Art. 6 § 1 din Conventie

„1. Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil, in mod public  si intr-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre o instanta independenta  si impartiala, instituita de lege, care va hotari [...] asupra incalcarii drepturilor  si obligatiilor sale cu caracter civil [...]."

Dreptul si accesul la o instanta

63. Dreptul de acces la o instanta in sensul art. 6 a fost definit in hotararea Golder impotriva
    
    Regatului-Unit,
    pct. 28-36. Referindu-se la principiile preeminentei dreptului  si interzicerii oricarei puteri arbitrare care sustin Conventia, Curtea a afirmat ca dreptul de acces la o instanta era un element inerent al garantiilor consacrate de art. 6
    [Zubac impotriva Croatiei
    (MC), pct. 76].
64. Dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 § 1 impune existenta unei cai judiciare efective care sa permita revendicarea drepturilor civile
    [Beles si altii impotriva Republicii Cehe,
    pct. 49; Nait-
    
    Liman impotriva Elvetiei
    (MC), pct. 112].

71. Fiecare justitiabil are dreptul sa prezinte in fata unei instante orice contestatie referitoare la „drepturile  si obligatiile sale cu caracter civil". Astfel, art. 6 § 1 consacra „dreptul la instanta", pentru care „dreptul de acces",  si anume dreptul de a sesiza instanta in materie civila, constituie un aspect
    [Golder impotriva Regatului Unit,
    pct. 36; Nait-Liman impotriva Elvetiei (MC), pct. 113]. Art. 6 § 1 poate fi a sadar invocat de orice persoana care, considerand nelegala ingerinta in exercitarea unuia dintre drepturile sale cu caracter civil, se plange ca nu a avut posibilitatea sa se adreseze in privinta unei asemenea incalcari unei instante ce corespunde cerintelor art. 6 § 1. Atunci cand exista, cu privire la legalitatea unei astfel de ingerinte, o incalcare reala  si serioasa referitoare fie la existenta, fie la intinderea dreptului invocat, justitiabilul are dreptul, in temeiul art. 6 § 1, ca „o instanta sa solutioneze aceasta chestiune de drept intern"
    (Z si altii impotriva Regatului Unit
    (MC), pct. 92; Markovic si altii
    
    impotriva Italiei
    (MC), pct. 98]. Refuzul unei instante de a examina acuzatiile justitiabililor privind compatibilitatea unei proceduri cu garantiile fundamentale ale unui proces echitabil le limiteaza acestora dreptul de acces la o instanta
    [Al-Dulimi si Montana Management Inc. impotriva Elvetiei
    
    (MC), pct. 131].
72. „Dreptul la instanta", la fel ca  si dreptul de acces, nu are un caracter absolut: drepturile pot da na stere la limitari, dar nu pot restrictiona accesul liber al unui individ intr-un mod sau pana la un punct astfel incat dreptul sa fie afectat in insa si esenta sa
    [Philis impotriva Greciei (nr. 1),
    pct. 59; De Geouffre
    
    de la Pradelle impotriva Frantei,
    pct. 28; Stanev impotriva Bulgariei (MC), pct. 229; Baka impotriva
    
    Ungariei
    (MC), pct. 120; Nait-Liman impotriva Elvetiei (MC), pct. 114)
    
    
    ^[20]
    
    
    . In plus, limitarile nu sunt compatibile cu art. 6 § 1 decat daca urmaresc un scop legitim  si daca exista un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele folosite  si scopul vizat
    [Parohia Greco-Catolica Lupeni si altii
    
    impotriva Romaniei
    (MC), pct. 89; Nait-Liman impotriva Elvetiei (MC), pct. 115].
73. De si dreptul de a prezenta o contestatie civila in fata unui judecator se numara printre „principiile fundamentale ale dreptului universal recunoscut", Curtea nu considera ca aceste garantii figureaza printre normele
    jus cogens,
    in starea actuala a dreptului international
    [Al-Dulimi si Montana
    
    Management Inc. impotriva Elvetiei
    (MC), pct. 115].
74. In hotararea Baka impotriva Ungariei (MC), Curtea a constatat importanta crescuta pe care documentele internationale  si cele ale Consiliului Europei, precum  si jurisprudenta instantelor internationale  si practica altor organisme internationale o acorda respectarii caracterului echitabil al procedurii in cauzele care privesc revocarea sau destituirea judecatorilor, in special interventiei unei autoritati independente de puterile executiva  si legislativa in orice decizie legata de incetarea mandatului unui magistrat (pct. 121).
75. 
    In decizia Lovric impotriva Croatiei care privea excluderea unui membru al unei asociatii, Curtea a subliniat ca o limitare a dreptului de acces la o instanta pentru a contesta o astfel de decizie urmarea un „scop legitim", care tinea de autonomia organizationala a asociatiilor (Curtea a facut referire la art. 11 din Conventie). Intinderea controlului jurisdictional al unei astfel de decizii poate fi redusa, chiar  si in mod semnificativ, insa persoana in cauza nu trebuie sa fie privata de dreptul la o cale de atac jurisdictionala (pct. 71-73).
    

