Conflict cu bunele moravuri, Respingere la inregistrare

Legea nr. 84/1998, art. 5, lit. i)

Potrivit dispozitiilor art. 5, lit. i) din Legea nr. 84/1998 privind marcile si indicatiile geografice, sunt excluse de la protectie si nu pot fi inregistrate “marcile contrare ordinii publice sau bunelor moravuri”.

Conceptul de “bune moravuri” reprezinta totalitatea regulilor de conduita care s-au conturat in constiinta societatii si a caror respectare s-a impus cu necesitate, printr-o experienta si practica indelungata.

Astfel, denumirea DE PUTA MADRE, are o conotatie vulgara, injurioasa, ceea ce contravine in mod evident bunelor moravuri, fiind respinsa la inregistrare.

La data de 27.12.2005 S.C. N.N. S.R.L. a depus spre inregistrare la O.S.I.M. marca individuala combinata DE PUTA MADRE, pentru produse si servicii din clasele 25 si 35.

In urma examinarii de fond a acestei cereri, marca DE PUTA MADRE a fost respinsa la inregistrare, in baza prevederilor art. 5, lit. I, apreciindu-se ca aceasta sintagma este contrara ordinii publice si bunelor moravuri.

In termen legal, S.C. N.N. S.R.L. a formulat contestatie, solicitand desfiintarea deciziei de respingere si admiterea la inregistrare a marcii DE PUTA MADRE, pentru urmatoarele argumente:

• notiunea de ordine publica are la baza reglementarile legale in vigoare insa ea trebuie raportata continuu la perioada contemporana si la societatea in care traim in prezent. Astfel, este stiut faptul ca anumite cuvinte, expresii sau elemente de lingvistica care erau considerate in trecut ca incalcau ordinea publica si bunele moravuri, in prezent acestea nu mai au caracter de tabu atat de puternic ca acum cateva decenii, putandu-se spune ca isi gasesc un loc din ce in ce mai putin contestat atat in cultura occidentala, cat si in cea romaneasca deopotriva;
• in acest sens, contestatorul sustine ca expresia DE PUTA MADRE face parte din vocabularul popular al limbii spaniole, limbaj care nu se poate afirma ca a patruns suficient de mult in tot ceea ce inseamna mass-media romaneasca, in asa fel incat sa fie cunoscuta de foarte multe persoane care sa o foloseasca in scopuri ce contravin bunelor moravuri si ordinii publice. Este posibil ca tinerii consumatori, adolescenti cu varste cuprinse intre 15 si 20 ani, sa cunoasca aceasta expresie insa doar sub aspect general, ca pe o curiozitate, fara a o folosi in limbajul curent;
• contestatorul considera ca aceasta expresie nu se afla la indemana publicului consumator caruia se adreseaza marca solicitata, pentru ca simpla vedere a acesteia pe eticheta unui produs comercializat sub marca DE PUTA MADRE sa produca in mintea consumatorului efectul pe care l-ar avea, spre exemplu, in tara de origine a acestei expresii;
• contestatorul precizeaza ca marca a fost admisa la inregistrare pe calea Aranjamentului de la Madrid in unele state ca Elvetia si San Marino cu nr. marca 877025, respectiv in Grecia cu nr. marca 858492 si in Franta cu nr. marca 841520;
• traducerea adaptata a expresiei DE PUTA MADRE este I AM COOL; I FEEL GREAT asa cum publicul adolescent utilizator frecvent al produselor de imbracaminte adopta semnificativ expresia “imi sta masa” echivalent cu “imi sta beton” sau mai de actualitate “superbine”, “marfa”.

In solutionarea contestatiei, studiind probatoriul administrat in cauza, Comisia de reexaminare marci a retinut urmatoarele:

Desi contestatorul isi motiveaza contestatia impotriva deciziei de respingere a marcii DE PUTA MADRE prin prisma conceptului juridic de “ordine publica”, din Avizul de refuz al marcii, prin boldarea cuvintelor “bunele moravuri”, reiese ca examinatorul a avut in vedere acest motiv.

