecatoresti inculpatul a recunoscut faptul ca a pus in circulatie pantofi sport purtand marcile Puma, Nike si Adidas si a recunoscut ca aceste produse nu erau originale „deoarece existau mari diferente de calitate si design” intre aceste produse contrafacute si cele originale. In plus, inculpatul a mai aratat ca pantofii contrafacuti erau vanduti cu suma de 500.000 lei pe cand cei originali se vindeau cu sume de 8 ori mai mari. Tot in apararea sa, inculpatul a explicat ca nu a intentionat sa induca pe nimeni in eroare cu privire la natura produselor expuse spre vanzare si pentru a risipi orice dubiu a afisat in magazin un anunt care atentiona potentialii clienti ca pantofii sport nu sunt originali


^[41]


.

Instanta si-a insusit acest punct de vedere in motivarea solutiei, aratand ca „inculpatul stia ca produsele pe care le pune in circulatie nu sunt originale, a adus la cunostinta cumparatorilor acest aspect, astfel ca nu a avut intentia de a-i induce in eroare si nici nu i-a indus in eroare pe cumparatori cu privire la calitatea lor si la originea acestor produse. Pretul mic la care le-a vandut si, in general, aspectul acestor produse, calitatea lor inferioara, reflectata in calitatea si culorile materialelor folosite, designul lor, locul in care este situat sediul magazinului si calitatea si a celorlalte produse comercializate in acel magazin, releva faptul ca inculpatul nu a indus in eroare pe consumatori cu privire la calitatea produselor”.

In ceea ce priveste prejudiciul produs prin comiterea faptei, instanta a stabilit ca acesta nu exista. Lipsa prejudiciului material a fost explicata astfel: „Titularii acestor marci nu au investit resurse materiale pentru confectionarea produselor contrafacute, toate materialele fiind, in mod evident, furnizate de alte persoane decat titularii marcilor inregistrate. De asemenea, nu au inregistrat cheltuieli de productie, intrucat nu le-au confectionat ei. Din aceste considerente, instanta constata ca nu se poate retine existenta vreunui prejudiciu material”.

Lipsa prejudiciului moral a fost argumentata prin aceea ca prin „punerea in circulatie, oferirea spre vanzare, a produselor care poarta marci identice sau similare cu marcile inregistrate „PUMA”, „NIKE”, „ADIDAS”, inculpatul nu a creat nici o confuzie in randul cumparatorilor, atata timp cat acesta a facut public faptul ca aceste produse nu sunt originale si nici nu apartin vreunei marci inregistrate. Inculpatul nu a produs nici un prejudiciu de imagine titularilor marcilor inregistrate”.

*

Impotriva acestei hotarari Ministerul Public a formulat apel, insa prin decizia penala nr. 32/A/15.02.2008 a Curtii de Apel Galati a fost mentinuta solutia instantei de fond.

In motivarea solutiei instanta de apel a retinut urmatoarele:

„Art. 35 din Legea nr. 84/1998 modificata prevede: „Inregistrarea marcii confera titularului sau un drept exclusiv asupra marcii. Titularul marcii poate cere instantei judecatoresti competente sa interzica tertilor sa foloseasca, in activitatea lor comerciala, fara consimtamantul titularului:

b) un semn care, data fiind identitatea sau asemanarea cu marca ori data fiind identitatea sau asemanarea produselor sau serviciilor carora li se aplica semnul cu produsele sau serviciile pentru care marca a fost inregistrata, ar produce in perceptia publicului un risc de confuzie, incluzand si riscul de asociere a marcii cu semnul.

In raport cu acest text de lege, se cere ca semnul care seamana cu marca inregistrata sa produca in perceptia publicului un risc de confuzie. Or in speta, nu se putea produce in perceptia publicului confuzia intre marfurile contrafacute oferite de inculpat spre vanzare si produsele originale, deoarece:

1.  Inculpatul prin afisul pus a adus la cunostinta publicului ca produsele nu sunt originale.
2. Pretul mic al produselor contrafacute, oferite spre vanzare, constituie de asemenea un element prin care publicul in mod lesne nu putea sa confunde produsul contrafacut cu produsul original.

