Actiune formulata de o societate comerciala, interzicerea achizitionarii si comercializarii de produse apartinand unui anumit brand, daune materiale

Art. 94 lit. h) C.proc.civ., care confera competenta judecatoriilor de a solutiona cererile avand ca obiect obligatiile de a face sau a nu face neevaluabile in bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu exceptia celor date de lege in competenta altor instante, impune o interpretare restrictiva, in sensul ca nu orice cerere cu privire la aceste obligatii intra in competenta judecatoriei, ci numai acele cereri a caror natura juridica releva un litigiu de drept privat sau de „ drept comun”. In caz contrar, s-ar fragmenta competenta materiala a tribunalului, atribuita de lege in considerarea naturii speciale a unor cereri, iar judecatoria ar fi transformata, contrar vointei legiuitorului, in instanta de drept comun pentru toate cererile neevaluabile in bani.

Pe de alta parte, prin alegerea formulei sintetice din art. 95 C.proc.civ. privind plenitudinea de competenta a tribunalului, in locul celei descriptive si enumerative a art. 2 din Codul de procedura civila anterior (care prevedea expres la lit. e ca procesele in materie de creatie si proprietate intelectuala se judeca in prima instanta de tribunale), legiuitorul nu a urmarit diminuarea competentei tribunalului, ci cuprinderea tuturor vechilor enumerari intr-o formulare de sinteza.

In concluzie, in interpretarea art. 95 si 94 lit. h) C.proc.civ., articolul care reglementeaza competenta tribunalului este norma care reglementeaza plenitudinea de competenta, iar art. 94 lit. h) o norma de exceptie, de stricta interpretare. Actiunea nu se incadreaza in definitia de la art. 94 lit. h) C.proc.civ., ci in notiunea de actiune speciala reglementata de art. 36 din Legea nr. 84/1998, iar competenta revine Tribunalului.

Curtea de Apel Iasi, Sectia civila - Sentinta civila nr. 20/5 aprilie 2019, Sedinta Camera de

Consiliu

Prin cererea inregistrata la judecatorie, la data de 27.04.2018, reclamantul SC „G” a chemat in judecata pe parata SC „E”, solicitand obligarea acesteia la interzicerea achizitionarii si comercializarii de produse apartinand brandului C, la plata sumei de „n” lei daune materiale, obligarea paratei sa raporteze stocul actual de marfuri apartinand acestui brand si a pretului de comercializare.

In drept, se invoca Legea nr. 84/1998, HG nr. 1134/2010, art. 1357 C.civ., art. 978 C.proc.civ., Regulamentul CE nr. 207/2009.

Judecatoria a admis exceptia necompetentei materiale, ridicate din oficiu si a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea tribunalului.

Pentru a se pronunta astfel, judecatoria a retinut ca, potrivit art. 94 C.proc.civ., judecatoriile judeca doar litigiile evaluabile in bani pana la valoarea de 200.000 lei si orice cereri date de lege in competenta lor. Potrivit art. 95 C.proc.civ., Tribunalele judeca in prima instanta toate cererile care nu sunt date in competenta altor instante. Cum Legea nr. 84/1998 nu prevede o instanta competenta, rezulta ca opereaza regula plenitudinii de competenta a tribunalului.

Cauza a fost inregistrata pe rolul tribunalului, la data de 10.10.2018.

Prin sentinta, tribunalul a admis exceptia necompetentei sale materiale, ridicata din oficiu. A declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei I. si a constatat conflictul negativ de competenta intre Tribunalul I. si Judecatoria I., a dispus inaintarea dosarului la Curtea de Apel I. pentru pronuntarea regulatorului de competenta si a suspendat judecarea cauzei pana la solutionarea conflictului de competenta.

Pentru a se pronunta astfel, Tribunalul a retinut aplicabil cauzei art. 94 lit. h) C.proc.civ., potrivit cu care judecatoriile sunt competente a judeca cererile privind obligatiile de a face sau de a nu face neevaluabile in bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu exceptia celor date de lege in competenta altor instante.

Curtea, sesizata fiind cu solutionarea conflictului de competenta dintre cele doua instante potrivit art. 134 C.pr.civ., analizand obiectul si natura juridica a cauzei deduse judecatii, in raport de actele si lucrarile dosarului, considerentele celor doua hotarari de declinare a competentei si dispozitiile legale in materie, retine urmatoarele:

Ceea ce a determinat ivirea prezentului conflict de competenta este reprezentat de opinia divergenta a instantelor de judecata cu privire la natura litigiului dedus judecatii si a normelor legale care ii reglementeaza competenta materiala de solutionare.

Judecatoria I a considerat ca prezenta actiune este o actiune intre profesionisti neevaluabila in bani, care intra in competenta de solutionare a Tribunalului in virtutea regulii plenitudinii de competenta conferite acestei instante de art. 95 C.proc.civ. („Tribunalele judeca in prima instanta toate cererile care nu sunt date prin lege in competenta altor instante”). Tribunalul I. a apreciat ca este vorba de o actiune avand ca obiect obligatii de a face si de a nu face neevaluabile in bani, care nu este data prin lege in competenta speciala a altei instante, ceea ce atrage aplicabilitatea art. 94 lit. h) C.proc.civ. si, pe cale de consecinta, competenta Judecatoriei I.

Prin urmare, Curtea de Apel este chemata a transa natura litigiului dedus judecatii si de a stabili instanta competenta material in solutionarea cauzei.