Conform Dictionarului juridic, conceptul de “bune moravuri” reprezinta totalitatea regulilor de conduita care s-a conturat in constiinta societatii si a caror respectare s-a impus cu necesitate, printr-o experienta si practica indelungata.

Comisia constata ca sintagma “DE PUTA MADRE” provine din limba spaniola, cuvintele ce o alcatuiesc avand urmatoarea semnificatie: “puta” - prostituata, femeie de strada, desfranata, tarfa”, iar “madre” - mama, conform dictionarului spaniol-roman. Din alaturarea celor doua cuvinte rezulta, evident, o expresie injurioasa.

De altfel, dintr-un extras din Urban Dictionary, rezuta ca termenul “puta” provenind din limba spaniola are aceeasi semnificatie ca si cuvantul “fuck” din limba engleza. Iar pe de alta parte, expresia “tu puta madre” are aceeasi semnificatie ca si expresia “You fucking mother”. De asemenea, potrivit extrasului de pe site-ul Dictionary.com, expresia provenind din limba spaniola “de la puta de la madre“ are semnificatia de “of mother whore” din limba engleza.

In ceea ce priveste argumentul contestatorului ca au fost admise la inregistrare marcile internationale MI 877025 si MI 858492, constituite din aceeasi sintagma, respectiv “De Puta Madre”, in Grecia si respectiv Turcia, Comisia constata ca bunele moravuri sunt diferite de la o tara la alta. Bunele moravuri din Romania, care sunt impuse in mare parte de religia crestin-ortodoxa, sunt de o mai mare strictete fata de cele din alte tari europene.

Totodata, Comisia considera ca trebuie sa se tina seama si de faptul ca limba spaniola este, ca si limba romana, o limba de sorginte latina, iar consumatorul de atentie medie, “suficient de bine informat, atent si circumspect

¹

', va intelege mai usor semantica acestei expresii.

Pe de alta parte, nivelul mediu de educatie din Romania nu permite, in actualul context, ca expresia “ De puta madre “ sa poata fi interpretata ca “I AM COOL” sau “I FEEL GREAT”, asa cum a sugerat contestatorul ca aceasta ar avea semnificatia pentru publicul adolescent.

Avand in vedere motivele de mai sus, Comisia apreciaza contestatia neintemeiata si, in unanimitate, decide respingerea acesteia si mentinerea deciziei de respingere la inregistrare a marcii individuale combinate DE PUTA MADRE, constatand incidenta dispozitiilor art. 5, lit. i) din Legea nr. 84/1998 privind marcile si indicatiile geografice. Aceasta hotarare a ramas definitiva si irevocabila prin neapelare.

Conflict cu un nume comercial

Legea nr. 84/1998, art. 35

Articolul 35, alin. (1) din Legea nr. 84/1998 se refera la folosirea semnului identic sau similar marcii „pentru produse sau servicii”, identice, similare sau, dupa caz, diferite, iar alin. (2) exemplifica actele de folosire a semnului care pot fi interzise in conditiile alin. (1).

Chiar daca nu se precizeaza expres, din exprimarea utilizata de legiuitor, reiese ca actele incriminate sunt de folosire a semnului ca marca, a carui functie specifica este aceea de distingere a produselor sau serviciilor unui intreprinzator de cele ale altuia, in timp ce numele comercial identifica intreaga activitate a unei societati comerciale, fara a se face in mod necesar referire la bunurile sau serviciile care intra in obiectul sau de activitate.

In speta, ceea a solicitat reclamanta prin petitul actiunii a fost nu interzicerea utilizarii de catre parata a semnului ca marca, ci constatarea faptului ca acest semn, inregistrat ca nume comercial, incalca prin el insusi dreptul la marca si sa interzica paratei utilizarea acestuia ca nume comercial.

Omisiunea analizarii acestei cereri si, implicit, a conflictului dintre marca reclamantei si numele comercial al paratei, a determinat admiterea recursului, cu consecinta casarii deciziei si trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeasi Curte de Apel, deoarece, potrivit art. 314 din Codul de procedura civila, Inalta Curte poate hotari asupra fondului, in caz de casare, numai in scopul aplicarii corecte a legii la situatia de fapt pe deplin stabilita, ceea ce nu este cazul in speta.