1. 
   Un drept concret si efectiv
   

76. Dreptul de acces la instanta trebuie sa fie „concret  si efectiv"
    [Bellet impotriva Frantei,
    pct. 38;
    Zubac impotriva Croatiei
    (MC), pct. 76-79]. Efectivitatea dreptului de acces impune ca un individ „sa beneficieze de o posibilitate clara  si concreta de a contesta un act ce constituie o ingerinta in drepturile sale"
    [ibidem,
    pct. 36; Nunes Dias impotriva Portugaliei (dec.) in privinta normelor privind citarea de a comparea in instanta].
77. Legislatia referitoare la formalitatile  si termenele care trebuie respectate pentru a formula un recurs vizeaza asigurarea bunei administrari a justitiei  si respectarea, in special, a principiului securitatii juridice
    (Canete de Goni impotriva Spaniei,
    pct. 36). Astfel, reglementarea in cauza sau aplicarea acesteia nu trebuie sa impiedice justitiabilul sa se prevaleze de o cale de atac disponibila
    [Miragall Escolano si altii impotriva Spaniei,
    pct. 36; Zvolsky si Zvolska impotriva Republicii Cehe,
    
    pct. 51). In special, trebuie, in fiecare caz, sa se procedeze la o evaluare in lumina particularitatilor procedurii despre care se face vorbire. Instantele trebuie, in aplicarea normelor de procedura, sa evite un formalism excesiv care ar aduce atingere caracterului echitabil al procedurilor  si o flexibilitate excesiva care ar conduce la eliminarea conditiilor procedurale stabilite de lege
    (Hasan Tung si altii
    
    impotriva Turciei,
    pct. 32-33).
78. Dreptul de acces la o instanta este afectat in insa si esenta sa atunci cand reglementarea acestuia inceteaza sa mai serveasca scopurilor de securitate juridice  si buna administrare a justitiei  si constituie un obstacol care impiedica justitiabilul sa solicite solutionarea pe fond a litigiului de catre instanta competenta
    [Zubac impotriva Croatiei
    (MC), pct. 98]. In cazul unei indicari inexacte sau incorecte a termenelor care trebuie respectate de autoritati, instantele nationale trebuie sa tina cont suficient de circumstantele specifice ale cauzei  si sa nu aplice normele  si jurisprudenta relevante intr-un mod prea rigid [a se compara Clavien impotriva Elvetiei (dec.)  si Gajtani impotriva Elvetiei]
    .
79. Dreptul la actiune sau la o cale de atac trebuie sa se exercite din momentul in care partile interesate pot cunoa ste efectiv deciziile judiciare care le impun o obligatie sau care ar putea aduce atingere drepturilor sau intereselor lor legitime. In caz contrar, curtile  si tribunalele ar putea, prin intarzierea notificarii deciziilor lor, sa scurteze substantial termenele cailor de atac sau chiar sa faca imposibila introducerea unei cai de atac. Notificarea, ca act de comunicare intre organul jurisdictional  si parti, serve ste la aducerea la cuno stinta a deciziei instantei, precum  si a temeiurilor care o motiveaza, pentru a permite partilor, daca este cazul, sa formuleze o cale de atac
    (Miragall Escolano
    
    si altii impotriva Spaniei,
    pct. 37) sau unei parti terte interesate sa intervina
    (Canete de Goni impotriva
    
    Spaniei,
    pct. 40, referitoare la o persoana fizica care nu fusese citata sa compara in calitate de parte terta interesata intr-o procedura al carei rezultat i-a cauzat un prejudiciu).
80. La un nivel mai general, autoritatile nationale trebuie sa actioneze cu toata diligenta necesara pentru ca justitiabilul sa fie informat despre procedura care il prive ste, astfel incat sa poata sa compara  si sa se apere, notificarea procedurii neputand fi lasata in intregime la discretia partii adverse (a se vedea, pentru un rezumat al jurisprudentei, Schmidt impotriva Letoniei, pct. 86-90, pct. 92  si pct. 94-95, referitoare la reclamant care nu fusese informat despre procedura de divort, Curtea subliniind ca miza unei astfel de proceduri impunea o diligenta speciala din partea autoritatilor, pentru a asigura respectarea dreptului de acces la o instanta).
81. Un mecanism de publicitate colectiva a actelor administrative care pastreaza un echilibru just intre interesele administratiei  si cele ale persoanelor in cauza, oferind, in special, acestora din urma o posibilitate clara, concreta  si efectiva de a contesta actul administrativ nu constituie un obstacol disproportionat fata de dreptul de acces la o instanta
    [Geffre impotriva Frantei
    (dec.)].

In cauza Zavodnik impotriva Sloveniei, se facea vorbire despre o notificare in cadrul procedurii insolventei. Curtea a hotarat ca modul in care a fost notificata  sedinta nu a fost adecvat ( sedinta fusese anuntata pe panoul de afi saj al instantei  si in jurnalul oficial), ceea ce l-a impiedicat pe reclamant sa conteste repartizarea activelor
(Zavodnik impotriva Sloveniei,
pct. 78-81).