De asemenea, instanta urmeaza a avea in vedere si dispozitiile art. 83 lit.b din Legea nr. 84/1998 care prevede „constituie infractiune punerea in circulatie fara a drept a unui produs purtand o marca identica sau similara celei inregistrate si care PREJUDICIAZA PE TITULARUL MARCII INREGISTRATE”.

Asadar, legiuitorul a prevazut doua conditii cumulative pentru existenta infractiunii. Pe de alta parte, conditia punerii in circulatie fara drept, a unui produs purtand o marca identica sau similara celei inregistrate (conditie realizata de catre inculpat prin oferirea spre vanzare a pantofilor sport contrafacuti) si care prejudiciaza pe titularul marcii inregistrate, este a doua conditie pentru intrunirea elementelor constitutive ale infractiunii.

Or in speta, aceasta a doua conditie nu s-a realizat, prin activitatea sa inculpatul neprejudiciind in nici un mod pe titularii marcilor inregistrate PUMA, NIKE si ADIDAS, deoarece:

•  prin anuntul pus la loc vizibil
  , inculpatul a dus la cunostinta publicului ca produsele nu sunt originale. Pe cale de consecinta, orice persoana care ar fi vrut sa achizitioneze un produs original, citind acest anunt si cunoscand deci ca pantofii sport nu sunt originali, nu ar fi cumparat produsul contrafacut;
•  datorita pretului mic
  , pentru vanzare a produselor contrafacute, aceste produse se adreseaza unui anumit segment de piata, respectiv cumparatorilor cu o putere redusa de cumparare, care in nici un caz nu ar fi avut posibilitatile materiale sa poata cumpara un produs original, datorita diferentei foarte mari de pret intre produsul original si produsul contrafacut. Deci, si in acest caz producatorii nu au fost prejudiciati in niciun mod prin activitatea desfasurata de inculpat, deoarece prezumtivii cumparatori nu ar fi avut posibilitatile materiale sa cumpere un produs original, preferand sa cumpere un produs cunoscand ca este contrafacut.

In raport de aceste considerente, curtea apreciaza ca solutia primei instante este legala si o mentine.”

*

Ministerul Public a atacat cu recurs
decizia instantei de apel, solicitand Inaltei Curti de Casatie si Justitie condamnarea inculpatului E.G. pentru comiterea infractiunii prevazuta de art. 83 alin.1 lit. b) din Legea nr. 84/1998.

Prin decizia penala nr. 4074 din 09.12.2009 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie,

recursul a fost respins ca nefondat, in motivarea hotararii instanta retinand urmatoarele: „Potrivit prevederilor art. 83 alin.1 lit.b din Legea nr. 84/1998, modificata si republicata, constituie infractiune, punerea in circulatie, fara drept, a unui produs purtand marca identica sau similara celei inregistrate si care prejudiciaza pe titularul marcii inregistrate. Ca atare, pentru existenta infractiunii, s-au prevazut a fi indeplinite, cumulativ, doua conditii: punerea in circulatie, fara drept, aceasta fiind realizata in cauza, intrucat s-a probat ca inculpatul, prin oferirea spre vanzare, a pantofilor sport contrafacuti, cunostea ca acestia nu sunt originali, si prejudicierea titularului marcii, conditie nerealizata.