Sectia civila si de proprietate intelectuala, decizia nr. 3826 din 11 mai 2007

La 25 ianuarie 2005, reclamanta S.C. T.E. S.A. a chemat in judecata pe parata S.C. B&B E. S.A., solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa constate ca numele comercial B&B Euroterm al paratei incalca drepturile reclamantei cu privire la marca inregistrata EURO THERM si sa o oblige pe parata sa inceteze a folosi denumirea de B&B Euroterm ca nume comercial in activitatea sa economica, sub sanctiunea platii de daune cominatorii de 1000 Euro/zi de intarziere pana la aducerea la indeplinire a obligatiei din dispozitiv.

Prin sentinta civila nr. 437 din 19 mai 2005, Tribunalul Bucuresti, Sectia a V-a civila, a respins ca neintemeiata actiunea reclamantei.

Pentru a pronunta aceasta hotarare, tribunalul a retinut ca, potrivit art. 35 din Legea nr. 84/1998, pe care reclamanta isi intemeiaza actiunea, inregistrarea marcii confera titularului sau un drept exclusiv asupra marcii, in temeiul caruia acesta poate cere instantei judecatoresti competente sa interzica tertilor sa foloseasca in activitatea lor comerciala fara consimtamantul titularului, un semn care, data fiind asemanarea produselor/serviciilor carora li se aplica semnul cu produsele sau serviciile pentru care marca a fost inregistrata, ar produce in perceptia publicului un risc de confuzie, incluzand si riscul de asociere a marcii cu semnul.

In speta, marca reclamantei este inregistrata pentru clasa 11 de produse si pentru clasele 35, 37 si 39 de servicii, iar parata are in obiectul sau de activitate P 2822 (potrivit Clasificarii CAEN) productia de radiatoare si cazane pentru incalzire centrala, P 2923 (fabricarea echipamentelor de ventilare si conditionare a aerului, cu exceptia celor de uz casnic), P 4031 (producerea aburului si apei calde) si P 4032 (transportul si distributia aburului si a apei calde).

Astfel, singurul domeniu de activitate al celor doua societati comerciale, care pare a fi apropiat, este cel al producerii aparatelor de incalzire, respectiv al radiatoarelor si cazanelor.

Nu se poate retine ca exista un risc de confuzie intre produsele celor doua societati, deoarece produsele paratei sunt destinate incalzirii centrale, iar cele ale reclamantei, desi textul nu distinge, par sa fie destinate folosintei individuale.

Referitor la celelalte clase de servicii, domeniile de activitate nu sunt nici macar similare, deoarece reclamanta are inregistrata clasa 39 - transportul si depozitarea pentru aparate de iluminat, de racire, de distributie a apei calde si instalatii sanitare, in vreme ce parata are inregistrat transportul aburului si apei calde.

In ceea ce priveste prevederile art. 5 din Legea nr. 11/1991, invocate de reclamanta, tribunalul a retinut ca este vorba de sanctiuni penale ce nu pot fi analizate de o instanta civila.

Prin decizia civila nr. 90 din 25 mai 2006, Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a IX-a civila si pentru cauze privind proprietatea intelectuala, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta impotriva sentintei.

Pentru a pronunta aceasta hotarare, Curtea de Apel a retinut urmatoarele:

Reclamanta este o persoana juridica romana, constituita la 22 decembrie 1994 si inregistrata la Oficiul National al Registrului Comertului - Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Neamt, avand doua sedii secundare pe raza municipiul Bucuresti.

In acelasi timp, reclamanta este titulara unei marci combinate, potrivit certificatului de inregistrare nr. 43642 din 8 aprilie 2004, eliberat de Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci, respectiv marca EURO THERM S.A. cu element figurativ, inregistrata asupra claselor de produse si servicii 11, 35, 37 si 39.

Parata este persoana juridica romana, conform certificatului de inregistrare din 13 martie 2003, eliberat de Oficiul National al Registrului Comertului - Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Sibiu cu sediul social in Sibiu, fara alte sedii secundare.