82. In circumstantele specifice ale unei cauze, caracterul concret  si efectiv al dreptului de acces la o instanta poate fi limitat, de exemplu:

■
de costul prohibitiv al procedurii in raport cu capacitatea financiara a justitiabilului:

ⁿ


suma excesiva a garantiei pentru o plangere cu constituire de parte civila
(Ait-Mouhoub

impotriva Frantei,
pct. 57-58; Garda Manibardo impotriva Spaniei, pct. 38-45);

ⁿ


de cheltuielile de judecata prea mari
[Kreuz impotriva Poloniei,
pct. 60-67; Podbielski si

PPU Polpure impotriva Poloniei,
pct. 65-66; Weissman si altii impotriva Romaniei,

pct. 42; Georgel si Georgeta Stoicescu impotriva Romaniei, pct. 69-70,  si,
a contrario,
Reuther impotriva Germaniei
(dec.)]. In aceste cauze, Curtea a abordat problema taxelor judiciare impuse in cadrul procedurilor civile, care ar fi trebuit sa fie platite inainte de introducerea cererii  si care aveau ca efect, in cazul reclamantilor care nu aveau posibilitatea sa le plateasca, faptul ca le era impiedicat accesul la o instanta de prim grad sau la o etapa ulterioara a procedurii. In cauza Stankov impotriva Bulgariei, pct. 59, Curtea a considerat ca taxele judiciare, avand o valoare semnificativa, impuse la incheierea procedurii puteau constitui, de asemenea, o limitare a dreptului la o instanta. In materie de cheltuieli de procedura, este, de asemenea, necesar sa se tina seama de comportamentul justitiabilului
[Zubac impotriva Croatiei
(MC), pct. 120].

• de probleme legate de termene:

ⁿ


termen aplicabil in materie de recurs, care duce la declararea inadmisibilitatii acestuia
(Melnyk impotriva Ucrainei,
pct. 26, Miragall Escolano si altii impotriva Spaniei, pct. 38). Potrivit hotararii Ivanova si Ivashova impotriva Rusiei, instanta nationala nu poate avea o interpretare rigida a dreptului intern care ar avea drept consecinta sa i se impuna justitiabilului o sarcina pe care sa nu fie capabil sa o respecte. A solicita introducerea unei cai de atac in termen de o luna de la data emiterii unei copii complete a deciziei de catre grefa instantei -  si nu din momentul in care persoana in cauza poate lua la cuno stinta efectiv despre hotararea judecatoreasca - ar transforma curgerea termenului intr-un element care iese complet de sub controlul justitiabilului. Curtea a afirmat ca dreptul la o cale de atac ar trebui sa fie exercitat dupa ce partea interesata poate lua la cuno stinta efectiv despre hotararea judecatoreasca in forma sa completa.

ⁿ


Termen de perimare sau de prescriptie
(Howald Moor si altii impotriva Elvetiei,
pct. 7980; Yagtzilar si altii impotriva Greciei, pct. 27). De exemplu, Curtea a constatat incalcarea dreptului de acces la o instanta intr-o serie de cauze in care incetarea procesului penal  si neexaminarea constituirii ca parte civila, care au rezultat din aceste fapte, erau cauzate de lipsa diligentei din partea autoritatilor nationale
(Atanasova

impotriva Bulgariei,
pct. 35-47). Intarzierile excesive in examinarea unei cereri pot, de asemenea, lipsi de sens dreptul de acces la o instanta
(Kristiansen si Tyvik AS impotriva

Norvegiei)
.

ⁿ


O cerere de repunere in termen care ar antrena prelungirea termenelor pentru o cale de atac ordinara admisa dupa o perioada semnificativa de timp  si din motive care nu sunt deosebit de convingatoare ar putea conduce la o incalcare a principiului securitatii juridice  si ar fi contrara dreptului la o instanta
(Magomedov si altii impotriva Rusiei,

pct. 87-89, in ceea ce prive ste admiterea cu intarziere a apelurilor tardive in favoarea autoritatilor competente ca urmare a prelungirii fara un motiv intemeiat a termenului de apel).

• de aspecte legate de competente (a se vedea, de exemplu, Arlewin impotriva Suediei in ceea ce prive ste difuzarea unui program televizat dintr-o alta tara a Uniunii Europene). In plus, in ceea ce prive ste raspunderea statului, acesta are obligatia pozitiva de a facilita identificarea autoritatii parate
  (Georgel si Georgeta Stoicescu impotriva Romaniei,
  pct. 69-71).
• de aspecte legate de probe, atunci cand cerintele legate de stabilirea mijloacelor de proba sunt excesiv de rigide
  (Tence impotriva Sloveniei,
  pct. 35-38).
• de existenta unor bariere procedurale care impiedica sau limiteaza posibilitatile de a sesiza o instanta:

ⁿ


o interpretare deosebit de riguroasa data de instantele interne unei norme de procedura (formalism excesiv) ii poate priva pe reclamanti de dreptul de acces la o instanta
[Perez de Rada Cavanilles impotriva Spaniei,
pct. 49; Miragall Escolano si altii

impotriva Spaniei,
pct. 38; Sotiris si Nikos Koutras ATTEE impotriva Greciei, pct. 20; Beles

si altii impotriva Republicii Cehe,
pct. 50; RTBF impotriva Belgiei, pct. 71-72  si 74;
Miessen impotriva Belgiei,
pct. 72-74; Zubac impotriva Croatiei (MC), pct. 97].

ⁿ


luarea in considerare a valorii obiectului litigiului (prag de admisibilitate
ratione valoris)
pentru a stabili competenta unei instante de grad superior
[Zubac c. Croatiei
(MC), pct. 73, pct. 85-86].

ⁿ


cerintele legate de executarea unei decizii anterioare ar putea limita dreptul de acces la instanta, de exemplu, atunci cand precaritatea situatiei financiare a reclamantului exclude chiar de la inceput executarea condamnarilor pronuntate anterior de instanta
[Annoni di Gussola si altii impotriva Frantei,
pct. 56; a se compara cu Arvanitakis

impotriva Frantei
(dec.)].