Din actele dosarului rezulta ca, aprovizionand punctele de lucru ale firmei sale cu incaltaminte sport contrafacuta, aceasta fiind si expusa la vanzare, inculpatul, pentru a nu produce in perceptia publicului confuzie intre marfurile contrafacute si cele originale, a expus, la loc vizibil, o instiintare, astfel ca orice persoana avea latitudinea de a decide daca cumpara sau nu produsul achizitionat si oferit de el la vanzare: nu era insa indatorirea sa sa indrume eventualii cumparatori, sa se indrepte spre cumpararea de articole originale, deci fapta sa nu a prejudiciat in vreun fel pe detinatorii legali ai dreptului asupra marcii inregistrate, deci

inculpatul nu a privat cele trei detinatoare ale marcilor inregistrate, de vreun folos sau de

*

Consideram ca solutia de achitare a inculpatului E.G. dispusa de Tribunalul Galati si mentinuta de Curtea de Apel Galati si Inalta Curte de Casatie si Justitie este gresita, fiind consecinta unei grave erori de interpretare si aplicare a reglementarilor in materia marcilor.

In esenta, solutia de achitare se intemeiaza pe o demonstratie juridica potrivit careia utilizarea, fara drept, a unei marci inregistrate de catre un comerciant, altul decat titularul marcii, nu este de natura sa produca vreun prejudiciu titularului marcii atata timp cat comerciantul uzurpator al marcii incunostinteaza publicul cu privire la faptul ca marfurile pe care le comercializeaza sunt contrafacute, nefiind in realitate produse de titularul marcii.

O asemenea concluzie nu numai ca nu poate fi acceptata, dar prezinta riscul real si major de a submina efectiv regimul protectiei marcilor inregistrate in Romania, mai cu seama daca avem in vedere faptul ca aceasta concluzie a fost insusita fara rezerve de Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Inainte de a trece la analiza hotararilor celor trei instante, consideram necesare cateva precizari succinte privitoare la regimul juridic al marcilor pentru a inlesni intelegerea observatiilor pe care le formulam.

Marca, inteleasa ca semn susceptibil de reprezentare grafica care are rolul de a deosebi produsele sau serviciile unui comerciant de cele ale celorlalti comercianti, odata inregistrata, confera titularului sau un drept exclusiv de utilizare in activitatea comerciala (art. 35 alin. 1).

Dreptul la marca este un
drept absolut
, opozabil oricarei persoane, fiecare individ avand obligatia general-negativa de a se abtine de la orice manifestare prin care s-ar putea aduce o incalcare dreptului; este un
drept temporar dar cu vocatie de perpetuitate;
este un
drept patrimonial
, marca avand o valoare economica, atat intrinseca dar si prin raportare la fondul de comert caruia ii este afectata. In legatura cu acest ultim aspect reamintim ca fondul de comert, inteles ca ansamblul bunurilor mobile sau imobile, corporale sau incorporale, pe care comerciantul le afecteaza desfasurarii unei activitati comerciale, are drept obiectiv fundamental obtinerea de profit. Prin urmare, orice atingere adusa fondului de comert privit in ansamblu ori a unuia dintre elementele sale este de natura sa-l prejudicieze pe titular prin impiedicarea sau ingreunarea atingerii scopului sau de a detine profit.

Pentru determinarea consecintelor produse de incalcarea dreptului la marca trebuie sa se tina seama in primul rand de un rationament juridic simplu, si anume: orice incalcare a unui drept subiectiv civil (asa cum este si dreptul la marca) prejudiciaza intotdeauna pe titularul sau. In al doilea rand trebuie analizate principalele functiile pe care marcile le indeplinesc in activitatea comerciala si consecintele pe care incalcarea dreptului la marca le produce din aceasta perspectiva:

