Competenta materiala. Actiunea in constatarea nulitatii dispozitiei emisa de primar in baza Legii nr. 10/2001.
18 martie 2020Exceptia prescriptiei dreptului material la actiune al intimatului reclamant P.M.P. intr-o actiune avand ca obiect obligarea paratilor la desfiintarea lucrarilor executate fara autorizatie de construire. respingerea acesteia.
18 martie 2020
Aplicarea principiului disponibilitatii partilor care guverneaza procesul civil cu privire la cheltuielile de judecata.
Cod de Procedura Civila, art. 274
In lipsa unei solicitari de schimbare a hotararii si sub aspectul modului de solutionare de catre judecatorie a petitului privitor la cheltuieli, in mod legal tribunalul nu a putut reforma hotararea si sub acest aspect, de vreme ce drept expresie a principiului disponibilitatii care guverneaza procesul civil, instanta nu dispune cu privire la cheltuielile de judecata din oficiu, ci numai la cererea partii.
Curtea de Apel Ploiesti, Sectia I Civila,
Decizia civila nr. 298 din 20 februarie 2014
Prin Decizia nr. 298 din 20 februarie 2014 Curtea de Apel Ploiesti – Sectia I Civila a respins recursul declarat de paratul I.R., domiciliat in ..., str. ..., nr..., judetul ....... impotriva Deciziei civile nr. 185 din 23 septembrie 2013 pronuntata de Tribunalul Dambovita – Sectia I Civila in contradictoriu cu intimata reclamanta I.R.M., domiciliata in ....., ca nefondat.
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de recurs a retinut ca, critica recurentului vizeaza in mod exclusiv modul de aplicare de catre instanta de apel a dispozitiilor procedurale privitoare la cheltuielile de judecata, in conditiile admiterii caii sale de atac si a schimbarii in parte a hotararii de prima instanta.
In acest context Curtea a observat ca, prin sentinta Judecatoriei Pucioasa s-a dispus, raportat la solutia data fondului raportului juridic litigios, obligarea paratului, recurent in prezenta faza procesuala la plata catre reclamanta, intimata in litigiul pendinte pe rolul Curtii la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 1539,3 lei reprezentand onorariu avocat, taxa de timbru si timbru judiciar.
Investit cu calea de atac a apelului tribunalul a reformat in parte hotararea de prima instanta in sensul desfacerii casatoriei din culpa comuna.
Numai ca, la o astfel de limita a devolutiunii s-a avut in vedere tocmai motivele de apel si pozitia procesuala a apelantului prin aparator la momentul dezbaterilor asupra caii de atac.
Astfel, in cuprinsul criticilor formulate nu s-a mentionat si o solicitare de reformare a hotararii judecatoriei si sub aspectul cheltuielilor de judecata, in situatia in care calea de atac ar fi fost admisa.
Asemanator, la termenul de judecata din data de 23.09.2013, cu ocazia concluziilor pe fond, aparatorul apelantului, recurent in litigiul pendinte pe rolul Curtii a invederat in mod expres ca solicita admiterea apelului, schimbarea in parte a hotararii atacate, in sensul desfacerii casatoriei din culpa ambelor parti, cheltuielile de judecata urmand a fi solicitate pe cale separata.
Ori, in lipsa unei solicitari de schimbare a hotararii si sub aspectul modului de solutionare de catre judecatorie a petitului privitor la cheltuieli, in mod legal tribunalul nu a putut reforma hotararea si sub acest aspect, de vreme ce drept expresie a principiului disponibilitatii care guverneaza procesul civil, instanta nu dispune cu privire la cheltuielile de judecata din oficiu, ci numai la cererea partii.
Pentru toate motivele aratate Curtea a apreciat ca nefondate criticile recurentului.
(Judecator Adriana Maria Radu)