ⁿ

normele de procedura impiedica anumiti subiecti de drept sa aiba calitate procesuala [Sfintele Manastiri impotriva Greciei, pct. 83, Philis impotriva Greciei (nr. 1), pct. 65; Lupas si altii impotriva Romaniei (nr. 1), pct. 64-67,  si pentru persoane majore aflate in incapacitate, Stanev impotriva Bulgariei (MC), pct. 241-245; Nataliya Mikhaylenko impotriva Ucrainei, pct. 40,  si a se compara cu R.P. si altii impotriva Regatului Unit].


^[21]

In schimb, tot in ceea ce prive ste formalismul, conditiile de admisibilitate ale unui recurs ar putea fi mai stricte decat pentru un apel. Avand in vedere specificitatea instantei de recurs, se poate admite ca un formalism mai mare poate insoti procedura prezentata in fata sa, in special atunci cand procedura recursului urmeaza examinarii cauzei de catre o instanta de prim grad, apoi de catre o instanta de apel, ambele beneficiind de deplina jurisdictie
(Levages Prestations Services impotriva

Frantei,
pct. 44-48; Brualla Gomez de la Torre impotriva Spaniei, pct. 34-39). La nivel mai general, hotararea Zubac impotriva Croatiei (MC) a reamintit principiile generale referitoare la accesul la o instanta de grad superior (pct. 80-82  si pct. 84)  si jurisprudenta in materie de formalism (pct. 96-99). In special, „securitatea juridica"  si „buna administrare a justitiei" sunt elemente centrale care permit sa se faca distinctie intre formalismul excesiv  si o aplicare acceptabila a formalitatilor procedurale (pct. 98).

83. In hotararea Trevisanato impotriva Italiei, Curtea nu a pus sub semnul intrebarii obligatia avocatilor specializati de a incheia prezentarea fiecarui motiv de casatie cu un paragraf de sinteza care sa rezume rationamentul urmarit  si care sa explice principiul de drept pe care il considerau incalcat (pct. 42-45). De asemenea, Curtea, a considerat legitime considerentele legate de accelerarea  si simplificarea examinarii cauzelor de catre instanta de casatie
    (Miessen impotriva Belgiei,
    pct. 71).
84. In principiu, stabilirea unui anumit prag de competenta (prag de admisibilitate
    ratione valoris)
    pentru accesul la o curte suprema are ca scop legitim sa se asigure ca aceasta nu este solicitata sa trateze decat cauzele care prezinta un nivel de importanta corespunzator rolului sau
    [Zubac impotriva
    
    Croatiei
    (MC), pct. 73, pct. 83  si pct. 105]. Cu toate acestea, proportionalitatea unei astfel de restrictii trebuie sa fie evaluata de la caz la caz (pct. 106-107)  si Curtea a stabilit criterii precise pentru a evalua daca autoritatile nationale  si-au depa sit marja de apreciere in cauza in discutie (pct. 108-109).
85. In plus, dreptul la o instanta include nu numai dreptul de a initia o actiune, ci  si dreptul la solutionarea juridica a litigiului
    [Parohia Greco-Catolica Lupeni si altii impotriva Romaniei
    (MC), pct. 86; Kutic impotriva Croatiei, pct. 25  si 32, in ceea ce prive ste suspendarea procedurilor; Acimovic
    
    impotriva Croatiei,
    pct. 41; Beneficio Cappella Paolini impotriva San Marino, pct. 29, cu privire la o denegare de dreptate].
86. Dreptul la instanta poate fi de asemenea incalcat in cazul nerespectarii de catre instanta a termenului legal, atunci cand se pronunta asupra unui recurs impotriva unor decizii succesive cu durata limitata
    (Musumeci impotriva Italiei,
    pct. 41-43) sau in lipsa vreunei decizii
    (Ganci impotriva
    
    Italiei,
    pct. 31). „Dreptul la instanta" acopera, de asemenea, executarea hotararilor
    
    
    ^[22]
    
    
    .
87. 
    Pentru a solutiona problema proportionalitatii unei restrictii privind accesul la o instanta civila, Curtea ia in considerare erorile procedurale comise in cursul procedurii, care au impiedicat reclamantul sa aiba acces la o instanta,  si stabile ste daca partea interesata a fost obligata sa suporte o sarcina excesiva ca urmare a acestor erori. Au fost stabilite valori de referinta pentru a stabili cine, dintre reclamant sau autoritatile competente, trebuie sa suporte consecintele erorilor comise
    [Zubac
    
    impotriva Croatiei
    (MC), pct. 90-95, pct. 119]. In cazul unor erori comise in fata instantelor de grad inferior, Curtea a evaluat rolul ulterior al Curtii Supreme (pct. 122-124).
    