• functia de diferentiere a produselor sau serviciilor: are rolul de a indica originea acestora, adica provenienta lor dintr-un anumit fond de comert. Produsele contrafacute ascund adevarata origine de provenienta indiferent daca se cunoaste ca ele sunt sau nu contrafacute;
•  functia de garantie a calitatii: are rolul de a asigura standardul de calitate al produselor acelei marci pe piata, standard care, plasand produsul respectiv intr-o ierarhie a pietei, confera marcii respective valoare, prestigiu. Produsele contrafacute contribuie la discreditarea si degradarea marcii prin diminuarea valorii marcii si afectarea imaginii comerciantului, intrucat sub aspect calitativ acestea pot fi inferioare comparativ cu produsele originale;
• functia de reclama: are rolul de atragere a clientelei spre produsele marcii respective si spre comerciantii care ofera consumatorilor aceste produse. Atractia conferita de prestigiul sau notorietatea marcii duce la vanzarea produselor chiar daca in cele din urma clientul constata ca aceste produse sunt contrafacute. Bunaoara achizitionarea unui ceas marca Rolex cu cateva sute de euro de catre un client care cunoaste ca nu este vorba de un produs original, se explica prin faptul ca in acest fel consumatorului i se inlesneste accesul la prestigiul, reputatia, notorietatea marcii respective, la care altfel nu ar fi avut acces.

Una dintre explicatiile date proliferarii contrafacerii este aceea ca marcile de prestigiu (caci numai acestea sunt contrafacute) sunt dorite de consumatori pentru „virtutile” pe care le sugereaza si care le-au adus celebritatea (lux, eleganta, exactitate, eficienta, siguranta, fiabilitate etc.) indiferent de calitatea reala a produselor pe care sunt aplicate, „virtuti” cu care clientii vor sa se legitimeze.

Articolul 83 alin. 1 lit. b din Legea nr. 84/1998
prevede ca „punerea in circulatie, fara drept, a unui produs purtand o marca identica sau similara cu o marca inregistrata pentru produse identice sau similare si care prejudiciaza pe titularul marcii inregistrate” constituie infractiune.

Obiectul juridic special
al acestei infractiuni este reprezentat de relatiile sociale a caror buna desfasurare este conditionata de recunoasterea si protejarea dreptului la marca prin asigurarea titularului sau a prerogativei de utilizare exclusiva in activitatea comerciala a marcii inregistrate pe care o detine si impiedicarea oricaror acte neautorizate de uzurpare a marcii de catre alti comercianti. Asadar, prin aceasta reglementare se asigura o protectie prin mijloace penale titularului dreptului la marca. In niciun chip acest text de lege nu urmareste in principal protejarea consumatorului final al unui produs de manoperele dolosive prin care se urmareste inducerea in eroare cu privire la provenienta ori calitatea produselor oferite spre vanzare, pentru simplul motiv ca legiuitorul nu a avut aceasta intentie. Mai exact, nu a avut aceasta intentie cu acest text. Asigurarea protectiei consumatorilor impotriva actelor de inducere in eroare cu privire la originea produselor prin utilizarea frauduloasa a marcilor (inclusiv contrafacere) formeaza obiectul infractiunii prevazute de art. 86 din Legea nr. 84/1998.

Obiectul material
al acestei infractiuni este format din produsul, marfa pe care este aplicata o marca identica sau similara cu o marca inregistrata, pentru produse identice sau similare.

In speta analizata, inculpatul a vandut produse care purtau denumirile Puma, Nike si Adidas, asadar marci identice cu marcile inregistrate Puma, Nike si Adidas, marci aplicate pe pantofi sport, deci pe produse identice cu cele ale marcilor inregistrate. In niciun caz nu ne aflam in situatia unor marci similare cu marcile inregistrate si nici aplicate pe produse similare. Aceasta distinctie este esentiala intrucat conditiile in care se asigura protectia unei marci sunt diferite dupa cum contrafacerea marcii protejate se face cu o marca identica pentru produse identice sau cu o marca similara.

In cazul utilizarii unui semn identic cu marca inregistrata pentru produse identice cu cele pentru care marca a fost inregistrata, legea asigura protectia marcii inregistrate fara a mai fi necesara conditia existentei unui risc de confuzie, deoarece, prin forta lucrurilor, confuzia este implicita in cazul utilizarii unui semn identic pe aceeasi categorie de produse de catre diferiti comercianti. In acest sens, este explicit art. 35 alin. 2 lit. a) din Legea nr. 84/1998


^[42]


, dar si art. 16 din Acordul TRIPS


^[43]


.

