Arătarea titularului dreptului - Update

Pârâtul care deţine un bun pentru altul sau care exercită în numele altuia un drept asupra unui lucru va putea arăta pe acela în numele căruia deţine lucrul sau exercită dreptul, dacă a fost chemat în judecată de o persoană care pretinde un drept real asupra lucrului.

Cererea va fi motivată şi se va depune înaintea primei instanţe în termenul prevăzut de lege pentru depunerea întâmpinării. Dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cererea se poate face cel mai târziu la primul termen de judecată.

Cererea, împreună cu înscrisurile care o însoţesc şi o copie de pe cererea de chemare în judecată, de pe întâmpinare şi de pe înscrisurile de la dosar, va fi comunicată celui arătat ca titular al dreptului.

Dacă acela arătat ca titular al dreptului recunoaşte susţinerile pârâtului şi reclamantul consimte, el va lua locul pârâtului, care va fi scos din proces.

Dacă reclamantul nu este de acord cu înlocuirea sau când cel arătat ca titular nu se înfăţişează sau contestă cele susţinute de pârât, terţul dobândeşte calitatea de intervenient principal.

Aratarea titularului dreptului

Arătarea titularului dreptului este reglementată în art. 64-66 C. proc. civ. Definiţia dată de legiuitor instituţiei este cuprinzătoare. Ea are şi semnificaţia de a circumscrie domeniul de aplicabilitate al acestei forme a intervenţiei forţate.

Importanţa instituţiei rezidă în posibilitatea indicării titularului dreptului în cadrul unei acţiuni reale, şi în mod deosebit în posibilitatea scoaterii din cauză a pârâtului. Într-o asemenea împrejurare, procesul va continua numai între reclamant şi cel arătat ca titular al dreptului. Legea noastră procesuală nu impune însă pârâtului obligaţia de a indica pe adevăratul titular al dreptului.

În afara condiţiilor comune tuturor formelor de participare a terţilor la activitatea judiciară, cererea pentru arătarea titularului dreptului trebuie să întrunească şi unele cerinţe specifice. Aceste cerinţe pot fi desprinse chiar din dispoziţiile art. 64 C. proc. civ. şi se referă la:

1) formularea cererii de pârâtul care deţine cu titlu precar un bun sau care exercită un drept asupra lucrului respectiv;

2) acţiunea principală să aibă ca obiect valorificarea unui drept real asupra lucrului.

Prima condiţie are în vedere două ipoteze distincte: a) pârâtul deţine un lucru ce aparţine altei persoane şi b) pârâtul exercită un drept asupra acelui lucru. În aceste condiţii, observăm că cererea privind arătarea titularului dreptului poate fi formulată şi de chiriaş, depozitar, posesor etc. În ceea ce priveşte ultima condiţie, necesitatea acesteia rezultă chiar din dispoziţiile art. 64 C. proc. civ., partea finală, care se referă în mod expres la situaţia chemării în judecată a pârâtului de „...o persoană care pretinde un drept real asupra lucrului”. Asemenea precizări legale au şi semnificaţia de a limita aplicabilitatea instituţiei numai la acţiunile reale. Drept urmare, instituţia arătării titularului dreptului nu poate fi folosită în acţiunile cu caracter strict personal, în litigiile de muncă sau în litigiile privitoare la starea şi capacitatea persoanei. În mod întemeiat jurisprudenţa noastră a statuat că arătarea titularului dreptului nu poate fi formulată nici în materia răspunderii civile delictuale, adică într-o acţiune în despăgubiri.

Cererea privind arătarea titularului dreptului se depune de pârât o dată cu întâmpinarea, iar dacă aceasta nu este obligatorie cel mai târziu la prima zi de înfăţişare. Legea nu cuprinde precizări privitoare la forma cererii; ea se referă doar la simpla formalitate a motivării cererii. Cu toate acestea, apreciem că cererea privind arătarea titularului dreptului trebuie să întrunească cerinţele generale prevăzute de art. 82 C. proc. civ. De asemenea, din înscrisul depus de pârât trebuie să rezulte date privitoare la calitatea în temeiul căreia acesta deţine lucrul sau exercită vreun drept asupra lui, precum şi date privitoare la adevăratul titular al dreptului.