2. 
   Limitari
   

88. Dreptul de acces la instante nu este absolut. Exista limitari implicit admise
    [Golder impotriva
    
    Regatului Unit,
    pct. 38; Stanev impotriva Bulgariei (MC), pct. 230; Zubac impotriva Croatiei (MC), pct. 78]. Acesta este in special cazul conditiilor de admisibilitate a unui recurs, intrucat prin insa si natura sa necesita o reglementare din partea statului, care se bucura in aceasta privinta de o anumita marja de apreciere
    (Luordo impotriva Italiei,
    pct. 85).
89. Cu toate acestea, limitarile nu trebuie sa restrictioneze accesul liber pe care il are un individ in a sa fel sau pana la un punct in care dreptul de acces sa fie afectat in insa si esenta sa. In plus, limitarile nu sunt reconciliate cu art. 6 § 1 din Conventie decat daca urmaresc un „obiectiv legitim"  si daca exista un „raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele utilizate  si scopul urmarit"
    [Ashingdane
    
    impotriva Regatului Unit,
    pct. 57; Fayed impotriva Regatului Unit, pct. 65; Markovic si altii impotriva
    
    Italiei
    [(MC), pct. 99; Nait-Liman impotriva Elvetiei (MC), pct. 114-115].
90. Dreptul de acces la o instanta poate fi astfel supus, in anumite circumstante, unor restrictii legitime, cum ar fi termenele legale pentru prescriptie
    (Stubbings si altii impotriva Regatului Unit,
    
    pct. 51-52), ordinele care stabilesc plata unei cautiuni pentru garantarea cheltuielilor de judecata
    (Tolstoy Miloslavsky impotriva Regatului Unit,
    pct. 62-67), cerinta privind reprezentarea
    (R.P. si altii
    
    impotriva Regatului Unit,
    pct. 63-67), obligatia de a trece printr-o procedura de rezolvare pe cale amiabila inainte de a introduce o actiune in despagubire impotriva statului
    (Momcilovic impotriva
    
    Croatiei,
    pct. 55-57).
91. In cazul in care accesul la instanta este restrictionat prin lege sau in fapt, Curtea examineaza daca restrictia atinge fondul dreptului  si, in special, daca urmare ste un scop legitim  si daca exista un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele folosite  si scopul vizat: Ashingdane impotriva Regatului
    
    Unit,
    pct. 57. In ceea ce prive ste caracterul proportional al limitarii, intinderea marjei de apreciere acordate statului poate depinde in special de dreptul international relevant in materie
    [Nait-Liman
    
    impotriva Elvetiei
    (MC), pct. 173-174]. In cauze care privesc aspecte care evolueaza in permanenta in statele membre, marja de apreciere poate, de asemenea, sa depinda de existenta unui „consens european" sau cel putin de o anumita tendinta in randul statelor membre
    (ibidem,
    pct. 175). In cazul in care restrictia este compatibila cu principiile stabilite de Curte, nu este incalcat art. 6 § 1.
92. Faptul ca o persoana are, la nivel intern, o pretentie care poate da na stere unei actiuni in justitie poate depinde nu doar de continutul material propriu-zis al dreptului cu caracter civil in discutie, astfel cum este definit in dreptul national, ci  si de existenta unor bariere procedurale care impiedica sau limiteaza posibilitatile de sesizare a unei instante cu eventuale plangeri
    [McElhinney impotriva Irlandei
    
    (MC), pct. 24]. Or, art. 6 § 1 nu asigura „drepturilor" cu caracter civil niciun continut material determinat in ordinea juridica a statelor contractante: Curtea nu ar putea crea, prin interpretarea art. 6 § 1, un drept material care sa nu aiba niciun temei legal in statul in cauza [Z si altii impotriva

Regatului Unit
(MC), pct. 87  si 98]. In cauza Parohia Greco-Catolica Lupeni si altii impotriva Romaniei

(MC), Curtea a considerat ca dificultatile pe care reclamantii le-au intampinat in demersurile lor care aveau drept scop restituirea laca sului de cult erau o consecinta a dreptului material aplicabil  si nu erau legate de vreo limitare a dreptului de acces la o instanta. Prin urmare, a concluzionat ca nu a fost incalcat art. 6 § 1 (pct. 99  si 106).

93. Limitari privind competenta instantelor nationale in cazul faptelor comise in strainatate: limitarile competentei pot urmari obiective legitime legate de principiile bunei administrari a justitiei  si de mentinere a caracterului efectiv al hotararilor judecatore sti interne
    [Na'it-Liman impotriva Elvetiei
    
    (MC), pct. 122].
94. Imunitatea
    de jurisdictie a organizatiilor internationale in fata instantelor nationale [a se vedea in special Stichting Mothers of Srebrenica si altii impotriva Tarilor de Jos (dec.), pct. 139]: aceasta prevedere a Conventiei care urmare ste un scop legitim
    [Waite impotriva Germaniei
    (MC), pct. 63] - nu este admisibila in temeiul art. 6 § 1 decat daca restrictia pe care o creeaza nu este disproportionata. Astfel, este compatibila in cazul in care justitiabilii dispun de alte cai rezonabile pentru le fi protejate in mod eficient drepturile
    [ibidem,
    pct. 68-74; Printul Hans-Adam II de Liechtenstein impotriva
    
    Germaniei
    (MC), pct. 48; Chapman impotriva Belgiei (dec.), pct. 51-56; Klausecker impotriva
    
    Germaniei
    (dec.), pct. 69-77, in ceea ce prive ste o cale de atac alternativa la o procedura de arbitraj]. Cu toate acestea, nu rezulta ca, in absenta oricarei alte cai de atac, recunoa sterea imunitatii unei organizatii internationale conduce
    ipso facto
    la o incalcare a dreptului de acces la o instanta
    [Stichting
    
