Suspendarea judecatii.
18 martie 2020Procedura insolventei. Titularul actiunii in atragerea raspunderea organelor de conducere.
18 martie 2020
Anularea hotararii Adunarii Generale a Actionarilor.
Legea nr.31/1990, art. 132 alin. 2
Nefiind intrunit cvorumul adunarii generale a actionarilor, nu s-a luat niciun fel de hotarare asupra punctelor aflate pe ordinea de zi, nefiind astfel incidente dispozitiile art.132 alin 2 din Legea nr. 31/1990 care prevad ca hotararile adunarii generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate in justitie, in termen de 15 zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, de oricare dintre actionarii care nu au luat parte la adunarea generala sau care au votat contra si au cerut sa se insereze aceasta in procesul-verbal al sedintei.
Curtea de Apel Ploiesti, Sectia a II-a civila, de
Contencios Administrativ si Fiscal,
Decizia nr. 2668 din 15 mai 2012.
Prin sentinta nr. 951 din 24 noiembrie 2011, Tribunalul Prahova a admis exceptia inadmisibilitatii cererii si a respins actiunea in constatarea nulitatii absolute a Hotararii Adunarii Generale a Actionarilor din 19.10.2010 formulata de reclamantul TC ca inadmisibila.
Reclamantul a chemat in judecata parata SC U SA si a solicitat sa se constate nulitatea absoluta/anularea hotararii Adunarii Generale din data de 19.10.2010 a actionarilor, care a avut loc cu incalcarea dispozitiilor legii si a actului constitutiv; conform convocatorului intocmit la 10.09.2010, la sediul societatii a fost convocata Adunarea Generala pentru 18.10.2010 – prima convocare si 19.10.2010 – a doua convocare; din cuprinsul raportului intocmit cu ocazia intrunirii Adunarii generale se intelege faptul ca Adunarea Generala nu s-a putut desfasura in conditiile prevazute de lege datorita neindeplinirii conditiilor de cvorum, insa adunarea ce se intruneste la a doua convocare, conform art. 10 alin. 3 si 4 din actul constitutive, putea sa delibereze indiferent de cvorumul intrunit, luand hotarari cu majoritatea voturilor exprimate.
Prin cererea precizatoare depusa la 20.06.2011, reclamantul a aratat ca prin efectuarea viciata a procedurilor legale s-a ridicat dreptul de administrare al SC. U S.A., incalcandu-se art. 110-112 Legea nr. 31/1990 si art. 10 alin. 3 si 4 din actul constitutiv al societatii.
Tribunalul a retinut, asupra exceptiei inadmisibilitatii actiunii, fata de procesul verbal depus la dosarul cauzei ce descrie activitatile desfasurate cu prilejul Adunarii Generale a actionarilor, ca s-a constatat ca Adunarea actionarilor nu ar fi statutara (pentru motivul ca nu ar fi fost prezenti/legal reprezentati cel putin 1/5 din actionarii cu drept de vot), urmand sa se solicite judecatorului sindic constatarea incidentei art.3 pct 26,in sensul ridicarii dreptului de administrare, astfel ca, practic, asupra niciunui punct indicat pe ordinea de zi, nu s-a luat nicio decizie, nefiind intrunit cvorumul.
Fata de art.132 alin 2 din Legea nr. 31/1990, instanta a retinut ca, pentru a fi atacate, hotararile trebuie sa fi produs un efect concret, iar nu sa se fi constatat o simpla lipsa a cvorumului , in lipsa cvorumului si a constatarii manifestarii de vointa a asociatilor nefiind luata o veritabila hotarare de catre acestia, pentru a se circumscrie conditiilor art. 132 din Legea nr. 31/1990, ci s-a incheiat un act de constatare, prin proces verbal, de catre administratorul judiciar, deci ceea ce se ataca in esenta este un act unilateral al administratorului judiciar.
Fata de aceste considerente, cum exercitarea actiunii civile sau a unui aspect al acesteia este inadmisibila in conditiile in care legea nu prevede respectiva modalitate de exercitare, iar in speta legea nu prevede posibilitatea atacarii actelor incheiate de administratorul judiciar prin actiunea in anularea hotararii asociatilor, instanta a admis exceptia inadmisibilitatii si a respins cererea ca inadmisibila.
Curtea a constatat ca recursul formulat de reclamantul TC este nefondat, in mod corect a constatat instanta de fond ca, in lipsa cvorumului si a constatarii manifestarii de vointa a asociatilor, nu a fost luata o hotarare de catre acestia, pentru a se circumscrie conditiilor art. 132 din Legea nr. 31/1990, ci s-a incheiat un act de constatare, prin proces verbal, de catre administratorul judiciar.
Curtea a retinut, ca, nefiind intrunit cvorumul, nu s-a luat niciun fel de hotarare asupra punctelor aflate pe ordinea de zi, nefiind astfel incidente dispozitiile
art.132 alin 2 din Legea nr. 31/1990 care prevad ca
hotararile adunarii generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate in justitie, in termen de 15 zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, de oricare dintre actionarii care nu au luat parte la adunarea generala sau care au votat contra si au cerut sa se insereze aceasta in procesul-verbal al sedintei.
S-a constatat lipsa cvorumului pentru defasurarea adunarii generale a actionarilor, fiind incheiat un simplu proces verbal in acest sens, de catre administratorul judiciar, si nu s-a adoptat o hotarare, potrivit art. 132 din Legea nr. 31/1990, de catre Adunarea generala a actionarilor, care nu s-a intrunit potrivit dispozitiilor legale, si astfel nu a adoptat niciun fel de hotarare.
Faptul ca, ulterior acestei convocari a Adunarii genrale a actionarilor, care nu s-a intrunit in conditii legale, nu s-a numit un administrator special si s-a ridicat dreptului de administrare, conform art. 3 pct. 26 din Legea nr. 85/2006, care prevede ca,
daca adunarea asociatilor/actionarilor nu desemneaza un administrator special, debitorului i se va ridica dreptul de administrare,
nu conduce la concluzia ca la data de 19.10.2010 s-ar fi adoptat o hotarare de catre Adunarea generala a actionarilor; ridicarea dreptului de administrare s-a produs in baza dispozitiilor legale, art. 3 pct. 26 din Legea nr. 85/2006.
Judecarea cererii de a i se ridica debitorului dreptul de a-si mai conduce activitatea, potrivit art. 11 lit. f din Legea nr. 85/2006, era in competenta exclusiva a judecatorului sindic, iar conform art. 11 lit. l din Legea nr. 85/2006 exista posibilitatea de formulare a contestatiei impotriva raportului administratorului judiciar privind propunerea de aplicare a art.3 pct.26 din Legea nr. 85/2006.
(Judecator Adriana Florina Secreteanu)