Prin formularea cererii de chemare in judecata, apelanta reclamanta a invocat doua temeiuri ale acesteia, art. 35, lit. b) din Legea nr. 84/1998 si art. 5 din Legea nr. 11/1991, in ambele situatii prevalandu-se de drepturile sale exclusive, dobandite prin inregistrarea marcii, si invocand, in prima situatie, conflictul dintre marca sa si numele comercial al paratei, dobandit ulterior inregistrarii marcii - din perspectiva contrafacerii -, iar pentru cea de-a doua ipoteza, folosirea de catre intimata a propriei firme de o maniera susceptibila a produce confuzie cu marca reclamantului - concurenta neloiala.

Dat fiind caracterul teritorial al marcii, Curtea de Apel a apreciat, de principiu, ca aceasta poate reclama o eventuala contrafacere impotriva paratei, in conditiile art. 35, lit. b) din Legea nr. 84/1998.

Insa, din acest punct de vedere, analiza este distincta dupa cum contrafacerea s-a savarsit pe teritoriul judetului Sibiu sau in afara acestui spatiu, in care protectia marcii functioneaza, in timp ce actele de folosire a denumirii EURO THERM ar fi lipsite de orice protectie, cata vreme s-a depasit raza locala a inregistrarii acesteia ca nume comercial; in acest ultim caz, riscul de confuzie trebuie apreciat mult mai strict decat in cazul conflictului dintre doua marci.

Acest regim juridic diferit deriva din aceea ca, pe raza judetului in care intimata isi are inregistrat numele comercial, aceasta are un drept de proprietate industriala obtinut in conditiile legii speciale, Legea nr. 26/1990, conform art. 3 din lege si cu cercetarea disponibilitatii numelui comercial conform art. 39, alin. (8) din aceeasi lege; in acelasi timp, art. 8 din Conventia de la Paris pentru protectia proprietatii industriale din 1883, ratificata de Romania prin Decretul nr. 1177/1968, prevede ca numele comercial va fi protejat in toate tarile lumii fara obligatia de depunere sau inregistrare, indiferent daca el face parte sau nu dintr-o marca de fabrica sau comert.

In oricare dintre cele doua ipoteze ale contrafacerii reclamate, sunt aplicabile regulile operante in materia proprietatii industriale: prioritatea la inregistrare, riscul de confuzie derivat din identitatea sau asemanarea numelui cu marca si principiul specialitatii.

In ceea ce priveste prioritatea de inregistrare, reclamanta opune paratei o marca anterioara numelui comercial dobandit de aceasta in anul 2003, conditia fiind prin urmare indeplinita.

De asemenea si principiul specialitatii este o regula verificata in cauza, ambele parti desfasurandu-si activitatea partial in acelasi domeniu si partial in domenii conexe: producerea aparatelor de incalzire de producere a aburului, de racire si distributie a apei si productia de radiatoare si cazane pentru incalzire centrala, fabricarea echipamentelor de ventilare si conditionare a aerului, producerea aburului si apei calde ca si transport si distributia aburului si apei calde; restul claselor se afla intr-un raport de conexitate sau complementaritate.

Curtea a constatat, insa, ca reclamanta nu a facut dovada conditiilor impuse de art. 35, lit. b) din Legea nr. 84/1998, in sensul ca intimata parata foloseste efectiv numele sau comercial prin aplicare pe produsele ce intra in domeniul sau de activitate pe documente sau pentru publicitate, neoferind niciun indiciu instantei care sa permita incadrarea acestor acte de folosinta in dispozitiile art. 35, alin. (3) din lege.

Ca atare, reclamanta a lipsit instanta de mijloacele concrete de evaluare a riscului de confuzie, deoarece chiar daca aprecierea se face in abstract, prin raportare la perceptia consumatorului mediu, nu inseamna ca instanta trebuie sa presupuna ca intimata si-a utilizat numele comercial si sa-si imagineze modul in care aceasta l-a folosit.

In ceea ce priveste actiunea in concurenta neloiala, concluzia Tribunalului in sensul ca dispozitiile art. 5 din Legea nr. 11/1991 nu pot fi analizate, este nelegala.