    Mothers of Srebrenica si altii impotriva Tarilor de Jos
    (dec.), pct. 164].
95. Decizia Stichting Mothers of Srebrenica si altii impotriva Tarilor de Jos (dec.) privea acordarea imunitatii impotriva urmaririi penale oferite Organizatiei Natiunilor Unite (ONU) in fata instantei nationale. Curtea a afirmat ca operatiunile desfa surate sub mandatul unei rezolutii a Consiliului de Securitate al ONU, in cadrul Capitolului VII din Carta Organizatiei Natiunilor Unite, erau fundamentale pentru misiunea de mentinere a pacii  si a securitatii internationale cu care era investita ONU. In consecinta, Conventia nu poate fi interpretata astfel incat sa aduca actiunile  si omisiunile Consiliului de Securitate in fata unei instante interne, in lipsa unei decizii a ONU in acest sens. A incadra aceste operatiuni in aria de competenta a instantelor interne ar insemna sa se permita oricarui stat sa interfereze, prin intermediul instantelor sale, in indeplinirea unei sarcini esentiale a ONU in acest domeniu,  si in special in indeplinirea efectiva a operatiunilor sale (pct. 154). Curtea a adaugat ca dreptul international nu permite sa se afirme ca o actiune civila trebuie sa conduca instantele nationale la decizia de a ridica imunitatea in fata urmaririi penale de care beneficiaza Organizatia Natiunilor Unite pentru unicul motiv ca este cauzata de o incalcare deosebit de grava a unei norme de drept international, chiar  si in cazul normei
    jus cogens
    (pct. 158).
96. Imunitatea statelor: regula imunitatii statelor este in general admisa de comunitatea natiunilor
    [Stichting Mothers of Srebrenica si altii impotriva Tarilor de Jos
    (dec.), pct. 158]. Masurile luate de un stat membru care reflecta normele de drept international general recunoscute in materie de imunitate a statelor nu constituie in mod automat restrictionari disproportionate ale dreptului de acces la o instanta
    [Fogarty impotriva Regatului Unit
    (MC), pct. 36; McElhinney impotriva Irlandei
    
    (MC), pct. 37; Al-Adsani impotriva Regatului Unit (MC), pct. 56; Sabeh El Leil impotriva Frantei (MC), pct. 49].

■
Imunitatea de jurisdictie a statelor: In cazurile in care aplicarea principiului imunitatii de jurisdictie a statului impiedica exercitarea dreptului de acces la justitie, trebuie analizat daca circumstantele cauzei justifica o astfel de restrictie. Aceasta trebuie sa urmareasca un scop legitim  si sa fie proportionala cu respectivul scop
[ibidem,
pct. 51-54; Cudak impotriva

Lituaniei
(MC), pct. 59]. A i se acorda imunitate suverana unui stat in cadrul procedurilor civile urmare ste „scopul legitim" de a respecta dreptul international, pentru a favoriza buna intelegere  si bunele relatii intre state
[Fogarty impotriva Regatului Unit
(MC), pct. 34; Al-

Adsani impotriva Regatului Unit
(MC), pct. 54; Treska impotriva Albaniei si Italiei (dec.)]. In ceea ce prive ste proportionalitatea masurilor luate in fiecare cauza, aceasta poate aduce atingere insu si fondului dreptului justitiabilului de a avea acces la instanta
[Cudak impotriva

Lituaniei
(MC), pct. 74; Sabeh El Leil impotriva Frantei (MC), pct. 67; Naku impotriva Lituaniei

si Suediei,
pct. 95] sau nu
[Al-Adsani impotriva Regatului Unit
(MC), pct. 67; Fogarty

impotriva Regatului Unit
(MC), pct. 39; McElhinney impotriva Irlandei (MC), pct. 38]. Imunitatea de jurisdictie a statelor a cunoscut limitari legate de evolutia dreptului international cutumiar: Astfel, Curtea a observat existenta unei tendinte in dreptul international  si comparat spre o limitare a imunitatii statelor in litigii privind aspecte legate de incadrarea in munca a personalului, cu exceptia, totu si, a celor privind recrutarea personalului ambasadelor
[Cudak impotriva Lituaniei
(MC), pct. 63  si urm.; Sabeh El Leil

impotriva Frantei
(MC), pct. 53-54  si 57-58; Naku impotriva Lituaniei si Suediei, pct. 89, privind concedierea membrilor personalului unei ambasade; a se vedea, de asemenea,
Wallihauser impotriva Austriei
privind notificarea actului de sesizare a instantei impotriva unui stat din strainatate intr-un litigiu legat de neplata salariilor]. Poate exista, de asemenea, o imunitate limitata in ceea ce prive ste tranzactiile comerciale realizate intre un stat  si o persoana fizica straina
(Oleynikov impotriva Rusiei,
pct. 61  si 66).

Pe de alta parte, Curtea a constatat in 2001 ca, de si parea sa existe in dreptul international  si comparat o tendinta de a limita imunitatea statelor in cazul prejudiciilor materiale cauzate de un act sau de o omisiune survenita in statul forului, aceasta practica nu era in niciun caz universala
[McElhinney impotriva Irlandei
(MC), pct. 38].

Pe de alta parte, Curtea a considerat in 2014 ca, fie  si daca exista sprijin in favoarea unei reguli sau exceptii speciale in dreptul international public atunci cand agenti ai unor state straine sunt raspunzatori civil pentru acte de tortura, din cele mai multe precedente reiese ca dreptul statului la imunitate nu poate fi eludat fiind facut acesta raspunzator in locul agentilor sai
(Jones si altii impotriva Regatului Unit,
pct. 213-215, despre refuzul de a examina o actiune civila privind acuzatiile de acte de tortura prezentate de reclamanti, pe motiv de imunitate invocata de statul parat  si de functionarii acestuia).

