Pedepsele. Pedepse accesorii. Aplicarea pedepselor accesorii fata de inculpatul major.
18 martie 2020Ordinea de distribuire intre creditori a fondurilor obtinute din lichidarea bunurilor debitorului aflat in insolventa. Creditori cu garantii reale.
18 martie 2020
Admisibilitatea cererii de liberare provizorie in cazul infractiunilor pentru care pedeapsa prevazuta de lege este mai mare de 18 ani.
Cod procedura penala, art. 160
2
alin. 1 teza a II-a
Cererea privind liberarea provizorie sub control judiciar este inadmisibila, daca inculpatul este trimis in judecata si condamnat de prima instanta, printre altele, si pentru o infractiune de omor, pedeapsa prevazuta de lege pentru aceasta infractiune fiind mai mare de 18 ani inchisoare, astfel ca nu este indeplinita conditia cu privire la pedeapsa prevazuta de art.160
2
alin.1 teza a II-a C.pr.pen.
Curtea de Apel Ploiesti, Sectia Penala si pentru cauze cu minori si de familie,
Incheierea penala din data de 29 noiembrie 2012.
Prin cererile formulate, inculpatii NC si NM au solicitat liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cautiune, si respectiv revocarea masurii obligarii de a nu parasi localitatea sau inlocuirea acestei masuri cu cea a obligarii de a nu parasi tara.
In motivarea cererii, inculpatul NC a aratat ca stie care sunt obligatiile care-i revin in eventualitatea admiterii cererilor sale, pe care se obliga sa le respecte, iar la instanta de fond a beneficiat de dispozitiile art.320
1
C.pr.pen.
Inculpatul NM a aratat in motivarea cererii sale ca sotia sa a nascut un copil si a suferit complicatii la nastere, dar nu poate depune inscrisuri, iar prezenta inculpatului este necesara pentru a-i acorda sotiei sale sprijin material si moral.
Este impiedicat insa de masura ce s-a luat impotriva sa, aceea a obligarii de a nu parasi localitatea de domiciliu, Stoenesti, sotia sa fiind internata in maternitatea din municipiul Ploiesti.
A mai aratat ca a avut un comportament procesual corect, nu a incercat sa influenteze martorii si are un loc de munca stabil.
Analizand cererile formulate de cei doi inculpati, Curtea a retinut urmatoarele:
Cu privire la cererea formulata de inculpatul NM, Curtea a retinut ca aceasta este nefondata, avand in vedere ca din inscrisurile depuse la dosar nu rezulta ca sotia inculpatului are probleme medicale. Totodata, intrucat nasterea copilului inculpatului s-a produs la data de 25.11.2012, sotia acestuia urmeaza ca in scurt timp sa vina acasa, astfel ca inculpatul o poate ajuta.
Curtea a apreciat ca mentinerea masurii obligarii de a nu parasi localitatea se impune si in continuare, intrucat subzista in continuare temeiurile avute in vedere la luarea acesteia, inculpatul, chiar daca beneficiaza de prezumtia de nevinovatie, fiind condamnat intre timp de instanta de fond, astfel ca exista pericolul ca acesta sa incerce sa influenteze partile si martorii care ar putea fi audiati si de instanta de apel ori sa se sustraga de la judecata.
In ceea ce priveste cererile formulate de inculpatul NC, Curtea a retinut ca cea privind liberarea provizorie sub control judiciar este inadmisibila, inculpatul fiind trimis in judecata si condamnat de prima instanta, printre altele, si pentru o infractiune de omor, pedeapsa prevazuta de lege pentru aceasta infractiune fiind mai mare de 18 ani inchisoare, astfel ca nu este indeplinita conditia cu privire la pedeapsa prevazuta de art.160
2
alin.1 teza a II-a C.pr.pen.
Pentru cererea de liberare provizorie pe cautiune Curtea a stabilit in sarcina inculpatului plata unei cautiuni de 100.000 lei, astfel ca admisibilitatea acesteia urmeaza a fi discutata la termenul din 05.12.2012, dupa prezentarea de catre inculpat a dovezii de plata a cautiunii, potrivit dispozitiilor art.160
8
alin.2 C.pr.pen.
Fata de aceste considerente, in baza art.139 C.pr.pen., Curtea a respins ca nefondata cererea de inlocuire sau de revocare a masurii preventive a obligarii de a nu parasi localitatea formulata de inculpatul NM, iar in baza art.160
2
alin.1 teza a II-a C.pr.pen., a respins ca inadmisibila cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulata de inculpatul NC.
S-a stabilit cautiunea de 100.000 lei in sarcina inculpatului NC si s-a fixat termen pentru plata acesteia pana la data de 05.12.2012, pentru cand s-a dispus a fi citat inculpatul la locul de detinere.
(Judecator Lucian Craciunoiu)