Cand uzurparea unei marci se face printr-un semn similar cu marca inregistrata, produse identice sau similare (ipoteza care nu se regaseste in speta) protectia marcii este asigurata sub conditia dovedirii existentei riscului de confuzie in perceptia publicului (art. 35 alin. 2 lit. b din Legea nr. 84/1998).

In leg
a
tur
a
cu riscul de confuzie
dintre marca inregistrata si cea contrafacuta trebuie subliniat ca acest risc trebuie sa fie doar unul posibil fara a fi necesar sa se produca efectiv. Este suficient ca semnul care contraface marca sa aiba aptitudinea de a produce confuzie in raport cu marca inregistrata si nu sa induca in eroare efectiv orice consumator care, intr-un fel sau altul, intra in contact cu produsul contrafacut.

Elementul material
al infractiunii analizate, constand in “punerea in circulatie”, trebuie inteles in sensul de introducerea in circuitul comercial, pe o anumita piata nationala, regionala, locala a unor produse contrafacute precum si a oricaror alte operatiuni comerciale subsecvente cu aceste produse si nu doar in sensul strict de vanzare efectiva catre un consumator. Astfel, va constitui infractiunea de punere in circulatie de produse contrafacute fapta de vanzare a unor asemenea produse de catre „producator”catre distribuitorii regionali ori vanzarile succesive intre comercianti. Consideram ca aceasta este interpretarea corecta, intrucat textul urmareste sa impiedice introducerea in circuitul comercial a marfurilor contrafacute, deci a oricaror operatiuni cu acestea, si nu numai vanzarea efectiva catre consumatori.

Urmarea imediat
a a infractiunii prevazuta de art. 83 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 84/1998 consta in producerea unui prejudiciu titularului marcii inregistrate.

Prejudiciul este definit in teoria generala a dreptului ca fiind consecinta negativa suferita de titularul unui drept subiectiv ca urmare a incalcarii acestui drept. In cazul infractiunii analizate, pentru a stabili daca o fapta concreta a produs sau nu un prejudiciu, trebuie stabilit in primul rand daca exista un drept la marca recunoscut titularului, iar in al doilea rand, este necesar sa se constate daca fapta comisa a produs o consecinta negativa titularului dreptului marcii inregistrate, mai exact daca i-a fost incalcat dreptul de utilizare exclusiva a marcii in activitatea comerciala.

2. un semn care, data fiind identitatea sau asem a narea cu marca ori data fiind identitatea sau asem a narea produselor sau serviciilor carora li se aplica semnul cu produsele sau serviciile pentru care marca a fost inregistrata, ar produce in perceptia publicului un risc de confuzie, incluzand s i riscul de asociere a m a rcii cu semnul;
3. un semn identic sau asemanator cu marca pentru produse sau pentru servicii diferite de cele pentru care marca este inregistrata, cand aceasta din urm a a dobandit un renume in Romania s i daca, din folosirea semnului, fa ra motive intemeiate, s-ar putea profita de caracterul distinctiv ori de renumele m arcii sau folosirea semnului ar cauza titularului m arcii un prejudiciu.

In aplicarea alin. 2, titularul marcii poate cere sa fie interzise tertilor, in special, urmatoarele acte:

1. aplicarea semnului pe produse sau pe ambalaje;
2. oferirea produselor sau comercializarea ori detinerea lor in acest scop sau, dupa caz, oferirea sau prestarea serviciilor, sub acest semn;
3. importul sau exportul produselor sub acest semn;
4. utilizarea semnului pe documente sau pentru publicitate.