• Imunitatea de executare a statului nu este, in sine, contrara art. 6 § 1. Curtea a constatat, in 2005, ca toate textele juridice internationale care trateaza imunitatea statelor consacrau principiul general potrivit caruia statele straine beneficiaza, sub rezerva anumitor exceptii strict delimitate, de imunitatea de executare pe teritoriul statului forului
  [Manoilescu si
  
  Dobrescu impotriva Romaniei si Rusiei
  (dec.), pct. 73]. Cu titlu ilustrativ, Curtea a afirmat, in 2002: „de si instantele elene au condamnat guvernul german la plata de daune-interese reclamantilor, acest fapt nu implica in mod necesar obligatia statului elen de a le garanta reclamantilor recuperarea creantelor lor, printr-o procedura de executare pe teritoriul elen"
  [Kalogeropoulou si altii impotriva Greciei si Germaniei
  (dec.)]. Aceste decizii se aplica in raport cu statutul dreptului international ce prevaleaza la momentul respectiv  si nu exclud dezvoltarea ulterioara a dreptului mentionat.

97. Imunitatea parlamentara: faptul ca statele acorda in general o imunitate mai mult sau mai putin extinsa membrilor Parlamentului constituie o practica care dureaza de multa vreme, care are ca scop sa permita libera exprimare a reprezentantilor poporului  si sa impiedice ca plangerile penale partinitoare sa aduca atingere functiei de parlamentar [C. G.I.L. si Cofferati impotriva Italiei (nr. 2),
    
    pct. 44]. Imunitatea parlamentara poate fi astfel compatibila cu art. 6, in cazul in care aceasta:

• urmare ste scopuri legitime: libertatea de exprimare in Parlament  si mentinerea separarii puterilor intre puterea legislativa  si cea judiciara (A. impotriva Regatului Unit, pct. 75-77  si 79);
• nu este disproportionata in raport cu scopurile urmarite, in cazul in care victima dispune de cai alternative rezonabile pentru a- si proteja drepturile in mod eficient
  [ibidem,
  pct. 86)  si imunitatea este limitata la exercitarea functiei de parlamentar
  (ibidem,
  pct. 84; Zollmann
  
  impotriva Regatului Unit
  (dec.)]. Lipsa unei legaturi clare cu activitatea parlamentara necesita o interpretare stricta a conceptului de proportionalitate intre scopul urmarit  si mijloacele folosite
  [Cordova impotriva Italiei (nr. 2)
  pct. 64; Syngelidis impotriva Greciei,
  
  pct. 44]. Intr-adevar, nu poate fi limitat intr-un mod incompatibil cu art. 6 § 1 dreptul de acces la instanta al persoanelor de drept privat, atunci cand afirmatiile atacate in justitie au fost emise de un membru al Parlamentului
  [Cordova impotriva Italiei (nr. 1),
  pct. 63; C. G.I.L.
  
  si Cofferati impotriva Italiei (nr. 2),
  pct. 46-50, sau in cazul in care, din nou, victimele nu dispun de cai alternative rezonabile pentru a- si proteja drepturile].

98. Privilegiul de jurisdictie al magistratilor nu este incompatibil cu art. 6 § 1 daca urmare ste un scop legitim: buna functionare a justitiei
    (Ernst si altii impotriva Belgiei,
    pct. 50),  si respecta principiul proportionalitatii, in masura in care reclamantii dispun de cai alternative rezonabile pentru a- si proteja eficient drepturile garantate de Conventie
    (ibidem,
    pct. 53-55).
99. Imunitatile de care beneficiaza functionarii publici: limitarile privind capacitatea justitiabililor de a angaja o procedura legala pentru a ataca constatarile  si concluziile functionarilor, care le aduc atingere reputatiei, pot sa urmareasca un scop legitim de interes public
    (Fayed impotriva
    
