A doua perioada de proba. Situatia salariatului care nu corespunde profesional in noua functie – va fi concediat sau va reveni la vechiul sau loc de munca.
18 martie 2020Termenul pana la care se poate constitui parte civila.
18 martie 2020
Aprecierea probelor de catre organul de urmarire penala sau de instanta de judecata in scopul aflarii adevarului.
Cod proc.pen., art. 63 alin. 2
Probele nu au valoare mai dinainte stabilita, iar aprecierea fiecarei probe se face de organele de urmarire penala sau de instanta de judecata, in urma examinarii tuturor probelor administrare, in scopul aflarii adevarului.
Curtea de Apel Ploiesti, Sectia Penala si pentru cauze cu minori si de familie,
Decizia penala nr. 676 din 13mai 2013.
Prin sentinta penala nr. 271 din data de 7.11.2012, pronuntata de Judecatoria Racari, in temeiul disp. art. 11 pct.2 llit.a c.pr.penala, rap. la art. 10 lit.c c.pr.penala, s-a dispus achitarea inculpatului I.I., pentru savarsirea infractiunii de distrugere prev. de art. 217 c.pr.penala, iar in baza art. 11 pct.2 lit.a rap. la art. 10 lit.a c.pr.penala, acelasi inculpat a fost achitat pentru infractiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin.1 – 209 alin.3 lit.c c.p.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Racari s-a dispus trimiterea in judecata a inculpatului I.I., pentru savarsirea celor doua infractiuni aratate mai inainte constand in aceea ca, la data de 5.01.2011 cel in cauza, folosindu-se de un baros a distrus un stalp de sustinere a retelei electrice si a sustras fierul din armatura acestuia pentru a-l comercializa la un centru de colectare fier vechi.
Situatia de fapt a fost retinuta de catre organul de urmarire penala pe baza declaratiilor de recunoastere ale inculpatului, coroborate cu declaratii de martori si cu procesele verbale de constatare incheiate de organele de politie.
In cursul cercetarii judecatoresti, inculpatul I.I., a revenit asupra declaratiei de recunoastere data in faza de urmarire penala, sustinand ca nu se face vinovat de faptele pentru care a fost trimis in judecata.
De asemenea si martorii audiati pe situatia de fapt au revenit asupra declaratiilor de la urmarirea penala aratand ca nu-si amintesc de faptul ca, l-ar fi vazut pe inculpat doborand stalpul de sustinere a retelei electrice si ca ar fi sustras fierul din armatura acestuia.
In raport de pozitia inculpatului si a martorilor, instanta de fond a retinut ca materialul probator administrat in faza de urmarire penala si readministrat in cursul judecatii creeaza un dubiu cu privire la existenta faptelor ceea ce ii profita acestuia, motiv pentru care a dispus achitarea pentru cele doua fapte retinute in sarcina acestuia.
Sentinta a fost atacata cu recurs de catre Parchetul de pe langa Judecatoria Racari, sustinand netemeinicia acesteia pe considerentul ca, in mod gresit s-a dispus achitarea inculpatului pentru faptele pentru a fost trimis in judecata.
Curtea de Apel Ploiesti, a apreciat ca solutia de achitare a inculpatului, este intr-adevar gresita si asta s-a datorat inlaturarii nejustificate a probelor administrare in faza de urmarire penala, in speta a declaratiilor unor martori pe considerentul ca, in faza de judecata acestia nu si le-au mai mentinut sau pentru ca ele difera de cele relatate in faza cercetarii judecatoresti.
In aplicarea disp. art. 62 Cod pr.penala, in vederea aflarii adevarului, prin lamurirea cauzei sub toate aspectele instanta este obligata sa analizeze si motivele pentru care unii martori nu-si mai mentin declaratiile date la putin timp de la comiterea faptei.
Curtea a considerat ca prima instanta in mod nelegal a concluzionat ca probele administrate in faza de cercetare judecatoreasca, trebuie sa primeasca o valoare probatorie superioara celor de la urmarirea penala, in conditiile in care o dispozitie legala imperativa, prevede ca probele nu au o valoare prestabilita.
Nu in ultimul rand, s-a dovedit in practica, de cele mai multe ori ca, declaratiile care sunt cele mai apropiate de adevar sunt cele date in momentele initiale ale urmaririi penale, in acest sens, chiar Inalta Curte de Casatie si Justitie s-a pronuntat in mai multe randuri in decizii de speta.
Pentru aceste considerente s-a constatat ca recursul declarat de Parchetul de pe langa Judecatoria Racari este fondat fiind admis conform art. 385/15 pct.2 lit.d c.pr.penala.
Drept consecinta, a fost casata in parte sentinta primei instantei si s-a dispus condamnarea inculpatului I.I, la o pedeapsa rezultanta de 1 an inchisoare pentru cele doua infractiuni pentru care a fost trimis in judecata a carei executare a fost suspendata conditionat conform art. 81-83 c.p.
( Judecator Vasile Maracineanu)