ACORD din 15 aprilie 1994 privind aspectele drepturilor de proprietate intelectuala legate de comert (TRiPS)

ART. 16

Drepturi conferite

1. Titularul unei marci de fabrica sau de comert inregistrate va avea dreptul exclusiv de a impiedica orice terti actionand fara consimtamantul sau sa utilizeze in cadrul operatiunilor comerciale semne identice sau similare pentru produse sau servicii identice sau similare celor pentru care marca de fabrica sau de comert, este inregistrata in cazul in care o astfel de utilizare ar genera un risc de confuzie.
In cazul de folosinta a unui semn identic pentru produse sau servicii identice, existenta riscului de confuzie va fi prezumata
. Drepturile descrise mai sus nu vor aduce prejudiciu nici unui drept anterior existent si nu vor afecta posibilitatea pe care o au Membrii de a subordona existenta drepturilor fata de folosinta.

In privinta primului aspect, verificarea existentei dreptului la marca, nu exista niciun fel de dificultate, fiind suficient sa se constate ca titularul are inregistrata marca pe numele sau, ori aceasta face parte din categoria marcilor notorii.

Cat priveste aprecierea incalcarii dreptului la marca, trebuie facuta distinctia intre punerea in circulatie a unui produs purtand o marca identica, pentru produse identice cu cele pentru care marca a fost inregistrata, pe de o parte si punerea in circulatie a unui produs purtand o marca similara, pentru produse identice sau similare. Distinctia este esentiala, intrucat legea califica aceste doua categorii de fapte drept incalcari ale dreptului la marca dar aceasta apreciere este supusa unor conditii diferite. Astfel, in primul caz dreptul exclusiv la marca este incalcat si titularul sau prejudiciat prin simpla utilizare a unui semn identic cu marca inregistrata, pe produse identice. Titularul pierde astfel posibilitatea de a-si marca si individualiza exclusiv propriile produse in circuitul comercial cu semnul ce i-a fost recunoscut ca marca inregistrata, iar produsele sale isi pierd distinctivitatea de vreme ce pe piata intre produsele autentice si cele contrafacute exista identitate atat sub aspectul semnului marcii, cat si al categoriei de produse. Art. 35 alin. 2 lit. a) califica drept incalcare a dreptului la marca utilizarea unui semn identic cu o marca inregistrata, pentru produse identice.

Intrebarea care se ridica, din perspectiva art. 83 alin. 1 lit. b) este urmatoarea: dovada prejudicierii titularului marcii este realizata odata ce s-a facut dovada punerii in circulatie a produselor purtand o marca identica cu o marca inregistrata, pentru produse identice? Sau, in plus, este necesara si dovedirea distincta a prejudicierii titularului? Consideram ca odata dovedita fapta de incalcare a dreptului la marca, prin forta lucrurilor, se asigura si dovada prejudicierii titularului, pentru ca orice incalcare a dreptului la marca prin punerea in circulatie de produse purtand o marca identica cu o marca inregistrata, pentru produse identice, este intotdeauna pagubitoare pentru titular. A sustine contrariul inseamna a admite ca pot fi situatii cand o asemenea fapta poate produce beneficii titularului, ori nu il afecteaza in niciun fel, ceea ce este absurd atata vreme cat dovada incalcarii dreptului la marca a fost facuta. Dovada care trebuie facuta in plus si in mod distinct in acest caz, este cea a intinderii prejudiciului si nu a existentei sale.

In cel de-al doilea caz, cand fapta consta in punerea in circulatie a unui produs purtand o marca similara cu o marca inregistrata, pentru produse identice sau similare, legea marcilor nu mai califica aceasta fapta prin ea insasi drept o incalcare a dreptului la marca, ci impune o conditie suplimentara, si anume existenta riscului de confuzie produs in perceptia publicului. Aceasta inseamna ca, spre deosebire de cazul anterior, in aceasta ipoteza, simpla punere in circulatie a unor produse care poarta o marca similara cu o marca inregistrata, nu mai este pagubitoare prin ea insasi, ci este necesara dovedirea producerii unui prejudiciu titularului. Dovada prejudicierii titularului se va face indirect insa, prin dovedirea riscului de confuzie intre marca similara cu marca inregistrata. Prin urmare, punerea in circulatie de produse purtand o marca similara cu o marca inregistrata nu prejudiciaza pe titularul marcii decat in cazul in care se face dovada existentei riscului de confuzie.