    Regatului-Unit,
    pct. 70) insa trebuie sa existe o proportionalitate intre mijloacele utilizate  si acest scop legitim
    (ibidem,
    pct. 75-82). In cauza Jones si altii impotriva Regatului Unit (pct. 213-215) era vorba despre refuzul de a examina o actiune civila privind acuzatiile de acte de tortura prezentate de reclamanti, pe motiv de imunitate invocata de statul parat  si de functionarii acestuia. Curtea s-a declarat convinsa ca acordarea imunitatii in cazul functionarilor statului in speta reflecta normele de drept international public general recunoscute, indicand totu si ca era necesar sa se urmareasca evolutia acestei chestiuni.
100. Imunitatea unui  sef de stat: avand in vedere functiile sale, Curtea a considerat ca este acceptabil sa i se acorde o imunitate functionala pentru a i se proteja libertatea de exprimare  si pentru a mentine separarea puterilor in interiorul statului. Contururile acestei imunitati trebuie sa fie reglementate. O imunitate permanenta  si absoluta care nu ar putea fi ridicata ar constitui o restrictie disproportionata in calea dreptului de acces la o instanta
     (Urechean si Pavlicenco impotriva Republicii Moldova,
     pct. 4755).
101. Limite ale imunitatilor: un stat nu poate, fara rezerve sau control din partea organismelor Conventiei, sa sustraga de la competenta instantelor o serie intreaga de actiuni civile sau sa exonereze de orice raspundere civila grupuri mari sau categorii de persoane . Acest fapt nu ar fi in concordanta cu principiul statului de drept intr-o societate democratica, nici cu principiul fundamental care sta la baza art. 6 § 1,  si anume acela ca pretentiile civile trebuie sa poata fi prezentate in fata unui judecator
     [McElhinney impotriva Irlandei
     (MC), pct. 23-26; Sabeh El Leil impotriva Frantei (MC), pct. 50].
102. Cauza Al-Dulimi si Montana Management Inc. impotriva Elvetiei (MC) privea confiscarea unor bunuri, in vederea aplicarii Rezolutiei 1483 (2003) a Consiliului de Securitate al Organizatiei Natiunilor Unite. Hotararea stabile ste principii referitoare la disponibilitatea unui control judiciar adecvat in fata instantei nationale cu privire la masurile luate la nivel national, in vederea aplicarii deciziilor luate in temeiul sistemului de sanctiuni al Organizatiei Natiunilor Unite. In speta, Curtea a afirmat ca nicio dispozitie din Rezolutia 1483 (2003) nu interzicea in mod explicit instantele nationale sa verifice, din perspectiva respectarii drepturilor omului, masurile adoptate la nivel national in vederea aplicarii rezolutiei respective. In opinia Curtii, atunci cand o rezolutie nu exclude in mod explicit posibilitatea unui control judiciar, trebuie sa fie inteleasa intotdeauna ca autorizand statele sa efectueze un astfel de control pentru a evita arbitrarul in aplicarea sa, pentru a mentine echilibrul just intre interesele concurente aflate in joc. Orice punere in aplicare a Rezolutiei Consiliului de Securitate fara posibilitatea unui control jurisdictional care sa permita sa se garanteze lipsa arbitrarului ar angaja responsabilitatea statului din perspectiva art. 6.

2. 
   
   
   Renuntarea
   

1. 
   Principiu
   

103. Nu se poate considera ca un justitiabil a renuntat la dreptul sau daca nu avea cuno stinta despre existenta dreptului sau despre respectiva procedura
     (Schmidt impotriva Letoniei,
     pct. 96,  si trimiterile la jurisprudenta citate).
104. 
     In sistemele juridice interne ale statelor membre, renuntarea la dreptul de examinare a cauzei de catre o instanta este intalnit frecvent in cauzele civile, in special sub forma unor clauze contractuale de arbitraj. Prezentand avantaje incontestabile atat pentru partile interesate, cat  si pentru administrarea justitiei, renuntarea nu intra in conflict, in principiu, cu Conventia
     [Deweer impotriva
     
     Belgiei,
     pct. 49); Pastore impotriva Italiei (dec.)]. Art. 6 nu se opune a sadar infiintarii de instante arbitrale pentru solutionarea anumitor litigii
     [Transado - Transportes Fluviais Do Sado, S.A. impotriva
     
     Portugaliei
     (dec.)]. In fapt, partile intr-un litigiu sunt libere sa decida sa nu aduca in fata instantelor de drept comun anumite litigii care pot aparea din executarea unui contract. Acceptand o clauza de arbitraj, partile renunta in mod voluntar la anumite drepturi garantate de Conventie
     [Eiffage S.A. si
     
     altii impotriva Elvetiei
     (dec.); Tabbane impotriva Elvetiei (dec.), pct. 27].
     

2. 
   Conditii:
   

105. Justitiabilii pot renunta la dreptul la instanta in favoarea arbitrajului, cu conditia ca o astfel de renuntare sa se faca in mod liber, licit  si neechivoc
     [Suda impotriva Republicii Cehe,
     pct. 48-49,  si trimiterile la jurisprudenta citate; Tabbane impotriva Elvetiei (dec.), pct. 26-27  si pct. 30]. Dreptul de acces la instanta este mult prea important intr-o societate democratica pentru ca o persoana sa piarda beneficiul, prin simplul fapt ca a recurs la un aranjament extrajudiciar
     (Suda impotriva Republicii Cehe,
     
     pct. 48). Aceasta renuntare trebuie sa fie insotita de un minim de garantii care sa-i reflecte importanta
     [Eiffage S.A. si altii impotriva Elvetiei
     (dec.); Tabbane impotriva Elvetiei (dec.), pct. 31].
106. 
     Jurisprudenta face o distinctie intre arbitrajul voluntar  si arbitrajul fortat. In principiu, nu se pune nicio problema din perspectiva art. 6 cand se face referire la un arbitraj voluntar liber consimtit. In schimb, daca se refera la un arbitraj fortat, in sensul ca arbitrajul este impus de lege, partile nu au nicio posibilitate de a a- si sustrage litigiul de la decizia unei instante arbitrale. Intr-o astfel de situatie, acesta trebuie sa ofere garantiile prevazute de art. 6 § 1 din Conventie
     [Tabbane impotriva Elvetiei
     
     (dec.), pct. 26-27  si trimiterile la jurisprudenta citate]. In decizia respectiva, Curtea a considerat ca acea clauza de renuntare  si dispozitia legala relevanta au urmarit un obiectiv legitim,  si anume promovarea arbitrajului elvetian prin intermediul unor proceduri flexibile  si rapide, fiind totodata respectata libertatea contractuala a reclamantului (pct. 36).