Prin faptul ca Legea nr. 11/1991 incrimineaza anumite fapte ca infractiuni de concurenta neloiala, aceasta nu inseamna ca latura civila a procesului penal este rezolvabila exclusiv in cadrul unei judecati penale.

De vreme ce aceste fapte, enumerate in art. 5 din Legea nr. 11/1991, sunt susceptibile de a angaja cea mai grava dintre formele raspunderii juridice, in mod evident ele sunt apte de a antrena raspunderea civila delictuala.

In speta, insa, reclamanta nu a depus dovezi in sensul constatarii faptei de concurenta neloiala de catre parata. Si in acest caz, era indispensabil a se dovedi folosirea numelui comercial si modalitatea in care aceasta utilizare de catre parata are loc, astfel incat sa permita instantei stabilirea concluziei unei folosiri abuzive si de natura a produce confuzie cu folosirea legitima de catre apelanta a propriei sale marci sau obtinerea finalitatii deturnarii clientelei sau doar inducerea ei in eroare.

Impotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta.

1. In dezvoltarea primului motiv de recurs invocat, recurenta sustine ca instanta de apel a aplicat gresit legea, interpretand restrictiv notiunea de contrafacere si nu a respectat principiul opozabilitatii unei marci anterioare la inregistrarea si, respectiv, folosirea unui insemn cu titlu de nume comercial.

Din punct de vedere legal, orice inregistrare publica a unui insemn trebuie sa respecte existenta unui drept anterior cu care ar putea intra in coliziune prin utilizarea sa in activitatea comerciala desfasurata de un comerciant.

Astfel, pentru a evita conflictul cu o marca anterioara, orice insemn supus inregistrarii trebuie sa fie disponibil pentru a putea coexista cu celelalte drepturi existente.

In doctrina se arata ca o firma sau o emblema comerciala poate incalca drepturile asupra unei marci, atunci cand exista identitate sau similitudine intre ele de natura a genera confuzie. Este motivul pentru care apare prudent ca cercetarea anterioritatii la Oficiul Registrului Comertului Bucuresti sa fie completata cu o cercetare la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci.

Numele comercial are, pe langa functia de identificare a comerciantului, si pe aceea de raliere a clientelei. Daca numele comercial identifica pe comerciant in mod direct, in relatiile sale cu clienti si partenerii de afaceri, marca identifica pe comerciant prin prisma produselor si serviciilor acestuia, individualizand-o in raport cu alti comercianti, una din functiile esentiale ale marcii fiind, de asemenea, ralierea clientelei.

In consecinta, simpla inregistrare a unui nume comercial identic sau similar unei marci anterior inregistrate trebuie sanctionata cu anularea acestui nume comercial sau cu interzicerea folosirii sale, in situatia in care se constata existenta unui risc de confuzie.

Nu este, asadar, necesara stabilirea unor acte concrete de folosire a numelui comercial, simpla sa inregistrare constituind deja un act de contrafacere a marcii anterioare.

Asa cum in dreptul marcilor reprezinta un act de contrafacere simpla depunere a unei cereri de inregistrare a unei marci, si depunerea unei cereri de inregistrare a unui nume comercial identic sau similar cu o marca deja inregistrata reprezinta o contrafacere a marcii.

In speta, in mod gresit, instanta de apel a restrans notiunea de contrafacere numai la cazul folosirii concrete a unui semn identic sau similar cu marca, excluzand simpla inregistrare a semnului din categoria actelor de contrafacere, desi a retinut ca fiind indeplinita conditia anterioritatii inregistrarii marcii.

In continuare, recurenta sustine ca parata a inregistrat numele comercial cu rea- credinta, sub acest aspect existand suficiente dovezi la dosarul cauzei si ca, de asemenea, este intrunita cerinta riscului de confuzie, sens in care instanta de apel trebuia sa constate similaritatea semnului B&B Euroterm cu marca EURO THERM si sa analizeze riscul de confuzie provocat de aceasta asemanare.