In concluzie, desi reglementarea art. 83 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 84/1998, prin modul de redactare, sugereaza ca existenta infractiunii este conditionata de dovada prejudicierii titularului marcii, atat in cazul punerii in circulatie de produse purtand o marca identica cu o marca inregistrata, pentru produse identice cu cele pentru care marca a fost inregistrata, cat si in cazul punerii in circulatie a unor produse purtand o marca similara cu o marca inregistrata, pentru produse identice sau similare, asa cum am aratat, conditia existentei

prejudiciului vizeaza de fapt doar cea de-a doua ipoteza.

*

In ceea ce priveste sentinta penala nr. 239 din 07.05.2007 a Tribunalului Galati

apreciem ca in mod gresit s-a dispus achitarea inculpatului E.G., trimis in judecata pentru punerea in circulatie de pantofi sport care purtau, fara drept, semne identice cu marcile inregistrate Puma, Adidas si Nike, considerandu-se ca fapta inculpatului nu i-a prejudiciat pe titularii marcilor. In sustinerea punctului sau de vedere instanta a aratat ca titularii marcilor inregistrate nu au suferit niciun prejudiciu, intrucat inculpatul nu i-a indus in eroare pe cumparatori cu privire la adevarata origine a produselor, aducandu-le acestora la cunostinta ca pantofii sport in cauza nu erau originali.

Speta analizata priveste punerea in circulatie de produse purtand fara drept o marca identica cu o marca inregistrata pentru produse identice cu cele pentru care marca a fost inregistrata. Asa cum am aratat, o asemenea fapta constituie, potrivit art. 35 alin. 2 lit. a), o incalcare a dreptului exclusiv la marca, si deci prejudiciaza pe titular, prin simpla sa comitere, datorita riscului de confuzie pe care il produce in perceptia publicului, risc de confuzie care este prezumat de lege. Existenta infractiunii nu este conditionata de inducerea in eroare a cumparatorilor, asa cum a aratat instanta, ci de producerea unui prejudiciu, a carui existenta este implicita cata vreme s-a facut dovada incalcarii dreptului la marca. Pentru determinarea
cuantumului
prejudiciului suferit de titularii marcilor inregistrate instanta trebuia sa ia in calcul
in primul rand
consecintele negative suferite de acestia prin degradarea valorii marcilor si afectarea prestigiului titularilor ca urmare a faptului ca inculpatul a pus in circulatie produse contrafacute, inferioare sub aspect calitativ si ca design, si la preturi de pana la 8 ori mai mici comparativ cu cele ale produselor originale, cum insusi inculpatul a declarat.
In al doilea rand
instanta trebuia sa constate ca prin comercializarea produselor contrafacute inculpatul a procedat la exploatarea ilicita a marcilor inregistrate PUMA, ADIDAS, si NIKE in activitatea comerciala desfasurata prin incalcarea drepturilor exclusive ale titularilor, obtinand astfel beneficii materiale. In niciun caz nu poate fi acceptata motivarea instantei privind lipsa de prejudiciu in patrimoniul titularilor marcilor prin aceea ca „titularii acestor marci nu au investit resurse materiale pentru confectionarea produselor contrafacute, toate materialele fiind, in mod evident, furnizate de alte persoane decat titularii marcilor inregistrate. De asemenea, nu au inregistrat cheltuieli de productie, intrucat nu le-au confectionat ei.”

Prin
decizia penala nr. 32/A/15.02.2008 Curtea de Apel Galati
a mentinut solutia de achitare a instantei de fond pentru aceleasi ratiuni. In motivarea solutiei, instanta debuteaza prin invocarea
art. 35 alin. 2 lit. b)
din Legea 84/1998 fara a sesiza ca acest text nu este aplicabil in cauza, pentru simplul motiv ca se refera
la marci similare (care prezinta o anumita identitate sau asemanare)
cu marca inregistrata si nu la
marci identice cu marca inregistrata,
asa cum este cazul faptei inculpatului. In continuare, instanta a aratat ca nu s-a produs nici un risc de confuzie in perceptia publicului intre marfurile contrafacute comercializate de inculpat si produsele originale intrucat inculpatul a avertizat cumparatorii ca produsele in cauza nu sunt originale.