Reclamanta pretinde prin prezenta actiune a i se asigura protejarea unui brand si se prezinta ca fiind autorizata de titularul marcii respective de a obiecta impotriva oricarei persoane care utilizeaza brandul pe piata.

In drept, reclamantul a indicat Legea 84/1998, dar si dispozitiile art. 978 C.proc.civ. (Masuri provizorii in materia drepturilor de proprietate intelectuala).

Potrivit art. 36 din Legea 84/1998, ”(1) Inregistrarea marcii confera titularului sau un drept exclusiv asupra marcii. (2) Titularul marcii poate cere instantei judecatoresti competente sa interzica tertilor sa foloseasca, in activitatea lor comerciala, fara consimtamantul sau:

1. un semn identic marcii, pentru produse sau servicii identice celor pentru care marca a fost inregistrata;
2. un semn pentru care, datorita faptului ca este identic sau asemanator cu o marca si din cauza ca produsele sau serviciile carora li se aplica marca sunt identice sau similare, exista un risc de confuzie in perceptia publicului, incluzand riscul de asociere intre semn si marca;
3. un semn identic sau asemanator cu marca, pentru produse sau pentru servicii diferite de cele pentru care marca este inregistrata, cand aceasta din urma a dobandit un renume in Romania si daca folosirea fara drept a semnului ar fi in detrimentul caracterului distinctiv al marcii ori in detrimentul renumelui acesteia.

(3) In aplicarea alin. (2), titularul marcii poate cere sa fie interzise tertilor, in special, urmatoarele acte:

1. aplicarea semnului pe produse sau pe ambalaje;
2. oferirea produselor sau comercializarea ori detinerea lor in acest scop sau, dupa caz, oferirea sau prestarea serviciilor sub acest semn;
3. punerea in libera circulatie, exportul, importul, plasarea sub un regim vamal suspensiv sau economic, precum si acordarea oricarei alte destinatii vamale, asa cum acestea sunt definite in reglementarile vamale, produselor sub acest semn;
4. utilizarea semnului pe documente sau pentru publicitate.”

Curtea de apel observa ca art. 94 lit. h) C.proc.civ., care confera competenta judecatoriilor de a solutiona cererile avand ca obiect obligatiile de a face sau a nu face neevaluabile in bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu exceptia celor date de lege in competenta altor instante, impune o interpretare restrictiva, in sensul ca nu orice cerere cu privire la aceste obligatii intra in competenta judecatoriei, ci numai acele cereri a caror natura juridica releva un litigiu de drept privat sau de „drept comun”. In caz contrar, s-ar fragmenta competenta materiala a tribunalului, atribuita de lege in considerarea naturii speciale a unor cereri, iar judecatoria ar fi transformata, contrar vointei legiuitorului, in instanta de drept comun pentru toate cererile neevaluabile in bani.

Pe de alta parte, prin alegerea formulei sintetice din art. 95 C.proc.civ. privind plenitudinea de competenta a tribunalului, in locul celei descriptive si enumerative a art. 2 din Codul de procedura civila anterior (care prevedea expres la lit. e ca procesele in materie de creatie si proprietate intelectuala se judeca in prima instanta de tribunale), legiuitorul nu a urmarit diminuarea competentei tribunalului, ci cuprinderea tuturor vechilor enumerari intr-o formulare de sinteza.

In concluzie, in interpretarea art. 95 si 94 lit. h) C.proc.civ., articolul care reglementeaza competenta tribunalului este norma care reglementeaza plenitudinea de competenta, iar art. 94 lit. h) o norma de exceptie, de stricta interpretare.

Curtea noteaza in acest context ca reclamantul si-a intemeiat in drept actiunea pe prevederile Legii speciale nr. 84/1998 si pe dispozitiile art. 978 C.proc.civ., cuprinse in Capitolul IV - Masuri provizorii in materia drepturilor de proprietate intelectuala. Or, aceste prevederi legale reglementeaza dispozitii speciale, privind dreptul titularului unei marci de a se adresa pentru protejarea brandului sau instantei de judecata si nu se poate retine ca acest tip de cereri ar putea fi incadrate in sfera larga si generala a obligatiilor de a face sau a nu face, in sensul art. 94 C.proc.civ. lit. h), asa cum a conchis Tribunalul I. Curtea considera ca, odata ce este reglementata o procedura speciala, ea dobandeste o natura juridica specifica, cu reguli proprii, derogatorii prin definitie de la dreptul comun.

Fata de aceasta interpretare, tipicul actiunii de fata se incadreaza nu in definitia de la art. 94 lit. h) C.proc.civ., ci in notiunea de actiune speciala reglementata de Legea nr. 84/1998.

Avand in vedere istoricul reglementarii competentei celor doua instante aflate in conflict, vointa legiuitorului atunci cand a modificat forma art. 95 C.proc.civ., dispozitiile speciale ale art. 36 din Legea nr. 84/1994, care reglementeaza tipul actiunilor formulate de cei ce se pretind indreptatiti a li se proteja marca, Curtea considera ca prezenta cerere este de competenta tribunalului.

In sensul acestei interpretari, este si practica ICCJ (decizia Sectiei civile nr. 1203/2017), precum si opinia exprimata in Minuta Intalnirii reprezentantilor Consiliului Superior al Magistraturii cu presedintii sectiilor civile ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie si curtilor de apel, 11-12 mai 2017, Curtea de Apel Bucuresti, pct. 8 din Capitolul C.

In concluzie, Curtea considera aplicabil cauzei art. 95 pct. 1 C.proc.civ., iar competenta apartine tribunalului.