Aplicarea în procedura insolvenţei a instituţiei repunerii în termen din Codul de procedură civilă

Cuprins pe materii: faliment

Indice alfabetic: Repunerea în termen în procedura insolvenţei Temei de drept: Legea nr. 85/2006 art. 149

Nedepunerea declaraţiei de creanţă în termenul stabilit prin notificare pentru depunerea cererilor de admitere a creanţelor în situaţia în care aceasta se datorează unor împrejurări mai presus de voinţa creditoarei, respectiv neluarea la cunoştinţă de deschiderea procedurii de insolvenţă împotriva debitoarei, determinată de reaua- credinţă a debitoarei, care nu a adus la cunoştinţa administratorilor judiciari existenţa creditorului străin.

Curtea de apel notează că, în conformitate cu art. 149 din Legea nr. 85/2006, dispoziţiile acestui act normativ se completează, în măsura compatibilităţii lor, cu cele ale Codului de procedură civilă, Codului civil şi ale Regulamentului (CE) nr. 1346/200 referitor la procedurile de insolvenţă.

Raportat la art. 149, judicios tribunalul a aplicat în speţă instituţia repunerii în termen, reglementată de Codul de procedură civilă. Astfel, potrivit art. 103 alineat (1) Cod procedură civilă, neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.

În speţă, condiţia existenţei unei împrejurări mai presus de voinţa intimatei X. este îndeplinită, întrucât nedepunerea declaraţiei de creanţă în termenul stabilit prin notificare pentru depunerea cererilor de admitere a creanţelor se datorează unor împrejurări mai presus de voinţa creditoarei, respectiv neluarea la cunoştinţă de deschiderea procedurii de insolvenţă împotriva debitoarei. Împrejurarea a fost determinată de reaua-credinţă a debitoarei, care nu a adus la cunoştinţa administratorilor judiciari existenţa creditorului străin.

Este de observat şi că au fost respectate cerinţele alineatului (2) din articolul 103 Cod procedură civilă.

Revenind la împrejurarea mai presus de voinţa creditoarei intimate, curtea notează - suplimentar faţă de considerentele din sentinţă - că recurenta îşi promovează propria culpă. Or, este de principiu în dreptul civil - potrivit regulii
„nemo auditur propriam turpitudinem allegans
” - că nimănui nu-i este îngăduit să se prevaleze în faţa justiţiei de propria culpă pentru a valorifica un drept, invocând nesocotirea de el însuşi a unor norme legale.

Instanţa de recurs constată că debitoarea nu a respectat obligaţia instituită de art. 28 alineat (1) litera c) din legea insolvenţei, în ceea ce o priveşte pe intimată, omisiunea fiind comisă cu rea-credinţă, în condiţiile în care exista contractul de achiziţii bunuri nr. 50/RO/15.12.2009 şi fusese încheiat actul adiţional din 12.12.2013.

Sub acest din urmă aspect este adevărat (cum pretinde recurenta) că buna-credinţă se prezumă, dar prezumţia a fost răsturnată prin prezentarea acordului din 12.12.2013, în care reprezentantul „Y.” recunoaşte datoria de 158.792,71 euro, menţionând facturile din care provine şi se angajează să plătească datoria la termenele stipulate în act. La momentul încheierii acordului cererea de deschidere a procedurii insolvenţei era înregistrată.

Curtea consideră că nu au legătură cu soluţia judecătorului sindic referirile debitoarei la articolul 61 din Legea nr. 85/2006, textul privind doar creditorii menţionaţi în lista depusă de debitor.

Este adevărat că - astfel cum invocă „Y.” SA - legea insolvenţei instituie reguli care să ducă la desfăşurarea cu celeritate a procedurii, dar premisa de la care pleacă actul normativ este aceea a bunei-credinţe a tuturor participanţilor la procedură. Pentru o situaţie precum aceea din cauza de faţă - în care debitorul de rea-credinţă ascunde existenţa unui creditor - se aplică instituţia repunerii în termen.

Instanţa de recurs reţine că - în lipsa notificării prevăzute de art. 62 - nu se pune problema sancţionării creditorului care nu şi-a manifestat intenţia de a participa la procedură cu respectarea termenelor şi condiţiilor legii speciale, cum pretinde recurenta.