Doua observatii sunt necesare. In primul rand, inculpatul a incalcat dreptul la marca prin folosirea unui semn identic cu o marca inregistrata si pentru aceeasi categorie de produse, caz in care legea prezuma in mod absolut existenta riscului de confuzie. In aceasta modalitate de incalcare a dreptului la marca nu este necesara dovedirea existentei riscului de confuzie si nici nu este admisa posibilitatea dovedirii contrariului.

In al doilea rand, din modul in care este utilizata sintagma „risc de confuzie in perceptia publicului” in motivare rezulta ca instanta o asimileaza cu inducerea in eroare a cumparatorilor, intrucat se arata ca, in speta, nu se putea produce in perceptia publicului confuzia intre marfurile contrafacute oferite de inculpat spre vanzare si produsele originale, deoarece inculpatul, prin afisul pus, a adus la cunostinta publicului ca produsele nu sunt originale.

Asa cum s-a aratat,
riscul de confuzie in perceptia publicului
dintre marca inregistrata si cea contrafacuta trebuie sa fie doar unul posibil, potential, fara a fi necesara producerea efectiva a unei confuzii. Este suficient ca semnul care contraface marca inregistrata sa aiba aptitudinea de a produce confuzie in raport cu marca inregistrata si nu sa induca in eroare efectiv orice consumator care, intr-un fel sau altul, intra in contact cu produsul contrafacut. Concluzia se desprinde din chiar formularea folosita de textul de lege, care cere sa existe „risc de confuzie” si nu inducerea efectiva in eroare a consumatorilor. De asemenea, riscul de confuzie trebuie sa existe si se apreciaza in raport de confuzia pe care ar putea sa o produca la nivelul pietei produsului respectiv, in randul publicului, pornind de la productia, transportul, depozitarea, distribuirea, expunerea, reclama, achizitia si utilizarea produselor contrafacute si nu in raport de confuzia in care s-ar putea afla un cumparator anume. Si in acest caz, textul de lege mentioneaza explicit ca riscul de confuzie vizeaza perceptia publicului si nu a consumatorului individual.

Prin
decizia penala nr. 4074 din 09.12.2009 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie
, recursul parchetului a fost respins ca nefondat, instanta retinand ca prin fapta comisa inculpatul nu a produs in perceptia publicului confuzie intre produsele contrafacute si cele originale si pe cale de consecinta titularii marcilor PUMA, ADIDAS si NIKE nu au fost prejudiciati. In motivare se arata ca inculpatul tocmai „
pentru a nu produce in perceptia publicului confuzie
intre marfurile contrafacute si cele originale, a expus, la loc vizibil, o instiintare, astfel ca orice persoana avea latitudinea de a decide daca cumpara sau nu produsul achizitionat si oferit spre vanzare”

Dupa cum se observa si de aceasta data riscul de confuzie in perceptia publicului este confundat cu producerea efectiva a unei confuzii in randul consumatorilor, iar concluzia desprinsa de instanta este aceea ca titularul unei marci protejate nu este prejudiciat atata timp cat consumatorul nu este indus in eroare, ci este pus in tema ca i se ofera produse contrafacute.

In concluzie, suntem de parere ca prin utilizarea frauduloasa a unor marci identice cu marci inregistrate pentru produse identice cu acelea pentru care marca a fost inregistrata, riscul de confuzie este prezumat de lege si prejudiciaza intotdeauna pe titularii marcilor. Intinderea prejudiciului suferit de partile vatamate care s-au constituit parti civile nu trebuie confundata cu existenta prejudiciului, acesta producandu-se automat prin incalcarea dreptului la marca.