După primirea cererii, instanţa va lua măsuri pentru comunicarea ei terţului arătat ca titular al dreptului. La citaţie se va alătura şi o copie după cererea de chemare în judecată şi după înscrisurile de la dosar. În opinia noastră, deşi legea nu o prevede în mod expres, cererea privind arătarea titularului dreptului trebuie comunicată şi reclamantului. O soluţie contrară ar conduce la nesocotirea drepturilor procesuale ale reclamantului. Pe de altă parte, unele efecte ale instituţiei se produc, aşa cum vom vedea, numai cu acordul reclamantului.

Terţul arătat ca titular al dreptului are şi posibilitatea de a formula întâmpinare împotriva cererii de introducere a sa în proces. Prin întâmpinare, terţul ar avea chiar posibilitatea de a se apăra, în sensul că nu este titularul dreptului dedus în judecată. Formularea întâmpinării ar fi utilă după părerea noastră şi în cazul substituirii procesuale a pârâtului. Într-o asemenea împrejurare, terţul va dobândi calitatea de pârât, iar în această calitate îşi va formula apărarea faţă de reclamant.

După introducerea terţului în proces se va proceda la soluţionarea cererii formulate de către pârât. Cererea privind indicarea titularului dreptului nu se soluţionează întotdeauna împreună cu cererea principală. Avem în vedere tocmai ipoteza scoaterii din cauză a pârâtului, când se va soluţiona în continuare doar cererea privind arătarea titularului dreptului. Totuşi, în ipoteza în care terţul neagă arătările pârâtului sau reclamantul nu este de acord cu substituirea procesuală a acestuia din urmă, litigiul se va soluţiona în continuare cu privire la ambele cereri. Instanţa va pronunţa soluţii cu privire atât la cererea principală, cât şi cu privire la cererea de arătare a titularului dreptului.

Cererea privind arătarea titularului dreptului produce efecte procedurale importante. Unele efecte sunt comune oricărei forme de participare a terţilor în proces, cum sunt prorogarea de competenţă sau obligativitatea luării procedurii în starea în care aceasta se află, iar altele sunt specifice instituţiei procedurale cercetate.

Art. 66 C. proc. civ, determină efectele specifice ale instituţiei. Acest text vizează două situaţii procesuale distincte, care sunt determinate, în esenţă, de atitudinea terţului.

În prima ipoteză, art. 66 C. proc. civ. precizează că dacă cel arătat ca titular recunoaşte susţinerile pârâtului şi reclamantul consimte, el va lua locul pârâtului, care va fi scos din judecată. Prin urmare, în condiţiile determinate de textul comentat, introducerea terţului în proces produce efectul scoaterii din cauză a pârâtului. Acordul reclamantului este necesar pentru a se respecta principiul disponibilităţii procesuale. Într-adevăr, pârâtul nu poate fi obligat să se judece cu o altă persoană decât aceea pe care el o consideră că i-ar fi încălcat sau nesocotit dreptul subiectiv. După scoaterea din cauză a pârâtului, procesul se va soluţiona în continuare numai între reclamant şi cel arătat ca titular al dreptului. Acesta din urmă va avea în continuare calitatea procesuală de pârât.

În cea de a doua ipoteză, respectiv dacă cel arătat ca titular al dreptului nu se înfăţişează sau, înfăţişându-se, tăgăduieşte arătările pârâtului, art. 66 C. proc. civ. se limitează la precizarea că „...se vor aplica dispoziţiile art. 58”. La rândul său, acest din urmă text, referindu-se la situaţia celui introdus în proces în temeiul art. 57 C. proc. civ., dispune că cel chemat în judecată dobândeşte calitatea de intervenient în interes propriu. Pe baza acestor dispoziţii procedurale, s-a susţinut că terţul introdus în cauză, în temeiul art. 66 alin. (2) C. proc. civ., dobândeşte calitatea de intervenient în interes propriu.

Afla mai multe informatii accesand pagina Avocat drept civil.