Cum denumirea comerciala a paratei este similara cu marca reclamantei, fiind in fapt o imitatie a acesteia, iar aproprierea ori suprapunerea domeniilor de activitate a celor doua societati comerciale conduce la existenta unui risc de confuzie, instanta ar fi trebuit sa admita actiunea si sa interzica paratei numele comercial care aduce atingere dreptului sau la marca.

2. In dezvoltarea celui de-a doilea motiv de recurs, recurenta sustine ca instanta de apel nu s-a pronuntat asupra recunoasterii efectuate de parata in sensul ca foloseste in activitatea sa comerciala semnul B&B Euroterm

In atare situatie, nu era necesar ca instanta de apel sa pretinda producerea unor dovezi suplimentare, intrucat insasi parata recunoaste ca isi foloseste numele comercial in activitatea sa, pentru a fi identificata de parteneri si de clienti, realizand totodata acte de publicitate.

Analizand decizia atacata, Inalta Curte constata ca primul motiv de recurs este intemeiat, pentru urmatoarele considerente:

Motivul pentru care Curtea de Apel a considerat ca nu poate fi admisa actiunea intemeiata pe existenta contrafacerii a fost acela ca reclamanta nu a facut dovada conditiilor impuse de art. 35, lit. b) din Legea nr. 84/1998, respectiv ca parata foloseste efectiv numele sau comercial prin aplicare pe produsele ce intra in domeniul sau de activitate, pe documente sau pentru publicitate, neoferind niciun indiciu instantei care sa permita incadrarea acestor acte de folosinta in dispozitiile art. 35, alin. (3) din lege.

Este adevarat ca, in cuprinsul cererii de chemare in judecata, reclamanta a facut referire la o astfel de utilizare a semnului similar cu marca sa, pe care a tinut sa o dovedeasca si a indicat in drept dispozitiile art. 35 din Legea nr. 84/1998.

Articolul 35 alin. (1) din Legea nr. 84/1998 se refera la folosirea semnului identic sau similar marcii „pentru produse sau servicii” identice, similare sau, dupa caz, diferite, iar alin. (2) exemplifica actele de folosire a semnului care pot fi interzise in conditiile alin. (1).

Chiar daca nu se precizeaza expres, din exprimarea utilizata de legiuitor reiese ca actele incriminate sunt de folosire a semnului ca marca, a carui functie specifica este aceea de distingere a produselor sau serviciilor unui intreprinzator de cele ale altuia, in timp ce numele comercial identifica intreaga activitate a unei societati comerciale, fara a se face in mod necesar referire la bunurile sau serviciile care intra in obiectul sau de activitate.

Actele la care se refera Curtea de Apel ca fiind nedovedite de catre reclamanta sunt acte de folosire a semnului B&B Euroterm de catre parata, prin aplicare pe produse sau ambalaje ori pentru publicitate, adica de folosire a semnului ca marca.

Or, reclamanta a mai sustinut ca si folosirea semnului similar cu marca sa, ca nume comercial, in cadrul activitatii comerciale a paratei, reprezinta o incalcare a dreptului sau la marca.

De altfel, ceea a solicitat reclamanta prin petitul actiunii a fost nu interzicerea utilizarii de catre parata a semnului B&B Euroterm ca marca, ci constatarea faptului ca acest semn, inregistrat ca nume comercial, incalca prin el insusi dreptul la marca si sa se interzica paratei utilizarea acestuia ca nume comercial.

Omisiunea analizarii acestei cereri si, implicit, a conflictului dintre marca reclamantei si numele comercial al paratei, a determinat admiterea recursului, cu consecinta casarii deciziei si trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeasi Curte de Apel, deoarece, potrivit art. 314 din Codul de procedura civila, Inalta Curte poate hotari asupra fondului, in caz de casare, numai in scopul aplicarii corecte a legii la situatia de fapt pe deplin stabilita, ceea ce nu este cazul in speta.

Motivul de recurs intemeiat pe dispozitiile art. 304, pct. 10 din Codul de procedura civila nu mai era in vigoare la data pronuntarii deciziei atacate, asa incat nu a putut fi analizat de instanta de recurs, dar critica circumscrisa acestuia va fi avuta in vedere de instanta de trimitere, cu ocazia rejudecarii.